ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3315/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3315/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 2 iunie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 07.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să precizeze dacă, în urma controlului desfășurat atât în teren cât și la sediul ITM, s-au constatat încălcări ale prevederilor legale și, dacă s-au constatat nereguli, măsurile dispuse.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 580 din 27 noiembrie 2020, Tribunalul Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță sesizată a reținut incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Prin această dispoziție normativă s-a instituit o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la sediul persoanei vătămate, motiv pentru care s-a apreciat că revine Tribunalului București competența de soluționare a cauzei.
2.2. Hotărârea Tribunalului București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal
Prin sentința civilă nr. 1123 din 19 februarie 2021, Tribunalul București – secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a avut în vedere faptul că reclamantul are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar instanța nu ar putea dispune din oficiu sau la cererea pârâtului declinarea competenței. Astfel, sunt incidente dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, iar Tribunalul Sibiu este competent să judece prezentul litigiu, ca instanță în circumscripția căreia este situat sediul pârâtului.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
În cauză, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să precizeze dacă, în urma controlului desfășurat atât în teren cât și la sediul ITM, s-au constatat încălcări ale prevederilor legale și, dacă s-au constatat nereguli, măsurile dispuse.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.
Înalta Curte reține că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 "(1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorității ori al instituției publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7."
Având în vedere dispozițiile anterior redate, competența teritorială revine Tribunalului Sibiu, întrucât alegerea instanței între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului, astfel cum stabilesc prevederile art. 116 din C. proc. civ., instanța neputând-o înlătura nici prin invocarea din oficiu a excepției de necompetență teritorială (întrucât prin ipoteză nu este îndeplinită condiția premisă de la art. 130 alin. (2), rap. la art. 129 alin. (2) pct. 3 și alin. (3) din C. proc. civ.) și nici chiar în condițiile invocării excepției prin întâmpinare, ceea ce nu este cazul în speță.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâta Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâta Inspecția Muncii – Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu, în favoarea Tribunalului Sibiu – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2021.