ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2808/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta Universitatea Lucian Blaga Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, a solicitat anularea Deciziei nr. 445/13.09.2019 privind soluționarea contestației formulate de către beneficiarul Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, împotriva scrisorii pârâtei nr. x/18.07.2019 din Proiectul "Start-UP Hub: Laboratorul antreprenorilor " și a Deciziei nr. 569/04.02.2020 privind soluționarea contestației formulate de către beneficiarul Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, împotriva scrisorii pârâtei nr. x/25.11.2019 din același Proiect privind situația cheltuielilor neautorizate la plată, din Cererile de rambursare nr. x și 10 pentru suma de 9.734,58 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente lunilor februarie, martie, aprilie, mai și iunie 2019 pentru Responsabil monitorizare și activități A. și pentru Responsabil tehnic B. (în total 8.566,16 RON), precum și a cheltuielilor indirecte (1.168,42 RON), ca urmare a aplicării ratei forfetare la suma aferentă cheltuielilor directe eligibile de personal aprobate, validarea în integralitatea lor, a sumelor solicitate la rambursare prin CR 8 și CR 10.

2.1. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 571 din 19 noiembrie 2020, Tribunalul Sibiu a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut incidența prevederilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în situația în care reclamant este o autoritate publică, așa cum este ipoteza dedusă judecății. Având în vedere că sediul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene este în municipiul București, din perspectiva competenței teritoriale, Tribunalul București este competent să judece cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.12.2020, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1175 din 23 februarie 2021, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, în ipoteza în care instanța de contencios administrativ este sesizată în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, acesta nu acționează in regim de putere publică, astfel că este competentă instanța de la sediul beneficiarului reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În cauză, reclamanta Universitatea Lucian Blaga Sibiu a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat anularea Deciziilor de soluționare a contestației nr. 445/13.09.2019 și nr. 569/4.02.2020, ambele emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Capital Uman, precum și a scrisorilor de informare aferente, nr. x/18.07.2019 și nr. x/25.11.2019.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actele administrative contestate, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta are calitatea de instituție publică, partea însăși arătând în mod expres prin cererea de chemare în judecată, că Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu este instituție publică de învățământ superior de stat, înființată în baza H.G. nr. 225/1990.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamanta din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Totodată dispozițiile invocate de către Tribunalul București, respectiv cele ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu fac nici ele o asemenea distincție, făcând trimitere la norma generală de competență din Legea nr. 554/2004.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Interpretarea pe care Tribunalul București o dă dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situația în care atât pârâtul, cât și reclamantul au calitatea de autorități publice, nu are fundament legal, fiind bazată pe o presupusă intenție a legiuitorului de a distinge între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

De asemenea, aceeași concluzie rezultă și din interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018 (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaților), întrucât prin stabilirea competenței exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, s-a urmărit realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; precum și o reducere a cheltuielilor procedurale.

Astfel, aplicarea în speță a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat, iar competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantei instituție publică, fără a face distincțiile reținute de Tribunalul București.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Universitatea Lucian Blaga Sibiu și pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.