Decizia nr. 531/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 64/2018 a Curții de Apel Iulia

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane anularea procesului-verbal nr. x/27.10.2016 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, precum și a Deciziei nr. x/16.01.2017 privind soluționarea contestației împotriva procesului-verbal menționat, validarea integrală a sumei de 35.363,46 RON, solicitate la rambursare în CR 6 la capitolul bugetar Resurse umane și validarea integrală a sumei de 20.255,13 RON, solicitate la rambursare în CR 5 la capitolul bugetar Cheltuieli de tip FEDR.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 64/2018 pronunțată în data de 2 aprilie 2018, Curtea de Apel Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamant Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamant Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu împotriva managerului de proiect - chemat în garanție - A..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 64/2018 din data de 2 aprilie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamant Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admitere acțiunii pentru motivele expuse în întreg demersul său judiciar. În cuprinsul motivelor de recurs a arătat următoarele: - în mod greșit instanța de fond a respins cererea sa privind anularea procesului-verbal nr. x/27.10.2016 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, precum și a Deciziei nr. x/16.01.2017 privind soluționarea contestației împotriva procesului-verbal menționat, validarea integrală a sumei de 35.363,46 RON, solicitate la rambursare în CR 6 la capitolul bugetar Resurse umane și validarea integrală a sumei de 20.255,13 RON, solicitate la rambursare în CR 5 la capitolul bugetar Cheltuieli de tip FEDR. - judecătorul fondului a interpretat eronat prevederile art. 3 din contractul de finanțare, apreciind că acestea dispun ca finanțarea nerambursabilă nu poate depăși procentul prevăzut în contractual de finanțare, procent care s-ar aplica la cheltuielile totale eligibile validate; Instanța nu a luat în considerare că există o altă contestație la un alt proiect POSDRU pentru aceeași situație și în care, pârâtul a admis în întregime contestația, aceasta dovedind o practică neunitară în situații de același fel. - Instrucțiunea nr. 103/18.03.2015 nu poate avea efecte în alt sens decât cel stabilit prin contractual de finanțare încheiat între părți la data de 19 mai 2014, adică procentele de 10% și 15% prevăzute de acesta, se aplică la valoarea totală eligibilă estimate, conform contractului de finanțare și nu la valoarea totală eligibilă validate. În acest context, motivele expuse de instanța de fond referitoare la incidența în cauză a Instrucțiunii nr. 103/18.03.2015 sunt în contradicție cu contractul de finanțare încheiat în anul 2014. Mai mult chiar pârâta invocă art. 11 din contractul de finanțare, potrivit căruia orice modificare în contract se face cu acordul ambelor părți. Așadar, nici un act normativ nu ar putea efecte retroactive, cu atât mai puțin o instrucțiune data în aplicarea unui Contract de finanțare încheiat între părți.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond. Intimatul A. a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicit admiterea recursului și menținerea soluției față de chematul în garanție, cu acordarea cheltuielilor de judecată

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 2 februarie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte constată că recursul vizează doar modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, nu și faptul că, prin sentința recurată s-a respins cererea de chemare în garanție. Motivele de recurs invocate de reclamantă se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când au fost interpretate sau aplicate greșit normele de drept material. Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Procesul-verbal nr. x/27.10.2016 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență, precum și a Decizia nr. x/16.01.2017 privind soluționarea contestației împotriva procesului-verbal menționat. Prin actele contestate s-a reținut depășirea nivelului maxim al cheltuielilor aferente managementului de proiect și a cheltuielilor tip FEDR, prevăzute în contractul de finanțare x înregistrat la OIPOSDRU cu nr. x/19.05.2014 cu proiectul "Creșterea calității programelor de studii de licență și master în domeniile Mecatronică și robotică și Inginerie industrială prin armonizarea acestora cu cerințele pieței muncii și transferul transnațional de know-how" și Ghidul solicitantului - condiții generale. Instanța de fond a respins acțiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamantei aduse actelor administrative. Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că o parte din cheltuielile solicitate la plată prin cererile de rambursare nr. x și 6 efectuate nu sunt eligibile. Înalta Curte constată că pe parcursul derulării contractului de finanțare, au fost depuse 7 cereri de rambursare, dar la validarea cererilor de rambursare nr. x și 6 s-au solicitat cheltuieli de tip FEDR în sumă de 152.933,49 RON, deși suma totală de cheltuieli în bugetul aprobat era de 102.678,36 RON (procent maxim 10%) și pentru managementul de proiect suma 189.381 RON, desi suma totală de cheltuieli în bugetul aprobat era de 154.017,54 RON (procent maxim de 15%). Sub acest aspect, instituția pârâtă a întocmit Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență cu nr. x/27.10.2016, prin care a fost individualizată și stabilită în sarcina reclamantei Universitatea Lucian Balaga suma de plată de 83.906,22 RON din care 64.607.79 RON la fondul UE și 19.298,43 RON la bugetul de stat, în baza art. 2 alin. (1) lit. n) O.U.G. nr. 66/2011. Trebuie precizat că, în calitate de beneficiar al contractului de finanțare, reclamanta avea obligația să implementeze proiectul în conformitate cu prevederile din contract și cu legislația europeană și națională aplicabilă. Instanța de fond în mod legal a reținut că "Problematica dedusă judecății prin acțiunea principală o reprezintă interpretarea și aplicarea art. 3 contractul de finanțare precum și incidența în cauză a Instrucțiunii 103/2015". Trebuie precizat că există un aspect necontestat de recurenta-reclamantă, respectiv că, în contractul de finanțare x se prevede, la pct. 3, " (2) "AMPOSDRU prin OIPOSDRU-MEN acordă o finanțare nerambursabilă în sumă maximă de 1.678.505,47 RON, echivalentă cu 98% din valoarea totală eligibilă prevăzută de la art. 3 alin. (1). (3)Valoarea cheltuielilor legate de administrație/cheltuieli indirecte va fi acordată în procent de maxim 15% din valoarea totală a costurilor directe eligibile, mai puțin cheltuielile de tip FEDR. (4) Valoarea cheltuielilor legate de managementul proiectului va fi acordată în procent de maxim 15% din cheltuielile eligibile ale proiectului. (5) În cazul în care la finalizarea perioadei de implementare a Proiectului, valoarea totală eligibilă validată de AMPOSDFRU/OIPOSDRU MEN este mai mică decât valoarea totală eligibilă prevăzută la alin. (1), procentul de decontare a acestor tipuri de cheltuieli, precum și cheltuielile de tip FEDR, va fi raportat la aceasta din urmă. (6) La finalizarea perioadei de implementare a Proiectului, finanțarea nerambursabilă acordată de AMPOSDRU/OIPOSDRU MEN va fi limitată la valoarea obținută prin aplicarea procentului prevăzut la art. 3 alin. (2) cheltuielilor totale eligibile validate". Recurenta a susținut, pe de o parte, faptul că Instrucțiunea nr. 103/2015 nu este aplicabilă în speța de față, întrucât este un act administrativ emis ulterior momentului efectuării cheltuielilor considerate nedeductibile, iar, pe de altă parte, că în contractul semnat de părți nu s-a prevăzut decât tipul cheltuielilor eligibile, printre care cheltuielile cu echipa de management și cele de tip FEDR. Instanța de control judiciar nu poate primi aceste susțineri. Chiar dacă prevederile Instrucțiunii nr. 103/2015 nu ar fi incidente în cauză (deși ea a abrogat Instrucțiunea nr. 78/2013, în vigoare la momentului încheierii contractului), este de observat faptul că la art. 4 din Contractul de finanțare semnat de părți s-a prevăzut faptul că sunt eligibile cheltuielile stabilite prin H.G. nr. 759/2007, prin Ordinul nr. 3/185/2008 al MMFES și MEF, prin Ghidul Solicitantului și prin contractul semnat de părți, fiind interzisă rambursarea unor cheltuieli cu depășirea limitelor maxime stabilite prin contract. În consecință, este lipsită de substanță afirmația recurentei în sensul că în contractul dintre părți nu s-ar fi prevăzut un procent al cheltuielilor legate de managementul proiectului și de tip FEDR, respectiv o limită a acestora. Alegațiile recurentei referitoare la faptul că acest tip de cheltuieli erau necesare în realizarea contractului nu prezintă relevanță în condițiile în care ele nu s-au încadrat în procentul maxim prevăzut în contract, procent care se aplică la cheltuielile totale eligibile validate. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența CEDO, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține. Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, ca nefondat.