ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5223/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta A., în numele său și al partenerilor sai Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, a învestit instanța cu o acțiune formulată in contradictoriu cu Centrul Național de Dezvoltare a învățământului Profesional și Tehnic- Organism Intermediar POSDRU (CNDIPTOI), formulată împotriva următoarelor scrisori standard:

Prin sentința nr. 2394 din 23 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea A. și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman.

A anulat în parte scrisorile standard de informare a beneficiarului emise de pârâtă nr. 20132/2014, 18352/2015,20262/2015, 22103/2015, 3748/2016, 5216/2016, scrisori prin care au fost validate parțial cererile de rambursare formulate identificate ca fiind C3,C7,C9,C14,C15 și cererea de rambursare finală și obligă pârâtul la rambursarea sumei de 211.859 RON reprezentând cheltuieli cu personalul implicat în implementarea proiectului.

Împotriva sentinței nr. 2394 din 23 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman a formulat recurs. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, recurenta afirmă că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Mai precis se arată că acțiunea a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din legea nr. 554/2004 și nu s-a făcut dovada existenței unor motive temeinice care să fi permis introducerea acțiunii în contencios și peste termenul de 6 lui de la comunicarea actului atacat.

Referitor la cel de al doilea motiv de casare se arată că hotărârea este nemotivată întrucât nu conține nicio referire la susținerile formulate prin întâmpinare și nici nu sunt arătate motivele pentru care aceste susțineri au fost înlăturate. Sentința nu cuprinde aprecieri proprii ale instanței de fond referitoare la starea de fapt și motivele de nelegalitate care au fost invocate prin întâmpinare prima instanță reluând în considerentele ce preced soluția pronunțată exclusiv argumentele reclamantei din cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește cel de al treilea motiv de casare se arată că validarea cheltuielilor era condiționată de caracterul eligibil al acestora. Or una dintre condițiile de eligibilitate cuprinsă în Ghidul solicitantului se referea la interdicția de a exista o suprapunere a atribuțiilor personalului relevant pentru implementarea activităților proiectului.

Referitor la cererea de rambursare nr. x și nr. 7 se afirmă că atribuția de avizare a rapoartelor și a fișelor de pontaj era o atribuție stabilită exclusiv în sarcina managerului de proiect a cărui activitate nu trebuia să fie dublată de activitățile desfășurate de echipa de implementare. În aceste condiții se apreciază că în mod corect au fost invalidate cheltuielile solicitate pentru salariul coordonatorului de implementare B. care a prestat astfel de servicii în luna iulie, august, septembrie și octombrie 2014.

Referitor la cererea de rambursare nr. x se afirmă că, pe de o parte au fost invalidate cheltuieli reprezentând contravaloarea costurilor salariale pentru luna noiembrie 2014, decembrie 2014 și ianuarie 2015 solicitate la rambursare pentru expert responsabil flux financiar B. (pentru motive similare celor expuse mai sus) și au fost recalculate și reîncadrate la categorie bugetară Cheltuieli indirecte/cheltuieli generale de administrate cheltuielile reprezentând costurile salariale pentru luna noiembrie 2014, decembrie 2014 și ianuarie 2015 pentru expert urmărire flux financiar C.

În ceea ce privește cererea de rambursare nr. x se afirmă că au fost invalidate cheltuieli reprezentând contravaloarea costurilor salariale pentru luna noiembrie 2014, decembrie 2014, ianuarie 2015 februarie 2015 și martie 2015 solicitate la rambursare pentru expert responsabil flux financiar B. (pentru motive similare celor expuse mai sus). Instanța de fond nu a observat, în legătură cu această cerere de rambursare, faptul că era vorba, parțial de o resolicitare a unor cheltuieli solicitate și prin cerea de rambursare nr. 9 și a obligat la o dublă validare pentru aceste cheltuieli.

Intimata-reclamantă Universitatea Lucian Blaga Sibiu a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Referitor la primul motiv de recurs se afirmă că prescripția nu poate fi invocată direct în recurs ci trebuia invocată odată cu întâmpinarea în fața primei instanțe. Oricum, se afirmă că acțiunea nu este prescrisă întrucât termenul de formulare a acțiunii trebuie calculat de la finalizarea procedurii de conciliere nu de la data comunicării soluției la plângerea prealabilă.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de casare se afirmă că din analiza motivului de casare nu rezultă în ce constă critica adusă soluției date de instanța de fond cu privire la nemotivarea sau la motivarea contradictorie. Oricum, în opina intimatei, sentința atacată este motivată în mod corespunzător, argumentele instanței de fond regăsindu-se la filele x din sentință.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. intimata-reclamantă afirmă că soluția instanței de fond este temeinică și legală, instanța reținând în mod corect faptul că activitățile desfășurate de experții din echipa de implementare nu se suprapun cu activitățile de management general. În ceea ce privește reîncadrarea în CGA aceasta s-a efectuat în mod nelegal în lipsa unui acta adițional în acest sens.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând să fie admis pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește primul motiv de recurs se constată că în cauză, problema prescripției dreptului material la acțiune a fost invocată pentru prima dată prin cererea de recurs, nefiind formulată excepția de prescriere a acțiunii în fața instanței de fond.

Or potrivit art. 2513 din C. civ. "Prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate".

În consecință nu se poate vorbi de o încălcare, de către instanța de fond, a normelor de procedură a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea absolută cât timp în fața acestei instanțe nu a fost invocată, în termenul legal, prescripția iar instanța nu avea posibilitatea de a o invoca din oficiu.

Referitor, însă, la cel de al doilea motiv de recurs Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Analizând sentința recurată se constată că aceasta este nemotivată.

Motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația de motivare a unei hotărâri presupune prezentarea silogismului juridic de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu implică un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale care prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția.

În speță, însă, în partea care ar fi trebuit să cuprindă argumentele instanței de judecată sunt reluate, în bloc, susținerile din acțiune așa cum au fot ele sintetizate în partea introductivă a motivării. O astfel de modalitatea de motivare nu este corespunzătoare și nu răspunde exigențelor unui proces echitabil întrucât, pe de o parte, nu există garanția că instanța a trecut prin filtrul propriu respectivele argumente și, pe de altă parte, respectiva motivare nu conține nicio referire la apărările formulate de recurentul-pârât prin întâmpinare.

Preluând în mod necritic argumentele reclamantei în forma în care au fost prezentate de aceasta instanța a omis, de fapt, să soluționeze fondul pricinii, hotărârea atacată neconținând un punct de vedere propriu instanței cu privire la aspectele de fapt și de drept pe care le implică litigiul. Singurul remediu posibil în această situație îl reprezintă casarea sentințe și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru respectarea dublului grad de jurisdicție.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din legea nr. 554/2004 și cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței civile nr. 2394 din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.