ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2308/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în numele și pentru membrii de sindicat indicați în cuprinsul anexei cererii de chemare în judecată, a solicitat, în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române:

- Obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care avea dreptul în perioada de aplicare a legii. Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 17.01.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- Obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia. Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu data de 01.07.2017; Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 7,5% conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; Obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 12,5% conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017;

- Obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b), raportat la art. 1 din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/2018, în sensul garantării unui salariu de funcție, fără adaosuri-sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON și 2350 RON pentru personalul încadrat în funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare.

- Obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; Obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018. Obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2080 RON și 2350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare;

- Obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariile cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legal aferente.

La termenul din data de 15.01.2020, tribunalul a dispus disjungerea cauzei cu privire la reclamanții ce nu au domiciliul în municipiul București și formarea unor noi dosare în vederea soluționării excepției necompetenței.

Astfel a fost format dosarul nr. x/2020, în cadrul căruia figurează ca părți reclamantul A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 309 din 22.01.2020 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la competența teritorială în soluționarea cererilor în materia contenciosului administrativ, că la data sesizării instanței, dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004 prevedeau că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Văzând că reclamantul are domiciliul în jud. Sibiu, instanța a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția contencios administrativ și fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 109/2020 din 9 martie 2020 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale exclusive și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în privința competenței teritoriale de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd faptul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu regulatorul de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două tribunale îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ a tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect plata unor drepturi salariale.

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrul de sindicat este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată in vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece el este titularul dreptului pretins, precum și cel care are interesul promovării acțiunii.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Sibiu, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române în favoarea Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.