ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2435/2021

Ședința publică din data de 14 aprilie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal la data de 15.05.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtului la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 17.01.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017; obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtului la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 01.07.2017; obligarea pârâtului la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtului la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b), raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1.450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1.900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2.080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1.450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1.900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtului la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2.080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariile cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

Prin încheierea civilă din data de 21.07.2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, instanța a disjuns cauza cu privire la reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, cu consecința formării unui nou dosar, formându-se dosarul nr. x/2020, fixându-se termen de judecată la data de 27.10.2020, pentru ca părțile să-și exprime punct de vedere cu privire la excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.

Prin sentința civilă nr. 798/27.10.2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, declinând cauza privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., pentru membrul de sindicat A., domiciliat în București, str. x, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, în favoarea Tribunalului București-secție de contencios administrativ, spre competentă soluționare .

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în cauza de față, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. a formulat acțiunea în numele și pentru membrul de sindicat A. (alături de alți membri) și acesta are domiciliul în circumscripția teritorială a Tribunalului București, astfel cum rezultă din copia actului de identitate depusă de către reclamant la dosar, fila x, iar, cererea din prezentul dosar a fost introdusă la instanță la data de 15.05.2020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 658 din 30 iulie 2018.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a, contencios administrativ și fiscal la data de 20.11.2020, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 328/2021 din data de 21.01.2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. (în numele membrului de sindicat A.), în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că în cauza de față, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. a formulat acțiunea în numele și pentru membrul de sindicat A., alături de alți membri de sindicat, acesta având domiciliul în actul de identitate în București, str. x, sector 6 .

Prin urmare, prezenta speță privește funcționari publici ai unui angajator care înțeleg să formuleze împreună, pentru valorificarea drepturilor individuale derivând din raportul de serviciu o singură cerere de chemare în judecată. Domiciliile acestora, nu și locurile propriu-zise de muncă se află în circumscripția teritorială a mai multor tribunale, caz în care în practică instanța sesizată procedează la disjungerea cererilor unor reclamanți în funcție de domiciliul legal al acestora și la declinarea cauzelor disjunse tribunalelor aferente. Problema de drept care se pune în această speță este în ce condiții se poate disjunge cererile reclamanților, problemă care a făcut deja obiectul întâlnirii președinților secțiilor pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale ale curților de apel de la Cluj-Napoca din data de 18-19 aprilie 2019 (vz. filele x din minută).

Mai întâi, Tribunalul București a constatat că potrivit art. 367 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ dispozițiile prezentei părți se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz.

De asemenea, potrivit art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

În fine, potrivit dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

Tribunalul București a constatat că pretențiile mai multor salariați sau funcționari publici împotriva aceluiași angajator, chiar dacă privesc drepturi individuale salariale au între ele o strânsă legătură, dacă nu o cauză juridică comună, în sens larg.

Tribunalul București a constatat că Tribunalul Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a disjuns cauza cu privire la membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara prin încheierea civilă din data de 21.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, formându-se dosarul nr. x/2020, doar pentru motivul că instanța a apreciat că nu este competentă teritorial cu privire la membrul de sindicat A., întrucât acesta are domiciliul în actul de identitate în București, str. x, sector 6 .

Prin urmare, declinarea de competență nu și-a avut temeiul pe aprecierea neaplicării instituției coparticipării procesuale active voluntare (de exemplu, absența strânsei legături sau interpretarea restrictivă a noțiunii de cauză juridică), ci pe neluarea în considerare a dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii conform cărora "(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți", dispoziții cu care O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ se completează, conform art. 367 din aceasta.

Or, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal a încălcat regula potrivit căreia atunci când opțiunea reclamanților a fost exercitată în mod legal, conform art. 116 C. proc. civ. (reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente), nici aceștia, nici instanța de judecată nu mai pot reveni asupra acesteia (competenței). După ce a făcut această alegere reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze cauza, iar pârâtul nu ar putea cere declinarea competenței. În fine, nici instanța de judecată nu ar putea să dispună declinarea competenței din oficiu (vz. și B., Mirela Stancu-Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2015, pag. 233).

În consecință, Tribunalul București a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, precum și dispozițiile art. 59 și art. 116 C. proc. civ., astfel că Tribunalul Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal era competent să judece cererea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele membrului de sindicat A., de vreme ce era competent să judece cererea pentru alți membri de sindicat, instanța de judecată neputând să dispună declinarea competenței din oficiu.

Tribunalul București a mai reținut că membrul de sindicat A. este angajat al pârâtului Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara începând cu data de 29.06.2018, motiv pentru care reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. a și formulat cererea de chemare în judecată în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, iar nu în contradictoriu cu vreun angajator din municipiul București.

Or, deși membrul de sindicat A. are domiciliul în actul de identitate în București, str. x, acesta locuiește în fapt în județul Hunedoara, de vreme ce își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Hunedoara, cu sediul în Deva, județul Hunedoara. Or, prin domiciliu în dreptul procesual civil se înțelege domiciliul efectiv al reclamantului, membrului de sindicat A., adresa unde acesta locuiește efectiv (vz. și B., Mirela Stancu-Drept procesual civil, Editura Hamangiu, 2015, pag. 223, 324), iar nu cel din cartea de identitate.

Prin urmare, și din acest punct de vedere Tribunalul Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal era competent să soluționeze cauza privind pe membrul de sindicat A..

Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. (în numele membrului de sindicat A.), în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă recalcularea tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a Legii nr. 284/2010, obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariile cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși. (2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres."

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 22.07.2020), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de față, deși prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă și din petitul acțiunii deduse judecății), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat deoarece titularul dreptului pretins, precum și interesul promovării acțiunii aparține acestuia.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului București, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I în numele și pentru A. și pârâtul Inspectoratul de Poliție Hunedoara în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2021.