ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2020

Ședința publică din data de 12 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 14.08.2019, sub nr. de dosar x/2019, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F. augustin, G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat instanței obligarea pârâtului la aplicarea Legii 284/2010 și acordarea compensației de risc/pericol deosebit de 30% de la 17.01.2016, aplicarea Legii 153/2017 și acordarea compensației de risc/pericol deosebit de 30%, începând cu 01.07.2017, la plata majorării de funcție de 7,5%, conform articolului 19 din Anexa VI la Legea 153/2017, și a majorării de 12,5% începând cu 01.07.2017, prevăzută de articolul 23 din Anexa VI, aplicarea dispozițiilor Hg 1/2017, H.G. nr. 846/2017, H.G. nr. 937/2018 și acordarea sumelor compensatorii prin raportare la salariul funcției stabilit la 1450 RON, 1900 RON, respectiv 2080 RON și 2350 RON, plata diferențelor salariale actualizate cu rata inflației și dobânzile legale aferente.

Prin încheierea de ședință din data de 12.11.2019, Tribunalul București a dispus disjungerea cererilor privind pe reclamanții care au domiciliul pe raza altor județe, rămânând învestită cu cererea formulată de reclamantul având domiciliul în București.

2.1. Prin sentința civilă nr. 7695/12.11.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții H. și O., ambii prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bacău a constatat că obiectul cauzei derivă dintr-un raport de serviciu pe care reclamantii pretind că îl desfășoară cu pârâtul, iar drepturile solicitate sunt de natură salarială.

În contextul enunțării dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, art. 28 din Legea nr. 62/2011 și art. 109 din Legea nr. 188/1999, s-a reținut că, în materia contenciosului administrativ competența teritorială nu mai este alternativă, ci exclusivă, fiind irelevantă calitatea de reprezentant a sindicatului, întrucât nu are calitatea de reclamant, ci acționează ca mandatar în numele reclamantului indicat, nefiind parte în cauză.

Totodată, s-a reținut că prin domiciliu se înțelege adresa la care partea locuiește în mod statornic, posibilitatea de alegere a domciiliului referindu-se doar la locul unde aceasta doreste să i se comunice actele de procedură, Codul de procedură făcând referire la domiciliul reclamantului, nu cel al mandatarului, competența teritorială a unei instanțe fiind determinată de domiciliul efectiv al justițiabilului, astfel că, având în vedere că domiciliile reclamanților se află pe raza județului Bacău, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Bacău.

2.2. Prin sentința civilă nr. 52 din 20 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții H. și O., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului București.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bacău a reținut că în cauză este aplicabilă regula specială incidentă în cazul coparticipării procesuale active definite de articolul 269 alin. (3) din Codul Muncii, cererea putând fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, regulă care a fost respectată în prezentul litigiu, fiind sesizat Tribunalul București, ca instanță competentă de la domiciliul reclamantului A., între obiectul și cauza pretențiilor reclamanților existând o strânsă legătură care decurge din modul de derulare a raportului de serviciu, reclamanții exercitându-și atribuțiile în cadrul aceluiași loc de muncă, solicitând aceleași drepturi și în contradictoriu cu același angajator.

În ceea ce privește norma de competență teritorială, instanța a reținut că prin dispozițiile articolului 10 alin. (3) din Legea 554/2004 s-a diferențiat instanța de contencios administrativ competentă în funcție de calitatea reclamantului - persoană fizică/juridică de drept privat sau autoritate publică/instituție publică, în prima ipoteză competența revenind instanței de la domiciliul reclamantului, iar în cea de a doua ipoteză instanței de la sediul pârâtului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea privind recalcularea salariului de bază și a sporurilor de care beneficiază reclamanții - membri de sindicat - la nivelul maxim al acestor drepturi salariale acordat în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale.

Înalta Curte constată că acțiunea a fost formulată de toți reclamanții prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, printre care și H. și O., acțiunea fiind disjunsă cu privire la aceștia.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Având în vedere numărul mare de conflicte de competență cu care a fost sesizată instanța supremă, asupra acestei probleme de drept, la data de 22 mai 2017, în ședința de unificare a practicii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit cu titlu de principiu că, în materia contenciosului administrativ, în acțiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competența de soluționare a cauzei se stabilește în funcție de dispozițiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare de la acea dată, cu exercitarea dreptului de opțiune al reclamantului.

Această soluție a fost ulterior consacrată legislativ prin Legea nr. 212/2018, în sensul introducerii alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Înalta Curte reține că, în cauza de față, sindicatul acționează în numele membrilor săi, menționați în tabelul anexat cererii, în baza unei împuterniciri din partea acestora, organizația fiind reprezentantul acestora în fața instanței.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, astfel că va stabili competența în favoarea Tribunalului Bacău, reclamantii având domiciliul în raza teritorială a acestei instanțe.

Fiind incidente dispozițiile de competentă prevăzute de Legea nr. 554/2004, constată Inalta Curte că nu prezintă relevanță considerentele privind coparticiparea procesuală activă.

In altă ordine de idei, instanța trebuie să se limiteze la soluționarea regulatorului de competență, nefiind învestită cu controlului de legalitate a dispoziției de disjungere in ceea ce îl privește pe reclamant.

În ceea ce privește Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, instanța precizează aceasta se referă strict la interpretarea art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv a unei norme de competență reglementată de codul muncii și la recunoașterea calității procesuale active a organizației sindicale.

Argumentele deciziei pronunțate în interesul legii se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoașterea legitimității procesuale a organizației de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres și, pe cale de consecință, stabilirea competenței, în această ipoteză, la sediul sindicatului.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții H. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și O. prin Sindicatul Național al Polițiștilor în contradictoriu cu Inspectoratul General al Poliției Române în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2020.