ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 14.08.2019, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, să dispună obligarea acestuia la aplicarea Legii nr. 284/2010 în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care avea dreptul în perioada de aplicare a legii, respectiv obligarea pârâtului la acordarea compensației de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% calculată la salariul de funcție începând cu data de 17.01.2016 și până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 153/2010, începând cu data de 1.07.2017, în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care are dreptul conform acesteia, respectiv la acordarea compensației de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% calculată la salariul de funcție începând cu 1.07.2017, la majorarea salariului de funcție cu 7,5% conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1.07.2017, la majorarea salariului de funcție cu 12,5% conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1.07.2017. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 începând cu data de 1.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1 din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/2017, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri, la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri, la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON și 2350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, precum și la acordarea acestor sume. În final, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariile cuvenite.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 7698/12.11.2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a reținut ca incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care stabilesc competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul persoanei fizice reclamante.

S-a arătat că reclamantul domiciliază în județul Mureș, așadar în raza de competență a Tribunalului Mureș.

2.2. Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 68 din data de 20.02.2020, Tribunalul Mureș, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut, în esență, că reclamantul are domiciliul în județul Brașov, astfel că este competent Tribunalul Brașov față de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.3. Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 307/CA din data de 10.06.2020, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut, în esență, că reclamantul are domiciliul în județul Brașov, astfel că este competent Tribunalul Brașov față de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data introducerii acțiunii, 14.08.2019, domiciliul reclamantului era în loc. Reghin, jud. Mureș.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, să se dispună obligarea acestuia la aplicarea Legii nr. 284/2010 în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care avea dreptul în perioada de aplicare a legii, respectiv obligarea pârâtului la acordarea compensației de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% calculată la salariul de funcție începând cu data de 17.01.2016 și până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 153/2010, începând cu data de 1.07.2017, în sensul acordării și plății tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care are dreptul conform acesteia, respectiv la acordarea compensației de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% calculată la salariul de funcție începând cu 1.07.2017, la majorarea salariului de funcție cu 7,5% conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1.07.2017, la majorarea salariului de funcție cu 12,5% conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1.07.2017. Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 începând cu data de 1.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1 din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/2017, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri, la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri, la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON și 2350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, precum și la acordarea acestor sume. În final, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariile cuvenite.

Reclamantul este funcționar public în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Cererea de chemare în judecată fiind înregistrată la data de 14.08.2019, se va avea în vedere că la data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, care a modificat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; potrivit noii forme a textului de lege în discuție, "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, aflate la dosarul Tribunalului Brașov, reclamantul are domiciliul la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 14.08.2019, în mun. Reghin, astfel că, în cauză, competența de soluționare aparține Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A., prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 septembrie 2020.