ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4367/2020

Ședința publică din data de 15 septembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 23.09.2019 sub nr. x/2019 reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY. ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG. și HHHH. au chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 01.07.01.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale -la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare.

- obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

În motivarea acțiunii se arată că, în fapt, reclamanții - membri de sindicat sunt funcționari publici cu statut special - polițiști - care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2019 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la mai mulți dintre reclamanți, printre care și reclamantul OO., dispunând formarea unui nou dosar cu privire la acesta, care urma să fie repartizat aceluiași complet.

Noul dosar a fost înregistrat la data de 12.12.2019 sub nr. x/2019, fiind repartizat completului C6 CAF (0) pentru respectarea principiului continuității.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 79 din data de 14.01.2020 Tribunalul Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în numele și pentru OO., cu domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul x, nr. 21,județul Mehedinți în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Mehedinți, reținând, în esență, incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce devin aplicabile și atunci când reclamantul nu exercită acțiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 C. proc. civ.

A reținut Tribunalul Caraș -Severin că Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționeazăp potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar în numele reclamanților.

A mai reținut instanța în urma disjungerii cererii privind pe reclamantul OO. - funcționar public cu stat special, că acesta are domiciliul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, B-dul x, nr. 21,județul Mehedinți iar Sindicatul, în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, a învestit instanța de contencios cu o acțiune având ca obiect drepturi salariale.

Ca urmare a declinării competenței, dosarul a fost înregistrat la data de 20.02.2020 pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub același nr. 2553/115/2019.

Hotărârea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 103/2020 din data de 29 mai 2020 Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis la rându-i excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Caraș -Severin competența de soluționare a cauzei.

Pentru a pronunța această soluâție Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență că, pe deoparte a operat o prorogare legală de competență în baza art. 123 alin. (3) C. proc. civ., iar pe de altă parte această instanță a lăsat să treacă momentul limită în care ar fi putut invoca excepția necompetenței teritoriale.

A reținut Tribunalul Mehedinți că efectul neinvocării excepției necompetenței cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza. În concret (la termenul din .03.12.2019), Tribunalul Caraș-Severin era dator să invoce excepția necompetenței teritoriale sau eventual să acorde un termen pentru lămuriri suplimentare, în condițiile articolului 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că nu a procedat în acest fel, necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului, invocând în acest sens Decizia nr. 31/2019 pronunțată de completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul negativ de competență, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul din prezenta cauză are calitatea de funcționar public (cu statut special - polițist) și, dat fiind că prezenta acțiune în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, competența de soluționare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 23.09.2019.

În conformitate cu dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Dispozițiile legale menționate nu stabilesc însă care este instanța competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispozițiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluționeze litigiul din punct de vedere teritorial, Tribunalul Caraș Severin declarându-se necompetent prin raportare la domiciliul reclamantului persoană fizică, în condițiile în care a apreciat că Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează ca și mandatar, în numele reclamantului, în timp ce Tribunalul Mehedinți s-a declarat necompetent prin raportare la momentul la care Tribunalul Caraș-Severin a înțeles să invoce excepția necomptenței teritoriale, adică ulterior primului termen de judecată definit de art. 131 C. proc. civ. și prin raportare la prorogarea legală de competență prevăzută de art. 123 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența teritorială de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că în cazurile și condițiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări și de persoane, organizații, instituții sau autorități, care, fără a justifica un interes personal, acționează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situații speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condițiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar și precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situații, mai ales când pentru aceste "alte situații" există dispoziții legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privința determinării instanței competente din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, raportat și la data înregistrării cererii de chemare în judecată - 23.09.2019 - și la faptul că prezenta acțiune a fost formulată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în " numele și pentru membrii de sindicat", adică în calitate de reprezentant al membrilor săi, reține Înalta Curte că, în prezenta cauză, Sindicatul nu a acționat în calitate de reclamant, ci în calitate de reprezentant al membrilor săi, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menționat instituie o competența teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanța competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

În cauza de față, în condițiile în care, prin acțiunea pendinte se urmărește plata unor drepturi bănești în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat, deoarece aceștia sunt titularii dreptului pretins, interesul promovării acțiunii aparținând tot acestora.

Dispozițiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în condițiile în care, anterior modificării aduse prin Legea nr. 212/2018, articolul 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincție după cum acțiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, actualul text legal, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 23.09.2019 - instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Astfel cum se poate observa atât din copia cărții de identitate a reclamantului din prezenta cauză - OO. - atașată la dosarul Tribunalului Caraș Severin, cât și din Tabelul anexat cererii de chemare în judecată (fila x) și din Împuternicirea dată Sindicatului (fila x) - domiciliul legal al reclamantului se află în Drobeta Turnu Severin, b-dul x nr. 21, județ Mehedinți, acesta împuternicind Sindicatul să-l reprezinte și să acționeze în numele său. Se constată astfel că, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentant și nu de reclamant.

Față de aceste considerente, având în vedere că Sindicatul are calitatea de reprezentant și nu de reclamant, iar domiciliul reclamantului este situat în județul Mehedinți, constată Înalta Curte că Tribunalului Mehedinți îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

În ceea ce privește dispozițiile art. 123 alin. (3) C. proc. civ., invocate de Tribunalul Mehedinți, Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile, având în vedere, pe de o parte, că Tribunalul Mehedinți a fost învestit doar cu soluționarea cererii formulate de reclamantul OO., după disjungerea de cererea celorlalți reclamanți, această instanță, Tribunalul Mehedinți neavând competența de a efectua un control de legalitate și temeinicie al soluției de disjungere pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin prin încheierea din 03.12.2019, în dosarul nr. x/2019 și, pe de altă parte, articolul 123 noul C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legala (în temeiul legii) a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori terito-

- rială, situație neregăsită în prezenta cauză, în condițiile în care disjungerea s-a dispus în raport de domiciliul reclamanților și nu de natura cererilor (ca și când ar fi existat și cereri accesorii/adiționale/incidentale).

În ceea ce privește respectarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. de către Tribunalul Caraș Severin, relativ la momentul la care această instanță și-a verificat competența, Înalta Curte constată că acestea au fost respectate, primul termen de judecată " la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii", în dosarul de față, nr. x/2019, ce-l vizează doar pe reclamantul OO., a fost termenul din 14.01.2020, când instanța a procedat în consecință, în sensul că și-a verificat competența și a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.

Înalta Curte, contrar celor reținute de Tribunalul Mehedinți, nu poate califica termenul din 03 decembrie 2019, ca și " primul termen la care părțile sunt legal citate", în condițiile în care acel termen a fost acordat într-un alt dosar (dosarul nr. x/2019), părțile fiind, de asemenea, diferite. Acesta este și considerentul pentru care Decizia nr. 31/2019 pronunțată de completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, invocată de instanța mai sus menționată, nu este incidentă în cauză.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare în primă instanță a cererii formulate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI în numele și pentru reclamantul OO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează competența exclusivă a instanței de la domiciliul reclamantului, Sindicatul, al cărui membru este reclamantul, având doar calitatea de reprezentant al acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cererii formulate de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din cadrul MAI în numele și pentru reclamantul OO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 septembrie 2020.