ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3660/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin la data de 23.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE. și FFFF. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 01.07.01.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale -la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare.

- obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

Prin sentința nr. 39 din data de 14.01.2020, Tribunalul Caraș - Severin a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Caraș-Severin și a declinat competența de soluționare a cererii in favoarea Tribunalului Mehedinți.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că sindicatul în calitate de reprezentant al membrilor de sindicat a învestit instanța de contencios cu o acțiune având ca obiect drepturi salariale.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la 13.08.2018, data sesizării instanței, "reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 160/2019 pronunțată în dosarul x/2018, regulator de competență, reține că potrivit noului alin. (4) introdus în art. 10 din Legea nr. 212/2008, "competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Aceste prevederi devin aplicabile atunci când reclamantul nu exercită acțiunea în contencios administrativ personal, ci prin intermediul unui reprezentant, conform art. 80 din C. proc. civ.

În cauză, Sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar în numele reclamanților.

ÎCCJ prin Decizia nr. 10/2018, recurs în interesul legii, a stabilit faptul că litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de funcționarii publici cu statut special sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. În consecință, competența teritorială se determină conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Raportat la dispozițiile legale redate anterior competența în soluționarea prezentului litigiu revine tribunalului de la domiciliul reclamantului.

Prin sentința nr. 100 din data de 29 mai 2020, Tribunalul Mehedinți, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș - Severin.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a apreciat că excepția necompetenței este o excepție de procedură ce se rezolvă înainte de administrarea probelor. Din moment ce Tribunalul Caraș-Severin a procedat la disjungerea cererii formulată de reclamantul E., înseamnă că această instanță s-a considerat a fie competență chiar dacă nu a pronunțat o încheiere în acest sens.

Acest lucru este arătat și în Decizia 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând recursul în interesul legii a stabilit că " în ipoteza în care lipsește această încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența, neinvocarea în termen a excepției de necompetență constituie o consolidare a competenței în favoarea instanței sesizate, fapt ce nu poate fi ignorat ulterior" (paragraful 75 al deciziei).

Decizia nr. 31/2019 pronunțată de completul pentru soluționarea recursului în interesul legii se referă la excepția de necompetență materială ce nu a fost invocată în termenul legal, dar considerentele sale se aplică deopotrivă și pentru excepția necompetenței teritoriale exclusive.

Așadar, efectul neinvocării excepției necompetenței cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza. În concret (la termenul din .03.12.2019), Tribunalul Caraș-Severin era dator să invoce excepția necompetenței teritoriale sau eventual să acorde un termen pentru lămuriri suplimentare, în condițiile articolului 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că nu a procedat în acest fel, necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului (paragraful 63 din decizia 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție completul pentru soluționarea recursului în intersul legii).

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele a 87 de membrii de sindicat a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara la plata unor drepturi salariale.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva domiciliului reclamantului și a momentului la care necompetența teritorială a fost invocată de către Tribunalul Caraș Severin.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

În speță, Înalta Curte constată că, excepția a fost invocată în fața primei instanțe, cu respectarea momentului până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conținutul dosarului, Înalta Curte învestită cu soluționarea regulatorului de competență, constată că primul termen de judecată, la care părțile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020, dată la care Tribunalul Caraș Severin a invocat excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii reclamantului.

În cauză nu este incidentă decizia 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, întrucât la termenul din 03.12.2019, Tribunalul Caraș-Severin a apreciat necesar a disjunge cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanți, în funcție de domiciliul acestora, printre care și reclamantul E., dispunând formarea unui nou dosar, care a fost repartizat aceluiași complet.

Astfel că, primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, la care face referire art. 130 alin. (2) și art. 131 din C. proc. civ., nu poate fi stabilit în raport de dosarul cu nr. x/2019 La termenul din data de 03.12.2019, instanța nu putea dispune vreo măsură cu privire la dosarul nou format, cu excepția stabilirii termenului de judecată și citării pârților.

Prin urmare, primul termen de judecată legal, în dosarul nou format, la care părțile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. (4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Competența stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În ceea ce privește calitatea de reclamant, Înalta Curte reține că, în speță, cererea de chemare în judecată vizează stabilirea și plata unor drepturi salariale în favoarea reclamantului OOO., sindicatul acționând, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele și în interesul membrilor de sindicat, aceștia fiind titularii dreptului pretins.

Este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că organizațiile sindicale care acționează în interesul membrilor afiliați au calitatea de reclamante, legitimitatea lor procesuală depășind limitele simplei reprezentări.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, criteriul avut în vedere vizează domiciliul reclamantului situat în județul Mehedinți - dosarul Tribunalului Caraș-Severin, iar nu sediul pârâtului.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II - a civilă, de contencios administrativ si fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI și OOO., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a III - a civilă, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iulie 2020.