ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3959/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin înregistrată la data de 23.09.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din MAI, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ. AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH. și IIII. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 284/2010 în perioada cât aceasta a fost în vigoare, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care aveau dreptul în perioada de aplicare a legii; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 11.03.2016 până la aplicarea acestui element salarial conform Legii nr. 153/2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în sensul acordării și plății către reclamanți a tuturor sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a tuturor celorlalte drepturi salariale la care au dreptul conform acesteia; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a compensației de risc/pericol deosebit, în cuantum de 30%, calculată la salariul de funcție, începând cu 01.07.01.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 7,5%, conform art. 19 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017; obligarea pârâtei la acordarea către reclamanți a majorării salariului de funcție cu 12,5%, conform art. 23 din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 începând cu data de 01.07.2017;

- obligarea pârâtei la aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017, începând cu data de 01.07.2017, în mod special a art. 7 alin. (1) lit. b) raportat la art. 1. din H.G. nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 846/29 noiembrie 2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale - la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 1900 RON, respectiv raportat la art. 1 din H.G. nr. 937/07.12.2018, în sensul garantării/plății unui salariu de funcție, fără adaosuri - sporuri, indemnizații, compensații ori alte tipuri de majorări salariale -la un nivel egal sau mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară în sumă de 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1450 RON pentru perioada 01.02.2017-31.12.2017; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 1900 RON pentru perioada 01.01.2018-31.12.2018; obligarea pârâtei la acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la salariul de funcție stabilit la 2080 RON și 2.350 RON pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare.

- obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

Prin încheierea de ședință din data de 03.12.2019 instanța a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată cu privire la mai mulți dintre reclamanți, printre care și reclamantul K., dispunând formarea unui nou dosar cu privire la acesta, care urma să fie repartizat aceluiași complet.

2.1. Prin sentința civilă nr. 65 pronunțată în data de 14 ianuarie 2020, Tribunalul Caraș Severin, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Caraș-Severin și a declinat competența de soluționare a cererii in favoarea Tribunalului Mehedinți.

În motivarea soluției, a reținut că, în cauză, sindicatul nu are calitate de reclamant, ci acționează, potrivit art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, ca și mandatar în numele reclamanților.

ÎCCJ prin Decizia nr. 10/2018, recurs în interesul legii, a stabilit faptul că litigiile având ca obiect drepturile bănești solicitate de funcționarii publici cu statut special sunt de competența instanțelor de contencios administrativ. În consecință, competența teritorială se determină conform dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Raportat la dispozițiile legale redate anterior competența în soluționarea prezentului litigiu revine tribunalului de la domiciliul reclamantului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 12.12.2019, sub numărul x/2019.

2.2. Prin sentința nr. 101/2020 din 29 mai 2020, Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I în numele și pentru K., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în favoarea Tribunalului Caraș Severin, a constatat ivit conflictul negativ și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Pentru a hotărî astfel judecătorul a precizat că efectul neinvocării excepției necompetenței cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza. În concret (la termenul din 03.12.2019), Tribunalul Caraș-Severin era dator să invoce excepția necompetenței teritoriale sau eventual să acorde un termen pentru lămuriri suplimentare, în condițiile articolului 131 alin. (2) din C. proc. civ.

Având în vedere că nu a procedat în acest fel, necompetența se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului (paragraful 63 din decizia 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție completul pentru soluționarea recursului în intersul legii).

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Înalta Curte constată că în cauză se aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele a 91 de reclamanți a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la aplicarea Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare și a Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, cu toate obligațiile ce decurg din legile menționate și totodată, obligarea la plata diferențelor salariale dintre salariile efectiv încasate și salariilor cuvenite conform Legii nr. 284/2010, pentru perioada cât aceasta a fost în vigoare, respectiv conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.07.2017, actualizate cu rata inflației, împreună cu dobânzile legale aferente.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva domiciliului reclamantului și a momentului la care necompetența teritorială a fost invocată de către Tribunalul Caraș Severin.

În speță, conflictul privește competența teritorială de soluționare a cauzei și s-a ivit în soluționarea cauzei în primă instanță.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

În speță, se constată că, excepția a fost invocată în fața primei instanțe, cu respectarea momentului până la care aceasta putea fi valabil invocată.

Verificând conținutul dosarului, Înalta Curte învestită cu soluționarea regulatorului de competență, observă că primul termen de judecată, la care părțile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020, dată la care Tribunalul Caraș Severin a invocat excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii reclamantului.

În cauză nu este incidentă decizia 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, întrucât la termenul din 03.12.2019, Tribunalul Caraș-Severin a apreciat necesar a disjunge cererea de chemare în judecată cu privire la reclamanți, în funcție de domiciliul acestora, printre care și reclamantul K., dispunând formarea unui nou dosar, care a fost repartizat aceluiași complet. Astfel primul termen de judecată legal, în dosarul nou format, la care părțile din prezenta cauză au fost legal citate, a fost cel din data de 14 ianuarie 2020.

Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. (4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Competența stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

În ceea ce privește calitatea de reclamant, Înalta Curte reține că, în speță, cererea de chemare în judecată vizează stabilirea și plata unor drepturi salariale în favoarea reclamantului K., Sindicatul acționând, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele și în interesul membrilor de sindicat, aceștia fiind titularii dreptului pretins.

Este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că organizațiile sindicale care acționează în interesul membrilor afiliați au calitatea de reclamante, legitimitatea lor procesuală depășind limitele simplei reprezentări.

Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranșat problema competenței teritoriale a instanței de contencios administrativ, în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, criteriul avut în vedere vizează domiciliul reclamantului situat în județul Mehedinți - dosarul Tribunalului Caraș-Severin, iar nu sediul pârâtului.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. și pe K., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișora în favoarea Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.