ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2762/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27.07.2021, cu număr de dosar x/2021, reclamanta A. S.R.L. - în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și C. - în calitate de director general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea acestora la:

(1) Plata în solidar a sumei de 1.947.272 RON compuse din:

a) suma de 1.746.589 RON reprezentând impozit pe profit, majorări și penalități și TVA de recuperat, majorari si penalitati, toate aceste sume achitate de către societatea reclamantă la data de 25.01.2015, sume pe care organul fiscal trebuie să le restituie în temeiul sentinței civile nr. 1960/24.04.2018 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 731/18.03.2021 de către Înalta Curte de Casație si Justiție;

b) suma de 200.683 RON reprezentând rata inflației calculată provizoriu și aplicată la suma de 1.746.589 RON (debit principal), de la momentul plății, respectiv 20.01.2015 și până în prezent.

A solicitat obligarea pârâților la actualizarea și achitarea ratei inflației până la momentul achitării integrale a sumei de 1.746.589 RON.

(2) Plata în solidar a sumei de 1.850.672,88 RON compuse din:

a) suma de 1.659.944,88 RON reprezentând dobânda fiscală datorată potrivit art. 124 din Codul de procedura fiscală, calculată provizoriu până la data formulării prezentei acțiuni;

b) suma de 190.728 RON reprezentând rata inflației calculată provizoriu și aplicată la suma de 1.659.944,88 RON (dobânda fiscală) până la data formulării prezentei acțiuni.

A solicitat obligarea pârâților la plata dobânzii fiscale la zi până la momentul achitării integrale a debitului principal, dobânda fiscală actualizată la zi cu rata inflației.

(3) Plata în solidar a sumei de 1.260.852,85 RON compuse din:

a) suma de 1.130.910,85 RON reprezentând daune moratorii solicitate prin prezenta cerere de către reclamantă în temeiul art. 1535 din noul C. civ., cuantificate în raport de dobânda legală penalizatoare;

b) suma de 129.942 RON reprezentând rata inflației calculată și aplicată la suma de 1.130.910,85 RON (daune moratorii).

A solicitat obligarea pârâților la plata daunelor moratorii la zi până la momentul achitării integrale a debitului principal, daune moratorii actualizate la zi cu rata inflației.

(4) Plata în solidar a cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

(5) În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat amendarea pârâtului C. (director general al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili) cu 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere de la momentul expirării termenului de 30 de zile în care trebuie soluționată cererea de plată, respectiv 27.06.2021 (calculat de la data de 28.05.2021) până la data plății efective a sumelor datorate.

Prin sentința nr. 1201 din 07.03.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 aprilie 2022, cu număr de dosar x/2021

Prin sentința civilă nr. 1121 din 20.06.2022, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Prin decizia nr. 5100/02.11.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.02.2022, cu numărul 21842/372021*.

La termenul de judecată din 17.05.2023, instanța de fond a pus în discuție din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și a apreciat că acesta nu are calitate procesuală pasivă decât pe capătul de cerere privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pe celelalte capete de cerere neavând calitate procesuală pasivă, aceasta revenindu-i instituției autorității fiscale. Ca și consecință a clarificării calității procesuale pasive a acestuia, a constatat că din întâmpinarea formulată de acest pârât urmează a fi avute în vedere doar apărările și excepțiile aferente capătului de cerere nr. x privind aplicarea amenzii, și anume excepția inadmisibilității capătului de cerere privind aplicarea amenzii în procedura prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, pe care acesta a înțeles să o invoce în cauză.

În aceeași ședință, Curtea a pus în discuție excepția rămânerii fără obiect a capetelor de cerere 2 și 3, excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor moratorii la zi și a inflației, excepția inadmisibilității petitului 5 din acțiune privind aplicarea amenzii precum și fondul cauzei și a reținut cauza spre soluționare.

Prin sentința nr. 1144 din 31 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile, ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili și C., director general al DGAMC, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reținând în considerente prevederile art. 168 din Legea nr. 207/2015, text aplicabil la data solicitării cererii de plată nr. x/19.05.2021.

Sumele din acțiunea formulată și precizată au fost solicitate în temeiul O.G. nr. 92/2003, care a continuat să producă efecte până la 31.12.2015.

Recurenta a arătat că a achitat suma de 1.746.589 RON la 20.01.2015, astfel cum s-a stabilit prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere.

Instanța de fond a interpretat în mod eronat faptul că nu există un refuz nejustificat de restituire a întregii sume, considerând că actele administrativ-fiscale prin care au fost restituite sumele trebuiau contestate în termen de 45 de zile de la data comunicării, în situația în care recurenta-reclamantă era nemulțumită.

Aceste acte sunt emise ca urmare a soluționării dosarului nr. x/2016, pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr. 1960/2018, respectiv sunt acte emise în cursul judecății, nefiind acte de sine stătătoare care să poată fi contestate în mod independent.

În ceea ce privește faptul că s-a reținut că recurenta nu a solicitat proba cu expertiză de specialitate în dovedirea pretenției sale, a arătat recurenta că, în virtutea rolului activ, instanța are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.

Totodată, prin decizia nr. 2061/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a reținut că este îndreptățită să solicite atât actualizarea debitului principal cu rata inflației, cât și dobânda legală.

A menționat că este îndreptățită să solicite dobânda fiscală și rata inflației începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate astfel cum a fost stabilită prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, până în ziua restituirii pretențiilor.

Data în care a operat stingerea datoriei a fost 20.01.2015, data de achitare de bunăvoie a creanței, iar nu data cererii de plată, astfel cum în mod eronat a reținut instanța de judecată, iar la acea dată era în vigoare O.G. nr. 92/2003.

A considerat că instanța de judecată nu a motivat în mod explicit neacordarea sumei de 195766 RON reprezentând debit principal parțial, limitându-se la susținerea faptului că pârâta a achitat în integralitate sumele datorate reclamantei.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a arătat recurenta că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la un capăt al cererii.

Totodată, contrar celor reținute de instanța de fond, a apreciat recurenta că dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sunt aplicabile pârâtului C., având în vedere faptul că cererea de plată a sumelor a fost formulată în atenția DGRFP Craiova la 21.05.2021, redirecționată către DGAMC la 25.05.2021, iar de la momentul înregistrării cererii de plată și momentul plății sumei au trecut aproape șase luni, cu depășirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004.

În concluzie, a solicitat recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Totodată, împotriva încheierii din 17 mai 2023 și a sentinței, a declarat recurs incident, exclusiv în ceea ce privește soluțiile date asupra excepțiilor invocate.

A menționat că hotărârea instanței de fond este nelegală în ceea ce privește soluția dată excepției rămânerii fără obiect a acțiunii, fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 194 lit. c) teza întâi din C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 168 și 182 din Legea nr. 207/2015 și a OMFP nr. 1899/2004.

Totodată, a invocat incidența motivelor contradictorii cu privire la soluționarea excepției menționate.

A concluzionat că, având în vedere faptul că reclamantei i-au fost restituite sumele, dar i-a fost recunoscut și dreptul la dobânzi și au fost achitate și acestea, se impune admiterea excepției rămânerii fără obiect.

A mai susținut că soluția dată excepției inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor moratorii la zi și a inflației este neîntemeiată. Hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât solicitarea de cumulare a dobânzilor fiscale cu alte daune interese și cu rata inflației este inadmisibilă, deoarece acordarea sumelor astfel cum a fost solicitată de recurentă ar echivala cu o dublă reparare a aceluiași element al prejudiciului.

Totodată, față de soluția instanței de fond cu privire la cererea formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, a solicitat recurenta să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și să se caseze încheierea din 17 mai 2023.

A apreciat recurenta că, analizând considerentele încheierii menționate și pe cele din sentința recurată, acestea sunt contradictorii, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În privința calității procesuale a directorului general al DGAMC, a solicitat recurenta casarea încheierii și sentinței și respingerea acțiunii ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate procesuală pasivă.

În concluzie, a solicitat recurenta admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cât privește incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de ambele recurente, Înalta Curte reține că instanța de fond a procedat la analiza cauzei, indicând aspectele de fapt și temeiurile de drept pe baza cărora și-a format opinia juridică.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, obligația instanțelor naționale de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi și implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Din această perspectivă, critica formulată de recurenta-reclamantă este neîntemeiată, deoarece hotărârea prin care instanța a soluționat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluție în acord cu considerentele.

Lecturând hotărârea recurată, instanța de control judiciar constată expunerea raționamentului logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de curte nu rezultă a cuprinde motive contradictorii, astfel cum a susținut recurenta-pârâtă, astfel încât un astfel de motiv de casare nu este incident.

Pe cale de consecință, pretinsa deficiență în motivare imputată de părțile recurente sentinței atacate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținută ca fiind fondată, judecătorul fondului arătând de ce a respins atât excepțiile invocate, cât și cererea de chemare în judecată.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentele au contestat sentința de fond și au formulat critici din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța a interpretat și a aplicat greșit cadrul normativ incident în speță raportat la situația de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte reține că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

În ceea ce privește recursul reclamantei

Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate aceste susțineri, întrucât, pe de o parte, sunt aplicabile dispozițiile legale incidente la data formulării cererii de plată, iar pe de altă parte, în litigiul principal, finalizat prin sentința civilă nr. 1960/24.04.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, definitivă, recurenta nu a solicitat și restituirea sumelor, împreună cu dobânda legală actualizată cu rata inflației, ci doar anularea actelor administrative fiscale și de soluționare a contestației.

Prima solicitare a acestor sume a fost prin cererea de plată nr. x/19.05.2021, înregistrată la organul fiscal cu nr. 11707/21.05.2021.

A mai susținut recurenta că aceste acte sunt emise ca urmare a soluționării dosarului nr. x/2016, pentru punerea în aplicare a sentinței civile nr. 1960/2018, respectiv sunt acte emise în cursul judecății, nefiind acte de sine stătătoare care să poată fi contestate în mod independent.

În ceea ce privește această critică, Înalta Curte reține că este neîntemeiată și că este justificat refuzul de restituire a întregii sume de 1.746.589 RON, față de suma de 1.550.823 RON cât s-a rambursat prin Decizia de restituire nr. 31084/10.11.2021 și Notele de restituire nr. 31085 si nr. 31088/10.11.2021, respectiv pentru suma de 195.766 RON.

Astfel, autoritatea fiscală pârâtă a procedat la punerea în aplicare a prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015, text aplicabil la data solicitării cererii de plată nr. x/19.05.2021, înregistrată la organul fiscal cu nr. 11707/21.05.2021, pentru restituirea sumelor stabilite prin sentința civilă nr. 1960/24.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1731/18.03.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Această procedură s-a finalizat prin emiterea Deciziei de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 31084/10.11.2021, act administrativ fiscal ce putea fi contestat de către recurenta-reclamantă conform prevederilor art. 268-270 din Legea nr. 207/2015, în termen de 45 de zile de la data comunicării, împrejurare ce rezultă, de altfel, din cuprinsul actului.

Neformulând contestație administrativă fiscală, recurenta-reclamantă nu mai poate pune în discuție calculul acestei sume, neexistând nicio împrejurare în sensul că ar fi îndreptățită și la această sumă.

Referitor la susținerea potrivit căreia prima instanță nu și-ar fi exercitat rolul activ, Înalta Curte constată că, potrivit art. 254 alin. (6) din C. proc. civ., părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii.

Rolul activ al judecătorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. Exercitarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., implică atât o responsabilitate a părților privind administrarea procesului, cât și faptul că rolul activ al instanței în materie probatorie are un caracter facultativ și subsidiar.

Apare, astfel, cu evidență, obligația ce revenea în speță recurentei-reclamante de a proba pretențiile deduse judecății, simpla formulare a cererii neputând fi suficientă pentru admiterea acesteia, în lipsa depunerii acelor probe susceptibile de a îndreptăți pretențiile formulate, câtă vreme ar fi o sarcină excesivă a impune judecătorului să aibă un rol activ mai accentuat în administrarea probatoriului decât însăși partea care dorește realizarea unui drept sau apărarea lui.

De altfel, potrivit jurisprudenței Curții de la Strasbourg (Hotărârea din 28 martie 2000 în Cauza Janquie et Ledun c. France), s-a stabilit că, pentru îndeplinirea misiunii lor "naturale" de a tranșa un litigiu, tribunalele au nevoie să obțină cooperarea părților, care sunt ținute să-și expună pretențiile în mod clar, neambiguu și rezonabil structurate și să și le probeze.

Înalta Curte reține, în primul rând, că atât timp cât s-a constatat că recurenta-reclamantă nu este îndreptățită la suma de 195.766 RON, nu este îndreptățită, în consecință, nici la dobânda legală fiscală calculată la această sumă.

În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație, se reține că, în litigiul principal, finalizat prin sentința civilă nr. 1960/24.04.2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, definitivă, recurenta-reclamantă nu a solicitat și restituirea sumelor împreună cu dobânda legală actualizată cu rata inflației, ci doar anularea actelor administrative fiscale și de soluționare a contestației.

Totodată, prima dată când recurenta-reclamantă a solicitat restituirea acestor sume a fost prin cererea de plată nr. x/19.05.2021, înregistrată la organul fiscal cu nr. 11707/21.05.2021, însă a solicitat doar dobânda fiscală datorată până la plata efectivă a debitului, nu și actualizarea sumelor cu rata inflației, această cerere fiind formulată pentru prima dată în fața instanței.

În ceea ce privește recursul incident declarat în cauză

Înalta Curte reține că această critică este nefondată, întrucât, deși DGAMC a efectuat plăți pentru fiecare capăt de cerere, necontestate de recurenta-reclamantă, aceasta din urmă a susținut că aceste plăți nu au fost în măsură să acopere în totalitate pretențiile solicitate și precizate ulterior prin răspunsul la întâmpinare, motiv pentru care s-a apreciat că excepția rămânerii fără obiect este neîntemeiată și s-a procedat la verificarea pe fond a cererii de chemare în judecată, pentru partea din fiecare petit care nu a fost executată.

Cu privire la această critică, instanța de control judiciar reține, în primul rând, că instanța de fond a analizat susținerile pârâtei referitoare la inadmisibilitate din perspectiva neparcurgerii procedurii administrative și a apreciat în mod corect că excepția invocată este neîntemeiată.

Astfel, a reținut prima instanță că, aflându-se în procedura restituirii sumelor nedatorate și a dobânzii legale fiscale aferente acestor sume, pentru sumele nerecunoscute la restituire prin Decizia de restituire nr. 2822/10.01.2021, respectiv Procesul-verbal privind calculul dobânzilor nr. x/15.11.2021, reclamanta nu trebuia să se adreseze organelor fiscale cu procedură administrativă prealabilă, ci direct instanței de judecată, pentru constatarea refuzului nejustificat de restituire a întregii sume din debitul principal respectiv a dobânzii legale fiscale și actualizarea acestei sume cu rata inflației la data plății.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că nu prezintă interes analizarea susținerilor recurentei-pârâte referitoare la netemeinicia solicitării reclamantei privind plata daunelor moratorii și actualizării cu rata inflației, întrucât cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității petitului 5 din acțiune, referitor la aplicarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar apreciază că este corectă soluția instanței de fond, întrucât și în materie fiscală sunt aplicabile aceste dispoziții în ipoteza în care conducătorul autorității fiscale pârâte sau persoana desemnată responsabilă nu execută o obligație de a emite un act administrativ, stabilită printr-o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de ambele recurente, și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 1144 din 31 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 17 mai 2023 și aceleiași sentințe, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 1144 din 31 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și recursul incident declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 17 mai 2023 și aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.