ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4921/2022

Ședința publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.06.2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. și A.-Sucursala București au solicitat, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâții Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

(i) obligarea pârâtelor la plata către reclamante a sumei totale în cuantum de 414.846,85 RON, reprezentând prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat suferit ca urmare a emiterii nelegale a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.08.2017, cuantum care urmează a fi actualizat prin raportare la indicele de inflație;

(ii) obligarea pârâtelor la plata către reclamante a sumei totale în cuantum de

10.456.577,5 RON, reprezentând prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat suferit ca urmare a emiterii nelegale a Deciziei de impunere nr. x/07.09.2017 pentru suma de 204.082.334 RON, cuantum care urmează a fi actualizat prin raportare la indicele de inflație;

(iii) obligarea pârâtelor la plata către reclamante a cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Prin încheierea de ședință din 10.06.2020, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere, invocată de Ministerul Finanțelor Publice, și a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. De asemenea, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, și a respins acțiunea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, pentru considerentele prezentate în încheiere.

Prin sentința nr. 830 din 23 septembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și A.-Sucursala București, în contradictoriu cu pârâta, Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București-Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice;

(ii) a obligat pârâta D.G.R.F.P. București, în reprezentarea A.F.P. Sector 1, la plata către reclamantă a dobânzilor legale aferente sumei de 3.269.542 RON pentru perioada 22.08.2017-01.11.2018.

(iii) a respins, în rest, acțiunea.

Împotriva sentinței curții de apel a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, că hotărârea recurată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța de fond a admis în parte primul capăt de cerere și a obligat autoritatea pârâtă la plata către reclamantă a dobânzilor legale aferente sumei de 3.269.542 RON pentru perioada 22.08.2017- 01.11.2018, reținând că sunt întrunite condițiile impuse de art. 19 din Legea 554/2004, reclamanta fiind îndreptățită la plata despăgubirilor, ca urmare a emiterii unui act administrativ constatat de instanța de contencios ca fiind nelegal, prejudiciul constând în indisponibilizarea sumei de 3.266.546, 14+2.996,17 RON pentru perioada 11.08.2017-01.11.2018, solicitată de organul fiscal prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.08.2017.

Din actele dosarului rezultă că în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/07.09.2017 a fost emisă Decizia de impunere nr. x/07.09.2017 prin care s-au stabilit obligații fiscale de plată în sarcina S.C A.- Sucursala București, în suma de 792.672.792 RON, actul administrativ fiscal împreună cu raportul de inspecție fiscală fiind comunicate împuternicitului administratorilor societății, prin remitere sub semnătura, în data de 27.09.2017 cu adresa nr. x/08.09.2017, conform Titlului II, Capitolul II, art. 47 alin. (11) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

La data de 09.10.2017, debitorul A.-Sucursala București, a depus la registratura Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, notificarea privind intenția depunerii unei scrisori de garanție bancară, conform prevederilor art. 233 alin. (2)

1

din Legea nr. 207/2015, iar la data de 10.11.2017, societatea a depus Scrisoarea de garanție bancară nr. x/09.11.2017 emisă de B., înregistrată la Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice sub nr. x/10.11.2017, cu termen de valabilitate prelungit până la 12.11.2018 prin Amendamentul nr. 001 din data de 02.04.2018.

Ulterior depunerii scrisorii de garanție, creanța în suma de 797.667.961 RON a fost marcată în Subsistemul creanțelor suspendate la executare, conform prevederilor art. 233 alin. (2)

1

din Legea nr. 207/2015.

Astfel, în ceea ce privește solicitarea intimatei-reclamante privind repararea prejudiciului sub forma dobânzii legale, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii patrimoniale, pe motiv că nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre actul administrativ anulat de instanța și presupusul prejudiciu invocat de către reclamantă, indisponibilizarea sumei respective fiind dispusă în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile punctului 44 din OPANAF nr. 2546/2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale.

Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prin adresa nr. x/10.06.2018, B. îi comunică reclamantei faptul că i-au fost deblocate conturile bancare în urma scrisorii de suspendare a aplicării DEJ 29413/02.11.2017 emisă de pârâtă.

Față de aceste aspecte de fapt și de drept prezentate, cât și din analiza înscrisurilor depuse la dosar, ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond în judecarea cauzei, apreciază temeinice și legate criticile aduse sentinței recurate, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatele-reclamante au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, arătând că motivele de recurs nu se încadrează în nici una din ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, mai mult, sunt străine de aspectele antamate de prima instanță, solicitând, în principal, să se constate nulitatea recursului; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 22.09.2022, recurenta-pârâtă a formulat note scrise la întâmpinarea intimatelor-reclamante prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, arătând, în esență, că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici ce vizează neîndeplinirii condițiilor de atragere a răspunderii administrativ patrimoniale a autorității pârâte, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în cerere. Totodată a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, sub aspectul termenului de prescripție pentru cererea în despăgubire, arătând că acțiunea era prescrisă la data înregistrării pe rolul instanței, raportat la momentul la care reclamantele au luat cunoștință de întinderea pagubei (02.11.2017- data deblocării conturilor), cu referire la considerentele Deciziei RIL nr. 22/2019.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 26.10.2022.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs, încadrabile în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așa cum reiese din expunerea rezumativă cuprinsă la pct. I din prezenta decizie, intimatele-reclamante A. și A.-Sucursala București au învestit instanța de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004, cu o acțiune în despăgubiri pentru repararea prejudiciului material și beneficiul nerealizat prin emiterea, de către autoritatea pârâtă fiscală, a unor acte administrative fiscale nelegale, structurată pe două capete de cerere, solicitând obligarea pârâtelor la plata: (i) sumei de 414.846,85 RON, urmare a emiterii nelegale a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.08.2017, anulată prin sentința nr. 7638/2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia nr. 7267 din 20.12.2018 a Curții de Apel București, respectiv (ii) a sumei de 10.456.577,5 RON, ca urmare a emiterii nelegale a Deciziei de impunere nr. x/07.09.2017 pentru suma de 204.082.334 RON, anulată de organul de soluționare a contestației, sume actualizate cu indicele de inflație.

Prin încheierea de ședință din 10.06.2020, nerecurată, instanța de fond a admis excepția inadmisibilității capătului 2 de cerere vizând acordarea despăgubirilor în sumă de 10.456.577,5 RON ca urmare a emiterii Deciziei de impunere nr. x/07.09.2017 pentru suma de 204.082.334 le, reținând că actul administrativ fiscal a fost anulat de organul fiscal de soluționare a contestației iar nu de instanța de judecată, nefiind astfel îndeplinită condiția premisă de admisibilitate prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește primul capăt de cerere, suma pretinsă în cuantum de 414.846,85 RON reprezintă costurile cu asistența juridică în procedura administrativă și judiciară în cuantum de 173.662,13 RON și dobânda legală penalizatoare în cuantum de 241.184,72 RON, aferentă sumei de 3.269.542 RON indisponibilizată în conturile reclamantei în perioada 22.08.2017 - 01.11.2018, în urma emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.08.2017.

Soluția primei instanțe, de admitere în parte a acțiunii, doar cu privire la plata dobânzii legale aferente sumei de 3.269.542 RON, indisponibilizată pentru perioada 22.08.2017- 01.11.2018, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente litigiului, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar în urma evaluării conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se reține că, inițial, prin cererea de recurs, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește repararea prejudiciului sub forma dobânzii legale, exclusiv din perspectiva neîndeplinirii condițiilor angajării răspunderii patrimoniale.

Ulterior, prin notele scrise din 20.09.2022, recurenta-pârâtă a adus critici noi sentinței, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu referire la Decizia RIL 22/2019, în ceea ce privește termenul de prescripție pentru cererea în despăgubire, arătând că acțiunea era prescrisă la data înregistrării pe rolul instanței, raportat la momentul la care reclamantele au luat cunoștință de întinderea pagubei (02.11.2017- data deblocării conturilor), critici de nelegalitate a hotărârii atacate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care trebuiau invocate fie prin cererea de recurs, fie prin cerere separată, dar în termenul de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

În plus, chestiunile ridicate de reclamantă prin această cerere nu sunt de ordine publică, cu mențiunea că instanța este singura în drept să invoce motive de casare de ordine publică după împlinirea termenului de recurs, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, având în vedere că prin notele scrise depuse la data de 20.09.2022 au fost invocate critici de nelegalitate cu nerespectarea termenului de recurs, nu vor fi analizate de instanța de recurs, legal învestită doar cu criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din cuprinsul cererii de recurs formulată în termen legal, grefate pe interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vizând neîndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii administrativ- patrimoniale.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 instituie o cale procesuală de angajare a răspunderii administrativ- patrimoniale a autorităților și instituțiilor publice, care, așa cum prevede art. 575 alin. (1) din Codul administrativ, răspund patrimonial, din bugetul propriu, pentru pagubele materiale sau morale cauzate prin acte administrative, prin refuzul nejustificat de a rezolva o cerere sau prin nesoluționarea în termen a acesteia.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta nu a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Prin urmare, acțiunea în despăgubire pentru repararea pagubei produse printr-un act administrativ nelegal este subsecventă acțiunii principale având ca obiect anularea actului, fiind o latură intrinsecă litigiului de contencios administrativ și supunându-se regulilor specifice acestuia sub aspect procesual.

În planul dreptului material, pentru care Legea contenciosului administrativ nu conține dispoziții dezvoltate, răspunderea administrativ- patrimonială a autorității publice este angajată dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în art. 577 din Codul administrativ, care nu constituie decât o adaptare a condițiilor generale ale răspunderii delictuale reglementate în C. civ., luând în considerare specificul raporturilor de drept administrativ: a) actul administrativ contestat este ilegal; b) actul administrativ ilegal este cauzator de prejudicii materiale sau morale; c) între actul ilegal și producerea prejudiciului există unui raport de cauzalitate; d) existența culpei autorității publice și/sau a personalului acesteia.

La baza angajării răspunderii administrativ- patrimoniale a autorităților publice stă, așadar, conduita culpabilă și vătămătoare în raportul de drept administrativ, conduită care constă în emiterea unui act nelegal, în refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau în nerezolvarea cererii în termenul prevăzut de lege și se află în raport de cauzalitate cu prejudiciul a cărui acoperire se solicită.

În speță, așa cum rezultă din situația de fapt, actul administrativ emis de către autoritatea recurentă, respectiv Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/11.08.2017, în baza căreia s-a dispus indisponibilizarea sumei în cuantum de 3.269.542 RON, a fost anulată prin sentința nr. 7638/2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, hotărâre rămasă definitivă prin decizia nr. 7267 din 20.12.2018 a Curții de Apel București.

Prin urmare, culpa autorității publice, ca o condiție a angajării răspunderii administrativ-patrimoniale, a fost constatată în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ emis.

Susținerile recurentei în sensul inexistenței faptei ilicite din perspectiva îndeplinirii unei activități impuse de lege nu pot fi primite, de vreme ce constatările instanței de judecată cu privire la caracterul nelegal al actului administrativ emis au intrat în puterea lucrului judecat.

Așadar, autoritatea recurentă nu poate susține că faptei sale îi este aplicabilă cauza de înlăturare a caracterului ilicit reprezentată de aplicarea prevederilor legale, câtă vreme actul administrativ emis a fost anulat ca fiind nelegal.

În ceea ce privește lipsa producerii unui prejudiciu, criticile recurentei sunt de asemenea nefondate, fiind evident că prin indisponibilizarea sumei de 3.269.542 RON pentru perioada 22.08.2017 - 01.11.2018, intimatele-reclamante au suferit un prejudiciu care constă în echivalentul lipsei de folosință a sumei de bani pe perioada cât aceasta a fost reținută în mod nelegal de către recurentă precum și în devalorizarea sumei respective pe aceeași perioadă.

Recurenta-pârâtă pretinde că prin adresa nr. x/10.06.2018 emisă de B. s-ar fi confirmat deblocarea conturile bancare ale intimatelor în urma scrisorii de suspendare a aplicării DEJ 29143/02.11.2017 emise de organul fiscal, context în care susține că nu ar fi fost dovedită legătura de cauzalitate dintre actul administrativ anulat și prejudiciul pretins în cauză.

Însă, din actele de la dosar, rezultă că adresa B. a fost emisă în anul 2019, respectiv la data de 10.06.2019 și nu în anul 2018, cum în mod eronat susține recurenta, iar prin această adresă s-a confirmat, într-adevăr, faptul că măsura suspendării contului bancar al A. a fost ridicată la data de 02.11.2017, însă s-a mai precizat și faptul că suma în cuantum de 3.269.542 RON a rămas indisponibilizată până la data de 01.11.2018, când s-a primit Adresa nr. x/16.10.2018 emisă de AFP Sector 1, aspect de altfel reținut și de instanța de fond.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentei, prin adresa B. în discuție se confirmă faptul că sumele existente în conturile intimatelor la data popririi au rămas blocate până la data de 01.11.2018, demonstrându-se în consecință existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită reprezentată de emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și prejudiciul reprezentat de lipsa de folosință a sumei de 3.269.542 RON, indisponibilizată ca urmare a actului administrativ nelegal emis de autoritățile fiscale.

Pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a imposibilității folosirii sumei de bani indisponibilizată nelegal se impune și actualizarea acestor sume în vederea asigurării recuperării creanței la valoarea ei reală, fiind corect obligată autoritatea pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare în cuantum de 241.184,72 RON, aferentă sumei de 3.269.542 RON.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât sunt neîntemeiate criticile autorității recurente în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond reține caracterul întemeiat al acțiunii în despăgubire pentru înlăturarea efectelor juridice produse prin actul administrativ nelegal emis de către recurentă.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, nefiind identificate motive de reformare a sentinței recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 830 din 23 septembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 octombrie 2022.