Decizia nr. 2850/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27.08.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: 1) anularea Adresei nr. x/11.06.2019 emisa de parata Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili prin care a fost respinsa cererea de acordare a dobânzilor formulata de reclamantă, înregistrata la organul fiscal sub nr. x/24.04.2019; 2) recunoașterea dreptului reclamantei la dobanda legala in materie fiscala începând cu ziua in care a operat stingerea creanței fiscale individualizata in actul administrativ anulat (Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 anulata conform Deciziei nr. 149/15.04.2019) si pana in ziua restituirii sau compensării creanței sale rezultate in urma anularii actului administrativ fiscal (respectiv data de 27.05.2019 - data operării in trezorerie), dobândă evaluata la valoarea de 4.711.630,82 RON, in conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală 3) obligarea pârâtei la achitarea efectiva, in termen de cel mult 30 de zile de la ramanerea definitiva a hotărârii, in temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a sumei datorate cu titlu de dobanda, atualizată in raport cu rata inflației, pana la data plații efective; 4) obligarea pârâtei, in temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata de penalitati în cuantum de 1000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, in situația neindeplinirii in termen a obligațiilor stabilite de instanța in urma admiterii primelor capete de cerere; 5) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor judiciare. Pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care, a solicitat respingerea ca inadmisibil a căpătului de cerere privind acordarea de către instanța de judecata a dobânzii fiscale evaluata la valoarea de 4.711.630,82 RON, in temeiul dispozițiilor art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, incepand cu ziua in care a operat stingerea creanței fiscale individualizata in actul administrativ anulat si pana in ziua restituirii/compensarii creanței data de 27.05.2019, data operării la trezorerie, actualizate cu rata inflației.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1075 din 6 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit onorariu definitiv de expert pentru expertiza în specialitate contabilitate la suma de 4000 de RON; s-a pus în vedere reclamantei să achite diferența de 2000 RON onorariu de expert; s-a respins excepția inadmisibilității capătului trei de cerere, invocată prin întâmpinare; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; a fost anulată adresa nr. x/11.06.2019 emisă de D.G.A.M.C.; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.666.388 RON reprezentând dobânda aferentă sumelor plătite de reclamantă în baza Deciziei de impunere x/11.02.2016 calculată de la data stingerii creanței fiscale rezultate din această decizie și până la data restituirii, respectiv compensării creanței rezultate în urma anulării Deciziei de impunere x/11.02.2016, sumă ce se va actualiza cu rata inflației până la data plății efective; s-a respins cererea, în rest; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 4350 de RON, din care 4000 de RON - onorariu expert și 350 de RON- taxă judiciară de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1075 din 6 iulie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a declarat recurs. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta a susținut că hotărârea este dată cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material, in ceea ce privește dispozițiile procedurii administrative de restituire la cerere și de rambursare a sumelor de la buget prevăzute de art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015. Sub aspectul procedurii administrative de restituire la cerere si de rambursare a sumelor de la buget, potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMFP nr. 1899/2004, dobânda se calculează numai de către organul fiscal competent si numai pentru suma care a fost aprobată a fi restituită. Enunțând dispozițiile art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu cele ale O.M.F.P. nr. 1899/2004, pct. 3, pct. 6 si pct. 7 Cap. 2 Anexa 1 din O.M.F.P. nr. 1899/2004, a arătat că exista o procedura administrativa de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal. In măsura in care s-ar aprecia ca reclamanta ar avea dreptul la dobânda conform dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală si dispozițiilor Cap. 2 Anexa 1 din OMFP nr. 1899/2004, în opinia sa, organul fiscal ar putea fi obligat numai la acordarea de dobânzi reclamantei si nu la recunoașterea si plata efectiva a sumei de 4.666.388 RON cu titlu de dobânzi, intrucat numai organul fiscal competent este in măsura sa realizeze calculul dobânzilor. Din cuprinsul acestor reglementari rezulta fara echivoc faptul ca doar organul fiscal are atributul de a calcula sumele datorate cu titlul de dobânzi si ca instanța de judecata poate efectua numai controlul judecătoresc asupra modului de stabilire a dobânzilor, numai cu ocazia verificării legalității si temeiniciei actului administrativ prin care organul fiscal a soluționat cererea de acordare dobânzi. In același context, respectiv lipsa unui act administrativ fiscal de stabilire a dobânzilor de către organul fiscal, instanța nu poate dispune direct obligarea organului fiscal la achitarea unei sume stabilite, aceste aspecte putând fi verificate numai in cadrul unui eventual litigiu ulterior având ca obiect decizia de calcul a dobânzilor emisa de organul fiscal. In acest sens, în opinia sa, instanța de fond putea cel mult de oblige instituția publica la emiterea actului administrativ prin care sa se stabilească sumele cu titlu de dobânzi de intarziere si nu sa oblige direct instituția publica la plata sumei de 4.666.388 RON stabilite prin raportul de expertiza contabila. Dispozițiile Codul de procedură fiscală, coroborate cu dispozițiile prevăzute de O.M.F.P. nr. 1899/2004, reglementează o procedură administrativa fiscala specială pentru acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor, iar solicitarea de dobânzi direct în fața instanței judecătorești constituie o încălcarea a atribuțiilor instanței judecătorești. Astfel, nu sunt intrunite condițiile de admisibilitate a acțiunii in raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, in speța aplicându-se legea speciala - Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală-, dispoziții legale care se aplica cu prioritate fata de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (cadrul general in materie). Cererea de acordare dobânzi solicitată în baza art. 182 din Legea nr. 207/2015 a fost soluționată, in mod corect, prin adresa nr. x/11.06.2019 emisa de DGAMC, instanța de fond neluand in considerare argumentele instituției. Ceea ce se sancționează este depășirea termenului de soluționare a cererilor formulate de contribuabili si nu modul de soluționare a acestor cereri in sensul ca soluția data nu ar corespunde așteptărilor contribuabililor. O prima critica a hotărârii este aceea ca adresa nr. x/11.06.2019 anulata de către instanța de fond, a fost in mod eronat calificata ca si act administrativ, in situația in care nu se refera la niciuna din activitățile desfășurate de organele fiscale in legătura cu administrarea creanțelor fiscale. Art. 1 pct. 1 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, definește actul administrativ fiscal. In susținerea acestui punct de vedere, recurenta a invocat si prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, din care rezulta ca pentru a avea acesta calitatea de act administrativ, actele emise de autoritățile publice trebuie sa fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice. Prin raportare la termenul legal de soluționare prevăzut de art. 77 din Legea nr. 207/2015, recurenta-parată DGAMC, a procedat la soluționarea cererii în termen (23.04.2019 data depunerii primei cereri - 27.05.2019 data operării în trezorerie) adică 34 zile fata de 45 zile termen legal, astfel ca nu se justifica acordarea de dobânzi. Reclamanta a acceptat plata făcută de organul fiscal, fara vreo rezerva, pentru ca ulterior stingerii creanțelor sale, respectiv în anul 2019, sa pretindă organului fiscal (D.G.A.M.C.) și acordarea de dobânzi. Dacă s-a stins creanța deținută de un contribuabil prin plata efectuata de organul fiscal, deci dacă a încetat dreptul rezultat din raportul juridic fiscal, nu mai pot fi pretinse dobânzi ulterior pentru o creanța ce a încetat sa mai existe, deci sa producă orice efect juridic, anterior datei la care s-a formulat cererea de acordare a dobânzilor. Potrivit art. 1539 teza a II-a C. civ. creditorul poate cere atât cât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunța la acest drept sau dacă nu accepta, fără rezerve, executarea obligației. Or, reclamanta nu a dovedit ca ar fi acceptat plățile efectuate de instituția cu vreo rezerva determinata de accesoriile datorate, iar obligația se stinge prin plata atunci când prestația datorata este executata de bunăvoie, conform art. 1469 C. civ. Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea și în ceea ce privește actualizarea dobânzii acordate in cuantum de 4.666.388 RON, acordata de instanța de fond, cu indicele de inflație pana la data plații efective, deoarece potrivit prevederilor Codul de procedură fiscală contribuabilul are dreptul doar la dobânda conform art. 182 si nu si la rata de inflație. Asa cum rezulta din înscrisurile aflate la dosar si din temeiul de drept al cererii de chemare in judecata, raportul juridic dintre părțile din prezenta cauza este, fara putința de tăgada, unul de drept administrativ fiscal. Aceasta solicitare nu se justifica, având in vedere practica judiciara, care a statuat ca "in principiu, dobânda legala cuprinde si rata inflației, deci si despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale in perioada dintre data exibilității creanței si data plații". In consecința, actualizarea sumei solicitate nu poate fi cumulata cu dobânda legala deoarece aceasta dobânda include si rata inflației. Referitor la obligarea DGAMC la plata cheltuielilor de judecata, recurenta a susținut că, având in vedere faptul ca instanța, in temeiul art. 453 C. proc. civ., a obligat parata DGAMC sa ii plătească reclamantei cheltuieli de judecata in suma de 4350 RON, din care: 350 RON reprezentând taxa de timbru judiciar si 4000 RON reprezentând onorariu expert, apreciază că aceasta nu se afla in culpa procesuala, motiv pentru care, solicită admiterea recursului asa cum a fost formulat si exonerarea DGAMC de la plata cheltuielilor de judecata stabilite prin sentința recurată. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, în opinia sa, fiind reluate argumentele din întâmpinarea din dosarul primei instanțe. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute. Astfel, în opinia sa, în mod corect s-a admis actiunea, prima instanță analizând atât legislația în materie, respectiv Legea nr. 207/2015, Procedura aprobată prin OPANAF nr. 1899/2004 și Legea nr. 554/2004, cu indicarea sau citarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, cât și prevederile C. civ. și jurisprudența relevantă.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învetsit cu soluționarea cauzei s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Înalta Curte urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă privesc faptul că, în opinia sa, hotărârea este dată cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material, în ceea ce privește dispozițiile procedurii administrative de restituire la cerere și de rambursare a sumelor de la buget prevăzute de art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menționat ca atare în memoriul de recurs. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei de 22.221.027 RON reprezentând: 10.340.947 RON - impozit pe profit stabilit suplimentar, 6.899.111 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 4.289.965 RON TVA stabilit suplimentar, 691.004 RON - accesorii aferente TVA. Reclamanta a plătit sumele stabilite prin decizia de impunere nr. x/11.02.2016 conform înscrisurilor de la filele x, în cursul anilor 2016-2017. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație administrativă. Prin Decizia nr. 199/12.08.2016 emisă de Direcția de Soluționare a Contestațiilor s-a suspendat soluționarea contestației formulată de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală pentru suma totală de 22.221.027 RON. Prin Decizia nr. 149/15.04.2019 privind soluționarea contestației formulate de A. S.A., emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a fost admisă contestația reclamantei și a fost anulată Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru suma de 22.221.027 RON reprezentând: 10.340.947 RON - impozit pe profit stabilit suplimentar, 6.899.111 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 4.289.965 RON TVA stabilit suplimentar, 691.004 RON - accesorii aferente TVA. Prin cererea înregistrată sub nr. x/24.04.2019, reclamanta a solicitat restituirea sumei ce a făcut obiectul Deciziei de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ce a fost anulată în urma soluționării contestației sale, precum și acordarea dobânzilor cuvenite pentru suma de restituit, în baza art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015. Prin decizia de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cadrul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget nr. 43561/08.05.2018, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a dispus restituirea sumei de 20.808.672 RON și compensarea sumei de 1.412.355 RON, fiind emise în baza acesteia decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 43604/14.05.2019, decizia privind compensarea obligațiilor fiscale nr. 43618/14.05.2019 și notele privind restituirea unor sume în valoare cumulată de 20.808.672 RON . Prin cererile înregistrate sub nr. x/20.05.2019 și y/05.06.2019, reclamanta a revenit la solicitarea de acordare a dobânzilor cuvenite pentru suma de restituit, în considerarea art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală. Prin adresa nr. x/11.06.2019, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a răspuns că adresele depuse la 20.05.2019 și 05.06.2019 nu mai aveau obiect la momentul depunerii, că, față de solicitarea reclamantei de a i se restitui sumele prevăzute în Decizia nr. 149/15.04.2019, raportat la termenul de soluționare prevăzut de art. 77 din Legea nr. 207/2015, D.G.A.M.C. a procedat la soluționarea cererii în termen în 34 de zile, față de termenul legal de 45 de zile, nejustificându-se acordarea de dobânzi. Reclamanta a contestat acest răspuns prin cererea nr. 41.557/10.07.2019 . În acest context factual, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: - anularea Adresei nr. x/11.06.2019 emisa de parata Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili prin care a fost respinsa cererea de acordare a dobânzilor formulata de reclamantă, înregistrata la organul fiscal sub nr. x/24.04.2019; - recunoașterea dreptului reclamantei dobanda legala in materie fiscala începând cu ziua in care a operat stingerea creanței fiscale individualizata in actul administrativ anulat (Decizia de impunere nr. x/11.02.2016 anulata conform Deciziei nr. 149/15.04.2019) si pana in ziua restituirii sau compensării creanței sale rezultate in urma anularii actului administrativ fiscal (respectiv data de 27.05.2019 - data operării in trezorerie), dobândă evaluata la valoarea de 4.711.630,82 RON, in conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - obligarea pârâtei la achitarea efectiva, in termen de cel mult 30 de zile de la ramanerea definitiva a hotărârii, in temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a sumei datorate cu titlu de dobanda, atualizată in raport cu rata inflației, pana la data plații efective; - obligarea pârâtei, in temeiul art. 18 alin. (1) si alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata de penalitati in cuantum de 1000 de RON pentru fiecare zi de întârziere, in situația neindeplinirii in termen a obligațiilor stabilite de instanța in urma admiterii primelor capete de cerere. Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte acțiunea, pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 4.666.388 RON reprezentând dobânda aferentă sumelor plătite de reclamantă în baza Deciziei de impunere x/11.02.2016 calculată de la data stingerii creanței fiscale rezultate din această decizie și până la data restituirii, respectiv compensării creanței rezultate în urma anulării Deciziei de impunere x/11.02.2016, sumă ce se va actualiza cu rata inflației până la data plății efective, formulând cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte constată că sunt fondate argumentele invocate de recurentă cu pivire la actualizarea sumei, cu rata inflației până la data plății efective. Conform dispozițiilor art. 182 din Codul de procedură fiscală "(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabilului/plătitorului. (…) (3) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și pentru creanțele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluționare a contestațiilor sau de instanța judecătorească. (4) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor." Art. 174 prevede că "(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. (…) (5) Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere." Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că, potrivit prevederilor Codul de procedură fiscală, contribuabilul are dreptul doar la dobânda conform art. 182 si nu si la rata de inflație. Actualizarea sumei solicitate nu poate fi cumulata cu dobânda legala, întrucât aceasta dobânda este reglementată astfel încât să includă si rata inflației, deci si despăgubirea pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exibilității creanței si data plății. Prin urmare, în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție -Completul competent sa judece recursul in interesul legii privind examinarea recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare (C. civ. din 2009), întrucât aceasta privește acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011. În concluzie, față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează să reformeze sentința recurată în sensul înlăturării dispoziției privind actualizarea cu rata inflației și să mențină celelalte dispoziții, constatând că celelalte susțineri invocate prin memoriul de recurs sunt nefondate, prima instanță interpretând și aplicând corect prevederile legale incidente circumstanțelor factuale reținute, urmând să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Astfel, potrivit art. 182 Codul de procedură fiscală - Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - "(…) (2) În cazul creanțelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul/plătitorul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situația în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și în situația prevăzută la art. 107 alin. (5). Reclamanta este îndreptățită la obținerea dobânzii aferente sumelor plătite de aceasta în baza deciziei de impunere nr. x/11.02.2016 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anulată prin Decizia nr. 149/15.04.2019 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Întrucât debitul reprezentat de suma de 22.221.027 RON a fost stins anterior anulării deciziei de impunere nr. x/11.02.2016, în cursul anilor 2016, 2017, reclamanta este îndreptățită la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal, astfel cum prevede în mod explicit art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală. Având în vedere situația particulară în care debitorul stinge o obligație fiscală datorată în baza unui act administrativ fiscal ce se anulează ulterior plății debitului, art. 182 alin. (2) Codul de procedură fiscală recunoaște dreptul la dobândă și stabilește cu certitudine perioada pentru care se datorează aceasta: de la data stingerii/plății creanței fiscale și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului. Prin urmare, recunoașterea de către legiuitor a dreptului la dobândă pentru obligațiile stinse anterior anulării actului administrativ fiscal nu se raportează la vreo eventuală întârziere a organului fiscal în soluționarea cererii de restituire. În aceste condiții, în mod corect în vederea determinării exacte a dobânzii datorate, Curtea a încuviințat efectuarea unei expertize contabile, din răspunsul expertului rezultând că dobânda la care reclamanta este îndreptățită începând cu datele la care a operat stingerea creanței fiscale individualizată prin decizia de impunere nr. x/11.02.2016 și până în ziua restituirii efective sau a compensării creanței reclamantei ca urmare a anulării deciziei de impunere este de 4.666.388 RON . Cu privire la stabilirea în sarcina pârâtei a obligației de achitare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., câtă vreme litigiul a fost declanșat urmare a emiterii de către pârâtă a unui act care a fost anulat de instanță, sens în care aceasta este partea care a căzut în pretenții în cadrul contencios dedus judecății în prezenta cauză. În ceea ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, referitoare la prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că "(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său", analiza acestui motiv ar implica o evaluare a unor aspecte de fapt, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând o chestiune de temeinicie și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate (în acest sens Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pct. 36 și 37), care nu poate fi examinată în recurs. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.A.; va admite recursul formulat de pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va înlătura dispoziția privind actualizarea cu rata inflației și va menține în rest sentința recurată.