ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 236/2025

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.01.2023 reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în principal, obligarea pârâților la restituirea sumei de 6.465.710 RON, achitată de societate în temeiul actelor administrative fiscale anulate definitiv de către instanțele de judecată, cu titlu de impozit pe clădiri aferent turnurilor de susținere a turbinelor eoliene, precum și cu titlu de accesorii aferente și la plata dobânzii aferente sumei de 6.465.710 RON, calculată de la data plății creanțelor fiscale nedatorate, până la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată (17.01.2023), în valoare de 3.067.015 RON, și în continuare până la data plății efective a acestora.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la soluționarea și admiterea cererii de restituire a acestor sume, cu obligarea pârâților, la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin cererea completatoare din 11 mai 2023, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună restituirea sumei de 6.465 710 RON și a dobânzilor legale, respectiv a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data plății creanțelor fiscale nedatorate până la data introducerii cererii de chemare în judecată, și în continuare până la data restituirii efective a acestei sume.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la restituirea efectivă a sumei de 6.465.710 RON și a dobânzii legale aferente, sub sancțiunea amenzii de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere care depășește termenul de executare de 10 zile aplicate conducătorului autorității publice competente prin raportare la prevederile art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 426 din 15 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Primăria Comunei Fântânele, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Comuna Fântânele și Primarul Comunei Fântânele.

Au fost obligați pârâții să soluționeze cererea reclamantei înregistrată la Primăria Comunei Fântânele cu nr. 3973/17.10.2022, astfel cum a fost precizată prin cererea înregistrată cu nr. x/13.04.2023, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești.

S-a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.583 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 au formulat recursuri recurentul-reclamant A. S.R.L. și recurenții-pârâți Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele și Primăria Comunei Fântânele

3.1. Recurentul - reclamant A. S.R.L. a formulat recurs împotriva sentinței și a încheierilor de ședință din datele de 07.09.2023 și de 29.02.2024, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea acestora și trimiterea cauze spre rejudecare, respectiv, casarea în parte a încheierii de ședință din 07.09.2023, în sensul respingerii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Fântânele, casarea în parte a încheierii de ședință din 29.02.2024, în sensul admiterii cererii de încuviințare a probei cu expertiza judiciară în specialitatea fiscalitate - contabilitate, iar în subsidiar, în ipoteza reținerii spre rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată și completată.

A susținut recurentul - reclamant nelegalitatea încheierii de ședință din 29.02.2024, hotărâre care încalcă formele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nefiind respectate prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., art. 16 C. proc. civ., art. și 22 alin. (2) C. proc. civ. (motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

Încheierea recurată încalcă normele procedurale care reglementează rolul activ al judecătorului, alături de dispozițiile care consacră dreptul la apărare al părților, precum și principiul nemijlocirii administrării probelor.

S-a arătat că dreptul la apărare este consacrat ca drept fundamental prin dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție, conform cărora: "dreptul la apărare este garantat", rolul activ al instanței reprezentând o garanție a dreptului la apărare, părțile din proces având dreptul de a-și proba afirmațiile, prin mijloacele de probă permise de lege.

Față de aceste aspecte, s-a apreciat că se impune admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință casarea încheierii de ședință și a Sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, față de faptul că Curtea de Apel București a soluționat procesul fără a intra într-o veritabilă judecare a fondului.

Cu privire la încheierea de ședință din data de încheierea de ședință din 07.09.2023, s-a arătat că încalcă formele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nefiind respectate prevederile art. 56 C. proc. civ., respectiv art. 13 din legea nr. 554/2004 (motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință invocată de către Primăria Comunei Fântânele, soluția primei instanțe consacră o aplicare greșită a prevederilor art. 56 C. proc. civ., conform cărora, chiar dacă o persoană juridică nu are capacitate juridică, aceasta poate sta în judecată, dacă este constituită potrivit legii.

Împrejurarea că intimata Comuna Fântânele este unitate administrativ teritorială, este subiect de drept public și poate sta în judecată, fiind titulară de drepturi și obligații, având capacitate juridică deplină în conformitate cu art. 96 Cod administrativ, nu poate justifica soluția de admitere a excepției lipsei capacității procesuale de folosință invocată de către Primăria Comunei Fântânele.

Pentru a admite excepția, prima instanță a făcut trimitere directă la considerentele Deciziei 2807/19.05.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul x/2018 în baza cărora s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Comunei Fântânele, însă a omis să verifice dacă, în mod similar, în dosarul nr. x/2017 s-ar fi reținut în mod definitiv că Primăria Comunei Fântânele nu are capacitate procesuală de folosință.

Totodată, s-a arătat că soluția primei instanțe consacră o încălcare a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, care conferă legitimitate procesuală pasivă emitentului actului nelegal, din care derivă vătămarea dreptului afirmat în justiție, independent de distincția realizată de către prima instanță în privința capacității de folosință.

Prin urmare, s-a solicitat casarea încheierii recurate, în sensul respingerii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Comunei Fântânele.

Pe fond, recurenta - reclamantă a arătat că sentința recurată este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 77, art. 168, respectiv art. 183 C. proc. civ..fisc, precum și a principiului celerității, reglementat de art. 21 din Constituție.

Recurenta a criticat soluția primei instanțe, care a respins capetele principale de cerere, apreciind că nesoluționarea Cererii de restituire întemeiate pe art. 168 C. proc. civ. fiscală, în termenul imperativ din art. 77 același cod, ar avea natura actului administrativ asimilat prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

S-a arătat că instanța a considerat în mod greșit că poziția intimatelor-pârâte din întâmpinarea din 16.03.2023 nu întrunește un refuz nejustificat, întrucât nu a fost exprimată explicit printr-un act administrativ fiscal apt să producă efecte în executarea art. 168 C. proc. civ. fiscală, iar temeinicia capetelor principale ar fi depins de existența unui refuz explicit, susceptibil de control în condițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta - reclamantă a arătat că această abordare aplică greșit art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în raport cu art. 77 C. proc. civ. fiscală, precum și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, pe temeiul art. 18 alin. (1), s-a cerut obligarea autorității să emită actul administrativ de restituire a sumelor nedatorate achitate în baza unor acte administrativ-fiscale anulate.

S-a arătat că distincția reținută de instanță nu are sprijin legal, întrucât în ipoteza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată de nesoluționarea cererii poate obține recunoașterea dreptului pretins. S-a invocat recunoașterea dreptului la restituire ca efect al nulității (quod nullum est nullum producit effectum), iar tăcerea organului fiscal îmbracă și forma unui refuz nejustificat, fiind administrate probe și solicitată expertiză judiciară.

S-a susținut că, chiar în logica primei instanțe, soluția rămâne nelegală, întrucât s-a cerut obligarea intimatelor să soluționeze cererea de restituire în sensul admiterii și restituirii efective, cu majorările aferente.

S-a invocat art. 281 alin. (5) C. proc. civ. fiscală (instanța putând soluționa pe fond inclusiv contestații nesoluționate peste 6 luni) și s-a arătat că jurisprudența indicată de fond reflectă vechiul Cod, când instanțele obligau invariabil organul fiscal doar la soluționare, nu și la restituirea sumelor de bani.

S-a arătat că nu este incidentă separația puterilor (art. 1 alin. (4) Constituție), de vreme ce Legea nr. 554/2004 conferă instanței deplină jurisdicție (art. 8, art. 18), prerogativa de a obliga autoritatea să emită actul, să elibereze înscrisul ori să efectueze operațiunea administrativă și să repare paguba. Astfel, restituirea sumelor decurge din efectele nulității actului, fiind consacrată și de art. 168 alin. (1) C. proc. civ. fiscală și întărită de considerentele CCR (Decizia nr. 1239/18.11.2008) privind posibilitatea "restabilirii situației anterioare" prin completarea cu dreptul comun.

Recurenta reclamantă a arătat că sunt îndeplinite toate premisele soluționării cererii, întrucât titlurile de creanță au fost anulate definitiv, iar sumele au fost achitate anterior anulării, astfel încât instanța trebuia să constate îndeplinirea condițiilor pentru restituire. S-a arătat că Cererea de restituire în sumă de 6.465.710 RON, a fost depusă la 17.10.2022 potrivit procedurii din Ordinul nr. 1899/2004, iar termenul de 45 de zile s-a împlinit la 02.12.2022.

S-a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., arătându-se încălcarea normelor de procedură (greșita calificare a tăcerii și refuzului, nevalorificarea plenitudinii de jurisdicție, încălcarea celerității) și aplicarea greșită a legii (art. 168, art. 77, art. 183 C. proc. civ. fiscală, art. 1, art. 8, art. 18 Legea nr. 554/2004).

3.2. Recurenții-pârâți Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele și Primăria Comunei Fântânele au formulat recurs solicitând casarea în tot a hotărârii pronunțate și respingerea cererii de chemare în judecată.

S-a apreciat nelegală soluția instanței de fond, fiind dată cu interpretarea greșită a normelor de drept material incidente în cauza dedusă judecății, atât din perspectiva interpretării total nefondate a dispozițiilor Codul fiscal, cât și din perspectiva aplicării unor hotărâri judecătorești ce nu au legătură cu cauza dedusă judecății.

S-a arătat că se poate considera chiar lipsită de obiect hotărârea judecătorească pronunțată în cauză, în condițiile în care între părți au început să opereze compensări asupra creanțelor pe care însăși intimata le menționează în cadrul hotărârilor judecătorești în ceea ce privește problematica taxării turnurilor de susținere ale turbinelor eoliene.

S-a precizat că, din analiza legislației aferente, anterioare emiterii deciziei de impunere, se constată că recurentele au respectat prevederile legale în materie fiscală, aferente taxelor și impozitelor datorate către buget de către contestatorul - reclamant. S-a apreciat că măsurile trasate de către Curtea de Apel București și de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecății.

Deși Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin sentința civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, s-a apreciat că acest aspect nu influențează cu nimic soluționarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului, în condițiile în care pârâții au debitat construcții (la momentul debitării), iar la ora actuală aceleași construcții sunt debitate, conform Codul fiscal.

Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că prin Decizia nr. 5 a Comisiei, se făcea doar o lămurire a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, sens în care nu se poate reține că această decizie reprezenta o reglementare nouă sau o adăugare la lege.

Mai mult, în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal.

Prin Legea nr. 285/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 1028 din 03.12.2018, s-a lămurit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că s-a prevăzut în mod expres în sensul că turnurile de susținere a turbinelor eoliene reprezintă construcții în sens fiscal, nu adaugă la lege, nu modifică substanțial vechea reglementare, per a contrario, turbinele eoliene rămân construcții. Efectuând un raționament al instanței de fond, ar rezulta că, ulterior deciziei Î.C.C.J., centralele eoliene nu ar fi construcții, însă aceleași centrale eoliene, care nu au suferit nicio modificare structurală între timp, conform Codul fiscal în vigoare, sunt construcții.

S-a arătat că prin efectuarea unei analize introspective a cauzei, se poate observa faptul că, sentința pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia Î.C.C.J. nr. 2958 din 17.06.2020, nu își are aplicabilitate în cauza dedusă judecății.

Având în vedere aspectele prezentate, s-a apreciat că, atât timp cât pârâte au depus diligențele și au exercitat căile de atac prevăzute de lege în vederea apărării intereselor unei instituții publice a Statului Român, și au respectat legislația fiscală în vigoare, nu pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, impunându-se reducerea acestora de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că impune admiterea cererii de recurs, casarea în tot a hotărârii pronunțate la fondul cauzei, iar, rejudecând cauza, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Recurentul - reclamant A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului formulat de pârâți, excepție respinsă în ședința publică, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat că actele administrativ fiscale invocate în recursul pârâților au fost anulate definitiv prin hotărâri judecătorești, verificarea legalității acestora excedând obiectului prezentei cauze.

4.2. Recurenții-pârâți Comuna Fântânele prin Primar și Primarul Comunei Fântânele au depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant ca nefondat.

În esență, s-au reluat considerentele din propriul recurs referitoare la caracterul impozabil al turnurilor eoliene.

Recurentul - reclamant a depus Decizia nr. 628/19.08.2024 privind compensarea creanțelor fiscale față de bugetul local, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, cu obligațiile fiscale/bugetare către bugetul de stat, emisă de ANAF Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Argumente de fapt și de drept relevante

La data de 03.03.2016, reclamanta A. S.R.L. a achitat sumele de 786.810 RON, 1.379.512 RON, 1.552.511 RON și 1.552.511 RON cu titlul de impozit pe clădiri pentru anii 2011-2014, în contul Primăriei Fântânele, județul Constanța.

În data de 15.03.2016, reclamanta a mai efectuat o plată în valoare de 5.089 RON, reprezentând diferența pentru impozitul pe clădiri aferent anului 2012, prin ordinul de plată nr. x/15.03.2016.

La 30.03.2018 reclamanta a achitat suma de 1.191.476 RON cu titlul de impozit pe clădiri pentru anul 2018, prin ordinul de plată bancar.

La 17.10.2022 reclamanta a înregistrat la sediul Primăriei Comunei Fântânele cererea nr. x prin care a solicitat restituirea sumei de 6.465.710 RON, reprezentând impozit pe clădiri achitată prin aceste ordine de plată.

În motivare, reclamanta a menționat că actele administrativ fiscale prin care au fost stabilite în sarcina sa aceste debite, au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive, cererea de restituire fiind întemeiată pe art. 168 din Codul de procedură fiscală.

În acest sens, s-a arătat că prin sentința civilă nr. 444 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel București a admis cererea și a dispus anularea înștiințării de plată nr. x/15.01.2016, înștiințării de plată nr. x/11.03.2016 și a Deciziei privind soluționarea contestației nr. 3790/05.10.2016.

Prin decizia civilă nr. 3566 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul formulat de către intimatele - pârâte, sentința civilă nr. 444 din 17 noiembrie 2020 pronunțată de către Curtea de Apel București rămânând astfel definitivă.

Prin sentința civilă nr. 1 din 11 ianuarie 2021, Curtea de Apel București a admis acțiunea astfel cum a fost formulată de Societate, anulând actele fiscale.

Împotriva Sentinței anterior amintite a formulat recurs Comuna Fântânele, prin Primar și Primăria Comunei Fântânele, însă, prin Decizia nr. 2807 din 19 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de către intimatele - pârâte, ca nefondat, hotărârea instanței de fond de anulare a actelor atacate rămânând astfel definitivă.

Reclamanta, în baza art. 182 Codul de procedură fiscală a solicitat organului fiscal să calculeze și să plătească dobânda legală aferentă acestui debit principal, începând de la data la care a efectuat fiecare plată a impozitului pe clădiri.

La 13.04.2023 reclamanta a înregistrat la sediul Primăriei Fântânele județul Constanța cu nr. 1510 o cerere prin care a precizat cererea de restituire nr. x/17.10.2022, menționând că este îndreptățită la acordarea majorărilor de întârziere datorate contribuabilului conform art. 183 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

6.2. În vederea stabilirii cadrului procesual în recurs, Înalta Curte reține că prin încheierea de ședință din data de 7 septembrie 2023 (recurată de recurenta reclamantă) instanța de fond a reținut excepția lipsei calității procesuale de folosință a pârâtului Primăria Comunei Fântânele.

Având în vedere modalitatea în care recurenta - reclamantă și-a constituit demersul juridic, cererea de obligare la soluționarea cererii de restituire a sumelor achitate fiind formulată în contradictoriu atât cu Primăria Comunei Fântânele cât și cu Comuna Fântânele și Primarul Comunei Fântânele, dată fiind cauza juridică a acțiunii, Înalta Curte constată soluția primei instanțe ca fiind temeinică. Primăria nu reprezintă unitatea administrativ-teritorială cu personalitate juridică ci, potrivit art. 5 lit. hh) din Codul Administrativ "o structură funcțională fără personalitate juridică și fără capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile autorității deliberative și dispozițiile autorității executive, soluționând problemele curente ale colectivității locale, constituită din: primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele încadrate la cabinetul primarului și aparatul de specialitate al primarului".

Totodată, Înalta Curte reține că prin încheierea din data de 7 septembrie 2023, în mod corect, s-a dat eficientă celor tranșate sub acest aspect prin decizia nr. 2807/19.05.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocată de recurenta - reclamantă ca temei al cererii de restituire.

6.2.1. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs formulat de recurentul - reclamant, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizând nelegalitatea încheierii de ședință.

6.2.2. Totodată, văzând soluția pronunțată de instanța de fond, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât față de pârâta Primăria Comunei Fântânele acțiunea a fost respinsă, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale de folosință, Înalta Curte concluzionează că interesul procesual al pârâtei în susținerea recursului nu este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., soluționarea pe fond a căii de atac și eventuala reformare a sentinței în sensul respingerii acțiunii neputând să-i producă vreun folos practic.

Având în vedere că nu este îndeplinită condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Primăria Comunei Fântânele împotriva sentinței nr. 426 din 15 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

6.3. Analizând în continuare, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. invocat de recurentul - reclamant, motivele de recurs ce vizează nelegalitatea încheierii de ședință din data de 29.02.2024, Înalta Curte le va respinge ca nefondate.

Reține Înalta Curte că în cadrul procesului civil părțile au obligația, potrivit art. 10 din C. proc. civ. de a-și proba pretențiile și apărările, în condițiile art. 254 și art. 194 din C. proc. civ. în ceea ce privește condițiile de administrare a probelor și conținutul cererii de chemare în judecată.

Se reține că, potrivit art. 255 alin. (1) din C. proc. civ., probele trebuie să fie admisibile și să ducă la soluționarea procesului.

Or, instanța de fond a respins ca neutilă cauzei proba cu expertiza în specialitatea contabilitate fiscalitate, având ca obiect verificarea modalității de imputație a plății, întrucât obiectul cauzei privește restituirea unor sume de bani achitate în temeiul unor acte fiscale anulate prin hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește solicitarea de casare cu trimitere spre rejudecare invocată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel cum a fost completat prin notele de ședință depuse pentru termenul din data de 22 ianuarie 2025, pentru ca expertul să verifice sumele care au făcut obiectul compensării prin Decizia nr. 628/19.08.2024, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o modificare nepermisă a obiectului cererii de chemare în judecată în fața instanței de recurs, astfel că nu va putea fi luată în considerare.

Instanța de control judiciar apreciază că nu se poate reține cu privire la respingerea probei, încălcarea vreunei norme de procedură sancționată cu nulitatea, rolul activ al judecătorului reglementat de art. 22 C. proc. civ. neinstituind vreo obligație în sensul invocat, de a încuviința o expertiză neutilă cauzei.

6.4. În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

6.4.1. Or, această examinare presupune existența unor critici concrete cu privire la soluția atacată, pentru a permite instanței de recurs să stabilească dacă sentința este conformă cu normele legale incidente în speță.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-pârâți Comuna Fântânele și Primarul Comunei Fântânele, deși formal se încadrează în dispozițiile mai sus arătate, se observă că acesta repune în discuție cele statuate în mod definitiv prin deciziile nr. 2807 din 19 mai 2022 și nr. 3566 din 16 iunie 2022 emise de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la modalitatea de impozitare a turbinelor eoliene.

Or, instanța reține că aspectele invocate prin motivele de recurs cu privire la modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, astfel cum au fost transpuse în prevederile art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal, nu au nicio legătură cu prezentul obiect al judecății, respectiv cu modalitatea în care pârâții au soluționat cererea administrativă nr. 3973/17.10.2022, prin care reclamanta a solicitat restituirea sumei de 6.465.710 RON și a dobânzii legale aferente, achitată cu titlul de impozit pe clădiri pentru anii 2011-2014 și pentru anul 2018, sumă achitată în baza unor acte fiscale anulate prin hotărâri judecătorești definitive.

În aceste condiții, se observă că, în mod corect, curtea de apel a reținut că apărările formulate de către pârâți prin întâmpinarea depusă în procedura judiciară nu pot fi valorificate ca un răspuns administrativ, în condițiile nesoluționării, în termenul prevăzut de art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, a cererii administrative.

Pentru aceste motive, recursul pârâților urmează a fi respins ca nefondat, corect instanța de fond dispunând obligarea acestora la soluționarea cererii.

6.4.2. Recurentul - reclamant a criticat soluția primei instanțe prin prisma încălcării dispozițiilor art. 18 din legea nr. 554/2004, raportat la art. 77, art. 168, respectiv art. 183 C. proc. civ..fisc, precum și a principiului celerității, reglementat de art. 21 din Constituție, motive care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

S-a arătat că, în materie fiscală, instanța poate soluționa pe fond cererile adresate de către contribuabili, inclusiv contestațiile fiscale nesoluționate timp de șase luni, cărora organul competent nu le-a răspuns în termenul legal reglementat de art. 77 C. proc. civ..fisc, potrivit art. 281 alin. (5) C. proc. civ..fisc.

Prima instanță a admis în parte cererea de chemare în judecată, reținând că prin nesoluționarea cererii de restituire nr. x/17.10.2022 (precizată la 13.04.2023) în termenul legal imperativ de 45 zile, respectiv în cel de 90 zile prevăzut de art. 77 alin. (1) și alin 5 Codul de procedură fiscală, pârâții au adus o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale societății reclamante care poate fi, însă, înlăturată numai în condițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin obligarea pârâților la soluționarea acestei cereri administrative formulate în temeiul art. 168 Codul de procedură fiscală.

Referitor la solicitarea de obligare directă a pârâților la emiterea unei decizii de restituire a sumelor de bani, Înalta Curte reține că instanța de contencios administrativ soluționează acțiunea în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operațiuni administrative.

Legea nr. 207/2015 conține norme procedurale privind emiterea actelor administrativ fiscale precum și procedura de contestare în fața instanței de contencios administrativ, iar dispozițiile art. 281 alin. (5) din Codul de procedură fiscală se referă la ipoteza depășirii unui termen de 6 luni de soluționare a contestației, în care instanța de contencios administrativ se poate pronunța asupra anulării unui titlu de creanță emis de organul fiscal, titlu care lipsește în cauză.

În mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că se impune ca pârâții să analizeze toate înscrisurile depuse de contribuabil în susținerea cererii de restituire nr. x/17.10.2022, precizată la 13.04.2023, înregistrată la sediul Primăriei Fântânele județul Constanța, precum și toate documentele deținute în evidențele fiscale, inclusiv extrasele de trezorerie și cele referitoare la repartizarea plăților, depuse de către pârâți la dosar la data de 05.09.2023, și de a comunica contribuabilei reclamante un răspuns explicit, motivat în fapt și în drept.

Concluzia instanței de fond este întărită și de emiterea Deciziei nr. 628/19.08.2024 privind compensarea creanțelor fiscale față de bugetul local, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, cu obligațiile fiscale/bugetare către bugetul de stat, emisă de ANAF Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Din decizia depusă de recurenta - reclamantă la dosar, rezultă că a fost compensată suma de 1.535194 de RON stabilită prin Decizia nr. 3566/16.06.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii recurenta - reclamantă poate exercita calea de atac prevăzută de 268 din Legea nr. 207/2015, instanța de contencios administrativ neavând posibilitatea de a analiza în cadrul unei acțiuni ce vizează refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, față de depășirea termenului legal de soluționare a cererii, întinderea și legalitatea compensărilor creanțelor fiscale.

Pentru aceste motive, se constată că în mod corect curtea de apel a respins, în condițiile art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, cererea reclamantului privind obligarea directă a pârâților la restituirea sumei de 6.465.710 RON și a dobânzii legale aferente, achitată cu titlul de impozit pe clădiri pentru anii 2011-2014 și pentru anul 2018.

6.5. Cu privire la recursul pârâților asupra soluției de obligare la plata parțială a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 3/2020 din 20 ianuarie 2020 emisă de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca urmare, nu vor fi analizate criticile care antamează chestiunea proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul parțial acordat de instanță.

În ceea ce privește susținerea privind lipsa culpei procesuale, Înalta Curte reține căderea în pretenții a pârâților și existența culpei procesuale în raport de depășirea termenelor legale de soluționare a contestației. Nu este necesară reținerea unei exercitări abuzive a drepturilor procesuale pentru a se realiza obligarea la plata cheltuielilor de judecată, textul art. 451 din C. proc. civ. neprevăzând o asemenea condiție.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Primăria Comunei Fântânele, ca lipsit de interes și va respinge recursul declarat de recurentul reclamant A. S.R.L. și recursul declarat de recurenții-pârâți Comuna Fântânele și Primarul Comunei Fântânele împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Primăria Comunei Fântânele împotriva sentinței nr. 426 din 15 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de recurentul reclamant A. S.R.L. și recursul declarat de recurenții-pârâți Comuna Fântânele și Primarul Comunei Fântânele împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 22 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.