ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 227/2025

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, în data de 06.09.2023, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației, solicitând anularea ordinului nr. 4460/11.07.2019 privind retragerea titlului de doctor în domeniul științelor militare și informații și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 241 din 16 februarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată. S-a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației. S-a anulat Ordinul nr. 4460/11.07.2019 emis de Ministerul Educației Naționale. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată. S-a arătat că instanța de fond a admis acțiunea, a respins excepția inadmisibilității și a anulat ordinul, soluție apreciată ca nelegală. S-a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se aplicarea greșită a normelor de drept material din Legea nr. 554/2004 și legislația incidentă în materia educației (Legea nr. 1/2011). Primul motiv de nelegalitate a vizat încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă în termenul legal raportat la momentul comunicării actului și la publicarea acestuia pe site-urile MEN și CNATDCU. A susținut pârâtul că ordinul a fost emis la 11.07.2019, comunicat prin adresa din 25.07.2019 la domiciliul reclamantului, iar la 30.07.2019 a fost publicat pe site-urile autorităților menționate, ceea ce echivalează cu aducerea la cunoștința publicului. În aceste condiții, plângerea prealabilă din data de 17.07.2023, este formulată la aproximativ 6 ani de la data emiterii actului contestat. S-a invocat că nu au fost dovedite împrejurări obiective justificative pentru depășirea termenelor legale, astfel încât operează sancțiunea pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu consecința inadmisibilității demersului sau, după caz, a respingerii acțiunii ca tardiv formulată. În susținerea regularității comunicărilor, s-a invocat, prin trimitere la art. 172 C. proc. civ., obligația părții de a înștiința asupra schimbării adresei, sub sancțiunea valabilității procedurii la vechiul domiciliu. Al doilea motiv de nelegalitate a vizat încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1)-(2) C. civ., susținându-se principiul neretroactivității legii civile, care implică neaplicarea, cu efect retroactiv, a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022 asupra unui act administrativ individual emis la 11.07.2019. S-a arătat că actele juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data emiterii lor, iar interpretarea contrară, reținută implicit de prima instanță, ar produce efecte juridice pentru situații juridice anterioare, contrar art. 6 C. civ. S-a susținut, în consecință, că motivarea instanței de fond, în măsura în care a conferit valențe retroactive cadrului normativ sau jurisprudențial ulterior, este greșită sub incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a susținut excepția tardivității invocării prescripției dreptului material la acțiune. Din maniera de redactare a susținerilor referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, a apreciat că ar rezulta că recurentul a invocat această excepție, contrar dispozițiilor art. 2513 din C. civ., care prevede că aceasta poate fi formulată numai prin întâmpinare, în fața primei instanțe. În subsidiar, s-a arătat că în lipsa unei comunicări legale a actului administrativ contestat, nu se poate face vorbire despre o formulare tardivă a plângerii prealabile sau de prescripția dreptului material la acțiune. A arătat intimata - reclamantă că recurentul avea obligația de a comunica reclamantului ordinul contestat, pentru a i se asigura posibilitatea contestării sale. Publicarea ordinului pe site-urile oficiale ale CNATDCU, MEN și Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din București nu suplinește procedura de comunicare a acestuia către pârât, față de dispozițiile art. 36 din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.A.T.D.C.U., având în vedere că aceasta nu asigură faptul că partea are, în concret, posibilitatea de a cunoaște actul administrativ care îl vizează în mod direct. În cauză, ordinul contestat nu i-a fost comunicat la adresa de domiciliu, ci la o altă adresă existentă în baza de date a instituției recurente, neactualizată. Or, reclamantul a făcut dovada cu copia cărții de identitate că la data emiterii ordinului contestat, încă din anul 2017, domicilia la altă adresă În ceea ce privește dispozițiile art. 172 C. proc. civ., acestea se referă la schimbarea locului citării "în cursul procesului", așadar la o schimbare intervenită în cursul derulării unei proceduri judiciare anume, în fața instanțelor de judecată, și, în altă ordine de idei, de la momentul începerii procedurii prevăzute de Regulament, domiciliul nu s-a modificat. Nici Ordinul nr. 4460/11.07.2019 și nici celelalte acte emise în procedura din fața CNATDCU nu i-au fost comunicate, de acestea luând la cunoștință oficial în data ce 08.08.2023 când au fost comunicate de către Ministerul Educației în urma cererii formulate la data de 14.07.2023. Contrar celor susținute de către recurent, nu au fost încălcate prevederile art. 6 alin. (1) C. civ., decizia CCR nr. 364/2022 fiind aplicabilă și pentru viitor, dar și situațiilor juridice pendinte, în care raportul juridic nu a fost soluționat în mod definitiv. În cauză, la data publicării deciziei relevante, situația ordinului de retragere a titlului de doctor nu era definitivată, în condițiile în care reclamantul se afla încă în termen pentru a-l contesta (față de aspectele ce vizează necomunicarea actului administrativ).

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin Ordinul ministerului educației naționale și cercetării științifice (M.E.N.C.S.) nr. 6149/07.11.2012 s-a atribuit titlul de doctor reclamantului A., în urma validării, de către Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.), în data de 22.10.2012, a tezei de doctorat cu titlul "Aspecte cu relevanță privind securitatea în spațiul cibernetic", susținută în cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul ". În urma unei sesizări de plagiat înregistrate la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (U.E.F.I.S.C.D.I.) cu nr. 1900/26.07.2018 și la Ministerul Educației Naționale (M.E.N.) cu nr. 16446/27.07.2018, a fost inițiată procedura de verificare a tezei de doctorat, prevăzută de anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare la C.N.A.T.D.C.U., aprobat prin Ordinul M.E.N.C.S. nr. 3482/2016. Prin raportul comun din data de 18.02.2019 al comisiei de lucru pentru evaluarea sesizării nr. 1900/26.07.2018, din cadrul Comisiei de Științe Militare, Informații și Ordine Publică a C.N.A.T.D.C.U., s-a propus retragerea titlului de doctor acordat reclamantului A. prin Ordinul nr. 6149/07.11.2012, în urma procedurii prevăzute de art. 17 alin. (2)-(7) și art. 18-31 din Regulament. Prin Decizia nr. 16446/15.03.2019 Consiliul General al C.N.A.T.D.C.U. a validat prin vot rezoluția de retragere a titlului de doctor pentru reclamant și de admitere a sesizării de plagiat, conform art. 19 din Regulament. C.N.A.T.D.C.U. i-a transmis reclamantului, conform art. 22 din Regulament, decizia Consiliului General cu nr. 16446/15.03.2019, prezentată anterior, prin adresa nr. x/18.03.2019, comunicând-o la adresa din București. Prin Ordinul M.E.N. nr. 4460/11.07.2019 privind luarea măsurilor prevăzute la art. 170 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, urmare a soluționării unei sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu pricire la existența plagiatului în cadrul tezei de doctorat, în temeiul art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, a art. 69 alin. (6) din H.G. nr. 681/2011 privind Codul studiilor universitare de doctorat, a art. 25 din Regulament, s-a dispus: "Art. 1 - "Se retrage titlul de doctor în domeniul științe militare și informații, acordat domnului A. de către Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București, atribuit prin ordinul ministerului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6149/07.11.2012." Art. 2 - "Direcția Generală Învățământ Universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale comunică prezentul ordin Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din București, care îl va duce la îndeplinire, și persoanei nominalizate la art. 1." Art. 3 - "Prezentul ordin se publică pe site-urile oficiale ale C.N.A.T.D.C.U., MEN și Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din București". Ordinul a fost transmis către reclamant, conform adresei de înaintare de la dosar, în data de 25.07.2019, fiind înaintat prin poștă la adresa din București. Instanța de fond a reținut, potrivit cărții de identitate a reclamantului, atașată în copie la dosar, că acesta domiciliază, începând cu data de 03.04.2017, în București, str. x . Printr-o cerere din data de 14.07.2023, expediată pârâtului în data de 17.07.2023, reclamantul i-a solicitat să i se comunice Ordinul nr. 4460/11.07.2019 și actele ce au stat la baza emiterii acestuia, arătând că a luat cunoștință de existența acestuia în cadrul dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului București. Împotriva Ordinului nr. 4460/11.07.2019, reclamantul A. a formulat, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, o plângere prealabilă, cu nr. 115/17.07.2023, expediată pârâtului Ministerul Educației în data de 19.07.2023, plângere la care nu s-a formulat răspuns. Analizând excepția inadmisibilității raportat la formularea tardivă de către reclamant a plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut, că pârâtul nu a dovedit că i-a comunicat reclamantului în mod legal ordinul, astfel că termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu a început să curgă. Raportat la data la care reclamantul, prin propriile sale diligențe, a luat cunoștință de ordinul contestat, în urma studierii dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului București, curtea de apel a constatat că termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile a fost respectat. Pe fondul cauzei s-a reținut incidența efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 neputând fi aplicat pentru retragerea titlului de doctor, ci doar în privința titlurilor care nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul - pârât a criticat soluția pronunțată de prima instanță dintr-o dublă perspectivă, respectiv, față de încălcarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de respingerea excepției inadmisibilității, precum și față de încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din C. civ., critica vizând aplicarea retroactivă a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022. Verificând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate în recurs și a apărărilor intimatului - reclamant, Înalta Curte constată, în primul rând, că nu ne aflăm în prezența invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune direct în faza procesuală a recursului, depășirea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 reprezentând o apărare antamată în fața primei instanțe pe calea excepției inadmisibilității invocate prin întâmpinarea depusă la data de 8.11.2023, astfel că susținerile intimatului invocate prin prisma excepției decăderii din dreptul de a invocat prescripția in recurs sunt nefondate. Însă, constată Înalta Curte că instanța de fond a apreciat în mod corect aspra vătămării suferite de reclamant față de necomunicarea deciziei Consiliului General cu nr. 16446/15.03.2019 a C.N.A.T.D.C.U. și a Ordinului nr. 4460/11.07.2019 emis de Ministerul Educației Naționale. Comunicarea actului administrativ către destinatarul său reprezintă o garanție importantă împotriva arbitrarului și, totodată, cea mai eficientă modalitate de aducere la cunoștință a conținutului raportului juridic fiscal care ia naștere ca urmare a emiterii acestui act. Comunicarea actului administrativ individual are relevanță din perspectiva accesului la instanță, intrând sub protecția art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Reține Înalta Curte că obligația de comunicare a deciziilor emise în procedura de soluționarea a sesizărilor cu privire la nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv cu privire la existența plagiatului, în cadrul unei teze de doctorat, este consacrată normativ prin dispozițiile art. 36 din Regulamentul C.N.A.T.D.C.U. aprobat prin Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3482/2016, potrivit cărora "M.E.N.C.Ș. informează toate părțile cu privire la dispozițiile emise". Totodată, Ordinul nr. 4460/11.07.2019 emis de Ministerul Educației Naționale prevede la art. 2 că Direcția Centrală Învățământ Universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale comunică prezentul ordin Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" și persoanei nominalizate la art. 1(reclamantului). Or, dispozițiile mai sus invocate trebuie aplicate și interpretate într-un mod în care să nu îi nege părții vătămate accesul la justiție, ci, dimpotrivă, să îi garanteze un atare drept consacrat atât la nivel constituțional (art. 21 și 52 din Constituție), cât și convențional (art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale). Față de situată de fapt expusă în partea introductivă a considerentelor, reținută corect de curtea de apel, Înalta Curte constată că, în speță, procedura de comunicare a fost viciată prin comunicarea ordinului la o adresă decât cea la care domiciliază intimatul - reclamant, astfel cum rezultă din actul de identitate emis la data de 03.04.2017, depus în fața primei instanțe. În plan procesual, necomunicarea legală a actului administrativ determină neînceperea curgerii termenelor prevăzute de art. 7 și art. 11 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte observând potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 că plângerea prealabilă se formulează în termen de 30 de zile de la data comunicării actului. În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut că, întrucât pârâtul nu a dovedit că i-a comunicat în mod legal ordinul reclamantului, în raport de data luării la cunoștință în urma studierii dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului București (04.07.2023), termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile a fost respectat. Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentului - pârât în sensul că aducerea la cunoștință s-a făcut prin publicarea ordinului pe site-urile M.E.N. și C.N.A.T.D.C.U., având în vedere că procedura publicării este prevăzută distinct în art. 3 al ordinului în scopul informării terților, aceasta neputând suplini obligația autorității prevăzută expres la art. 2. De asemenea, ipotezei reținute nu-i este aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de teza finală a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acesta are ca premisă existența unei comunicări legale, iar pentru considerente ce țin de forță majoră ("pentru motive temeinice") reclamantul s-a aflat în imposibilitate de a formula plângere prealabilă în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului. A mai susținut recurentul -reclamant greșita aplicare a dispozițiilor art. 172 din C. proc. civ., potrivit cărora: "Dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare". Înalta Curte reține, pe de o parte, că dispozițiile art. 172 din C. proc. civ. sunt norme procesuale, de strictă interpretare, care au în vedere procedura de citare desfășurată în fața unei instanțe judecătorești, nefiind permisă extinderea prin analogie situației invocate de recurent; pe de altă parte, chiar acceptând aplicabilitatea acestora într-o procedură administrativă, prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) din C. proc. civ., autoritatea pârâtă nu a dovedit împrejurarea că reclamantul ar fi indicat domiciliul la care s-a realizat comunicarea, cu atât mai mult cu cât procedura de verificare a fost inițiată în urma unei sesizări din data de 26.07.2018, iar reclamantul locuiește la adresa din București, cel puțin din anul 2017, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate. Pentru aceste considerente, soluția curții de apel prin care a fost respinsă excepția inadmisibilității este legală și temeinică. Asupra soluției pronunțate pe fondul cauzei, recurentul - pârât a criticat, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din C. civ. - "Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă" - greșita reținere a efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 364/2022, motivat de împrejurarea că decizia este ulterioară actelor administrative atacate în cauză. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24.08.2022) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, relevante fiind următoarele considerente: "25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…) 26. Textul criticat reglementează retragerea titlului de doctor, indiferent dacă actul respectiv a intrat sau nu în circuitul juridic și a produs sau nu efecte juridice. Din moment ce organul emitent îl desființează pentru motive anterioare emiterii sale [nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională], această retragere are natura juridică a unei revocări. Însă principiul revocabilității actelor administrative nu este unul absolut, el cunoaște și excepții, printre acestea numărându-se și actele administrative individuale care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege, care nu pot fi revocate, ci doar anulate de o altă autoritate decât cea emitentă. În consecință, întrucât titlul de doctor și diploma de doctor care au intrat în circuitul civil și au generat drepturi subiective garantate de lege se încadrează în această categorie, ele nu pot fi revocate. 27. Retragerea titlului de doctor - act administrativ - care a intrat în circuitul civil și a generat drepturi subiective garantate de lege nu poate lua forma revocării dispuse de instituția emitentă, ci pe cea a anulării, sens în care Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, paragraful 51, a impus exigența ca aceasta să se realizeze exclusiv de o instanță judecătorească. Nu este suficient ca doar anularea diplomei să fie realizată de instanța judecătorească, pentru că această operațiune este una formală, o consecință firească a desființării titlului. Prin urmare, indiferent de denumirea lor, actele administrative, odată intrate în circuitul civil, se anulează de instanța judecătorească, și nu de instituția emitentă, tocmai pentru că ele nu mai pot fi revocate. 29. Curtea reține că trebuie realizată o diferențiere între, pe de o parte, anularea titlului de doctor de către instanța judecătorească și, pe de altă parte, controlul judecătoresc cu privire la revocarea acestui titlu de către organul administrativ emitent. Cele două situații evocă ipoteze distincte, conturate după criteriul intrării în circuitul civil și a producerii de efecte juridice. 30. Rezultă că, în cazul în care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, atât titlul de doctor, cât și înscrisul constatator pot fi desființate numai prin hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, dacă se lasă la îndemâna instituției emitente a actului desființarea titlului, se imprimă și se induce o insecuritate asupra raportului juridic deja stabilit. 31. Având în vedere cele expuse, art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea educației naționale nr. 1/2011 încalcă art. 21 și 52 coroborate cu art. 1 alin. (5) din Constituție cu referire la exigențele constituționale privind limitele principiului revocabilității actului administrativ individual, fiind constituțional numai în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice. 32. Prin urmare, este exclusă competența autorității publice emitente de a retrage titlul de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, această competență revenind instanței judecătorești, sesizate în condițiile legii generale în materie, respectiv Legea nr. 554/2004. În acest caz, retragerea îmbracă forma anulării actului, caz în care instanța va verifica numai legalitatea parcurgerii procedurii de conferire/atribuire a titlului de doctor și de emitere a diplomei de doctor, fără a avea competența de a evalua ea însăși calitatea lucrării, nivelul științific al acesteia sau caracterul științific al activității deținătorului titlului de doctor." Înalta Curte constată că efectele deciziei Curții Constituționale se produc cu privire la toate situațiile juridice neepuizate la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial. Situația actului contestat de reclamant nu era definitivată la data de 24.08.2022, când s-a publicat în Monitorul Oficial decizia nr. 364/2022, ordinul atacat fiind supus contestării în procedura judiciară desfășurată în fața instanței de contencios administrativ. Așadar, la momentul verificării legalității actului, instanța de recurs are obligația de a ține cont de statuările Curții Constituționale din cuprinsul deciziilor publicate în Monitorul Oficial. Prima instanță a argumentat exhaustiv, cu referire la jurisprudența Curții Constituționale reprezentată de Decizia nr. 794/2021- par. 57, Decizia nr. 404/2016 - par. 27-28 și Decizia nr. 454/2018 - par. 61, considerentele avute în vedere la reținerea efectelor unei decizii emise de Curtea Constituțională asupra unei situații juridice pendinte, critica recurentei - reclamante fiind pur formală sub acest aspect, astfel că nu se impune reluarea acestor considerente în cuprinsul prezentei decizii. În condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, în baza titlului de doctor obținut, reclamantul a beneficiat de un spor salarial de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, în mod corect instanța de fond a constatat că Ordinul ministerului educației naționale și cercetării științifice (M.E.N.C.S.) nr. 6149/07.11.2012 a intrat in circuitul civil. În aceste condiții, ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis cu încălcarea art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, în interpretarea dată prin decizia Curții Constituționale nr. 364/2022, întrucât pârâtul Ministerul Educației a dispus retragerea unui titlu de doctor care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, fiind încălcate astfel limitele principiului revocabilității actului administrativ individual și principiul securității raporturilor juridice. Având în vedere aceste considerente, instanța de recurs constată că nu se mai impunea analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de reclamant, inclusiv din prisma considerentelor indicate în par. 36-37 ale deciziei Curții Constituționale referitoare la imposibilitatea reexaminării lucrării sub aspectul valorii științifice, de către prima instanță. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.