ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1912/2023

Ședința publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II -a contencios administrativ și fiscal la data de 17.12.2019, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 16871/15.03.2019, emisă de Consiliul General al Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare - CNATDCU și anularea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5412/03.12.2019, prin care s-a retras reclamantei titlul de doctor în domeniul "Științe militare și informații", acordat de către Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" din București și conferit prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 4360MD/03.07.2013, precum și obligarea pârâților la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

1.2. Prin sentința civilă nr. 2770 din 7 iulie 2020, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, unde cauza a fost repartizată secției a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1130 din 13 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare CNATDCU, având ca obiect "anulare act administrativ - decizia 16871/15.03.2019", ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a declarat recurs reclamanta A., prin care, evocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și transmiterea cauzei spre o nouă judecată Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, precum și obligarea intimaților - pârâți la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

În susținerea căii de atac formulate, recurenta- reclamantă a învederat că instanța de fond a respins, în mod greșit, ca neîntemeiată, acțiunea sa, fără a ține cont de faptul că, încă de la începutul procedurii de reanalizare a tezei de doctorat, reclamanta a fost lipsită de un drept fundamental, și anume dreptul la apărare.

Făcând trimitere la prevederile art. 23 din Regulamentul de funcționare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" și la situația de fapt aferentă manierei în care a fost convocată pentru audieri, recurenta a apreciat, în esență, drept nelegal raționamentul primei instanțe conform căruia nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 din antereferitul regulament nu ar fi de natură să conducă la anularea necondiționată, pe cale subsecventă, a Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 5412/03.12.2019, ci doar în măsura în care reclamantei i-ar fi fost cauzată o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin desființare a actului.

Din această perspectivă recurenta a arătat că, fără a putea să fie prezentă, să se apere, să explice modalitatea de redactare a tezei de doctorat, să își susțină punctul de vedere, orice soluție adoptată de Comisie ar fi nedreaptă, dar mai ales ilegală, aspecte de natură a-i produce o vătămare gravă.

A mai arătat recurenta că, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ trebuia să verifice legalitatea actului administrativ atacat, ceea ce presupune un control de legalitate asupra modului în care acesta a fost adoptat și asupra respectării procedurii și etapelor de adoptare a acestuia, or, în opinia sa, modul de adoptare a actului contestat, ce a avut la bază acte emise ilegal, s-ar circumscrie definiției excesului de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

În raport de faptul că prin Decizia nr. 16871/15.03.2019 a Consiliului General al CNATDCU și prin Ordinul ministrului educației naționale atacat a fost, în esență, acuzată, în opinia sa, pe nedrept, de săvârșirea unor fapte ce pot îmbrăca forma unor contravenții și sau chiar infracțiuni, recurenta a arătat că i-a fost afectată imaginea.

Intimatul - pârât Ministerul Educației a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta A. ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, drept temeinică și legală.

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 31 ianuarie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

5.2. Prin punctul de vedere depus, recurenta - reclamantă A. a evocat incidența, în cauză, a deciziei Curții Constituționale nr. 364/06.06.2022

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte reține că prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4360MD/30.07.2013, recurentei i-a fost conferit titlul științific de doctor în domeniul "Științe militare și informații", pentru teza de doctorat intitulată "Protecția infrastructurilor critice-imperative ale societăților europene moderne", susținută în cadrul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" din București.

În ceea ce privește această teză de doctorat, pe rolul UEFISCDI a fost înregistrată sesizarea de plagiat nr. 2550/17.10.2018, ce la MEN a primit nr. 16871/19.10.2018 și care a vizat teza de doctorat cu titlul "Protecția infrastructurilor critice-imperative ale societăților europene moderne", realizată de reclamanta B..

Comisia de lucru din cadrul Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare ("CNATDCU") a întocmit un raportul de analiză a sesizării din data de 08.02.2019 prin care s-a propus ca teza de doctorat să fie scoasă din circuitul științific, iar autorului să i se retragă titlul științific de doctor.

Prin Decizia Consiliului General al CNATDCU nr. 16871/15.03.2019 a fost validată rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în științe militare și informații și de admitere a sesizării depuse la UEFISCDI sub nr. x din 17.10.2018 și înregistrată la Ministerul Educației Naționale sub nr. x din 19.10 2018, pe numele doamnei B., pentru Teza de doctorat cu titlul "Protecția infrastructurilor critice - imperative ale societăților europene moderne".

Prin Decizia nr. 16871/15530/30.10.2019 emisă de CNATDCU în temeiul concluziilor Raportului comisiei de analiză a contestației, validat prin votul Consiliului General al CNATDCU în ședință din data de 25.10.2019 și consemnat în procesul-verbal înregistrat la M.E.N cu nr. x/28.10.2019, s-a respins contestația depusă sub nr. x/3.04.2019, s-a admis decizia CG al CNATDCU nr. 16871/15.03.2019 și s-a propus retragerea titlului de doctor în domeniul "Științe militare și informații" pentru doamna B., pentru teza de doctorat intitulată "Protecția infrastructurilor critice-imperative ale societăților europene moderne", conferit prin Ordinul Ministrului nr. 4360MD/30.07.2013.

Prin Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării nr. 5412 din data de 03.12.2019, recurentei i-a fost retras titlul științific de doctor în domeniul "Științe militare și informații", acordat de Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul".

Ordinul în discuție a fost fundamentat în drept pe prevederile:

- art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 69 alin. (6) din Anexa la H.G. nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 31 și art. 33 lit. b) din Anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 3482/2016, cu modificările și completările ulterioare.

Conform prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011: "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică și management universitar sau de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan (…) b) retragerea titlului de doctor."

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 364 din 08.06.2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831/24. VIII.2022) s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011 sunt constituționale, în măsura în care se referă la retragerea titlului de doctor care nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Pe subiectul analizat, prezintă relevanță următoarele considerente expuse în decizia instanței constituționale:

"25. Curtea subliniază că, în contextul Deciziei nr. 624 din 26 octombrie 2016, intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor, ci dacă acesta a generat la rândul său raporturi juridice distincte. (…)

Analizând, în mod prioritar, aspectele de fapt ale cauzei pendinte în raport de dezlegarea dată de Curtea Constituțională prin decizia de interpretare a dispozițiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea Educației naționale nr. 1/2011, dar și de aspectele precizate de recurenta - reclamantă, prin punctul de vedere formulat și prin aspectele învederate oral cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc la termenul la care instanța de recurs a reținut cauza spre soluționare, Înalta Curte constată că Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4360MD/30.07.2013, prin care recurentei i-a fost conferit titlul științific de doctor în domeniul "Științe militare și informații", nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice.

Din această perspectivă, recurenta - reclamantă a evocat exclusiv aspectul publicării, în calitate de doctor (PdH), a unor articole relevante în domeniul în care a fost conferit titlul de doctor în discuție.

Un astfel de aspect nu echivalează, însă, cu intrarea titlului de doctor în circuitul civil sau cu producerea efectelor juridice în sensul Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, câtă vreme activitatea publicistică evocată nu reprezintă un raport juridic distinct, generat de atribuirea titlului de doctor, cu atât mai mult cu cât reclamanta nici nu a depus dovezi din care să rezulte că activitatea publicistică în discuție i-ar fi fost prohibită dacă nu ar fi deținut titlul de doctor (sau că ar fi fost posibilă exclusiv în ipoteza în care autorul ar fi deținut acest titlu).

Or, în teza finală a pct. 25 al Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022 s-a arătat că deținerea titlului de doctor poate constitui o condiție pentru accederea într-o funcție, pentru dobândirea unei calități profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicații inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înțeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri științifice.

Faptul că recurenta - reclamantă a exhibat, în mod voluntar, un astfel de titlu la momentul publicării lucrărilor și articolelor de specialitate, nu echivalează cu intrarea Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4360MD/30.07.2013 prin care i-a fost atribuit recurentei titlu de doctor, în circuitul civil sau cu producerea de către acesta a unor efecte juridice.

Pentru aceleași considerente, nici participarea recurentei - reclamante la anumite seminarii sau întâlniri pe teme de specialitate, nu generează intrarea antereferitului ordin în circuitul civil sau producerea, de către acesta, a unor efecte juridice.

Totodată, perioada lungă de timp scurs de la dobândirea titlului și până la retragerea acestuia, nu reprezintă un indiciu al intrării actului în circuitul civil, cum susține recurenta, în acest sens relevante fiind chiar aspectele evidențiate în prima teză a pct. 25 al Deciziei CCR nr. 364/08.06.2022, conform cărora intrarea actului administrativ în circuitul civil și producerea de efecte juridice nu se realizează prin simpla emitere a ordinului de atribuire a titlului de doctor.

În atare situație, întrucât titlul științific de doctor nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice, instanța de control judiciar urmează să verifice, în limitele trasate prin memoriul de recurs, legalitatea actelor de revocare a titlului de doctor atacate în cauza pendinte.

Din perspectiva identificării unor astfel de limite, Înalta Curte reține că, deși prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a evocat un număr multiplu de aspecte pe care le-a apreciat ca fiind apte a genera anularea Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 5412/03.12.2019 și a operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestuia, prin memoriul de recurs reclamanta s-a limitat la a critica exclusiv raționamentul primei instanțe ce a vizat chestiunea exercitării dreptului la apărare, în raport de prevederile art. 23 din Regulamentul de Funcționare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" și de situația de fapt aferentă manierei în care recurenta a fost convocată pentru audieri de către Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" ("ANIMV").

Deși recurenta - reclamantă a indicat, cu titlu de temei de drept al recursului formulat, și punctul 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte observă că un astfel de motiv de casare a fost invocat pur formal, câtă vreme în memoriul de recurs nu se regăsesc critici prin care recurenta să susțină, în mod concret, că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De altfel, și dacă s-ar trece peste aspectele învederate anterior, Înalta Curte reține că obligația de motivare a unei hotărâri judecătorești, reglementată, în esență, de art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părților, stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raționament propriu instanței pentru care s-a ajuns la adoptarea soluției date în cauză, elemente ce, în raport de obiectul supus soluționării, se regăsesc în cuprinsul sentinței civile atacate.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se, astfel, noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza Gheorghe Mocuța contra României):

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate și este în concordanță cu natura cauzei, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care nu se poate reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind nefondată evocarea, de către recurentă, a acestuia.

Nefondate sunt și criticile subsumate de recurenta - reclamantă cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția primei instanțe reflectând o corectă aplicare a prevederilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ., raportate la prevederile art. 23 din Regulamentul de funcționare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul" ("Regulamentul").

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că astfel de critici privesc, în esență, legalitatea unei operațiuni administrative ce a stat la baza emiterii Ordinului Educației și Cercetării nr. 5412/03.12.2019.

Astfel, este vizată legalitatea procedurii de emitere a Hotărârii Comisiei de Etică Universitară a ANIMV nr. 590129 din 28.11.2018 și a Raportului comisie de analiză a sesizării de plagiat realizate de ANIMV, față de data convocării recurentei la sediul Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul", pentru audieri, privită din perspectiva respectării dreptului la apărare.

Procedura derulată de ANIMV este una distinctă de cea derulată de CNATDCU.

Înalta Curte reține că art. 23 din Regulamentul de Funcționare al Comisiei de Etică Universitară a ANIMV are natura juridică a unei norme procedură, însă, potrivit art. 175 alin. (1) Cod de procedură, sancțiunea nulității actului de procedură nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea cerinței legale, s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului.

Deși nu poate fi contestat faptul că dreptul de a fi ascultat (care garantează oricărei persoane posibilitatea de a-și exprima, în mod util și efectiv, punctul de vedere în cursul procedurii administrative) face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare, se reține că regula, potrivit căreia persoana vizată de o operațiune administrativă (care ar putea să aibă un rezultat care să îi fie defavorabil) trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte ca aceasta să fie realizată, are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante.

În acest context, din perspectiva problemei dacă trebuie să se constate nulitatea de drept a operațiunii administrative despre care se afirmă că ar fi fost realizată cu nerespectarea dreptului la apărare (derulate în fața ANIMV), Înalta Curte apreciază că o încălcare a dreptului la apărare nu determină anularea operațiunii administrative decât dacă, în lipsa acestei neregularități, rezultatul ar fi fost diferit.

Din această perspectivă se reține că, prin considerentele expuse în fila x a sentinței, prima instanță a analizat o altă etapă a operațiunilor administrative prealabile emiterii Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5412/03.12.2019, ce, pe axa temporală se poziționează ulterior procedurii derulate în fața ANIMV.

Analizând Raportul de analiză a sesizării UEFISCDI nr. 2550/17.10.2018, realizat de Comisia de lucru din cadrul CNATDCU la data de 08.02.2019, prima instanță a concluzionat că acesta cuprinde o evaluare proprie a membrilor comisiei de analiză, care are la bază o argumentație juridică detaliată, în fapt și în drept, în privința acuzației de plagiat care i se aduce reclamantei la elaborarea tezei de doctorat "Protecția infrastructurilor critice-imperative ale societăților europene moderne".

Câtă vreme prima instanță a reținut caracterul distinct al evaluării realizate de Comisia de lucru din cadrul CNATDCU la data de 08.02.2019 (față de cea anterioară, realizată de ANIMV la data de 28.11.2018), iar astfel de dezlegări nu au fost atacate de recurentă, nu se poate reține că orice viciu al procedurii de convocare a recurentei în etapa administrativă derulată de ANIMV ar genera o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea tuturor etapelor și operațiunilor administrative și a actului administrativ final (reprezentat de Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5412/03.12.2019) sau că ar putea genera un rezultat diferit.

De asemenea, nu se poate reține teza unei legături de cauzalitate între o prezumtivă vătămare a dreptului la imagine (evocată de recurentă) și modul de derulare a procedurii de convocare a recurentei - reclamante în fața ANIMV, câtă vreme retragerea titlului științific de doctor al reclamantei în domeniul Științe militare și informații acordat de Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" s-a realizat prin Ordinul Ministrului Educației Naționale și Cercetării nr. 5412 din data de 03.12.2019, ce a avut la bază o multitudine de operațiuni administrative, în privința cel puțin a celor realizate de CNATDCU, instanța reținând ca având la bază o evaluare proprie, distinctă de cea realizată la nivelul ANIMV.

În concluzie, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., raportate la prevederile art. 23 din Regulamentul de funcționare al Comisiei de Etică Universitară a Academiei Naționale de Informații "Mihai Viteazul"

În raport de toate aceste considerente, întrucât hotărârea recurată este apărată de orice critici de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1130 din 13 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.