ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3733/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la 17.06.2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, a solicitat: 1. Anularea Deciziei C.N.A.T.D.C.U. din data de 16.12.2020 prin care s-a dispus "să nu se acorde atestatul de abilitare în domeniul Drept" reclamantului.

Obligarea pârâtei C.N.A.T.D.C.U. la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea atestatului de abilitare în domeniul Drept reclamantului.

Obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării la emiterea unui ordin prin care să dispună acordarea atestatului de abilitare în domeniul Drept reclamantului.

Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. 2. Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1971 din data de 17.12.2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității; a admis excepția prematurității și a respins cererea privind anularea Deciziei CNATDCU din 16.12.2020 ca prematur formulată. A admis, în parte, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, a obligat pârâtul CNATDCU să soluționeze contestația reclamantului nr. 15191/21.01.2021 împotriva Deciziei CNATDCU din 16.12.2020 și să-i plătească suma de 2100 RON cheltuieli de judecată. 3. Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1971 din data de 17.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A.. Prin primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că deși instanța de judecată a analizat și reținut în mod justificat faptul că instituțiile pârâte nu au dat curs, până în prezent, contestației și plângerii prealabile formulate de reclamant, depășind cu mult termenele prevăzute de lege, fără nicio justificare, aceasta a admis excepția prematurității invocată de intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării, reținând, în lipsa oricărui temei juridic, că numai după ce CNATDCU soluționează contestația formulată (sau plângerea prealabilă), instanța de contencios administrativ devine competentă să verifice legalitatea actelor administrative emise. Acest raționament contravine considerentelor avute în vedere de instanța de judecată în analiza excepției inadmisibilității invocată de intimatul-pârât Ministerul Educației și Cercetării, unde Curtea a reținut faptul că Decizia prin care CNATDCU propune neacordarea atestatului de abilitare și Decizia dată în soluționarea contestației împotriva Deciziei de neacordare a atestatului de abilitare, fiind acte administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ. Art. 166 din Legea educației naționale nr. 1/2011 (...) potrivit căruia pârâtul CNATDCU poate propune acordarea atestatului de abilitare, trebuie interpretat teleologic și sistematic, în sensul că dintre toate autoritățile publice, doar CNATDCU poate propune acordarea sau neacordarea atestatului de abilitare. Însă, această propunere fiind un act administrativ, este supus regimului juridic al actelor administrative, inclusiv în ce privește posibilitatea verificării legalității lor de către instanța de contencios administrativ ta sesizarea persoanei vătămate. Așadar, instanța fondului își întemeiază hotărârea pe considerente vădit contradictorii, dezicându-se, câteva paragrafe mai jos, de propriul raționament, susținând fără niciun temei juridic faptul că numai după ce CNADTCU soluționează contestația formulată (sau plângerea prealabilă), instanța de contencios administrativ devine competentă să verifice legalitatea actelor administrative emise". Prin cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ are în vedere protejarea persoanelor vătămate "de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesotuționarea în termenul legal a unei cereri". Astfel, ipoteza refuzului unei instituții de a soluționa o cerere se încadrează tocmai în seria abuzurilor de care persoanele vătămate prin acte administrative sunt protejate prin Legea nr. 554/2004, sesizarea instanței de judecată în astfel de ipoteze fiind pe deplin justificată, așa cum prevede art. 8 din Lege: "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) (30 de zile), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă. Astfel, art. 11 din Legea nr. 554/2004 prevede, în mod expres, faptul că "cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: (...) c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii". Prin raportare la acest termen instituit de lege, ipoteza presupusei prematurități a cererii de chemare în judecată este, evident, absurdă, întrucât, dacă s-ar fi așteptat soluționarea de către CNATDCU a contestației/plângerii prealabile formulată de recurentul-reclamant, termenul de prescripție indicat anterior s-ar fi scurs, conducând la respingerea oricărui demers al pârâtului ca prescris. Față de aceste motive, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată. 4. Apărările formulate în cauză. În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 14 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Aspecte procedurale. Prin încheierea de ședință din data de 11.05.2022 s-a admis cererea de preschimbare a termenului de judecată și s-a preschimbat termenul de judecată la data de 22.06.2022, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente: Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei C.N.A.T.D.C.U. din data de 16.12.2020 prin care s-a dispus "să nu se acorde atestatul de abilitare în domeniul Drept" reclamantului; obligarea pârâtei C.N.A.T.D.C.U. la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea atestatului de abilitare în domeniul Drept reclamantului și obligarea pârâtului Ministerul Educației și Cercetării la emiterea unui ordin prin care să dispună acordarea atestatului de abilitare în domeniul Drept reclamantului. Prima instanță a respins excepția inadmisibilității; a admis excepția prematurității și a respins cererea privind anularea Deciziei CNATDCU din 16.12.2020 ca prematur formulată, a admis, în parte, cererea reclamantului și a obligat pârâtul CNATDCU să soluționeze contestația reclamantului nr. 15191/21.01.2021 împotriva Deciziei CNATDCU din 16.12.2020. Pentru a pronunța această sentință, cu privire la excepția inadmisibilității, prima instanță a reținut că Decizia prin care CNATDCU propune neacordarea atestatului de abilitare și Decizia dată în soluționarea contestației împotriva Deciziei de neacordare a atestatului de abilitare, sunt acte administrative și pot fi atacate la instanța de contencios administrativ. Cu privire la excepția prematurității, prima instanță a reținut că, atât timp cât contestația înregistrată sub nr. x/21.01.2021 împotriva deciziei CNATDCU din 16.12.2020 se află în curs de soluționare, instanța de contencios administrativ devine competentă să verifice legalitatea actelor administrative emise numai după ce CNADTCU soluționează contestația formulată. Învestită cu soluționarea cererii de recurs de față, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Cu prioritate va avea în vedere motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Sub acest aspect, recurentul-reclamant invocă interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 8 și art. 11 din Legea nr. 554/2004 din perspectiva cărora prima instanță a considerat că este întemeiată excepția prematurității cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că nemulțumirea recurentului-reclamant s-a manifestat cu privire la faptul că, prin Decizia CNATDCU din data de 16.12.2020 s-a dispus "să nu i se acorde atestatul de abilitate în domeniul Drept". Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale." Conform art. 2 alin. (1) lit. h) din același act normativ "nesoluționarea în termenul legal a unei cereri presupune faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen". În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că împotriva deciziei CNATDCU din 16.12.2020 recurentul-reclamant a formulat contestație înregistrată la Ministerul Educației și Cercetării sub nr. x/21.01.2021, iar această entitate avea obligația de a emite un răspuns în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, termen care s-a împlinit la data de 21.02.2021. Dispozițiile art. 11 alin. (1) din același act normativ, referitoare la termenul de introducere a acțiunii, menționează în mod expres că "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile. În raport de aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că înregistrarea cererii de chemare în judecată din data de 17.06.2021, prin care recurentul-reclamant a solicitat anularea Deciziei CNATDCU din data de 16.12.2020 și obligarea pârâtei CNATDCU la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea atestatului de abilitate în domeniul Drept, a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal nu este ținută de emiterea unui răspuns ci este suficient ca termenul de soluționare să fi expirat, iar instanța de fond în mod greșit a reținut prematuritatea cererii. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a apreciat că este întemeiată excepția prematurității, pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică, motiv pentru care o va casa, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza actele administrative supuse cenzurii prin prisma verificării legalității acestora, precum și toate apărările și susținerile părților. În raport de motivul de casare anterior reținut, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentul-reclamant în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată, va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe și va menține dispozițiile sentinței în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității. PENTRU ACESTE MOTIVE,