ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2839/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 17.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Educației și Cercetării, Ministerul Educației și Cercetării prin Direcția Generala de Învatamant Universitar și Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a solicitat ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării deciziilor Consiliului General al CNATDCU nr. 15365/27.12.2018 și nr. 15009/15365/05.06.2019 si Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4287 din data de 19.06.2019, acte administrative în baza cărora s-a dispus revocarea titlului științific de doctor în "Teologie", pana la soluționarea definitiva a dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, ambele aflate în prezent, pe rolul Curții de Apel București; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 26 din 13 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiate.

A fost respinsă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministrul Educației Și Cercetării, Ministerul Educației și Cercetării prin Direcția Generala de Învatamant Universitar și Consiliul National De Atestare a Titlurilor, Diplomelor Și Certificatelor Universitare, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 26 din 13 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii de suspendare a executării actelor astfel cum a fost formulată.

Cu titlu prealabil, a arătat că înțelege să critice soluția dată de instanța de fond cererii de suspendare, iar nu soluțiile privind excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale pasive.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul a susținut că sentința recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a prevederilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției cazului bine justificat, a susținut recurentul că a indicat în fața instanței de fond o serie de indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, care, în opinia sa, au vocația de a conduce la concluzia existenței unui caz bine justificat exclusiv în baza unei cercetări sumare a aparenței de drept, fiind necesar ca aceste indicii sa fie analizate coroborat, iar nu ut singuli.

Cu privire la acest aspect a invocat împrejurarea că, în cadrul IOSUD, verificarea standardelor de calitate sau de etică profesională nu a fost realizată de specialiști în colaborare cu membrii Comisiei de etică universitară, astfel cum se prevede în mod expres în capitolul 9, ultimul paragraf al Codului de etică al Universității, care face trimitere la dispozițiile art. 12 din Capitolul V al Regulamentului din 2016 de organizare și funcționare a CNATDCU, rațiunea fiind aceea că nu toți membrii acestei comisii au competența/pregătirea profesională de a se pronunța asupra existenței/inexistenței faptei de plagiat.

Totodată, în cadrul CNATDCU, nu a avut loc o analiză proprie a sesizării privind lucrarea de doctorat a reclamantului, aspect rezultat din succinta motivare a comisiei de lucru și scurta perioadă de 4 luni pe care a avut-o la dispoziție această comisie pentru a ajunge la concluzie, prin comparație cu analizarea altor teze de doctorat pentru care perioada a fost mai îndelungată.

A fost invocată și împrejurarea existenței unei incompatibilități între concluziile comisiei de lucru din cadrul CNATDCU și concluziile Raportului de similitudini aferent tezei de doctor în teologie, raport transmis de Universitatea din Craiova prin Adresa nr. x/07.03.2017, precum și faptul că, urmare a contestației formulate, noua comisie de lucru din cadrul CNATDCU a fost formată din membri cu o pregătire profesională diametral opusă celei necesare pentru analizarea sesizării privind fapte de plagiat în discuție.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, a susținut recurentul că această condiție este îndeplinită, argumentând în fața instanței de fond că urmare a emiterii actelor administrative prin care s-a dispus retragerea titlului științiific de doctor în teologie orice numire într-o funcție publică are drept consecință apariția unor presiuni generate de presă și scandal și, inevitabil revocarea din funcție, generîndu-se un prejudiciu de imagine, dar și un prejudiciu material constând în lipsa salariului de bază corespunzător funcției de conducere de secretar general și a sporurilor aferente.

În aceste condiții, a apreciat că este greșit raționamentul instanței de fond în sensul că nu se impune suspendarea executării unui act atunci când prejudiciul material și viitor constă în obligația de a da o sumă de bani (indemnizatie), întrucât în ipoteza în care s-ar produce, poate fi reparat ca urmare a anulării de către instanță a actului administrativ generator, această interpretare nesocotind, în opinia sa, rațiunea pentru care a fost instituită posibilitatea suspendării executării unui act administrativ asupra căruia planează o bănuială serioasă care poate răsturna prezumția de legalitate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză s-a formulat întâmpinare de către Ministerul Educației și Cercetării, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

În esență, a susținut că, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esență, aceleași argumente prezentate prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 21 mai 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul a solicitat suspendarea executării deciziilor Consiliului General al CNATDCU nr. 15365/27.12.2018 și nr. 15009/15365/05.06.2019 si Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 4287 din data de 19.06.2019, acte administrative în baza cărora s-a dispus revocarea titlului științific de doctor în "Teologie", până la soluționarea definitivă a dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, ambele aflate în prezent, pe rolul Curții de Apel București.

Prin Decizia nr. 15365/27.12.2018 emisă de Direcția Generală Învățământ Universitar - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare s-a validat rezoluția de retragere a titlului științific de doctor în Teologie reclamantului A. pentru teza de doctorat cu titlul "Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918 - 1940), conferit prin Ordinul Ministrului nr. 5729/24.11.2010.

Prin Decizia nr. 15009/15365/5.06.2019 emisă de Direcția Generală Învățământ Universitar - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare s-a respins contestația formulată de reclamant împotriva deciziei anterioare, fiind menținută soluția dispusă.

Ca urmare a acestor decizii, a fost emis Ordinul nr. 4287/19.06.2019 de pârâtul Ministerul Educației Naționale, prin care s-a retras titlul științific de doctor în Teologie reclamantului A. pentru teza de doctorat cu titlul "Organizarea Bisericii Ortodoxe Române în perioada interbelică (1918 - 1940), conferit prin Ordinul Ministrului nr. 5729/24.11.2010.

Reclamantul a formulat două acțiuni în instanță, ce formează obiectele dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, conexate ulterior, acțiuni prin care a solicitat anularea actelor administrative arătate, acte pentru care a solicitat și suspendarea executării prin cererea de față.

Prin sentința recurată, acțiunea reclamantului a fost respinsă, acesta criticând-o pentru nelegalitate, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Amintește instanța că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanței de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esență patru motive ce ar reprezenta în înțelesul său caz bine justificat, respectiv nelegala compunere a Comisiei de Etică din cadrul Universității din Craiova, verificarea standardelor de calitate sau de etică profesională nefiind realizată de specialiști în colaborare cu membrii Comisiei de etică universitară, inexistența unei analize proprii realizată de comisia de lucru din cadrul CNATDCU, incompatibilitatea concluziilor Comisiei de lucru din cadrul CNATDCU și concluziile raportului de similitudini aferent tezei de doctorat în "Teologie" transmis de Universitatea Craiova și împrejurarea că, urmare a contestației formulate, noua Comisie de lucru din cadrul CNATDCU a fost formată din membri cu o pregătire profesională diametral opusă celei necesare pentru analizarea sesizării privind pretinse fapte de plagiat în cadrul unei lucrări de doctorat în teologie.

Criticile formulate, prin prisma acelorași argumente invocate și în fața instanței de fond, nu sunt de natură a reforma sentința recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reține un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia.

Constată instanța de control judiciar că recurentul-reclamant nu invocă necompetența ori nelegala compunere a autorității care a emis actul administrativ a cărei suspendare o solicită, ci faptul că din comisia ce a emis un punct de vedere, la solicitarea Universității din Craiova și a Ministerului Educației Naționale, nu ar fi făcut parte specialiști în Teologie.

Astfel, după formularea punctului de vedere al Universității din Craiova, a avut loc o analiză a tezei de doctorat și a acuzației de plagiat la nivelul CNATDCU, iar deciziile a căror suspendare se solicită au avut la bază rezultatul acestei analize proprii a CNATDCU, astfel că punctul de vedere emis de către Comisia de Etică a Universității din Craiova are doar un caracter consultativ, instituțiile pârâte trebuind să verifice doar dacă a fost emis un astfel de punct de vedere de către IOSUD (Instituția Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat), fără a avea competența de a face aprecieri cu privire la respectarea normelor interne ale IOSUD la emiterea punctului de vedere, astfel că nu poate fi reținută critica recurentului cu privire la acest aspect.

Totodată, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că această critică, prin care s-a invocat nelegala compunere a Comisiei de etică din cadrul Universității din Craiova, presupune verificări de fond ce țin de îndeplinirea condițiilor de legalitate privind acte premergătoare emise de comisiile care au verificat inițial plagiatul, precum și consecința pe care o atare constatare, în caz că ar fi găsită întemeiată, ar avea-o asupra legalității actului administrativ însuși, act emis de autoritatea competentă legal întrunită.

Înalta Curte reține și netemeinicia susținerii privind neefectuarea unei analize proprii de către membrii comisiei de lucru ai CNATDCU, întrucât din actele dosarului rezultă că, la data de 19.03.2018, a fost numită comisia de lucru compusă din prof. B., Canada), prof. C. și prof. D., comisie care a analizat sesizarea, inclusiv teza de doctorat a reclamantului și lucrările pretins plagiate (un articol scris de E. intitulat Bunurile bisericești în primele șase secole, respectiv cealaltă teză a reclamantului cu titlul "Guvernarea Miron Cristea") și a concluzionat prin raportul din 11.06.2018 că "argumentele și analiza Comisiei de etică sunt exhaustive și foarte convingătoare" și a recomandat retragerea titlului de doctor în teologie .

Faptul că membrii comisiei de lucru ai CNATDCU și-au însușit constatările Comisiei de Etică a Universității din Craiova nu înseamnă că aceștia nu ar fi realizat o analiză proprie și nu există motive pentru a înlătura precizările membrilor comisiei de lucru din cuprinsul raportului lor din 11.06.2018 privind efectuarea analizei documentelor puse la dispoziție și enumerate în cuprinsul raportului.

Astfel, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant nu sunt suficient de clare, în condițiile în care prin actele prin care s-a constatat plagiatul au fost prezentate aspecte de fapt suficient de detaliate, de natură să confere o aparență de legalitate a actului a cărui suspendare se solicită.

În fine, faptul că există un raport de similitudini, emis de Universitatea din Craiova la 7.03.2017, ce nu ar corespunde concluziilor verificărilor făcute ulterior de Comisia de Etică nu reprezintă un motiv de natură a naște, la o analiză sumară a actelor, un dubiu serios cu privire la legalitatea acestora, această susținere urmând a face obiectul analizei pe fondul acțiunii în anularea deciziei emise de CNATDCU.

Pentru același motiv, din perspectiva cazului bine justificat, nu poate fi reținută nici critica reclamantului în sensul că membrii comisiei de lucru ai CNATDCU și ai comisiei de analiză a contestației nu aveau specializarea în Dreptul Canonic, Înalta Curte constată că nu există vreo reglementare încălcată de CNATDCU cu privire la constituirea membrilor comisiilor de analiză.

În concluzie, în raport de criticile formulate de recurentul-reclamant, în cauză nu poate fi reținută îndeplinirea condiției cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanță.

Înalta Curte, în reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția pagubei iminente și, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Înalta Curte constată, așadar, că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 26 din 13 ianuarie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.