ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1969/2025

Ședința publică din data de 3 aprilie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, au formulat plângere împotriva soluției (Hotărârile nr. 2/21074, nr. 2119/03.05.2022) date de către Ministerul Justiției, la contestația formulată împotriva Ordinului Ministerului Justiției privind stabilirea unor drepturi salariale nr. 404/C/2022 din 07.02.2022, solicitând instanței să dispună revocarea/modificarea parțială a Ordinul sus menționat, în sensul: înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirii cuantumului sporurilor cuvenite (pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității) prin raportare la indemnizația de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 605.225 RON, începând cu luna ianuarie 2023; în subsidiar, stabilirea cuantumul sporurilor cuvenite (pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității) prin raportare la indemnizația de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș cu luarea în considerare a plafoanelor prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Prin sentința nr. 717 din 28 aprilie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost rectificată prin încheierea de îndreptare a erorilor materiale din data de 26.09.2023, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției, respingând acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu acest pârât, urmare a transmisiunii legale de calitate procesuală intervenită în temeiul dispozițiilor art. 38 C. proc. civ. și art. 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară.

A admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată la data de 23.11.2022.

A admis contestația formulată împotriva Ordinului Ministerului Justiției privind stabilirea unor drepturi salariale nr. 404/C/2022 din 07.02.2022, pe care l-a modificat, în parte, în ceea ce îi privește pe reclamanți în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizației lunare de încadrare urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice din art. 1 al Ordinului Ministerului Justiției nr. 404/C/07.02.2022.

A stabilit cuantumul sporurilor cuvenite (pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității) prin raportare la indemnizația de încadrare calculată potrivit deciziei civile nr. 834/A/09.12.2021 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, cu luarea în considerare a valorii de referință sectoriale de 605.225 RON, începând cu luna ianuarie 2023.

A stabilit indemnizația lunară de încadrare și prin raportare la coeficienții de multiplicare prevăzuți la lit. A), punctele 6 - 13 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 în raport de funcția deținută (corespunzător procurorilor DNA - DIICOT) conform deciziilor civile nr. 508/A/08.06.2022 și nr. 530/A/28.09.2021 ale Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă și nr. 814/15.06.2022 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, definitive, a sentinței civile nr. 774/09.06.2022 a Tribunalului Mureș dată în dosarul nr. x/2022 (pentru reclamanta T.).

A dispus emiterea unui nou ordin pentru reclamanți, precum și obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenței și până la data plății efective.

Recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 717/28.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2022, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de obiect și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

Recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea art. 32 C. proc. civ., întrucât instanța a luat în considerare că intimaților-reclamanți le-au fost recunoscute diferențele salariale solicitate prin acțiune. În acest sens, s-a invocat lipsa de obiect a cererii, motivată de faptul că între timp a fost emis Ordinul nr. 959/12.04.2023 al Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor din anexele 1-13. Toodată, s-a decis ca sumele reprezentând diferențele dintre drepturile stabilite potrivit prezentului ordin și cele stabilite anterior să fie actualizate cu indicele de inflație și li se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare până la data plății efective.

Recurenta-pârâtă a arătat că întrucât reclamanții beneficiază deja de recunoașterea drepturilor salariale solicitate, astfel cum s-a stabilit prin Ordinul nr. 959/2023, acțiunea a rămas fără obiect, iar aceștia nu mai justifică interesul (folosul practic) urmărit prin declanșarea acțiunii, sens în care s-a invocat incidența art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., conform căruia orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul justifică un interes, iar potrivit art. 33, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

S-a invocat faptul că prima instanță a dispus nelegal obligarea ÎCCJ la plata diferențelor salariale, ignorând dispozițiile legale privind subrogarea legală a ÎCCJ în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, în condițiile în care instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, dar a obligat ÎCCJ la plata drepturilor salariale.

În acest sens, a fost invocată Decizia nr. 13/2016 pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că ordonatorul principal de credite (în speță, Ministerul Afacerilor Interne - prin analogie, Ministerul Justiției) nu are calitate procesuală pasivă în litigiile privind drepturile salariale ale angajaților instituțiilor subordonate, deoarece atribuțiile sale în materia bugetului nu includ obligații de garanție sau despăgubire.

De asemenea, s-a invocat Decizia nr. 60/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care reiterează că ordonatorul principal de credite nu are calitate procesuală pasivă atunci când se solicită doar drepturi salariale, fără a fi puse în discuție atribuțiile sale legale.

Prin urmare, în mod nelegal și netemeinic prima instanță a obligat Înalta Curte de Casație și Justiție la plata diferențelor salariale, deși aceasta nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este ordonatorul principal de credite.

Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V. și W. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului Înaltei Curți ca nefondat.

Cu privire la excepția lipsei de obiect, se arată că Ordinul nr. 959/12.04.2023 recunoaște doar parțial drepturile solicitate, aplicând VRS 605,225 RON doar de la 01.04.2023, fără a acoperi cererile privind coeficientul 19 și sporurile calculate la indemnizația neplafonată, deci acțiunea nu este lipsită de obiect.

Referitor la calitatea procesuală pasivă, s-a invocat faptul că ÎCCJ are calitate, întrucât este ordonator principal de credite și singura autoritate care poate emite ordinul de salarizare și dispune plata efectivă a diferențelor.

S-a invocat că recursul vizează doar două aspecte - plata diferențelor și VRS 605 - iar capetele privind coeficientul 19 și sporurile nu au fost criticate, astfel încât soluțiile pronunțate asupra acestora au rămas definitive prin nerecurare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de recurentă-pârâtă, prin Notele scrise formulate a solicitat admiterea recursului împotriva sentinței civile nr. 717/28.04.2023 a Curții de Apel București, reiterând motivele invocate în cererea de recurs și arătând, în esență că ÎCCJ nu are calitatea de angajator, iar simplul fapt că deține calitatea de ordinator de credite nu o transformă într-o parte obligată în raporturile de muncă. Raporturile de serviciu și obligația de plată aparțin ordonatorului terțiar de credite (instanța angajatoare), iar potrivit Deciziei nr. 13/2016 ordonatorul principal nu are calitate procesuală pasivă în litigiile privind drepturi salariale.

Referitor la lipsa de obiect a acțiunii, s-a invocat faptul că după introducerea acțiunii ÎCCJ, ca ordonator principal de credite, a emis Ordinul nr. 959/12.04.2023 și Ordinul nr. 2734/27.09.2023, prin care a recunoscut aplicarea valorii de referință sectoriale (VRS) 605,225 RON, fără plafonare. Prin urmare, capătul de cerere privind VRS a rămas fără obiect, reclamanții beneficiind deja de drepturile solicitate.

Referitor la coeficientul 19 și sporuri, s-a arătat că acordarea coeficientului 19 este nelegală deoarece aceste drepturi au fost recunoscute doar procurorilor DNA/DIICOT, având natura unor despăgubiri, nu a unor drepturi salariale generale, sens în care s-a invocat jurisprudența obligatorie a ÎCCJ, respectiv: Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii; Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În analiza criticilor de nelegalitate invocate în recurs, cu caracter prioritar Înalta Curte va reține că reclamanții au învestit prima instanță cu acțiune în anularea Ordinului MJ nr. 404/07.02.2022, în sensul înlăturării plafonului instituit în temeiul art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, al valorificării unei VRS de 605,255 RON, începând cu luna ianuarie 2022, al recalculării sporurilor în urma aplicării acestei noi valori de referință sectorială și cu aplicarea dezlegărilor definitive date prin decizia nr. 834/2021 a Curții de Apel Tg Mureș, precum și ca urmare a recunoașterii dreptului la acordarea coeficienților ce au făcut obiectul deciziilor nr. 508/2022 și nr. 530/2021 ale Curții de Apel Tg. Mureș și nr. 814/2022 a Curții de Apel Suceava (astfel cum s-a soliciat prin cererea adițională din 23.11.2022). Suplimentar, s-a solicitat plata diferențelor de drepturi rezultate din recalcularea realizată potrivit celor solicitate, actualizate cu indicele de inflatie la care se adaugă dobânda legală.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, care a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive, argumentată din două perspective: pe de o parte, prin raportare la aceea că Ministerul are calitatea de ordonator principal de credite, neexistând raporturi juridice directe cu reclamantii în executarea cărora să poată fi obligat la plata diferențelor salariale; pe altă parte, prin raportare la aceea că în urma intrării în vigoare a Legii nr. 304/2022, în temeiul art. 142 din acest act normativ Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, astfel că nu mai poate sta în judecată.

Potrivit considerentelor sentinței recurate, în aplicarea Deciziei nr. 13/2016 a ICCJ - Completul competent în soluționarea recursului în interesul legii și a Deciziei nr. 60/2019 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța de fond a reținut în primul rând că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă pe cererea de plată a diferențelor de drepturi, deoarece ordonatorul principal de credite nu este titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății, acesta având doar atribuții de alocare a sumelor necesare efectuării plății, nu și atribuții de plată, această din urmă obligație revenind ordonatorilor secundari, respectiv terțiari care se află în raporturi juridice directe cu reclamanții.

Mai apoi, instanța de fond a reținut în soluționarea aceleiași excepții că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 304/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în drepturile și obligațiile Ministerului Justiției, preluând inclusiv calitatea și atribuțiile ordonatorului principal de credite, astfel că acesta din urmă nu mai poate sta în judecată.

Constată Înalta Curte că, deși în considerentele sentinței recurate prima instranță a reținut în mod legal aplicabilitatea dezlegărilor obligatorii din Deciziile ÎCCJ nr. 13/2016 și nr. 60/2019, concluzionând în mod corespunzător cu privire la lipsa unor raporturi juridice directe între Ministerul Justiției și reclamanti care să justifice obligarea Ministerului la plata diferențelor de drepturi, cu consecința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, și deși introducerea în cauză a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în calitate de pârât, a avut loc în temeiul art. 142 alin. (1), (2), (5) și (6) din Legea nr. 304/2022 ca efect al subrogării, iar nu ca urmare a modificării cadrului procesual pasiv prin formularea unei cereri adiționale, totuși soluția din dispozitiv privind plata diferențelor de drepturi salariale nu reflectă întocmai aceste considerente decizorii, sub aspectul valorificării efectelor subrogației legale, respectiv al valorificării considerentelor obligatorii ale celor două decizii ICCJ analizate.

Astfel, deși instanța de fond a reținut că Ministerului Justiției nu îi revine obligația de plată a acestor diferențe, neputând deci transmite succesorului ca efect al subrogării legale alte obligații decât cele pe care le deținea în patrimoniu la data învestirii instanței, totuși prin dispozitiv pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, care a preluat obligațiile Ministerului, a fost obligată inclusiv la plata diferențelor salariale.

Totodată, deși considerentele sentinței recurate fac referire în analiza calității procesuale pasive a Ministerului Justiției la aplicarea dezlegărilor obligatorii ale Decizilor ICCJ nr. 13/2016 și nr. 60/2019, cu ocazia stabilirii obligației de plată a diferențelor salariale în sarcina ÎCCJ nu se argumentează modul diferit în care prima instanță a înțeles să aplice cele două decizii noului pârât, introdus în cauză prin subrogare.

Toate aceste constatări relevă existența unor motive contradictorii, dar și a unei contradicții între considerente și dispozitivul hotărârii atacate, în condițiile în care deși considerentele conduc aparent la concluzia unei lipse a calității procesuale pasive a ÎCCJ, care nu poate prelua prin subrogare mai multe obligații decât avea în patrimoniu autorul său fără calitate procesuală pasivă, dispozitivul o obligă totuși la plata diferențelor rezultate din recalculare, devenind astfel incidente cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va mai reține că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat lipsa de obiect a acțiunii, prin raportare la emiterea de acte administrative în cursul procesului prin care s-a dat curs pe cale administrativă cererilor formulate de reclamanți, sens în care au fost invocate Ordinul nr. 959 din 12 aprilie 2023 și Ordinul nr. 2734 din 27 septembrie 2023.

Înalta Curte va reține că primul dintre actele administrative invocate, respectiv Ordinul nr. 959/12.04.2023, a fost emis anterior pronunțării sentinței atacate, însă nu a fost avut avut în vedere de prima instanță, deoarece nu a fost anexat la dosarul cauzei.

De asemenea, potrivit susținerilor recurentei-pârâte, Ordinul nr. 2734/2023 stabilește un nou cuantum al drepturilor salariale pentru o perioadă anterioară cererii de chemare în judecată, respectiv începând cu data de 30.12.2021, vizând așadar o perioadă care se suprapune celei ce se dorește a fi valorificată prin petitul cererii introductive.

În aceste împrejurări, Înalta Curte va constata că verificările care se impun în cauză asupra modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamanților și a perioadei pentru care acestea pot fi pretinse, inclusiv prin raportare la noile ordine emise de Președintele ICCJ, nu pot fi realizate pentru prima dată în recurs, reclamând cercetări suplimentare asupra situației de fapt relevante, de competența exclusivă a instanței de fond.

Pe cale de consecință, constatând Înalta Curte că actele administrative invocate în calea de atac impun verificări suplimentare asupra situației de fapt, se va reține incidența în cauză a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normele de drept material fiind aplicate unei situații incomplet analizate.

În raport de toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

În ceea ce privește soluția dată asupra excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, aceasta va fi menținută, nefăcând obiect al criticilor în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 717 din 28 aprilie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Menține soluția asupra excepțiilor.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 3 aprilie 2025.