ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1491/2025

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.10.2023 sub nr. x/2023 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții S.C. A. S.R.L. și C.M.V.I. Dr. B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. Iași, obligarea pârâților în solidar la plata către fiecare reclamant a sumei de 60.000 de RON reprezentând indemnizație aferentă perioadei ianuarie - iulie 2020, conform Deciziei nr. 9/2023 a ÎCCJ.

Prin sentința nr. 11 din 16 ianuarie 2024, Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul A.N.S.V.S.A.

A respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L. și C.M.V.I. DR. B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași.

Cu drept de apel ce se depune la Tribunalul Iași în termen de 10 zile de la comunicare.

Împotriva sentinței nr. 11 din 16 ianuarie 2024 a Tribunalului Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat apel reclamanții S.C. A. S.R.L. și B..

În dezvoltarea apelului, reclamanții au prezentat următoarele argumente:

În ceea ce privește calificarea căii de atac, deși prima instanță a menționat în dispozitivul hotărârii că apelul ar fi calea de atac, au solicitat să se observe că prezenta cauză nu se circumscrie dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016,deoarece în raport cu obiectul dedus judecății, actul normativ arătat anterior nu este aplicabil. În opinia lor, calea de atac este recursul prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la Decizia nr. 17/2017 pronunțată de ICCJ în soluționarea unui RIL, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 930 din 27.11.2017.

Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, apelanții au arătat că la termenul de judecată din data de 16.01.2024 au invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, iar instanța de fond a respins această excepție, reținând, în esență, incidența Deciziei nr. 1945/2022 (nepublicată) pronunțată de ÎCCJ într-un regulator de competență, arătând că în cazul acestor tipuri de litigii competența trebuie stabilită potrivit art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, modificată în luna martie 2023, ulterior nașterii raportului juridic dedus prezentei judecăți.

Au considerat că prima instanță a dat o dezlegare greșită în ceea ce privește această excepție.

Astfel, au arătat că potrivit dispozițiilor art. 355 și art. 362 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, alin. (2) lit. e) și c) și art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze numai acele litigii legate de contractele administrative, respectiv de contracte care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică sau a altor categorii de contracte administrative reglementate expres prin legi speciale, astfel cererea reclamantelor nevizând nici fazele premergătoare încheierii contractului și nici încheierea ca atare a contractului administrativ, ci este o acțiune în pretenții, legată de executarea contractului așa încât, nu se încadrează în sfera de reglementare a art. 2 alin. (1) lit. c) ind. l din Legea nr. 554/2004, competente fiind instanțele civile de drept comun.

Prin decizia nr. 7 din 04 martie 2024, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de către apelanții S.C. A. S.R.L. și B. în contradictoriu cu intimații ANSVSA și DSVSA Iași.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Calea de atac se depune la sediul Curții de Apel Iași.

Împotriva deciziei nr. 7 din 04 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. prin care solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Iași și să se trimită cauza spre rejudecare instanței competente, respectiv Judecătoriei Iași.

În drept recurenții au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au invocat următoarele critici:

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenții apreciază că în calea de atac instanta a fost nelegal compusă, fiind vorba despre calea de atac al recursului nu calea de atac al apelului, în conditiile în care nu ne aflăm în fata unui litigiu ce se circumscrie prevederilor Legii nr. 101/2016, nefiind un litigiu ce vizează achizițiile publice.

Cu privire la greșita constituire, art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se referă la casarea unor hotărâri dacă acestea au fost pronunțate de un complet ce nu a fost alcătuit potrivit dispozițiilor legale.

Recurenții susțin că în fața Curții de Apel Iași au invocat această chestiune de drept, iar instanță de control judiciar a reținut împrejurarea că potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 califică drept apel calea de atac formulată.

Or, examinând natura litigiului, potrivit art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de solutionare de către instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, vin din nesolutionarea în termen legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Exceptia nelegalei compuneri sau constituiri a completului de judecată, este o exceptie de procedură, dilatorie absolută, normele care reglementează compunerea sau constituirea instanței fiind norme de organizare judiciară, imperative (cu excepția normelor de ordine privată ale art. 42 noul C. proc. civ.).

Încălcarea dispozițiilor legale referitoare la compunerea sau constituirea instanței atrage nulitatea hotărârii pronunțate; este vorba de o nulitate neconditionată de existența unei vătămări, potrivit dispozițiilor art. 176 pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instante, invocată în conditiile legii.

Instanta de control judiciar a dat o dezlegare greșită excepției necompetentei materiale a Tribunalului Iași.

Recurenții apreciază că cererea formulată intră în competența de soluționare a judecătoriei, deoarece, în speță, ne aflăm în fata unui litigiu civil, de drept comun, iar competenta de solutionare îi revine Judecătoriei Iași nu Tribunalului.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la dezlegarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 10.06.2024 pârâta Direcția Sanitar Veterinară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, pentru motivele arătate.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 12.06.2024 pârâta Direcția Sanitar Veterinară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, pentru motivele arătate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 18 martie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare depuse la dosar, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este fondat și îl va admite pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte subliniază cu prioritate că cererea de recurs formulată de către recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. are un caracter atipic în condițiile în care prima instanță, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 11/c.a. din 16 ianuarie 2024, iar în dispozitivul acesteia s-a trecut mențiunea că poate fi atactă cu calea de atac a apelului în termen de 10 zile de la comunicare. Ulterior, recurenții-reclamanți au formulat apel împotriva acestei hotărâri, în cuprinsul căruia au formulat critici privitoare la calificarea căii de atac, în sensul că aceasta nu ar fi apelul cum greșit a reținut instanța de fond, iar în speță nu ar incidente prevederile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016,

În opinia recurenților-reclamanți calea de atac ce ar fi trebuit exercitată ar fi recursul având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a apreciat că este legal învestită cu cererea de apel și a trecut la soluționarea cererii în complet de apel, pronunțând decizia nr. 7 din 04 martie 2024.

Cu toate că, aparent ciclurile procesuale la care ar fi putut apela părțile în calea ordinară de atac din perspectiva Legii nr. 101/2016 închid orice posibilitate a acestora de a mai apela la încă o cale de atac, Înalta Curte apreciază că eroarea produsă în soluționarea cauzei din perspectiva legalității căii de atac reprezintă o eroare de procedură ce afectează în mod grav atât dreptul la un proces echitabil, cât și legalitatea procesului în sine. În atare condiții, instanța apreciază că se impune corectarea acestei erori procedurale printr-o soluție de admiterea a cererii formulate de recurenții-reclamanți și trimiterea cauzei spre soluționare la instanța constituită în complet legal de soluționare a unor astfel de litigii.

Potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ., dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, în ședință publică.

Printre motivele de ordine publică care pot fi invocate din oficiu de instanța de recurs se numără și cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul căruia se poate dispune casarea hotărârii date cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare a fost invocat din oficiu din perspectiva încălcării normei de procedură reprezentate de art. 457 C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căii de atac, conform căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că acțiunea formulată de reclamanți are ca obiect obligarea pârâților A.N.S.V.S.A. și D.S.V.S.A. la plata în solidar din partea acestora, către fiecare reclamant a sumei de 60000 RON reprezentând indemnizație aferentă perioadei ianuarie - iulie 2020, conform Deciziei nr. 9/2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 9/29.05.2023, pronuntata de I.C.C.J. în Completul pentru solutionarea recursului în interesul legii, publicat in Monitorul Oficial nr. 672/21.07.2023, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor, precum si pentru modificarea unor acte normative, aceste dispozitii sunt aplicabile in absența adoptării de către puterea executivă a normelor metodologice de aplicare prevăzute de art. V din această lege, pentru perioada 16 decembrie 2019-23 iulie 2020.

Față de obiectul prezentul litigiu, instanța reține că acesta are ca obiect modalitatea de executarea unui contract de concesiune, astfel cum a reținut atât prima instanță, cât și cea de-a doua.

Regimul juridic al căilor de atac pentru acțiunile având obiect executarea unui contract de concesiune este reglementat de Legea nr. 101/2016.

Așadar, potrivit art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016: "Litigiile și cererile care decurg din executarea contractelor administrative și cele care decurg din rezilierea, rezoluțiunea, denunțarea unilaterală sau încetarea anticipată a contractelor de achiziție publică din motive independente de autoritatea contractantă se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante sau în circumscripția în care își are sediul social/domiciliul reclamantul.", iar conform art. 55 alin. (3) din același act normativ, "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței."

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale evocate anterior, a fost pronunțată Decizia nr. 40 din 18 mai 2020, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016."

Având în vedere că prezentul litigiu se circumscrie celor reglementate de art. 53 alin. (1)^1 raportat la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, rezultă că sentința primei instanțe putea fi atacată numai cu recurs, conform dezlegării date prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ.

Ca atare, soluționarea cauzei în apel într-un litigiu în care era deschisă numai calea de atac a recursului impune concluzia că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea principiului legalității căii de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva deciziei instanței de apel, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare în complet de recurs la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. și B. împotriva deciziei nr. 7/2024 din 4 martie 2024 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare în complet de recurs la Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.