Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
31 ianuarie 2024

Decizia nr. 489/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 141/2021 a Tribunalului Dolj

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 126 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția de contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Menține soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Definitivă. Pronunțată astăzi, 31 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.