ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 337/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului Dolj – secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A. - Cabinet Medical Veterinar a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 60.000 de RON, respectiv 10.000 de RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la data apariției O.U.G. nr. 117/2020, și anume de la data de 16.12.2019 până la data de 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripții sanitar veterinară.

A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 03.02.2021, Tribunalul Dolj – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă din cadrul Tribunalului Dolj.

La Tribunalul Dolj – secția a II-a civilă, dosarul a fost înregistrat la data de 08.02.2021, sub nr. x/2020*.

La termenul de judecată din data de 25.03.2021, Tribunalul Dolj – secția a II-a civilă a invocat excepția necompetentei materiale și prin sentința nr. 52 din 25 martie 2021 a admisă excepția necompetentei materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A. - Cabinet Medical Veterinar, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – A.N.S.V.S.A., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

La data de 08 aprilie 2021, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 150 din 11.05.2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, iar prin sentința civilă nr. 8714/08.11.2021, Judecătoria Craiova – secția civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinare competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care a constatat conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Prin decizia nr. 207 din 02.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 113 din 10 mai 2022, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.S.V.S.A.;

A admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – A.N.S.V.S.A.;

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 60.000 RON, aferente perioadei ianuarie- iunie 2020 și la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 113 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova– secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului critică hotărârea instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, apreciind că aceasta a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 20, art. 21 și art. 22 din Legea nr. 500/2002, art. 1 - 4 din O.G. nr. 22/2002).

În acest sens, arată că în conformitate cu dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a acestei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din O.G. nr. 42/2004, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora, iar potrivit art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004, beneficiarii contractelor pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din ordonanță primesc suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, prin bugetul Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București, în baza decontului și a documentelor justificative.

De asemenea, același text de lege prevede că decontul, însoțit de documente justificative, se depune până pe data de 5 a lunii în curs pentru luna anterioară; decontarea sumei respective se realizează în maximum 20 de zile de ta depunerea acestuia; decontul și documentele aferente pentru ipoteza de la alin. (1) a art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 sunt verificate și vizate de către medicul veterinar oficial al Circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale, care stabilește și penalitățile aplicabile conform art. 8, înainte de depunerea oficială la registratura achizitorului; decontul justificativ și documentele aferente pentru ipoteza de la alin. (5) a art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 sunt verificate de către Serviciul/Biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către Serviciul/Biroul economic din cadrul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București, fiind aprobat de directorul executiv în vederea realizării plății.

Așadar, verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.

În cauza de față, arată că verificarea și soluționarea cererii de plată formulate de intimatul-reclamant sunt atributul exclusiv al D.S.V.S.A. Dolj, astfel că autoritatea centrală nu are calitate procesuală pasivă, actul administrativ emis în soluționarea cererii emanând de la instituția publică subordonată.

Mai arată că A.N.S.V.S.A. nu poate participa, în calitate de parte, în prezentul dosar nici în considerarea calității de ordonator principal de credite, pentru argumentele învederate în fața primei instanțe.

Pe fond, arată că hotărârea instanței de fond este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. V din Legea nr. 236/2019, art. I pct. 2, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. III și art. IV din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Susține că din art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 reiese că verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumelor, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A.

Consideră că prima instanță a reținut în mod nelegal că acordarea sumei de 10.000 RON lunar pentru beneficiarii contractelor de concesiune nu ar fi condiționată de elaborarea normelor metodologice ale legii, ceea ce, în opinia sa, contravine art. IV și art. V din Legea nr. 236/2019, din care reiese că tocmai legiuitorul a reglementat că normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 urmează să fie aprobate prin hotărâre de Guvern.

Mai arată că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a elaborat proiectul de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 la data de 05.02.2020, conform Legii nr. 52/2003 privind transparența decizionată în administrația publică, recurenta-pârâtă prezentând pe larg demersurile efectuate în vederea elaborării proiectului de hotărâre. Arată că în urma analizării și preluării observațiilor și propunerilor formulate după afișarea proiectului pe site, forma actualizată a proiectului de act normativ a fost afișată la data de 28.02.2020 și transmisă în circuitul de consultare preliminară interministerială la data de 04.03.2020.

Precizează că în cadrul procedurii de consultare interministerială au fost primite, de asemenea, observații și propuneri, în urma cărora a fost elaborat proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004, afișat pe site-ul A.N.S.V.S.A. la data de 26.05.2020.

Recurenta-pârâtă susține că, întrucât prin adresa din 14.05.2020, din etapa de elaborare a hotărârii de Guvern, Ministerul Justiției a susținut că este necesară introducerea de norme exprese la nivel de reglementare primară,inclusiv pentru dreptul prevăzut de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nu poate fi de acord cu argumentul instanței de fond în sensul că, din interpretarea dispozițiilor art. IV și art. V din Legea nr. 236/2019, nu reiese că acordarea sumei de 10.000 RON lunar pentru beneficiarii contractelor de concesiune ar fi condiționată de elaborarea normelor metodologice ale legii, respectiv că elaborarea acestora nu apare ca o condiție a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019.

Date fiind demersurile A.N.S.V.S.A. pentru adoptarea normelor metodologice, consideră că în cauză nu este vorba despre neelaborarea în termen a acestor norme, fiind necesar a se respecta procedura de elaborare, iar în urma adoptării proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului în ședința Guvernului din data de 22.07.2020, acesta a devenit Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 și pentru abrogarea art. IV alin. (2) și art. V din Legea nr. 236/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656/24.07.2020.

Precizează că Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, reprezintă Normele Metodologice de aplicare, fără de care dreptul solicitat de către intimatul-reclamant nu putea fi acordat, O.U.G. nr. 117/22.07.2020 intrând în vigoare la data de 24.07.2020.

Totodată, arată că prin Legea nr. 236/2019 s-au introdus o serie de modificări în funcționarea sistemului sanitar - veterinar și pentru siguranța alimentelor unitar, așa încât, câtă vreme legislația primară de reglementare a activităților sanitar-veterinare publice nu era suficient de reglementată, nici normele metodologice nu puteau fi emise, având în vedere că acestea din urmă se dau doar în aplicare prevederilor legii.

Recurenta-pârâtă menționează că dreptul subiectiv în temeiul căruia s-a solicitat de către reclamant plata sumei de 60.000 RON, pentru perioada 16.03.2020 - 30.06.2020, nu poate fi valorificat în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, mai înainte de elaborarea actelor normative menționate de art. V din același act normativ.

Critică considerentul instanței de fond, în sensul că în ceea ce privește art. IV din Legea nr. 236/2019, O.U.G. nr. 117/2020 nu are caracterul unor norme metodologice, câtă vreme prin acest act normativ a fost abrogat art. IV al Legii nr. 236/2019 și înlocuit cu un text propriu noului act normativ, care a detaliat și condițiile de acordare a sumei de 10.000 de RON lunar beneficiarilor contractelor de concesiune, raportat la faptul că O.U.G nr. 117/2020 a fost aprobată de Parlament prin Legea nr. 291/15.12.2020.

Consideră că prima instanță, cu încălcarea art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a reținut că pârâta a refuzat nejustificat să își îndeplinească o obligație legală, prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019, în condițiile în care în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat, întrucât A.N.S.V.S.A. a răspuns solicitării reclamantului prin adresa nr. x/27.08.2020, iar împrejurarea că intimatul-reclamant este nemulțumit de răspunsul primit, nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale.

Prin urmare, în condițiile în care plata sumelor solicitate este o obligație stabilită de lege în sarcina direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, soluția instanței de fond de obligare a A.N.S.V.S.A. la plata acestei sume este dată cu aplicarea greșită a art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Pe de altă parte, arată că potrivit art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, plata acestei sume nu se face în orice condiții, ci doar cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1), art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020, respectiv Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004, din interpretarea cărora rezultă că voința legiuitorului a fost în sensul ca suma de 10.000 RON, exclusiv TVA, să fie acordată, din bugetul A.N.S.V.S.A., prin bugetul Direcțiilor Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Județene, respectiv a Municipiului București, beneficiarilor contractelor de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 117/22.07.2020, numai în baza decontului și a documentelor justificative, iar beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, beneficiază de suma de 10.000 RON numai dacă au încheiat, în condițiile legii, cu D.S.V.S.A. județene, respectiv a Muncipiului București, un act adițional la acestea și numai în baza decontului și a documentelor justificative prevăzute în Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004), în urma verificărilor acestora în condițiile 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020.

Susține că instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata sumei de 60.000 RON, aferentă perioadei ianuarie- iunie 2020, fără a motiva dacă din înscrisurile depuse rezultă că intimatul-reclamant a îndeplinit toate condițiile prevăzute de textele de lege incidente, reținând că elaborarea normelor nu apare ca o condiție a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019. Aceasta cu atât mai mult cu cât perioada pentru care s-a solicitat în speță recunoașterea dreptului este anterioară adoptării prevederilor specifice de aplicare a temeiului de drept invocat.

Precizează, contrar susținerilor intimatei-reclamante și reținerilor instanței de fond, că dreptul reglementat de art. IV alin. (1) din Legea 236/2019 este un drept sub condiție, și anume: existența unui contract de concesiune/contract de servicii; existența unui act adițional la contractul de concesiune/contractul de servicii încheiat potrivit O.U.G nr. 117/2020; prestarea serviciilor prevăzute în actul adițional la contractul de concesiune/contract de servicii încheiat potrivit O.U.G nr. 117/2020; depunerea decontului și a documentele justificative; verificarea acestora de către medicul veterinar oficial al circumscripției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor oficiale și de către serviciul/biroul control oficial - sănătate și bunăstare animală, respectiv de către serviciul/biroul economic din cadrul direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București; aprobarea directorului executiv.

În plus, arată că legea a prevăzut și situații care pot conduce la diminuarea sumelor acordate, acestea fiind enumerate la art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/22.07.2020 (Anexa nr. 2

1

din O.G. nr. 42/2004) și, deși a invocat acest aspect în fața instanței de fond, aceasta nu a verificat intervenirea unei asemenea situații.

De asemenea, recurenta-pârâtă consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a dispus obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicitând ca instanța de recurs să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată, ținând seama și de circumstanțele cauzei, precum și aplicarea prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Deși a fost legal citat, intimatul-reclamant A. nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 24 august 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul A. este titularul contractului de concesionare nr. x din 01.09.1999, încheiat între Ministerul Agriculturii și Alimentației, în calitate de concedent, și P.F.A A. în calitate de concesionar, pe o durată de 15 ani.

La acest contract a fost încheiat actul adițional aferent, încheiat cu DSVSA Dolj, pentru Circumscripția Sanitar Veterinară de Asistență Argetoaia.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de a achita lunar reclamantului suma de 10.000 de RON, pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și data apariției O.U.G. nr. 117/2020, respectiv pentru perioada 16.12.2019 - 24.07.2020, conform art. IV alin. (1) din Legea 236/2019.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – A.N.S.V.S.A. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 60.000 RON, aferente perioadei ianuarie- iunie 2020, reținând, în esență, că normele metodologice nu au fost elaborate în termenul stabilit în textul legii, iar elaborarea acestora nu apare ca o condiție a acordării drepturilor stipulate în art. IV din Legea nr. 236/2019; că în ceea ce privește art. IV din Legea nr. 236/2019, O.U.G nr. 117/2020 nu are caracterul unor norme metodologice, câtă vreme prin acest act normativ în mod expres a fost abrogat art. IV al Legii nr. 236/2019 și înlocuit cu un text propriu noului act normativ, care a detaliat și condițiile de acordare a sumei de 10.000 de RON lunar beneficiarilor contractelor de concesiune, aspecte pentru care instanța de fond a reținut că sunt fondate pretențiile deduse judecății, deoarece pârâta a refuzat nejustificat să își îndeplinească o obligație legală (ope legis), prevăzută de art. IV din Legea nr. 236/2019.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă critică prin cererea de recurs respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere că verificarea și aprobarea solicitării de plată a sumei prevăzute de art. IV alin. (1) din Legea 263/2019, precum și plata acesteia sunt de competența direcțiilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A., astfel că autoritatea centrală nu are calitate procesuală pasivă, actul administrativ emis în soluționarea cererii emanând de la instituția publică subordonată.

Contrar susținerii recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că această instituție, prin Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dolj, are calitatea de concedent în actul adițional nr. x/22.08.2014 la contractul de conseciune nr. x/01.09.1999.

În plus, suma solicitată în prezenta cauză, de 10.000 RON pe lună se acordă, conform prevederilor art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, nefiind relevantă împrejurarea că plata efectivă a sumei în discuție se face prin direcțiile județene.

Prin urmare, în raport cu aspectele de mai sus și față de obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține, în acord cu considerentele instanței de fond, că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA are calitate procesuală pasivă în cauză, excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia fiind în mod corect respinsă de către prima instanță.

Pe fond, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA este fondat, fiind incident motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv interpretarea greșită de către instanța de fond a normelor de drept material.

Astfel, amintește Înalta Curte reține că la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative, cea pe care se întemeiază cererea reclamantului, dispozițiile art. IV aveau următorul conținut:

Articolul IV - (1) Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București atribuie medicilor veterinari organizați în condițiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege.

Dispozițiile legale redate nu pot fi aplicate disociat de contextul legislativ în care au fost adoptate, ci trebuie citite împreună cu alte dispoziții din actul normativ la care se referă însuși titlul legii, scopul adoptării acesteia fiind modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004.

Prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, la care trimite art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, au fost modificate prin această lege, având următorul cuprins: "(2) Pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizați în condițiile legii."

Coroborând dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 cu textul legal în urmă redat, trebuie admis că nu pot fi determinate, doar pe baza acestora, care dintre activitățile sanitar-veterinare la care se referă art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 vor fi sub incidența acestui text legal, legiuitorul prevăzând că direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București vor încheia contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, pentru efectuarea unor activități sanitar-veterinare dintre cele cuprinse în programele menționate, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 trebuie interpretate în cadrul normativ creat ca urmare a completării art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 cu alin. (6)-(11), din care rezultă că acordarea sumei de 10.000 RON lunar nu poate avea ca unic temei dispozițiile pe care reclamantul a întemeiat cererea sa.

Astfel, susținerea intimatului-reclamant vizând condiția sine qua non acordării sumei de 10.000 RON/lunar ca fiind existența contractului valabil încheiat este nereală, întrucât suma în discuție nu putea fi acordată doar ca urmare a existenței unui contract între părți, ci ca efect al respectării acestuia, demonstrată prin depunerea deconturilor și a documentelor doveditoare ale realizării acțiunilor sanitar-veterinare pe teritoriul de competență.

Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative prevedea la art. V. că: "În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul, la propunerea Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, va elabora normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, aprobate prin hotărâre a Guvernului."

Textul de lege redat mai sus a fost abrogat prin O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, care în Anexă conține "Prevederi specifice de aplicare a art. 15 din ordonanță", acestea reprezentând Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, inclusiv în privința pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Anexa din O.U.G. nr. 117/2020, intrată în vigoare la data de 24 iulie 2020, constituie Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 și reprezintă Normele metodologice de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004.

Din această perspectivă, în condițiile în care O.U.G. nr. 117/2020 a intrat în vigoare la data de 24 iulie 2020, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 09.11.2020, se impunea ca instanța de fond să țină cont de aceste prevederi, respectiv de condițiile și de procedura de acordare a sumei solicitate, de 10.000 RON pe lună.

În consecință, prima instanță a reținut în mod greșit că nu au fost emise Norme metodologice pentru aplicarea dispozițiilor ce stau la baza pretențiilor formulate prin cererea de chemare în judecată și, cu atât mai mult a reținut în mod greșit, că nu este ținută în soluționarea cauzei de aceste norme, în condițiile în care Guvernul nu a emis în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 42/2004 normele metodologice de aplicare.

De altfel, chiar în preambulul O.U.G. nr. 117/2020 se prevede că aceasta a fost adoptată "având în vedere faptul că prin Legea nr. 236/2019 pentru modificarea și completarea art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și pentru modificarea unor acte normative a fost prevăzută acordarea unei sume de 10.000 RON, lunar, beneficiarilor contractelor încheiate în vederea realizării activităților sanitar-veterinare publice, aspect insuficient reglementat la nivel de legislație primară."

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA a sesizat în mod corect că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020, pe lângă normele de aplicare a art. 15 din O.G. nr. 42/2004, au fost modificate și prevederile art. 15 alin. (2) și (7) din O.G. nr. 42/2004, fiind corelate aceste dispoziții cu metodologia de aplicare a lor.

În acest sens, se impun a fi reținute prevederile art. I din O.U.G. nr. 117/2020, prin care au fost modificate prevederile art. 15 alin. (2), (6) și 7 din O.G. nr. 42/2004, acestea având în urma modificării următorul conținut:

"(2) Pentru efectuarea în exploatațiile nonprofesionale a unor activități sanitar-veterinare cuprinse în programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului, de identificare și înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor, precum și a altor acțiuni prevăzute în alte programe naționale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București încheie contracte de concesiune pe o durată de 4 ani cu medicii veterinari organizați în condițiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condițiile legii, în situațiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari organizați în condițiile legii. (...)

(6) Pentru atribuirea contractelor prevăzute la alin. (2), prin ordin al președintelui Autorității sunt stabilite circumscripțiile sanitar-veterinare pentru care urmează a fi declanșată procedura de atribuire, la propunerea direcțiilor sanitar- veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, prin arondarea teritoriilor administrative ale comunelor și orașelor identificate în baza codului Sistemului informatic al Registrului unităților administrativ-teritoriale, astfel încât fiecare circumscripție să cuprindă exploatații nonprofesionale pe o rază de maximum 30 km și un număr minim de animale ce atinge 300 de unități vită mare, denumite în continuare U.V.M., respectiv lista circumscripțiilor sanitar- veterinare pentru care există contracte de concesiune și/sau de prestări servicii în executare.

(7) Concesionarii activităților prevăzute la alin. (2), care asigură prin unitățile medicale veterinare prevăzute la pct. 35 din anexa nr. 1 un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploatațiile nonprofesionale din circumscripția sanitar-veterinară contractată, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, din bugetul Autorității, scutită de TVA, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferente activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării."

De asemenea, în speță se impun a fi avute în vedere și prevederile art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, respectiv art. 8 alin. (7) din Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, prevederile alin. (1) - (6) ale art. 15 din O.G. nr. 42/2004 se aplică în mod corespunzător și decontului prevăzut la art. 6, aferent activităților din luna pentru care se întocmește acest decont, depus de beneficiarii contractelor de concesiune și/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, astfel cum este contractul din speță, care a fost încheiat la data de 01.09.1999.

Prin urmare, din interpretarea coroborată a textelor de lege de mai sus, reiese că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună nu operează în mod automat atunci când există un contract de concesiune sau prestări servicii, ci acestea se acordă doar pentru operațiunile expres prevăzute în textul de lege, derulate de către cabinetele veterinare.

Cu alte cuvinte, plata sumei 10.000 RON, este condiționată de îndeplinirea unui program zilnic și de efectuarea unor anumite activități care trebuie dovedite, în cadrul unei proceduri de verificare și control, efectuate de către direcțiile sanitare veterinare județene din cadrul A.N.S.V.S.A.

Or, din această perspectivă, prima instanță a reținut în mod greșit că suma de 10.000 de RON pe lună se impune a fi acordată în considerarea existenței contractului de concesiune sau prestări servicii la care se referă O.G. nr. 42/2017, fără respectarea procedurii prevăzute la art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 și, respectiv Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, procedură ce presupune modalitatea de depunere a decontului justificativ, documentele și avizele ce trebuie să însoțească acest decont, precum și modalitatea de verificare a acestora.

Împrejurarea că suma de 10.000 de RON nu se acordă automat, ci presupune îndeplinirea anumitor condiții reiese și din art. 8 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020 și, respectiv Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, care prevede diminuarea acestor sume atunci când se constată anumite nereguli.

Prin urmare, prima instanță a făcut o aplicare și interpretare greșită a prevederilor legale incidente, arătate mai sus, în acest mod fiind încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Astfel fiind, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, reținând că normele de aplicare a O.G. nr. 42/2004 constituie Anexa la O.U.G. nr. 117/2020, fiind preluate ca atare în Anexa nr. 2

1

la Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, precum și faptul că acordarea sumei de 10.000 de RON pe lună este condiționată de efectuarea anumitor activități, astfel cum s-a arătat mai sus în prezenta decizie, precum și de urmarea unei anumite proceduri de verificare și control din partea autorității cu atribuții în acest sens, ce presupun întocmirea unui decont justificativ și depunerea documentelor doveditoare aferente acestui decont, sumele putând fi acordate doar după efectuarea acestor operațiuni.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, acestea urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA împotriva deciziei nr. 113 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova– secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor-ANSVSA împotriva deciziei nr. 113 din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova– secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 ianuarie 2023.