ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 207/2022

Ședința publică din data de 2 februarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 9 noiembrie 2020, A. medical veterinar a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - ANSVSA și în baza Legii nr. 554/2004, modificată și completată, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 60.000 RON (respectiv 10.000 RON/lună de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 și până la apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2020, adică de la 16 decembrie 2019 până la 24 iulie 2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripții sanitar veterinară.

2.1. Prin încheierea din 3 februarie 2021, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile din cadrul Tribunalului Dolj.

S-a reținut că suma de bani a fost solicitată de reclamant în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, ceea ce a condus la concluzia că pretențiile decurg din executarea unui contract administrativ.

Având în vedere modificările aduse art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, instanța a constatat că litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite instanței de drept comun, respectiv instanței civile.

Astfel, tribunalul a reținut că în speță nu se contestă un act emis de către o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu se referă la un raport juridic de drept administrativ sau un raport de serviciu, acțiunea având natura juridică a unui litigiu de drept comun - acțiune în pretenții.

Instanța a mai reținut că faptul că reclamantul s-a adresat pârâtei cu o notificare vizând plata sumelor de bani solicitate, iar aceasta i-a răspuns printr-o adresă, nu conferă respectivului răspuns valoarea unui act administrativ atacabil pe calea contenciosului administrativ.

2.2. Prin sentința nr. 52 din 25 martie 2021, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pornind de la prevederile art. 10 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că reclamantul a înțeles a învesti instanța cu o acțiune având ca obiect refuzul nejustificat al autorității de a-i soluționa într-un termen rezonabil cererea.

Astfel, în raport de art. 5 lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, art. 1 alin. (1) și (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009 și art. 96 pct. 1 C. proc. civ., s-a constatat că revine Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantului, competența de soluționare a cauzei.

2.3. Prin sentința nr. 150 din 11 mai 2021, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, având ca obiect pretenții, în favoarea Judecătoriei Craiova.

Curtea a reținut că reclamantul este titular al contractului de concesiune, care este act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 26 din Anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2020, acțiunea promovată privind aspecte care țin de executarea contractelor administrative.

Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că s-a stabilit, în mod expres, competența de soluționare în primă instanță a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanței civile de drept comun.

În raport de suma solicită de reclamant, față de art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., s-a constatat competența materială a judecătoriei, iar în ceea ce privește competența teritorială, s-au avut în vedere prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv competența judecătoriei de la sediul reclamantului.

2.4. Prin sentința nr. 8714 din 8 noiembrie 2021, Judecătoria Craiova, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. A constatat ivit conflictul de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

S-a reținut, în esență, că obiectul acțiunii este în mod indubitabil întemeiat pe art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 în raport de refuzul nejustificat al autorității de a soluționa, într-un termen rezonabil, cererea reclamantului de achitare a sumei de bani.

S-a reținut, de asemenea, că și cadrul procesual a fost stabilit în mod clar de reclamant care a notificat și chemat în judecată pe Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor - instituția centrală, motiv pentru care, în conformitate cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența materială îi revine Curții de apel Craiova, în a cărui rază teritorială se află sediul reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o acțiune prin care, în baza Legii nr. 554/2004, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, obligarea pârâtei la achitarea unei sume de bani (respectiv 10.000 RON/lună pentru perioada indicată), sumă ce i se cuvine, în temeiul art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru fiecare contract încheiat.

Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în raport de obiectul acțiunii, prin calificarea litigiului ca fiind unul care ține de executarea unei obligații contractuale sau de îndeplinirea unei obligații legale.

Se observă că reclamantul, în calitatea sa de beneficiar al contractului de concesiune pentru realizarea activităților prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, și-a întemeiat pretențiile pecuniare pe dispozițiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

Astfel, potrivit art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 "Beneficiarii contractelor de concesiune și/sau prestări servicii prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, până la finalizarea acestora".

Ca atare, în cauză se urmărește recuperarea unor sume de bani solicitate în temeiul unui act normativ, Legea nr. 236/2019, reclamantul apreciind că pârâta refuză soluționarea cererii sale în mod nejustificat.

În aceste condiții, se constată că litigiul decurge din nerespectarea, de către o autoritate publică, a prevederii legale care recunoaște un beneficiu patrimonial titularilor unor contracte de concesiune, beneficiu care nu face obiect al contractului (nu ține de prestațiile asumate de părți). Ca atare, solicitarea nu are legătură cu încheierea și respectiv, nici cu executarea unor astfel de contracte, pentru a fi operabilă distincția prevăzută de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Acest aspect reiese cu claritate și din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța fiind învestită cu o acțiune formulată în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care reclamantul a considerat că există, din partea pârâtei, un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat al unei autorități publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termen legal.

Totodată, potrivit susținerilor reclamantului, prin apărător, astfel cum au fost consemnate în practicaua sentinței nr. 52 din 25 martie 2021 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, competența soluționării acțiunii este atrasă de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât suma de bani solicitată prin cerere decurge din lege, respectiva sumă nefiind rezultată în baza unui contract de prestări servicii/concesiune, singura condiție pentru a beneficia de această sumă fiind strict aceea a existenței unui contract în desfășurare.

Prin urmare, obiectul cererii deduse judecății vizează refuzul nejustificat al autorității de a soluționa într-un termen rezonabil cererea reclamantului, respectiv de a achita suma de bani în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, nefiind vorba de un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative.

În limitele astfel trasate, dând eficiență și principiului disponibilității care guvernează procesul civil, în stabilirea competenței teritoriale se vor avea în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța de la domiciliul reclamantului este competentă să soluționeze cererea.

Calitatea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de autoritate centrală, organ al administrației publice centrale, se desprinde dintr-o serie de acte normative, respectiv Ordonanța Guvernului nr. 42/2004, art. 5 lit. a) și Anexa nr. 1, Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009, art. alin. (1) și (3).

În raport de calitatea pârâtei, se vor avea în vedere prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, care stipulează în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Pentru toate aceste motive, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.