ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1096/2024

Ședința publică din data de 27 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.11.2021, sub nr. dosar. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției C21-1616/15.10.2021 a inspectorului sef al Inspecției Judiciare, comunicata la data de 26.10.2021, prin care a fost respinsa plângerea împotriva Rezoluției de clasare nr. 2537 din 02.09.2021 întocmita de inspector judiciar B., prin care a fost clasata plângerea subsemnatului adresata acestei instituții, împotriva judecătorilor C., D., E. -Tribunalul Giurgiu.

Prin sentința civilă nr. 1076 din data de 09 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1076 din data de 09 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct,8 C. proc. civ.

Prima critică vizează încălcarea dispozițiilor legale relevante, respectiv art. 99 lit. t), s), r), h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, art. 14 din HCSM nr. 1027/2012, precum și art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865, completat prin Legea nr. 219/2005. Reclamantul susține că instanța de fond a ignorat aceste norme, pronunțând hotărârea fără a analiza în mod incident existența falsului în înscrisul determinant, deși constatarea penală nu mai era posibilă din cauza prescripției răspunderii penale. În acest sens, se invocă faptul că înscrisul contestat - Adeverința nr. x/11.09.1991 - a stat la baza unei hotărâri civile anterioare, iar probele depuse ulterior au demonstrat că acesta nu reflectă realitatea cadastrală, fiind astfel susceptibil de a fi fals.

A doua critică privește omisiunea instanței de fond de a analiza probatoriul administrat, în special înscrisurile depuse de reclamant, care ar fi demonstrat caracterul fals al documentului utilizat în procesul anterior. Se susține că instanța a refuzat să cerceteze pe cale incidentă existența falsului, deși art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865 permite revizuirea hotărârii în cazul în care aceasta s-a pronunțat în temeiul unui înscris declarat fals, chiar dacă constatarea infracțiunii nu mai poate fi realizată prin hotărâre penală.

În continuare, se critică interpretarea eronată a atribuțiilor inspectorului judiciar, instanța de fond apreciind că analiza indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare ar fi atributul exclusiv al acestuia. Reclamantul susține că instanța avea obligația de a verifica dacă inspectorul judiciar a respectat limitele competenței și dacă a analizat în mod real conduita magistraților implicați, în raport cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 303/2004, care impun respectarea supremă a legii și a drepturilor fundamentale ale persoanelor.

O altă critică se referă la modul în care instanța de fond a interpretat cererea formulată către CSM, considerând-o o interferență în actul de justiție. Reclamantul precizează că nu a solicitat modificarea soluției din revizuire, ci doar verificarea conduitei judecătorilor care au pronunțat hotărârea, în contextul ignorării unor dispoziții legale obligatorii. În acest sens, se susține că interferența în actul de justiție a fost realizată de către inspectorul judiciar, care, prin motivarea rezoluției de clasare, a oferit o justificare a hotărârii pronunțate de completul de judecată, depășindu-și astfel atribuțiile.

Se mai invocă lipsa unei analize reale a conduitei magistraților, instanța de fond reproducând argumente generale, fără a verifica contradicțiile dintre textele legale aplicabile și soluția pronunțată. Reclamantul arată că instanța nu a analizat incidența art. 99 lit. y) din Legea nr. 303/2004, deși în materia art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865 există recursuri în interesul legii și decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum Decizia nr. 66/2008, Decizia XV/2005, Decizia nr. 2/2011, Decizia nr. 31/2019 și Decizia nr. 60/2006, care nu au fost respectate de completul de judecată.

În final, se contestă modul în care instanța de fond a interpretat înscrisul fals, respectiv adeverința emisă de Primăria Adunații Copăceni, care ar fi stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 855/13.12.2013. Reclamantul susține că, potrivit datelor obținute ulterior de la OCPI Giurgiu, partida cadastrală indicată în adeverință aparține unei alte persoane, ceea ce demonstrează caracterul fals al documentului și justifică revizuirea hotărârii.

În concluzie, se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurată și, pe fond, admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului șef și a rezoluției de clasare, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor și continuarea procedurii disciplinare. Dacă dorești, pot redacta și forma finală a motivării juridice a recursului, în stilul unei hotărâri sau al unei concluzii scrise.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Inspecția Judiciară a solicita respingerea recursului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. din 1865, precum și ignorarea probatoriului administrat, în special a înscrisurilor care, în opinia sa, ar fi demonstrat existența unui fals ce a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești anterioare. De asemenea, recurentul a susținut că instanța de fond a refuzat să analizeze, pe cale incidentă, existența falsului, deși răspunderea penală era prescrisă, iar constatarea infracțiunii nu mai putea fi realizată prin hotărâre penală.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii este justificată doar în ipoteza aplicării greșite a normei de drept material.

În speță, instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin raportare la dispozițiile legilor speciale incidente în materia răspunderii disciplinare a magistraților - Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 317/2004 - precum și la competențele Inspecției Judiciare, fără a ignora normele generale invocate de recurent.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a motivat în mod clar și coerent soluția de respingere a cererii, reținând că verificările efectuate de Inspecția Judiciară au fost realizate cu respectarea limitelor de competență prevăzute de lege, iar rezoluțiile de clasare au fost motivate corespunzător. S-a subliniat că analiza existenței sau inexistenței indiciilor privind săvârșirea unei abateri disciplinare constituie atributul exclusiv al inspectorului judiciar, iar instanța nu poate substitui această competență printr-un control de fond asupra legalității și temeiniciei soluțiilor adoptate de magistrați.

În ceea ce privește pretinsul înscris fals - Adeverința nr. x/11.09.1991 - instanța de fond a reținut în mod corect că nu există o hotărâre penală de constatare a falsului, iar analiza pe cale incidentă a existenței infracțiunii nu poate fi realizată în cadrul procedurii disciplinare, în lipsa unei constatări judiciare definitive. De altfel, recurentul nu a făcut dovada că înscrisul respectiv a fost declarat fals în condițiile legii, astfel încât să fie incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865.

Referitor la critica privind ne conexarea dosarelor și aplicarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod întemeiat că pentru a se putea reține abaterea disciplinară este necesară dovedirea distinctă a elementului subiectiv - reaua-credință sau grava neglijență - coroborat cu încălcarea normelor de drept material sau procesual. Or, recurentul nu a furnizat probe concludente în acest sens, ci a formulat aprecieri subiective asupra conduitei magistraților, fără suport probatoriu suficient.

În concluzie, instanța de fond a constatat în mod corect că inspectorul judiciar a depus toate diligențele necesare pentru stabilirea situației de fapt, efectuând verificări prealabile asupra activității judecătorilor implicați, fără a identifica contradicții între dispozițiile legale aplicabile și soluția pronunțată, nefiind întrunite elementele abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, criticile formulate de recurent nefiind de natură să conducă la casarea hotărârii, astfel că, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1076 din 9 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.