ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2018, în temeiul 396 alin. (6) rap.la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea prev. de art. 18

2

alin. (1) din legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (38 acte materiale).

În temeiul 396 alin. (6) rap.la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (28 acte materiale).

În temeiul art. 396 alin1, alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 18

1

alin. (1), alin. (3) din legea 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale) și aplicarea art. 41 C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) rap.la art. 66 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 54 rap.la art. 65 C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen.

S-a constatat că fapta din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă față de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4000 RON amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești

S-a descontopit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 4000 RON amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești în pedepsele componente.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) rap.la art. 39 alin. (1) lit. d) din C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești, stabilindu-se pedeapsa rezultantă parțială de 3 ani închisoare și 4000 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I din C. pen. din 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parțială anterior menționată, de 3 ani închisoare și 4000 RON amendă penală, aplicându-se pedeapsa rezultantă finală de 4 ani și 4 luni închisoare și 4000 RON amendă penală.

S-a constatat că pedeapsa amenzii penale a fost executată la data de 17.05.2017.

S-a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei finale de 4 ani și 4 luni închisoare, conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa finală aplicată în cauză perioada anterior executată, de la data de 17.02.2017 la data de 12.09.2017.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) rap.la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei B. pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale).

Împotriva acestei sentinței penale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, inculpatul A. și partea responsabilă civilmente C. prin administrator S.C. D. a formulat apel.

Prin decizia penală nr. 485/A din 30 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, împotriva sentinței penale nr. 19 din data de 19 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în dosarul nr. x/2018.

A desființat, în parte sentința, iar pe fond a dispus următoarele:

A înlăturat soluția de încetare a procesului penal aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prev. de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) rap.la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., a contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin s.p. nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, def. prin d.p. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești, stabilindu-se pedeapsa rezultantă parțială de 3 ani și 6 luni închisoare și 4000 RON amendă penală și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I C. pen. 1969 rap. la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, def. prin d.p. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parțială anterior menționată, de 3 ani și 6 luni închisoare și 4000 RON amendă penală, aplicându-se pedeapsa rezultantă finală de 4 ani și 10 luni închisoare și 4000 RON amendă penală și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

A menținut, în rest, dispozițiile sentinței penale atacate.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente C. prin administrator S.C. D., prin reprezentant E., împotriva sentinței penale nr. 19 din data de 19 ianuarie 2023, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția penală în dosarul nr. x/2018, intimată-inculpată fiind B.; intimat-parte civilă fiind Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Împotriva deciziei penale nr. 485/A din 30 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 02 iulie 2024.

Prin încheierea nr. 523/RC din 26 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a respins, ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constatându-se că motivele de recurs invocate nu se circumscriau cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin încheierea din 26 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, s-a admis cererea de sesizare Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Ulterior pronunțării Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale prin care s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal este neconstituțională, recurentul inculpat A. a formulat o cerere de revizuire a încheierii nr. 523/RC din 26 septembrie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Prin sentința penală nr. 268 din 10 iunie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de revizuire și a dispus anularea încheierii atacate și rejudecarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal."

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a arătat că instanța de apel în mod greșit a aplicat dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale, în raport de principiul legii penale mai favorabile și de dispozițiile Deciziei nr. 297/2018 pronunțată de Curtea Constituțională.

În opinia recurentului inculpat, nu se impunea înlăturarea soluției de încetare a procesului penal dispusă de instanța de fond, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni.

A apreciat că instanța de apel a aplicat în mod greșit Hotărârea CJUE din data de 24 iulie 2023, extinzând domeniul de aplicare al acesteia. Prin hotărârea amintită, CJUE a statuat că principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile poate fi lăsat neaplicat în situația în care este repusă în discuție întreruperea termenului de prescripție, or, în prezenta cauză instanța nu se afla într-o astfel de situație. Așadar, dispozițiile hotărârii CJUE trebuiau aplicate în cursul procesului penal aflat în desfășurare și pe cale de consecință, pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește cererea inculpatului de suspendare a executării hotărârii atacate, se constată că dispozițiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii. Potrivit textului de lege anterior menționat, se poate suspenda executarea hotărârii, oportunitatea luării acestei măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței, or, din actele și lucrările dosarului nu rezultă că această măsură ar fi oportună în acest stadiu procesual (admisibilitatea în principiu a recursului în casație), când se analizează doar îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

Analizând recursul în casație formulat de A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În aceste coordonate, se constată că motivul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, invocat de recurentul inculpat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și a infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Preliminar efectuării examenului de legalitate a deciziei recurate, Înalta Curte constată că întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, reglementată în art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, avea următoarea formă:

"cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din data de 25.06.2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 565 din data de 09.06.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară Deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele acestei din urmă decizii, instanța de control constituțional a reținut următoarele: (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72); în consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (paragraful 73); astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (paragraful 74); așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate (paragraful 76).

Prin urmare, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că, în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la data de 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., în Monitorul Oficial, Partea I nr. 531 din data de 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153-154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1) din C. pen., fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1141 din data de 28.11.2022 prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, apreciază Înalta Curte, contrar celor reținute de instanța de apel, că evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție, calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate neputând fi valorificate.

Chiar dacă s-ar admite valabilitatea actelor întreruptive de prescripție efectuate în temeiul vechiul C. pen., anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 din 25.06.2018, acestea nu pot fi avute în vedere în prezenta cauză. O astfel de soluție ar presupune aplicarea cumulativă a dispozițiilor aparținând unor reglementări succesive, ceea ce ar echivala cu crearea unei legi penale intermediare (lex tertia), ipoteză exclusă prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, care a stabilit că determinarea legii penale mai favorabile se realizează potrivit criteriului aprecierii globale.

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a constatat că, în absența unor dispoziții clare și concordante cu cerințele art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, nu există, în dreptul penal substanțial, nicio reglementare care să stabilească actele cu efect întreruptiv al prescripției. Simpla trimitere orientativă la soluția prevăzută de C. pen. din 1969 în considerentele deciziei nu suplinește lipsa unei norme, astfel că, în intervalul dintre intrarea în vigoare a noului C. pen. și până la împlinirea termenului general de prescripție, cadrul legal aplicabil nu a oferit un criteriu normativ pentru identificarea actelor întreruptive.

Așadar, Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., "prescripția înlătură răspunderea penală", atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite.

În aceste coordonate, Înalta Curte constată că, în cauză, durata termenului de prescripție a răspunderii penale față de inculpatul A. se impune a fi calculată prin raportare la durata termenului general de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. pentru infracțiunea reglementată de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, se constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 ani la 7 ani închisoare, iar alin. (3) al aceluiași text de lege, prevede că limitele de pedeapsă se majorează cu jumătate, încadrându-se între 3 ani și 10 ani, 6 luni, ceea ce conduce la un termen general al prescripției de 10 ani.

Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen. coroborat cu Decizia nr. 5 din data de 11.02.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii, termenul de prescripție începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cauză, data săvârșirii faptei a fost stabilită la 14 mai 2014, respectiv data la care inculpatul a formulat ultima cerere de plată, conform actului de sesizare a instanței, menținută ulterior de instanțele de fond și de apel.

Prin raportare la această dată, termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la 13 iulie 2024, cu luarea în considerare a celor 60 de zile de suspendare a cursului prescripției pe durata stării de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020 și prelungită prin Decretul nr. 240/2020, respectiv între 16 martie 2020 și 14 mai 2020.

Consecința suspendării cursului prescripției răspunderii penale în perioada 16.03.2020-15.05.2020 este prevăzută de dispozițiile art. 156 alin. (2) din C. pen., în sensul că prescripția, suspendată pe perioada celor 60 de zile de stare de urgență, își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare, efectul fiind prelungirea termenului la care s-ar fi împlinit termenul general de prescripție cu durata perioadei de suspendare.

Rezultă, așadar, că la data rămânerii definitive a deciziei penale atacate, respectiv data de 30 mai 2024, termenul de prescripție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000 nu era împlinit, motiv pentru care, în cauză, nu a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se reține că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 an la 5 ani închisoare, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul prescripției răspunderii penale este de 5 ani și începe să curgă de la data epuizării ultimului act material al faptei în forma continuată, în cauză de la data de 30.12.2015, data ultimei acțiuni de utilizare în scop personal fondurile primite ca sprijin financiar, astfel cum rezultă din borderoul de achiziție nr. x/30.12.2015, bonul de consum nr. 8/30.12.2015 și nota de recepție nr. x/30.12.2015.

Așadar, termenul de prescripție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 s-a împlinit la data de 1 martie 2021, după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență, instituită din 16 martie 2020 prin Decretul Președintelui nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și prelungită prin Decretul nr. 240/2020 până la 14 mai 2020.

Prin urmare, la momentul pronunțării hotărârii în apel, termenul de prescripție a răspunderii penale era deja împlinit, ceea ce atrage incidența cauzei de încetare a procesului penal prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar menținerea condamnării pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu se mai justifică.

Apreciază Înalta Curte că nu poate fi primită susținerea parchetului în sensul că, în raport de Decizia pronunțată la data de 24 iulie 2023 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Marea Cameră, în cauza C-107/23 PPU, nu s-a împlinit termenul de prescripție.

Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la data de 24.07.2023 în cauza C-107/23 PPU, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 267 TFUE de Curtea de Apel Brașov, instanța de contencios european a statuat următoarele:

Articolul 325 alin. (1) TFUE și articolul 2 alin. (1) din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene, semnată la Bruxelles la 26 iulie 1995 și anexată la Actul Consiliului din 26 iulie 1995, trebuie interpretate în sensul că instanțele unui stat membru nu sunt obligate să lase neaplicate deciziile curții constituționale a acestui stat membru prin care este invalidată dispoziția legislativă națională care reglementează cauzele de întrerupere a termenului de prescripție în materie penală din cauza încălcării principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul național, sub aspectul cerințelor acestuia referitoare la previzibilitatea și la precizia legii penale, chiar dacă aceste decizii au drept consecință încetarea, ca urmare a prescripției răspunderii penale, a unui număr considerabil de procese penale, inclusiv procese referitoare la infracțiuni de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

În schimb, dispozițiile menționate ale dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că instanțele acestui stat membru sunt obligate să lase neaplicat un standard național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) care permite repunerea în discuție, inclusiv în cadrul unor căi de atac îndreptate împotriva unor hotărâri definitive, a întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale în astfel de procese prin acte de procedură intervenite înainte de o asemenea invalidare.

Printre altele, în această decizie, s-a reținut:

"contrar standardului național de protecție referitor la previzibilitatea legii penale, care, potrivit instanței de trimitere, se limitează la neutralizarea efectului de întrerupere al actelor de procedură efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, și 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2002, standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior) ar permite, cel puțin în anumite cazuri, neutralizarea efectului de întrerupere al unor acte de procedură efectuate chiar și înainte de 25 iunie 2018, dar după intrarea în vigoare a C. pen. la 1 februarie 2014, respectiv pentru o perioadă mai mare de patru ani.

În asemenea împrejurări, ținând seama de necesara punere în balanță a acestui din urmă standard național de protecție, pe de o parte, și a dispozițiilor articolului 325 alin. (1) TFUE și ale articolului 2 alin. (1) din Convenția PIF, pe de altă parte, aplicarea de către o instanță națională a standardului menționat pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, trebuie considerată ca fiind de natură să compromită supremația, unitatea și efectivitatea dreptului Uniunii, în sensul jurisprudenței amintite la punctul 110 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034, punctul 212).

În consecință, este necesar să se considere că instanțele naționale nu pot, în cadrul procedurilor jurisdicționale prin care se urmărește sancționarea pe plan penal a infracțiunilor de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, să aplice standardul național de protecție referitor la principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile (lex mitior), astfel cum este menționat la punctul 119 din prezenta hotărâre, pentru a repune în discuție întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale prin acte de procedură intervenite înainte de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale."

În acord cu cele reținute prin decizia recurată, se constată că din considerentele deciziei CJUE invocate de parchet, rezultă că aplicabilitatea Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale trebuie limitată doar cu privire la actele de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale efectuate în perioada cuprinsă între 25 iunie 2018 (data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022), fără a putea fi aplicată în mod retroactiv, astfel încât să neutralizeze efectul de întrerupere al unor acte de procedură efectuate anterior datei de 25 iunie 2018.

Deopotrivă, reține Înalta Curte că prin jurisprudența sa constantă CJUE a subliniat că, cerințele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securității juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esențial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uniunii, cât și ca valoare comună statelor membre (paragr. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, paragr. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, paragr. 136 și 223).

În Cauza C42/17 ("Taricco 2"), CJUE a reținut că "principiul neretroactivității legii penale se opune în special ca o instanță să poată, în cursul unei proceduri penale, fie să sancționeze penal un comportament care nu este interzis de o normă națională adoptată înainte de săvârșirea infracțiunii imputate, fie să agraveze regimul răspunderii penale a celor care au făcut obiectul unei astfel de proceduri". Prin aducerea la îndeplinire a obligației de a nu aplica dispozițiile din dreptul intern care permiteau constatarea intervenirii prescripției se aduce atingere principiului legalității incriminării, astfel încât "acestor persoane li s-ar putea aplica, din cauza neaplicării acestor dispoziții, sancțiuni pe care, după toate probabilitățile, le-ar fi evitat dacă respectivele dispoziții ar fi fost aplicate. Astfel, persoanele menționate ar putea fi supuse în mod retroactiv unor condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii" (pct 60).

Totodată, se impune a se preciza că CEDO a sancționat interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis împotriva Greciei, pct. 52].

Deopotrivă, CEDO sancționează, din perspectiva previzibilității, orice interpretare în defavoarea acuzatului (in malam partem) atunci când această interpretare rezultă dintr-un riviriment imprevizibil al jurisprudenței (Dragotoniu și Militaru-Pridhorni împotriva României, pct. 39-48). Or, situația juridică pe care ar crea-o schimbarea modalității de evaluare și aplicare a instituției succesiunii de legi penale în timp, s-ar concretiza într-o astfel de schimbare intempestivă în defavoarea acuzaților.

Dreptul Uniunii impune instanței naționale să lase neaplicate dispoziții legale sau practici naționale, însă nu în orice condiții. Un standard dublu de regim sancționator aplicabil persoanelor care săvârșesc infracțiuni ar fi incompatibil cu principiile pe care este fundamentat statul de drept.

Principiul statului de drept presupune securitate juridică, respectiv încrederea legitimă a destinatarilor în efectele dispozițiilor legale în vigoare și în modul lor de aplicare, astfel încât orice subiect să își poată determina, în mod previzibil, conduita (Decizia CCR nr. 390/2021, pct. 86).

Instanțele judecătorești nu pot ca, de la caz la caz, să lase neaplicate prevederi legale sau decizii obligatorii ale CCR ori ÎCCJ, după cum nu pot da valoare juridică proprie și nici conținut propriu-zis unor noțiuni ca "risc sistemic de impunitate", sau "fraudă gravă intereselor financiare ale UE", ori "cauze a căror complexitate impune efectuarea unor cercetări mai îndelungate de către autorități" dacă acestea nu au o reglementare legală, pentru că într-o asemenea situație s-ar deschide calea arbitrariului. Instanțele trebuie să se limiteze la conținutul prevederilor legale, urmare transpunerii Directivei PIF astfel cum a fost înlocuită prin Directiva (UE) 2017/1371 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (art. 16 din Directivă).

Problematica limitelor interpretării judiciare a unor norme de incriminare se subsumează standardului privitor la previzibilitatea legii penale.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg amintește, în jurisprudența sa, despre caracterul previzibil în mod rezonabil al interpretării judiciare, deoarece "Justițiabilul trebuie să poată ști, pornind de la formularea dispoziției relevante și, după caz, cu ajutorul interpretării ei de către instanțe sau beneficiind de asistență judiciară, ce fapte și omisiuni angajează răspunderea sa penală și ce pedeapsă riscă pentru acestea" (cauzele CtEDO Cantoni împotriva Franței, pct. 29; Kafkaris impotriva Cirpului, pct. 140; Del Rio Prada impotriva Spaniei, pct. 79).

Nu în ultimul rând, dreptul Uniunii protejează justițiabilii prin art. 49 alin. (1) din Cartă, de o interpretare arbitrară. Instanța nu va putea anihila, sub niciun temei, respectarea principiului legalității incriminării și pedepselor, și nici a principiilor ce derivă direct din acesta, respectiv interdicția ultraactivității sau retroactivității unei legi penale mai severe într-o cauză ce se află în curs de judecată.

Așadar, necesitatea respectării și asigurării principiului predictibilității actului de justiție se opune ignorării jurisprudenței anterioare constante și pronunțării unei soluții diferite în cauza pendinte. O astfel de reformare jurisprudențială sau rezolvare eminamente diferită unei situații juridice similare, chiar identice din perspectiva obiectului judecății și incidenței instituției prescripției, ar putea pune în discuție încălcări ale dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția EDO, atât timp cât, în cazul unor situații similare se pot pronunța soluții ireconciliabile și evident mai severe decât cele ce se subsumează unei jurisprudențe constante (condamnare vs. încetarea procesului penal). (ICCJ, secția Penală, decizia penală nr. 398/RC din 23 iunie 2023).

De asemenea, reține Înalta Curte că recurentul inculpat, prin apărător ales, cu ocazia dezbaterilor a invocat nelegalitatea pedepsei din perspectiva modalității de stabilire a acesteia, în sensul că deși pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75 din 15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești, fusese deja executată, instanța de apel a dispus din nou revocarea suspendării condiționate și a adăugat acest cuantum la pedeapsa de 3 ani aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 18

1

din Legea nr. 78/2000, împreună cu un spor de 6 luni, rezultând pedeapsa finală de 4 ani și 10 luni închisoare, or, o asemenea soluție contravine principiului legalității executării pedepsei, întrucât presupune o dublă executare a aceleiași sancțiuni și o revocare repetată a aceleiași suspendări condiționate.

Reține Înalta Curte că, în raport cu argumentele expuse, susținerile recurentului-inculpat nu pot face obiectul analizei instanței de recurs în casație, întrucât, deși criticile formulate vizează modul de stabilire și de executare a pedepsei, acestea nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., singurul temei invocat de recurentul inculpat în cererea sa, ci, eventual, celui reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care însă nu a fost invocat. Pe de altă parte, modalitatea de stabilire a pedepsei în urma revocării suspendării condiționate a executării pedepsei a fost corect reținută de instanța de apel, care a avut în vedere că inculpatul fusese liberat și în intervalul dintre data liberării și împlinirea duratei pedepsei a săvârșit o nouă infracțiune, iar cu prilejul aplicării tehnicii de contopire a pedepselor, instanța a adăugat pedeapsa integrală și a dedus perioada executată efectiv, în conformitate cu dispozițiile art. 96 C. pen.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 485/A din data de 30.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018.

Va casa, în parte, decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, va dispune:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare și 4000 RON amendă penală aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitate:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (7 acte materiale) și aplicarea art. 41 din C. pen. și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- 1 (un) an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen. și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), și g C. pen.

- 1 (un) an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75 din 15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești;

- amenda penală în cuantum de 4000 de RON, aplicată prin sentința penală nr. 216 din 22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 16.02.2017 a Curții de Apel Pitești;

- înlătură sporul de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen., coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. c) raportat la art. 155 alin. (1) din C. pen., cu referire la Decizia nr. 297/2018 și Decizia nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și cu aplicarea art. 5 din C. pen., va dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (38 acte materiale).

Va menține pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 18

1

alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale) și aplicarea art. 41 C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) raportat la art. 66 alin. (2) C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 54 raportat la art. 65 C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen.

Va constata că fapta din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă față de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4000 RON amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) raportat la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. va contopi pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești, stabilind pedeapsa rezultantă parțială de 3 ani închisoare și 4000 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I C. pen. 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și adaugă această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parțială anterior menționată, de 3 ani închisoare și 4000 RON amendă penală, aplicând pedeapsa rezultantă finală de 4 ani și 4 luni închisoare și 4000 RON amendă penală.

Va constata că pedeapsa amenzii penale a fost executată la data de 17.05.2017.

Va dispune executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante finale de 4 ani și 4 luni închisoare, conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. va deduce din pedeapsa finală aplicată în cauză perioada anterior executată, de la data de 17.02.2017 la data de 12.09.2017 și de la data de 30.05.2024 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate care nu contravin prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze, vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 188 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 485/A din data de 30.05.2024 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018.

Casează, în parte, decizia penală atacată și în înlăturarea greșitei aplicări a legii, dispune:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 10 luni închisoare și 4000 RON amendă penală aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate:

- 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

1

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. (7 acte materiale) și aplicarea art. 41 din C. pen. și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

- 1 (un) an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen. și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), și g C. pen.

- 1 (un) an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75 din 15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești;

- amenda penală în cuantum de 4000 de RON, aplicată prin sentința penală nr. 216 din 22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 16.02.2017 a Curții de Apel Pitești;

- înlătură sporul de 6 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua din C. proc. pen., coroborat cu art. 154 alin. (1) lit. c) raportat la art. 155 alin. (1) din C. pen., cu referire la Decizia nr. 297/2018 și Decizia nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și cu aplicarea art. 5 din C. pen., dispune încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de schimbarea fără respectarea prevederilor legale a destinației fondurilor obținute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acesta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 18

2

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (38 acte materiale).

Menține pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 18

1

alin. (1), alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 C. pen. (7 acte materiale) și aplicarea art. 41 C. pen.

În temeiul art. 55 lit. a) raportat la art. 66 alin. (2) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 54 raportat la art. 65 C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen.

Constată că fapta din prezenta cauză a fost comisă în stare de recidivă față de condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și este concurentă cu fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 4000 RON amendă penală aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești.

În temeiul art. 40 alin. (1)-(3) raportat la art. 39 alin. (1) lit. d) C. pen. contopește pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 4000 RON aplicată prin sentința penală nr. 216/22.09.2016 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 134/16.02.2017 a Curții de Apel Pitești, stabilind pedeapsa rezultantă parțială de 3 ani închisoare și 4000 RON amendă penală.

În temeiul art. 83 alin. (1) teza I C. pen. 1969 raportat la art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/15.04.2013 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 633/R/01.10.2013 a Curții de Apel Pitești și adaugă această pedeapsă la pedeapsa rezultantă parțială anterior menționată, de 3 ani închisoare și 4000 RON amendă penală, aplicând pedeapsa rezultantă finală de 4 ani și 4 luni închisoare și 4000 RON amendă penală.

Constată că pedeapsa amenzii penale a fost executată la data de 17.05.2017.

Dispune executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante finale de 4 ani și 4 luni închisoare, conform art. 57 C. pen.

În temeiul art. 72 C. pen. deduce din pedeapsa finală aplicată în cauză perioada anterior executată, de la data de 17.02.2017 la data de 12.09.2017 și de la data de 30.05.2024 la zi.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 66 lit. a), b) C. pen., ce se execută conform art. 65 alin. (3) C. pen.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate și emiterea de noi forme în baza prezentei decizii în ceea ce îl privește pe inculpatul A..

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate care nu contravin preze