ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din 1 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în dosar nr. x/2013, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

S-a respins cererea formulată de inculpatul A. privind restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 281 C. pen. din 1969 cu referire la art. 26 alin. (1), art. 113 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa principală de 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză în concurs real cu infracțiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., pentru comiterea căreia a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

În baza art. 33 lit. a), art. 36 alin. (1) și art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului A. pentru infracțiunile concurente în pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 88 și art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsa stabilită perioada reținerii și arestării preventive și perioada executată, de la data de 08.05.2013 la data de 11.06.2013 și de la data de 18.12.2014 la zi.

Au fost retrase formele de executare emise în baza sentinței penale nr. 1631 din 01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002 din 17.12.2014 a Curții de Apel Bacău și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare conform hotărârii.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile B., C., D., E. și Baroul Bacău.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C C. pen. au fost confiscate de la inculpatul A. sumele de bani dobândite prin săvârșirea infracțiunii, respectiv sumele de 4000 RON, 3500 RON, 2000 RON, 2250 RON, 250 RON, 400 RON, 3500lei, 2000 RON, 2000 RON, încasate de la părțile civile B., C., D., E. și de la martorii F., G., H., I., J. și suma de 718 RON, reprezentând legalizări acte.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a HDD și a unui număr de 6 ștampile ridicate în vederea confiscării de la inculpatul K., legitimația de avocat nr. 6, care are mențiunea pe copertă și în interior "Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bacău".

În baza art. 397 alin. (3) raportat la art. 255 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpatul A. a unui laptop - bun aflat la Camera de corpuri delicte a Curții de Apel Iași, cu obligația de a-l păstra până la rămânerea definitivă a soluției în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în baza art. 274 alin. (1) teza ultimă raportat la art. 272 C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru același inculpat să fie avansat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Uniunea Națională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România (reprezentat de A.), inculpatul A. și părțile civile B. și Baroul Bacău.

Prin decizia penală nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013 s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 17 din 1 martie 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău, pentru infracțiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

- o infracțiune prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (acte materiale comise în perioada 27.08 - 01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată C.);

- o infracțiune prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 (celelalte acte materiale).

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (acte materiale comise în perioada 27.08 -01.09.2010, în legătură cu persoana vătămată C.).

În baza art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (celelalte acte materiale), s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a contopit pedeapsa mai sus-menționată, de 2 (doi) ani închisoare, aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C C. pen., cu pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău [pentru infracțiunea prevăzută de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen..] și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969.

S-a dedus din pedeapsa stabilită perioada reținerii și arestării preventive - de la data de 08.05.2013 la 11.06.2013 și perioada deja executată - de la data de 18.12.2014 la 18.08.2016, când inculpatul A. a fost liberat condiționat din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1631/01.07.2014 a Judecătoriei Bacău, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1002/17.12.2014 a Curții de Apel Bacău.

S-a menținut liberarea condiționată dispusă prin decizia penală nr. 207/18.08.2016 a Tribunalului Tulcea.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

II. S-au respins, ca inadmisibile, apelurile declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România (reprezentată de A.), Cabinet Avocat Doctor A. (reprezentat de A.), Baroul Bacău din cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România (reprezentat de A.) împotriva aceleiași sentințe penale.

III. S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile B. și Baroul Bacău împotriva aceleiași sentințe penale.

****

A. Împotriva acestei decizii, la data de 11 octombrie 2022, a formulat contestație în anulare condamnatul A., invocând cazurile prevăzute de art. 426 lit. b) și i) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la aceeași dată, 11 octombrie 2022, sub nr. x/2022.

Prin decizia penală nr. 49/A din 1 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, dispunându-se, ca urmare, obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, pornind de la dezlegarea dată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 10/2017, în sensul că, în interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., instanța care soluționează contestația în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența cauzei de încetare a procesului penal, Înalta Curte a constatat că, în condițiile în care instanța de apel a analizat chestiunea prescripției răspunderii penale în raport de legea penală reținută ca fiind mai favorabilă (C. pen. din 1969), dispunând încetarea procesului penal față de contestatorul A., pentru acest motiv, pentru infracțiunea prevăzută de art. 281 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., în condițiile art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. cu referire la art. 124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., această chestiune nu mai poate fi readusă în discuție prin intermediul cazului de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Sub același aspect, a reținut că stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept) și nu poate face obiectul cenzurii în contestație în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Deopotrivă, a reținut că Deciziile nr. 297/2018 nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României au vizat dispozițiile din actuala reglementare, respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen., care sunt neaplicabile situației juridice a contestatorului A., față de care a fost decelată ca lege penală mai favorabilă C. pen. din 1969.

Pentru argumentele prezentate, reținând, prin urmare, că instanța de apel a dezbătut și analizat deja aspectele invocate de contestator cu privire la împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale ori legea penală mai favorabilă, Înalta Curte a concluzionat că aceste chestiuni nu (mai) pot face obiectul contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel că cererea contestatorului întemeiată pe acest motiv este inadmisibilă.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen., reținând inexistența unei concordanțe, cel puțin formale, între motivele faptice invocate de contestator și cazul de contestație în anulare invocat, Înalta Curte a constatat încălcate exigențele art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. și, pe cale de consecință, și inadmisibilitatea contestației întemeiate pe acest motiv.

B. Împotriva aceleiași hotărâri - decizia penală nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, la data de 20 februarie 2025, a formulat o nouă contestație în anulare condamnatul A., invocând aceleași cazuri prevăzute de art. 426 lit. b) și i) C. proc. pen.

În argumentarea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestatorul a susținut că a fost condamnat deși intervenise prescripția răspunderii sale penale pentru actele materiale de folosire, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat, având în vedere limitele de pedeapsă de la 6 luni la 3 ani închisoare prevăzute de lege pentru această infracțiune și efectele Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, respectiv ale Deciziei nr. 67/2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest sens, a arătat că faptele au fost încadrate în infracțiune continuată, iar reglementările în materie statuează că, în cazul infracțiunilor unice, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, prin mai multe modalități normative ale elementului material, data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul prescripței răspunderii penale este data comiterii primului act, indiferent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalități alternative din conținutul infracțiunii și indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârșirii primei modalități alternative și comiterea unei alte modalități alternative ori între actele care compun acțiunea caracteristică uneia dintre modalitățile de săvârșire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalități - în speță, cazul folosirii continue a denumirilor sub care au fost înregistrate persoanele juridice în care a realizat activitatea fără drept.

A mai arătat că, la data judecării cauzei în apel, chestiunea prescripției răspunderii penale nu a fost evaluată prin raportare la incidența deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și, respectiv, a Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Or, actele materiale pentru care a fost dispusă condamnarea sa în temeiul art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 se aflau în continuitatea actului material pentru care a fost dispusa achitarea sa (cel vizând-o pe persoana vătămată C.).

Tocmai de aceea, având în vedere continuitatea acțiunii după primul act material de folosire, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, pentru care a fost dispusă achitarea sa definitivă, a solicitat ca, în aplicarea practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție, termenul de prescripție a răspunderii penale să fie calculat de la primul act material, context în care să se pronunțe o soluție de încetare a procesului penal pentru toate actele materiale ulterioare acestuia.

În argumentarea cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen., contestatorul a arătat, în esență, că prin decizia penală nr. 777 din 6 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2015, a fost achitat definitiv, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., pentru fapte identice în conținut cu cea constând în folosirea, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, pentru care a fost condamnat în speță.

Or, deși judecata dosarului nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost concomitentă cu cea a dosarului nr. x/2015 al Curții de Apel Bacău, decizia pronunțată în această ultimă cauză nu a putut fi invocată în dosarul instanței supreme întrucât acesta a fost soluționat anterior, respectiv la 30 iunie 2017.

În susținerea cererii de contestație în anulare astfel motivată, contestatorul A. a indicat ca probe: decizia penală nr. 251/A din 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013; sentința penală nr. 780 din 11 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 777 din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Bacău; deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație si Justiție; decizia penală nr. 166 din 17 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017, susținând că, "fiind motivată pe decizia penală nr. 251/A din data de 30 iunie 2017", pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, aceasta este dovada consecințelor subsecvente ale acestei din urmă hotărâri și solicitând ca, în condițiile în care este admisibilă o astfel de cerere, în virtutea rolului activ, instanța de contestație să aprecieze asupra incidenței chestiunii autorității de lucru judecat la care face trimitere art. 426 lit. i) C. proc. pen. și prin raportare la această hotărâre.

Pentru argumentele prezentate, contestatorul a solicitat admiterea în principiu a contestației în anulare, învederând ca argument suplimentar în acest sens necesitatea asigurării egalității de tratament juridic în raport cu persoanele care au obținut soluții de admitere a contestației în anulare întemeiate pe cazul privind incidența prescripției răspunderii penale.

În anexa cererii, contestatorul a depus, în copie, într-o formă parțial lizibilă: pagina 5 din Monitorul Oficial nr. 32 din 28 februarie 1990; adresa din 13.11.2020 a Curții de Apel Bacău; decizia penală nr. 777 din 6 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2015; Certificat de înregistrare fiscală a Baroului Bacău AFJ; adresa emisă de Judecătoria Bacău, secția penală la 11.02.2022 în dosarul nr. x/2021; procură specială autentificată sub nr. x din 30.09.2022 de Societatea Profesională Notarială "L."; adresa Ministerului Justiției trimisă Judecătoriei Bacău în dosarul nr. x/2017; Hotărârea nr. 192/01.10.2011 de înființare a Uniunii Naționale a Barourilor din Românie - președinte dr. A.; adresa ANAF nr. x/17.05.2022; delegația nr. 55 din 10.10.2013 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din Românie -UNBR

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21 februarie 2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului C10, cu prim termen fixat pentru data de 10 aprilie 2025.

Urmare diligențelor instanței, la data de 28 februarie 2025 a fost atașat dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție împreună cu dosarele componente, iar la data de 16 mai 2025, dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel Bacău, împreună cu dosarele componente.

După înregistrarea dosarului pe rolul instanței supreme, contestatorul A. a transmis la dosar, prin e-mail, în susținerea contestației în anulare, numeroase cereri, dar și memorii și concluzii scrise în cuprinsul cărora a încorporat articole de presă sau hotărâri judecătorești.

Memoriile și înscrisurile au fost depuse prin poștă electronică, după cum urmează: la data de 20 mai 2025, memoriul aflat la filele x din vol. I al dosarului instanței supreme, dar și la filele x din același volum; la data de 22 mai 2025: materialul aflat la filele x, conținând articole de presă, comentarii și hotărâri judecătorești pronunțate în materia prescripției răspunderii penale, precum și la filele x din același volum; memoriile conținând concluzii scrise aflate la filele x din vol. I al dosarului instanței supreme; în ședința din 22 mai 2025 - înscrisul (hotărâre) aflat la filele x din vol. I; la data de 12 septembrie 2025- cererea aflată la filele x din vol. I al dosarului; la data de 16 septembrie 2025, un memoriu conținând note scrise aflat la filele x din vol. II al dosarului instanței supreme, precum și la filele x din vol. II al dosarului instanței supreme, fiind însoțit de tomurile de înscrisuri aflate la filele x din același volum; la data de 19 septembrie 2025, înscrisurile aflate la filele x din vol. II al dosarului instanței supreme; la data de 7 octombrie 2025: cererea aflată la filele 1și 2 din vol. III, articolul de presă on-line aflat la filele x din același volum; cererea aflată la filele x din vol III al dosarului instanței supreme, însoțită de tomurile de înscrisuri aflate la filele x din același volum; la datele de 28 și 29 octombrie 2025: cererea aflată la filele x din vol. III, de administrare a probei cu înscrisurile aflate la filele x din același volum; notele scrise aflate la filele x din vol. III și la filele x din vol. IV; înscrisurile însoțitoare aflate la filele x din volumul III și la filele x din vol. IV; la data de 12 noiembrie 2025, cererea aflată la filele x din vol. IV, însoțită de înscrisurile aflate la filele x din același dosar.

La primul termen de judecată, 10 aprilie 2025, luând act de cererea de recuzare a unui membru titular al completului învestit cu judecarea cauzei, formulată de contestatorul A., Înalta Curte a amânat cauza la 22 mai 2025, în vederea soluționării incidentului procedural.

Prin încheierea din 28 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a unui membru titular al completului de judecată formulată de contestatorul A..

Prin adresa înregistrată la data de 20 mai 2025, sub nr. x, apărătorul ales al contestatorului A., avocat M. (în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar contestație în anulare), a adus la cunoștința instanței faptul retragerii sale din dosar.

La termenul din 22 mai 2025, constatând, în timpul dezbaterii admisibilității în principiu a contestației în anulare, că numitul A. nu poate să își formuleze singur apărarea, Înalta Curte a amânat cauza la data de 18 septembrie 2025, dispunând efectuarea demersurilor necesare în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru contestator.

Ca urmare, la data de 23 mai 2025, în cauză a fost desemnat domnul avocat N. ca apărător din oficiu pentru contestatorul A. (în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila x și, respectiv, fila x din vol. IV al dosarului instanței supreme).

La următorul termen de judecată, 18 septembrie 2025, luând act de poziția reprezentantul Ministerului Public de a nu participa la soluționarea dosarului, ca efect al Hotărârii Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 26 august 2025, respectiv de lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., Înalta Curte a amânat cauza la data de 30 octombrie 2025.

La termenul din 30 octombrie 2025, apreciind nejustificată lipsa apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., Înalta Curte a dispus sancționarea acestuia în condițiile art. 283 alin. (3) C. proc. pen. și amânarea cauzei la data de 13 noiembrie 2025, în vederea asigurării asistenței juridice a contestatorului.

La termenul astfel stabilit, 13 noiembrie 2025, constatând, cu titlu prealabil, că, raportat la argumentele invocate de contestatorul A. în sfera cazului prev. de art. 426 lit. i) C. proc. pen. - pretinsa contrarietate care ar exista între decizia contestată (nr. 251/A din 30 iunie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) și hotărârile ulterioare ale Curții de Apel Bacău, cu precădere deciziile nr. 777 din 6 iunie 2018 (pronunțată în dosarul nr. x/2015) și nr. 166 din 17 februarie 2021 (pronunțată în dosarul nr. x/2017), competența de soluționare a contestației în anulare întemeiată pe cazul sus-menționat revine, potrivit dispozițiilor art. 429 alin. (2) C. proc. pen., Curții de Apel Bacău - ca instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre pretins aflată în contrarietate, Înalta Curte, după ce a pus în discuție această chestiune, a dispus, în temeiul art. 46 raportat la art. 429 alin. (2) C. proc. pen., disjungerea contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluționare.

Urmare acestei măsuri, la același termen, exclusiv în limitele contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen. [în raport de care, raportat la dispozițiile art. 429 alin. (1) C. proc. pen., a constatat propria sa competență], după ce a pus în discuție și s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și excepțiilor formulate de contestatorul A. în cursul procedurii, Înalta Curte a acordat cuvântul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, acestuia, personal, și reprezentantului parchetului asupra admisibilității contestației în anulare, concluziile formulate în acest sens fiind fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

****

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A., în conformitate cu dispozițiile art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta:

Contestația în anulare reprezintă remediul procesual destinat, în mod esențial și exclusiv, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conține o hotărâre penală definitivă. Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial ori modul de evaluare a chestiunilor faptice, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situații, alte remedii procesuale cu caracter extraordinar.

Dată fiind natura juridică a contestației în anulare - cale extraordinară de atac, de anulare și retractare a hotărârilor judecătorești definitive ce conțin erori de drept - condițiile în care poate fi promovată o astfel de contestație sunt strict și limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura în mod efectiv securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă.

Examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare este o procedură preliminară de control asupra condițiilor de admitere în principiu a căii extraordinare de atac, ce rezultă din prevederile art. 426 - 428 și ale art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenența motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul cererii.

Acestor condiții de admisibilitate li se adaugă și cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen., respectiv aceea ca cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă susceptibilă a fi supusă contestației în anulare, precum și cea ca semnatarul ei să figureze printre persoanele care au calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, limitativ prevăzute în cuprinsul art. 427 alin. (1) C. proc. pen.

Examenul de admisibilitate vizând introducerea în termen legal a contestației în anulare se raportează cazului de contestație prevăzut de art. 426 C. proc. pen. invocat în cuprinsul cererii, art. 428 C. proc. pen. reglementând termenul de exercitare a căii extraordinare de atac în funcție de motivul invocat în susținerea acesteia, reper în raport de care, în mod evident, se decelează și asupra existenței dovezilor care pot susține cererea.

La rândul ei, condiția de admisibilitate vizând apartenența motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen. presupune identificarea, în cuprinsul cererii, a cazului de contestație în anulare invocat și a concordanței aparente dintre acesta, motivele faptice pe care se sprijină demersul judiciar și dovada invocată în susținerea acestuia.

În consecință, obligativitatea indicării în cuprinsul cererii a cazurilor de contestație care fundamentează demersul judiciar, precum și a motivelor aduse în sprijinul acestora, reglementată de art. 427 alin. (2) C. proc. pen., constituie o condiție de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, a cărei încălcare face inutilă verificarea celorlalte condiții prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Sub aspectul celei din urmă condiții menționate, se impune precizarea că simpla trimitere teoretică la unul dintre cazurile de contestație prevăzute de lege, dar fără a exista o susținere, cel puțin aparentă, cu argumente faptice corelative, nu satisface cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. pen.

Natura juridică a contestației în anulare și efectele imediate ale admiterii ei în principiu asupra prezumției de legalitate de care se bucură hotărârea definitivă impun ca faza de evaluare parcursă conform normei juridice evocate să aibă caracter concret și efectiv în raport cu toate cerințele de admisibilitate, neputând fi admisă limitarea ei la o analiză exclusiv teoretică.

În acest context normativ și interpretativ, procedând la verificarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de contestatorul A., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 426 și art. 427 alin. (1) C. proc. pen., fiind exercitată împotriva unei hotărâri penale definitive susceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac (hotărârea instanței de apel, prin care s-a modificat, în parte, hotărârea de condamnare pronunțată în primă instanță) și de către o persoană care are calitatea cerută de lege (de către inculpatul condamnat).

Totodată, îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen., întrucât motivul invocat în susținerea acesteia se regăsește printre cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art. 426 lit. a) - i) C. proc. pen., îmbrăcând forma prevăzută de art. 426 lit. b) C. proc. pen.:

"când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal".

Deopotrivă, îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 428 C. proc. pen., întrucât, raportat la motivul invocat în susținerea acesteia, prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., contestația în anulare poate fi introdusă oricând.

Procedând, în continuare, la evaluarea îndeplinirii condiției de admisibilitate prevăzută de art. 427 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în coordonatele argumentative trasate prin cererea introductivă și notele de concluzii scrise/memoriile subsecvente, în esență, contestatorul A. a invocat în sfera cazului prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în primul rând, faptul că a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (constând în actele materiale de folosire, fără drept, a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat), deși existau probe cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune.

În concret, a invocat intervenirea prescripției răspunderii penale, caz de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în raport cu deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și cu Deciziile nr. 67/2022 și nr. 27/2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Chestiunea pretinsei interveniri a prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea sus-menționată, ca efect al deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, susbscrisă cazului de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., a făcut, însă, obiectul evaluării anterioare a instanței supreme, în cadrul aceleiași proceduri prev. de art. 431 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac similară exercitată de contestatorul A. împotriva aceleiași decizii, în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În respectiva cauză, prin decizia penală nr. 49/A din 1 februarie 2025, Înalta Curte a stabilit cu autoritate de lucru judecat că, întrucât instanța de apel a analizat chestiunea prescripției răspunderii penale în raport cu legea penală reținută ca fiind mai favorabilă (C. pen. din 1969), ca efect al Deciziei nr. 10/2017 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, aceasta nu mai poate fi readusă în discuție prin intermediul cazului de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Deopotrivă, a constatat că Deciziile nr. 297/2018 nr. 358/2022 ale Curții Constituționale vizează dispoziții din actuala reglementare, respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen., care sunt neaplicabile situației juridice a contestatorului A., față de care a fost decelată ca lege mai favorabilă reglementarea penală anterioară.

Tinzând la reluarea controlului jurisdicțional asupra acestei chestiuni, în același cadru procesual, contestatorul A. a reiterat, și în prezenta contestație în anulare, chestiunea intervenirii prescripției răspunderii penale ca efect al celor două hotărâri ale instanței de contencios constituțional și al Deciziilor nr. 67/2022 și nr. 27/2025 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Un atare demers este inadmisibil, deoarece principiul fundamental care stă la baza exercitării căilor de atac - ordinare sau extraordinare - este acela al unicității acestora, principiu potrivit căruia, odată statuat în mod definitiv asupra inadmisibilității unei contestații în anulare, părțile nu mai au posibilitatea de a formula o nouă astfel de cale de atac, pentru aceleași motive.

În acest context, suplimentar statuărilor cu autoritate de lucru judecat ale instanței supreme, referitoare la neîndeplinirea condiției de admisibilitate privind eventuala omisiune a instanței de apel de a examina chestiunea prescripției răspunderii penale, respectiv a inaplicabilității a celor două decizii ale Curții Constituționale, în baza propriului examen, Înalta Curte constată că, în speță, nu este îndeplinită formal nici condiția generală de admisibilitate prevăzută de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv, invocarea sau depunerea, în sprijinul contestației în anulare, a unor dovezi aflate la dosar.

Cerința de admisibilitate analizată reflectă particularitățile contestației în anulare care, fiind o cale extraordinară de atac întemeiată exclusiv pe nulitatea actelor de procedură (error in procedendo), poate fi exercitată numai atunci când se tinde la înlăturarea unui viciu fundamental derivat din încălcarea, de către instanța de apel, a unei dispoziții procesuale circumscrise unuia dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Existența viciului procedural invocat ca temei al căii de atac se examinează întotdeauna în contextul situației juridice existente la data pronunțării deciziei instanței de apel, elementele legislative ori jurisprudențiale noi, ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii, neconstituind, prin ipoteză, "dovezi aflate la dosar", apte a releva o eventuală omisiune a instanței de apel.

Aceasta înseamnă că, în situația particulară invocată de contestator, posibilitatea formulării unei contestații în anulare întemeiate pe cazul prev. de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. este condiționată normativ, în mod expres, de constatarea existenței, la însuși momentul soluționării definitive a cauzei, atât a unor probe cu privire la incidența prescripției, cât și a unei omisiuni a instanței de apel de a examina cauza de încetare a procesului penal.

Or, în speță, A. a invocat ca bază a incidenței cauzei de încetare a procesului penal, efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, prin care s-a clarificat problematica constituționalității art. 155 alin. (1) din C. pen., ale Deciziei nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat asupra naturii juridice a normelor referitoare la întreruperea cursului prescripției și a posibilității instanței care soluționează contestația în anulare de a reanaliza prescripția, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal, precum și ale Deciziei nr. 27/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind data la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii unice prevăzute de art. 289 din C. pen.

În raport cu primele trei decizii anterior menționate, instanța supremă a statuat deja în mod definitiv, astfel cum s-a precizat anterior, în sensul inadmisibilității contestației în anulare prin care contestatorul A. invocă intervenirea prescripției răspunderii penale.

În ceea ce privește cea de-a patra decizie obligatorie invocată de contestator, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul sesizării prealabile - și anume sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: " Data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii unice (unitate de infracțiune) prevăzute de art. 289 din C. pen. (luarea de mită), în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități alternative ale aceleiași infracțiuni, este: data comiterii primei modalități alternative, întrucât nu este vorba de o infracțiune continuă, continuată, de obicei sau progresivă, în cazul cărora se pune problema stabilirii unui moment al epuizării sau data comiterii ultimei modalități alternative, fiind vorba de o infracțiune continuată?", Decizia nr. 27/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea anterior menționată, este deopotrivă neaplicabilă contestatorului, întrucât ea vizează materia infracțiunilor de corupție (cu precădere, infracțiunea de luare de mită), iar nu infracțiuni de natura celor pentru care contestatorul a fost condamnat.

În al doilea rând, contestatorul A. a invocat chestiuni referitoare la legalitatea incriminării, susținând că folosirea de denumiri de tip Barou, Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R. ori Uniunea Avocaților din România, respectiv a formelor de organizare a profesiei de avocat constituie doar expresia dreptului fundamental la libertate de exprimare, iar nu o faptă incriminată ca infracțiune în dreptul internațional.

În acest context, a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (internațională), fiind astfel încălcate dispozițiile art. 7 par. 1 din CEDO, a căror aplicare este obligatorie potrivit art. 12 din C. pen.

În concret, contestatorul a invocat faptul că, urmare aparentei neincriminări, în dreptul penal comunitar, a activității de folosire a de denumiri de tip Barou, Uniunea Națională a Barourilor din România - U.N.B.R. ori Uniunea Avocaților din România, respectiv a formelor de organizare a profesiei de avocat, în cauză lipsește o altă condiție prevăzută de lege (necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale), caz de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., existând, deopotrivă, o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, caz de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., context în care a solicitat încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată.

Or, în parametrii factuali prezentați, susținerile contestatorului aduc în discuție, în realitate, exclusiv chestiunea neincriminării faptei, care poate fi examinată, eventual, prin prisma dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar nu a cauzelor de încetare a procesului penal prevăzute de normele anterior menționate și, implicit, nici a motivului de contestație în anulare prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Ca urmare, neexistând o concordanță, cel puțin formală, între motivele faptice invocate de contestator și cazul de contestație în anulare invocat, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite exigențele art. 431 alin. (2) din C. proc. pen. și, pe cale de consecință, inadmisibilitatea contestației întemeiate pe acest motiv.

În concluzie, constatând că, în raport de argumentele factuale aduse în susținerea ei, contestația în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. este de competența Curții de Apel Bacău, Înalta Curte, în temeiul art. 46 raportat la art. 429 alin. (2) C. proc. pen., va dispune disjungerea acesteia și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluționare.

Totodată, constatând că, raportat la argumentele anterior prezentate, contestația în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 431 C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă.

Ca urmare, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, se fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Disjunge contestația în anulare întemeiată pe cazul prevăzut de art. 426 lit. i) C. proc. pen. formulată de contestatorul A. și trimite cauza la Curtea de Apel Bacău, spre competentă soluționare.

II. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare întemeiată pe cazul prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 251/A din data de 30 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2013.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2025. PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR