ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2026
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 40/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2026
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat la data de 11.07.2025 sub nr. de dosar x/2025, reclamanta Agency for Control of A. a solicitat, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2.067,70 RON debit principal și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1026 și urm. C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 843 din 30.10.2025, Judecătoria Râmnicu Sărat a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Râmnicu Sărat a evocat prevederile art. 121, art. 126, art. 129 și art. 130 C. proc. civ. și a reținut că reclamanta are calitate de profesionist, prin raportare la prevederile art. 2 punct d) din Legea 196/2018 coroborat cu prevederile art. 3 alin. (2) C. civ.. S-a mai reținut că pârâtul, prin raportare la prevederile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, are calitate de consumator în prezenta cauză. De asemenea, instanța a constatat că pârâtul are domiciliul în jud. Buzău.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub același număr de dosar.
Prin sentința civilă nr. 4617 din 14 noiembrie 2025, Judecătoria Oradea a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
În esență, Judecătoria Oradea a reținut că necompetența este de ordine privată, întrucât părțile au posibilitatea să înlăture competența exclusivă instituită la art. 121 C. proc. civ., față de prevederile art. 129 alin. (3) C. proc. civ.. A mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar neinvocarea necompetenței de către pârât atrage competența instanței învestite de către reclamantă, respectiv Judecătoria Râmnicu Sărat.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Oradea competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Judecătoria Râmnicu Sărat și Judecătoria Oradea, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență sunt reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.
Niciuna din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.
Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.
Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect o cerere cu valoare redusă prin care reclamanta Agency for Control of A. a solicitat instanței obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2.067,70 RON debit principal și penalități de întârziere.
Prin urmare, competența de soluționare a cauzei se determină în considerarea faptului că reclamanta a înțeles să uzeze de procedura specială de soluționare a cererilor de valoare redusă, așa cum rezultă în formularul întocmit pentru cererile de valoare redusă, conform art. 1029 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea în primă instanță este judecătoria, iar competența teritorială se determină potrivit normelor de drept comun.
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 121 C. proc. civ. prevăd că: "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."
În cauză, domiciliul pârâtului la data formulării cererii de chemare în judecată este în județul Bihor, astfel cum rezultă din Fișa de evidență încheiată ca urmare a verificării Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, înscris aflat la dosarul de pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat.
Pe cale de consecință, date fiind dispozițiile art. 121 C. proc. civ., care reglementează o competență teritorială exclusivă de soluționare a litigiului, Înalta Curte reține că Judecătoria Oradea este competentă să soluționeze prezentul litigiu.
Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 ianuarie 2026.