ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1933/2025

Ședința publică din data de 11 decembrie 2025

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2022 la data de 12 septembrie 2022, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat instanței să constate stingerea dreptului pârâtei de a pretinde creanța rezultată din convențiile de credit nr. x din 10 mai 2006 și nr. 3425 din 20 martie 2008, încheiate între reclamantă și C., radierea din cuprinsul Cărților Funciare nr. x D., nr. x D. și nr. x D. a ipotecilor, interdicțiilor și a oricăror alte notări sau înscrieri în favoarea Societa per la Gestione di E. (actuala B.) ca urmare a constatării stingerii dreptului acesteia de a pretinde creanța rezultată din convențiile de credit nr. x din 10 mai 2006 și nr. 3425 din 20 martie 2008 în baza cărora respectivele înscrieri și notări au fost efectuate, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2562 din 09 februarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea secției a I-a Civilă a Tribunalului Timiș la data de 21 februarie 2022, sub nr. x/2022.

La termenul de judecată din data de 26 aprilie 2023, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției a I-a Civilă. S-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș, fiind înregistrată cu nr. de dosar x/2022 la 29 mai 2024.

La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2023, secția a II-a civilă a Tribunalului Timiș a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a Civilă a Tribunalului Timiș și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată înregistrată în dosarul nr. x/2022 în favoarea Judecătoriei Timișoara.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și pe cale de consecință a fost înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți concurență neloială și exploatare întreprinderi, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința civilă nr. 33/PI/CC/05.10.2023, Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. SPA, având ca obiect acțiune în constatare, în favoarea secției a II-a Civile a Tribunalului Timiș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a civile la data de 09 noiembrie 2023 sub dosar nr. x/2022.

La termenul de judecată din data de 07 februarie 2024, reclamanta A. S.R.L. a depus note scrise prin care a făcut precizări cu privire la temeiul de drept al acțiunii, arătând că înțelege să invoce și dispozițiile art. 6 alin. (4) C. civ., arătând că față de data încheierii convențiilor de credit din anii 2006 și 2008, toate elementele privitoare la prescripție cad sub incidența vechii reglementări a Decretului nr. 167/1958 iar în situația în care instanța ar aprecia că în speță ar fi incidente și dispozițiile C. civ. în materia prescripției, față de prevederile art. 204 C. proc. civ., a arătat că înțelege să completeze petitul nr. 1 și în sensul învestirii instanței și cu "constatarea stingerii dreptului la acțiunea ipotecară" conform art. 2504 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 552/PI/24.05.2025, Tribunalul Timiș a respins excepția prematurității, a respins excepția lipsei de interes, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. SPA., a constatat, ca fiind prescris, dreptul pârâtei de a cere executarea silită a creanțelor rezultate din convenția de credit nr. x din 10 mai 2006 și din convenția de linie de credit nr. x din 20 martie 2008, a respins, în rest, acțiunea, a compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 10.357,33 RON, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 108.881,67 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Timiș, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, solicitând modificarea în parte a hotărârii apelate.

Prin decizia civilă nr. 372/A din 01 iulie 2025, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de apelanta reclamantă A. S.R.L.

Reclamanta A. S.R.L., a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel, solicitând instanței, casarea deciziei recurate și rejudecând în fond, să dispună admiterea în totalitate a acțiunii și modificarea considerentelor hotărârii apelate, conform motivelor de recurs formulate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ.

În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că hotărârea recurată nu conține motivele pe care se întemeiază în respingerea efectului pozitiv al lucrului judecat, invocat cu privire la efectul hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2020 și nr. 2725/30/2020.

Cu privire la acest aspect, a fost invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a susținut, că atât timp cât instanțele au reținut în toate cele trei dosare indicate mai sus, faptul că F. (actuala B.) nu are calitate procesuală activă să urmărească creanța preluată și creditorul care nu are dreptul să acționeze pentru a-și valorifica creanța, nu este creditor, atunci hotărârea apelată încalcă autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește efectul pozitiv al acesteia, instanța de apel, ca și cea de fond neputând acorda pârâtei-intimate o mai mare legitimitate în cadrul prezentului dosar comparativ cu cea stabilită în mod definitiv prin hotărârile judecătorești citate.

În opinia acesteia, atâta timp cât intimata-pârâtă nu are calitate procesuală activă să inițieze niciun demers judiciar împotriva sa pentru recuperarea creanței, aceasta ar echivala cu lipsa calității de creditor cu consecința radierii din Cartea Funciară a notărilor cu privire la ipoteca și interdicțiile înscrise, fiind lipsite de fundament.

În privința celui de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind noțiunea de creditor, cesiunea de creanță și funcționarea instituțiilor financiare nebancare.

Se invocă aplicarea greșită a prevederilor art. 1164, art. 1516, art. 1566-1594, art. 1582 alin. (1) C. civ. și ale art. 5. 2 alin. (2) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare.

A apreciat recurenta, că cele două instanțe au pronunțat hotărârile fără a face o distincție esențială între titularul formal al creanței și creditorul legitim. Chiar dacă cesiunea de creanță nu a fost desființată în mod expres prin nicio hotărâre a instanței, calitatea de creditor nu se reduce la simpla titularitate formală.

În virtutea soluțiilor pronunțate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2020 și nr. 2725/30/2020 mai sus menționate, acesta apreciează că creditorul care nu își poate valorifica creanța nu este creditor, această calitate presupunând posibilitatea de a exercita toate acțiunile necesare pentru a-și valorifica creanța. Conform dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., o persoană are calitate procesuală activă dacă este îndrituită să pretindă un drept subiectiv, iar în materia cesiunii de creanță, calitatea de creditor este condiția sine qua non pentru a putea pretinde executarea obligației.

Astfel, a concluzionat recurenta, deși prin sentința nr. 552/PI/24.05.2024 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată și a constatat ca fiind prescris dreptul pârâtei de a cere executarea silită a creanțelor rezultate din convenția de credit nr. x/10.05.2006 și din convenția de linie de credit nr. x/20.03.2008, soluția cu privire la cererea de constatare a stingerii dreptului intimatei-pârâte de a pretinde respectivele creanțe ca urmare a calității de titular al dreptului de creanță îi este prejudiciabilă influențând soluția pe fond cu privire la celelalte petite.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs a fost criticată determinarea de către instanța de fond a legii aplicabile în speță, învederându-se faptul că au fost încălcate de instanța de apel prevederile art. 6 alin. (2) C. civ., art. 5 alin. (1) și art. 102 din Legea de punere în aplicare a noului C. civ.. Recurenta a considerat că prevederile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13/2022 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, invocată de instanța de apel în justificarea aplicării noului C. proc. civ. nu este aplicabilă în speță.

A susținut autoarea căii de atac că a fost încălcat principiul neretroactivității legii civile, decizia invocată fiind aplicată greșit de către instanța de fond.

Față de normele de drept indicate ca fiind încălcate, a apreciat recurenta contractul de credit din 2006, respectiv din 2008, ca fiind acte juridice preexistente, iar cesiunea din 2018, un act derivat care nu modifică regimul juridic al creanței originare.

În considerarea aceluiași motiv de recurs, autoarea căii de atac, a invocat încălcarea prevederilor legale și în ceea ce privește determinarea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție al executării civile.

În argumentarea acestui motiv de recurs a susținut încălcarea prevederilor art. 2539 C. civ. și ale art. 1566 alin. (1) C. civ., coroborat cu cele ale 1568 alin. (1) C. civ. Conform acestora, în ceea ce privește dreptul de a cere executarea silită a oricărei creanțe în temeiul convențiilor de credit nr. x din 10 mai 2006 și nr. 3425 din 20 martie 2008, termenul de prescripție s-a împlinit cel mai târziu la data de 27 martie 2018, data semnării ultimelor acte adiționale cu G. SPA, fiind 27 martie 2015, iar după această dată, nu a existat niciun act de suspendare sau de întrerupere a prescripției, operând astfel efectul extinctiv al acesteia. Astfel legarea datei de începere a cursului prescripției de data cesiunii, reprezintă rezultatul aplicării greșite a normelor de drept mai sus enumerate.

În finalul cererii de recurs formulate, societatea A. S.R.L., sub incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a invocat încălcarea prevederilor art. 2428 C. civ. Semnatara căii de atac s-a arătat nemulțumită de motivarea referitoare la stingerea dreptului la acțiunea ipotecară și radierea înscrierilor din cărțile funciare prin prisma incidenței acestor prevederi.

A opinat aceasta că dispozițiile art. 2428 C. civ. nu au format obiectul interpretării prin decizia Înaltei Curți de Casație și justiție nr. 13/2022 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, astfel că instanța trebuie să se raporteze la o interpretare în conformitate cu textul enunțat de legiuitor.

Intimata-pârâtă B. SPA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Aceasta apreciează motivele de casare invocate ca fiind neîntemeiate, decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara fiind pronunțată cu justa aplicare a dispozițiilor legale incidente.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Curtea reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac ce are ca obiect exclusiv verificarea legalității hotărârii atacate, iar nu rejudecarea fondului litigiului.

Instanța de recurs nu este chemată să stabilească din nou situația juridică dedusă judecății, ci să verifice dacă instanța de apel a aplicat și interpretat corect normele de drept incidente, în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest cadru, Curtea va analiza criticile recurentei prin prisma încadrării lor reale în motivele de casare invocate, iar nu prin prisma denumirii formale date de parte.

Într-o primă critică, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta invocă aplicarea greșită a normelor de drept material privind calitatea de creditor.

Recurenta critică de fapt modalitatea în care instanța de apel a interpretat noțiunea de creditor, raportul dintre calitatea de creditor și calitatea procesuală activă, precum și efectele lipsei autorizării intimatei asupra existenței dreptului de creanță.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Instanța de apel a realizat o distincție corectă și conformă cu dispozițiile C. civ. între dreptul material de creanță dobândit prin cesiune și exercițiul procesual al acestui drept, supus condițiilor procedurale prevăzute de lege.

Contrar susținerilor recurentei, calitatea de creditor este un drept substanțial, izvorât din cesiunea de creanță, iar nu din posibilitatea imediată de valorificare judiciară a acestuia. Lipsa calității procesuale active, astfel cum a fost reținută în alte litigii dintre părți, reprezintă o sancțiune de ordin procedural, care nu afectează existența dreptului de creanță în patrimoniul cesionarului.

În dreptul civil, calitatea de creditor este determinată exclusiv de existența unui drept de creanță în patrimoniul unei persoane, drept născut dintr-un izvor juridic valid (în speță, cesiunea de creanță). Cesiunea este un act translativ de drepturi care produce efecte de plin drept, fără a fi condiționată de îndeplinirea unor cerințe procedurale ulterioare, astfel cum rezultă din art. 1566 și urm. C. civ.

Textele invocate de recurentă (art. 1164, art. 1516, art. 1566 și urm. C. civ.) nu consacră identitatea dintre dreptul material și exercițiul său procesual, ci dimpotrivă, confirmă faptul că dreptul de creanță există independent de posibilitatea temporară de a-l valorifica în instanță.

Lipsa posibilității de a exercita, la un moment dat, acțiuni judiciare pentru valorificarea creanței nu afectează existența dreptului de creanță, ci exclusiv exercițiul acestuia.

Se constată că recurenta invocă dispozițiile Legii nr. 93/2009 pentru a susține că lipsa autorizării intimatei ar avea ca efect pierderea calității de creditor.

Dispozițiile Legii nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare reglementează condițiile în care o entitate poate desfășura activități de creditare sau recuperare a creanțelor, fără a institui o sancțiune de drept material constând în pierderea calității de creditor în lipsa autorizării. Eventuala neîndeplinire a condițiilor legale pentru exercitarea activității este susceptibilă de a produce consecințe de ordin administrativ sau procedural, nu de a afecta validitatea cesiunii ori existența creanței.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat corect normele de drept material, respingând teza recurentei potrivit căreia lipsa calității procesuale active ar echivala cu inexistența calității de creditor.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, invocă recurenta încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material în determinarea de către instanța de apel a legii aplicabile în speță, raportat la decizia nr. 13/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și determinarea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție al executării silite.

Criticile recurentei referitoare la aplicarea Noului C. civ., la momentul de început al prescripției și la interpretarea deciziei nr. 13/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii sunt, în realitate, critici de netemeinicie, vizând reaprecierea situației juridice de fapt și a efectelor cesiunii, inadmisibile în calea de atac a recursului.

În mod corect, instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 706 C. proc. civ. și art. 2504 C. civ., raportat la momentul nașterii dreptului de a obține executarea silită, în conformitate cu dezlegarea obligatorie dată prin decizia mai sus enunțată. Aplicarea Noului C. civ. nu are caracter retroactiv, ci este determinată de momentul începerii cursului prescripției, aspect corect reținut de instanța de apel.

În privința criticilor legate de încălcarea normei de drept material prevăzută de dispozițiile art. 2428 C. civ., Înalta Curte constată că nici acestea nu pot fi primite.

Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 2428 C. civ., coroborate cu art. 2504 C. civ. și cu legislația specială, reținând caracterul imprescriptibil al acțiunii ipotecare și inexistența unui temei legal pentru radierea ipotecilor în lipsa stingerii obligației principale printr-un mod expres prevăzut de lege.

Prescripția dreptului de a obține executarea silită a creanței principale nu echivalează cu stingerea obligației, ci doar cu lipsirea temporară de forța executorie, astfel că nu poate conduce, pe cale accesorie, la radierea ipotecii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. recurenta invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2020 și nr. 2725/30/2020.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat.

Se reține că, pentru a opera efectul pozitiv al lucrului judecat, este necesar ca chestiunea juridică dezlegată anterior să fi fost soluționată definitiv și să fie determinantă pentru soluția din noul litigiu.

Hotărârile invocate au statuat exclusiv asupra lipsei calității procesuale active a intimatei în anumite demersuri judiciare concrete, fără a soluționa chestiunea calității de creditor titular al creanței rezultate din convențiile de credit. Or, autoritatea de lucru judecat operează doar cu privire la ceea ce a fost efectiv dezlegat prin hotărârea definitivă, iar nu cu privire la aspecte care nu au format obiectul judecății.

În consecință, instanța de apel nu a încălcat autoritatea de lucru judecat, ci a respectat întinderea exactă a efectelor hotărârilor definitive anterioare, fără a le extinde dincolo de ceea ce s-a judecat efectiv.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.-pretinsa nemotivare a hotărârii, este de asemenea nefondat.

Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde o motivare amplă, coerentă și structurată, instanța de apel răspunzând punctual tuturor criticilor formulate prin apel, inclusiv celor referitoare la efectele hotărârilor anterioare și la incidența autorității de lucru judecat.

Argumentele privind calitatea de creditor, legea aplicabilă, prescripția și acțiunea ipotecară sunt tratate explicit și logic.

Faptul că recurenta nu este de acord cu raționamentul instanței nu echivalează cu lipsa motivării. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează absența ori caracterul pur formal al motivării, ipoteză care nu se regăsește în speță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 372/A din 1 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. SPA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2025.