ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1938/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Asupra recursurilor civile de față;

Prin cererea înregistrată la data de 3 mai 2019 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, să se constate următoarele:

- că reclamanta s-a achitat de obligația stipulată în Convenția autentificată prin încheierea nr. 500 din 26.01.2005 de C. încheiată cu pârâta 1 și a construit partea din etajul V a extinderii Imobilului înscris în CF nr. x Timișoara (situat administrativ în Timișoara str. x cunoscut ca magazinul B.) menționată în planurile anexate convenției așa cum acestea au fost întocmite de S.C. D. S.R.L. și semnate spre neschimbare de părți;

- nulitatea absolută parțială a Adeverinței nr. x/12.09.2005 emisă de Consiliul Județean Timiș (pârâta 2) doar în ceea ce privește certificarea existenței la data emiterii sale, a construcției aferente etajului V (constând în suprafața de 306 mp din cadrul E. corp B extindere S.C. F. SRL) asumată de reclamantă prin Convenția autentificată sub nr. x de C., într-o primă teză prin raportare la depistarea falsului cuprins în actul atacat în contextul prevederilor art. 308 C. proc. civ. și în a doua teză din perspectiva fraudei la lege care alterează același înscris. În subsidiar (în situația în care are să se considere că extinderea și în ce privește etajul V fusese complet edificată la data emiterii adeverinței repudiate) doar cu privire la atestarea drept constructor a solicitantului actului atacat (pârâta 1) asupra construcției eferente etajului V (constând în suprafața de 306 mp din cadrul E. corp B extindere F. S.R.L.) asumată de reclamantă prin convenția autentificată sub nr. x de C.;

- să se dispună dezmembrarea suprafeței de 306 mp existentă la etajul V al extinderii imobilului respectiv a părții, aferente activ 8 corp B denumită în planurile de fundamentare a proiectului nr. 86/2003 (ce a stat la baza autorizației de construire nr. x/2004), ca extindere F. S.R.L. și asumată spre neschimbare de părți la data încheierii Convenției nr. 500/2005;

- să se dispună radierea din Cartea funciară a dreptului de proprietate asupra suprafeței de 306 mp ce urmează a se identifica prin dezmembrarea ce face obiectul petitului 3 al acțiunii, înscrisă pe numele pârâtei 1 B., ca urmare a admiterii petitului 2;

- să se dispună înscrierea reclamantei în Cartea funciară în calitate de proprietară asupra suprafeței de 306 mp ce urmează a se identifica după dezmembrare, prin efectul constatării îndeplinirii condițiilor stipulate în Convenția autentificată sub nr. x/2005 și al exprimării acordului expres al pârâtei 1 privitor la intabularea reclamantei, așa cum rezultă din același înscris;

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este continuatoarea în drepturi al antecesoarei sale F. S.R.L., în raporturile litigioase ce formează obiectul prezentului dosar, în considerentul în care a achiziționat de la această din urmă companie proprietățile imobiliare pe care le deținuse în cadrul imobilului cunoscut ca magazinul B. situat pe str. x, totodată preluând urmare a cesiunii de drepturi litigioase autentificate la data de 2 decembrie 2010 întreg dreptul litigios reprezentat de dreptul de proprietate asupra imobilului care a rezultat ca urmare a extinderii spațiului comercial B. și dreptul de proprietate asupra cotei din părțile comune indivize.

Pe de altă parte, pârâta B., urmare a fuziunii, a absorbit societatea B. S.A., astfel încât aceasta este continuatoarea drepturilor și obligațiilor entității absorbite.

Reclamanta a susținut faptul că tinde să reglementeze situația juridică a extinderii de la etajul V a imobilului cunoscut ca magazinul B. situat în Timișoara pe str. x, extindere în suprafață de 306 mp ce a fost edificată de reclamantă și care, ulterior, a fost înscrisă în cartea funciară în mod eronat pe numele B. S.A. ajungând, ca urmare a preluării patrimoniului acestei din urmă societăți, în proprietatea pârâtei B.

Prin încheierea de ședință pronunțată la 17.10.2019, instanța a admis excepția invocată și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a II - a civilă a Tribunalului Timiș.

Urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 22 noiembrie 2019.

La termenul de judecată din 10 decembrie 2019, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile a Tribunalului Timiș și a reținut pricina în vederea soluționării excepției astfel invocate.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020 pronunțată de secția a II-a civilă a Tribunalului Timiș, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției a II-a civile a Tribunalului Timiș, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Timiș și, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea stabilirii secției competente.

Prin sentința civilă nr. 72/CC/27.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2019, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Timiș.

Drept urmare, cauza a fost astfel din nou înregistrată pe rolul secției a II-a civile a Tribunalului Timiș la data de 24 februarie 2020, sub nr. x/2019**, în vederea soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 665/NLP/PI din 22 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a civile cu privire la cel de-al doilea petit al cererii de chemare în judecată; s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. S.R.L., invocată de pârâți prin întâmpinare; s-a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., CONSILIUL JUDEȚEAN TIMIȘ, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN TIMIȘ și UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALE A JUDEȚULUI TIMIȘ prin PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 631/A din 2 noiembrie 2021, a admis apelul declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 665/NLP/PI din 22 decembrie 2020, pronunțate de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

La data de 16 februarie 2022 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019**, recursurile declarate de recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș împotriva deciziei civile nr. 631/A din 2 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de apel și, în rejudecare, respingerea cererii de apel formulate în cauză, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței nr. 665/2020 a Tribunalului Timiș.

Întemeindu-și calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a dezvoltat următoarele critici:

Instanța de apel a reținut, sub un prim aspect, faptul că prima instanță, atunci când a admis excepția lipsei calității procesuale active, nu a analizat fiecare capăt de cerere în parte, neanalizând această cerință din perspectiva modalității în care raportul juridic a fost dedus judecății, respectiv a naturii juridice a acțiunii ce face obiectul fiecărui capăt de cerere în parte.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe Convenția nr. 500/26.01.2005 încheiată de societatea F. și societatea B. S.A. (antecesoarea recurentei-pârâte S.C. B.).

Astfel cum se poate observa, reclamanta solicită instanței de judecată:

i) să constate faptul că aceasta (A. S.R.L.) și-a îndeplinit obligațiile care derivă din Convenția nr. 500/26.01.2005;

ii) în urma constatării executării de către aceasta a obligațiilor care derivă din convenție, să se dispună dezmembrarea suprafeței construite de către aceasta din totalul suprafeței etajului V;

iii) tot în urma constatării executării de către aceasta a obligațiilor care derivă din convenție, să se dispună înscrierea în cartea funciară a suprafeței dezmembrate;

A. S.R.L. nu a fost parte la convenția dintre cele două societăți, ceea ce înseamnă că nu exista în patrimoniul acesteia nicio obligație cu privire la extinderea imobilului cunoscut ca fiind Magazinul B.. A. S.R.L. nu se identifică cu societatea F. S.R.L. Aceasta doar a încheiat în data de 9 mai 2011 un contract de drepturi litigioase care viza exclusiv dosarul nr. x/2009.

Prin urmare, dintr-o simplă analiză a cererii reclamantei și a Convenției nr. 500/26.01.2005, se poate observa că aceasta nu are calitatea necesară în vederea învestirii instanței cu solicitarea de a constata că și-a îndeplinit obligația de a construi care rezultă din Convenția nr. 500/26.01.2005, cât timp aceasta nu este parte în acea convenție și în patrimoniul acesteia nu s-a născut această obligație.

Obiectul convenției consta în faptul că societatea B. S.A. urma să construiască pe cheltuiala sa, partea din proiect ce cuprindea extinderile conform plan subsol, plan parter, plan etaj I-IV și partea din etaj V, menționată în planurile anexate, întocmite de către societatea D. S.R.L., iar societatea F. S.R.L. urma să construiască pe cheltuiala sa partea din etajul V menționată în planurile anexate, întocmite de către societatea D. S.R.L.

Așadar, este lesne de observat faptul că obiectul convenției nu are nicio influență asupra societății reclamante, aceasta producând efecte doar între părțile semnatare.

Din simpla verificare a cererii reclamantei cu subiectele raportului litigios, se poate observa că doar societatea F. S.R.L. ar fi putut învesti instanța cu cererea arătată la primul petit, întrucât aceasta a fost parte în convenție și aceasta ar fi trebuit să își îndeplinească obligația.

În cazul de față, nu a fost încheiată nicio cesiune de contract, obligația societății F. S.R.L. nefiind transferată sub nicio formă societății A. S.R.L.

Rezultă, așadar, că instanța de apel a admis apelul intimatei-reclamante în mod greșit, cu nerespectarea normelor de procedură prevăzute la art. 36 din C. proc. civ., care reglementează calitatea procesuală activă.

Este important să observat faptul că solicitarea reclamantei nu este în sensul ca instanța să constate existența unui drept de proprietate asupra suprafeței de 306 mp situate la etajul V din Magazinul B., ca urmare a încheierii contractului de cesiune, întrucât societatea F. S.R.L. și-a îndeplinit obligațiile care derivă din Convenția nr. 500/2004.

Solicitarea reclamantei vizează strict constatarea îndeplinirii de către aceasta a obligațiilor care derivă din Convenția nr. 500/2004. Or, constatarea lipsei calității procesuale active a reclamantei apare ca fiind corectă față de faptul că reclamanta nu este parte în acea convenție și nu s-a născut în sarcina acesteia nicio obligație, a cărei îndeplinire să se constate de către instanța de judecată.

Sub un al doilea aspect, Curtea de Apel Timișoara a reținut greșit că dreptul pretins, în baza căreia reclamanta și-a legitimat calitatea procesuală activă, este dreptul de proprietate asupra părții din etajul V din imobil, astfel cum a fost indicat la punctul nr. 3 din contractul de cesiune de drepturi litigioase (E.).

Astfel, s-a arătat că societatea reclamantă și-a legitimat calitatea procesuală și din perspectiva contractului de cesiune drepturi litigioase nr. 623/09.05.2011.

Prin acest contract de cesiune de drepturi litigioase, cedenta - societatea F. S.R.L. cesionează către cesionara - A. S.R.L. toate drepturile litigioase care fac obiectul dosarului nr. x/2009 aflat pe rolul Tribunalului Timiș.

În dosarul anterior menționat, reclamanta A. S.R.L. a continuat judecata pornită de societatea F. S.R.L., solicitând instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de convenție autentică în temeiul căreia să își intabuleze dreptul de proprietate, însă acțiunea a fost respinsă definitiv. Ulterior, la punctul 3 din contract, se dezvoltă ce reprezintă acest drept litigios și în ce constă.

Prin urmare, reclamanta s-a substituit societății F. S.R.L. doar în dosarul nr. x/2009, nu și în alte litigii care s-ar putea naște.

Recurenta-pârâtă a apreciat că este evidentă natura juridică a convenției, care oferă doar șansa de a obține dreptul ce face obiectul litigiului.

Vânzarea unui drept litigios are un caracter aleatoriu, șansa de câștig sau de pierdere existentă pentru fiecare parte depinzând de modul cum se va termina procesul (elementul alea). Printr-o asemenea vânzare, practic vânzătorul transferă asupra cumpărătorului (care va intra în proces în locul vânzătorului) riscurile terminării într-un anume fel a procesului existent.

Așadar, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase nu s-a transferat dreptul de proprietate, ci doar "șansa" de a dobândi dreptul ce face obiectul litigiului. Indiferent cum ar încerca reclamanta să inducă faptul că "părțile au stabilit că se transferă dreptul de proprietate al cedentului indiferent de forma în care urmează să fie accesat", este evident faptul că această convenție pe care reclamanta se întemeiază este una de transmitere a unor drepturi litigioase, cu privire la care există un risc, iar nu efectiv dreptul de proprietate despre care aceasta face vorbire.

Dreptul continuă să rămână litigios și după vânzare până la data soluționării definitive a procesului. Abia în momentul pronunțării hotărârii (care va rămâne definitivă), cumpărătorul va constata dacă vânzarea a fost profitabilă (pentru el) sau nu. În cazul de față nu a fost una profitabilă, întrucât intimata- reclamantă a continuat judecata pornită de societatea F. S.R.L., solicitând instanței de judecată să pronunțe o hotărâre care să țină loc de convenție autentică, în temeiul căreia să își intabuleze dreptul de proprietate, însă acțiunea a fost respinsă definitiv.

Mai mult, legea nu face distincție cu privire la natura dreptului sau lucrului, aceasta însemnând că pot face obiectul vânzării drepturi reale, drepturi de creanță, drepturi corporale sau incorporale etc. Așadar, la punctul 3 din contractul de cesiune, se dezvoltă doar natura dreptului care face obiectul contractul de cesiune a drepturilor litigioase și nu presupune faptul că apelantei i s-a transmis dreptul de proprietate, ci doar șansa de a-l dobândi doar în cadrul acelui litigiu. Având în vedere că demersul a fost respins cu titlu definitiv, s-a stins și șansa apelantei de a-1 obține prin orice alt demers.

În mod greșit a reținut instanța de apel faptul că este îndeplinită condiția calității procesuale active prin prisma faptului că reclamanta se prevalează de un act juridic prin care a dobândit, ca drept litigios, dreptul pe care îl afirmă în cadrul acțiunii deduse judecății. În realitate, societatea reclamantă nu a dobândit dreptul pe care îl afirmă în prezentul litigiu. Dreptul dobândit de către aceasta a fost strâns legat de dosarul nr. x/2009, însă odată stins respectivul litigiu, a încetat și dreptul litigios.

Autoarea recursului consideră că instanța de apel a dat o interpretare greșită convenției de cesiune a unui drept litigios, făcând abstracție de natura juridică a actului prin care reclamanta a obținut acel drept și de elementul de risc din acest contract. A solicitat să se observe faptul că reclamanta a fost o continuatoare în drepturi procesuale a societății F. S.R.L. și, nicidecum, o continuatoare în dreptul de proprietate asupra extinderii pe care aceasta susține că a realizat-o.

Pe de altă parte, este evident greșită soluția Curții de Apel Timișoara, care consideră că, în demersul său de stabilire a calității procesuale active, prima instanță a subsumat acestei condiții chestiunea existenței/inexistenței dreptului litigios dobândit de către reclamantă prin contractul de cesiune.

Tribunalul Timiș a analizat calitatea procesuală activă prin prisma Convenției nr. 500/2004, dar și prin prisma calității de proprietar asupra altor imobile din Magazinul B..

Chiar dacă se putea dispune admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei doar în urma analizării Convenției nr. 500/2004, prima instanță a analizat și conținutul contractului de cesiune de drepturi litigioase, constatând, în mod corect, că acesta se limitează la doar la dosarul nr. x/2009.

Relativ la susținerea Curții de Apel Timișoara potrivit căreia acțiunea purtată în dosarul nr. x/2009 a fost respinsă, cu titlu definitiv, pentru un fine de neprimire, iar instanțele nu au reținut că reclamanta nu ar fi dobândit niciun drept în temeiul Convenției nr. 500/2004, acesta reprezentând un motiv pentru care dreptul litigios al reclamantei ar subzista, astfel că s-ar justifica calitatea procesuală activă, recurenta-pârâtă arată că reprezintă o interpretare și aplicare greșită a normelor care reglementează caracterul litigios al unui drept.

Potrivit dispozițiilor art. 1653 alin. (3) din C. civ., "dreptul este litigios dacă există un proces început și neterminat cu privire la existența sau întinderea sa". Or, în cazul de față, prin contractul de cesiune de drepturi litigioase nu s-a transferat dreptul de proprietate, ci doar "șansa" de a dobândi dreptul ce face obiectul litigiului, aceasta fiind pierdută odată cu respingerea definitivă a cererii în dosarul nr. x/2009.

Pe de altă parte, recurenta a menționat că prin hotărârile pronunțate în acest dosar, instanțele de judecată în analiza finelui de neprimire, prin decizia nr. 1398/08.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în soluționarea recursului declarat de A. S.R.L., s-a reținut cu titlu definitiv faptul că pârâta (B.) nu a realizat decât partea din extindere ce îi revenea, iar nu și partea aferentă recurentei, iar o interpretare contrară nu poate fi primită, în sensul că ar exista o clauză prin care B. S.A. s-ar fi obligat să transfere un drept real către societatea reclamantă.

Așadar, prin hotărârile pronunțate în apel și recurs în dosarul nr. x/2009, pe lângă faptul că s-a stabilit cu titlu definitiv faptul că acea convenție încheiată între societatea F. S.R.L. și B. S.A. nu dă naștere în favoarea acesteia a unui drept de proprietate, s-a stabilit și faptul că societatea B. a construit doar partea care îi revenea, nu și cea a societății F. S.R.L.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, respingerea apelului formulat de reclamanta A. S.R.L., cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe.

A criticat decizia civilă nr. 631/A din 2 noiembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., soluția instanței de apel fiind dată cu încălcarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 36 din C. proc. civ. referitoare la calitatea procesuală, precum și a prevederilor art. 1653 alin. (3) din C. civ. care definesc noțiunea de drepturi litigioase.

Autoarea recursului consideră că în mod greșit Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantei și a trimis cauza, spre rejudecare, către prima instanță, în condițiile în care, în realitate, reclamanta nu poate avea calitate procesuală activă.

Conform art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății.

În prezentul litigiu, chemarea în judecată a Președintelui Consiliului Județean Timiș privește petitul nr. 2 al cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta solicită instanței să constate nulitatea absolută parțială a Adeverinței nr. x/12.09.2005 emise de Președintele Consiliului Județean Timiș în favoarea unui alt subiect de drept, respectiv a pârâtei din cauza de față.

Potrivit regimului general al nulității, calitate procesuală activă într-o cauză vizând constatarea nulității absolute a unui act o poate avea orice persoană care are un interes legitim.

În speță, pentru petitul nr. 2 al cererii de chemare în judecată, la fel ca și pentru celelalte capete de cerere, reclamanta încearcă să-și justifice interesul promovării acțiunii, în baza Convenției nr. 500/26.01.2004 încheiată între F. S.R.L. și B. S.A., prevalându-se și de contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 623/09.05.2011, încheiat între F. S.R.L. și reclamantă.

În ceea ce privește Convenția nr. 500/26.01.2004 încheiată între F. S.R.L. și B. S.A., reclamanta nefiind parte a convenției, nu își poate justifica calitatea procesuală activă în baza acestei convenții.

Prin Convenția nr. 500/26.01.2004, părțile semnatare F. S.R.L. și B. S.A. au convenit cu privire la efectuarea unor construcții în baza unui proiect ce viza extinderea magazinului B., urmând ca fiecare dintre părți să consimtă la intabularea extinderii efectuate de către cealaltă parte.

Așa cum se poate observa din conținutul acestei convenții, A. S.R.L. nu este parte, părțile semnatare ale acesteia fiind societățile F. S.R.L. și B. S.A.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu se poate prevala de convenție, întrucât aceasta produce efecte doar asupra părților contractante, nu și asupra unor terți.

Prin urmare, din simpla verificare a identității dintre persoana reclamantei și subiectul raportului juridic litigios, rezultă că doar societatea F. S.R.L. ar fi putut învesti instanța cu cererea de chemare în judecată, întrucât doar aceasta a fost parte a convenției menționate mai sus.

În speță, nu a existat o cesiune a Convenției nr. 500/26.01.2004, obligațiile societății F. S.R.L. nefiind transferate societății A. S.R.L.

Pentru aceste argumente, recurentul-pârât apreciază că admiterea de către instanța de apel a apelului intimatei-reclamante s-a făcut în mod greșit, cu încălcarea normelor de procedură prevăzute la art. 36 din C. proc. civ., referitoare la calitatea procesuală activă.

Recurentul-pârât a mai susținut faptul că intimata-reclamantă încearcă să își justifice calitatea procesuală activă și în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 623/09.05.2011, încheiat între F. S.R.L. și intimata-reclamantă.

Cu toate acestea, prin acest contract de cesiune de drepturi litigioase i-au fost cesionate intimatei-reclamante doar drepturile litigioase din dosarul nr. x/2009 și, nicidecum, dreptul de proprietate asupra unei părți din construcția edificată conform Convenției nr. 500/2004.

La finalul litigiului ce format obiectul acestui dosar, ca urmare a pierderii procesului de către reclamantă, contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 623/09.05.2011 și-a încetat valabilitatea, nemaiexistând drepturi litigioase care să poată fi valorificate de cesionară în temeiul aceleiași cesiuni.

Potrivit prevederilor punctului 1 din contractul de cesiune de drepturi litigioase, autentificat sub nr. x/09.05.2011, "cedenta F. S.R.L. cesionează către cesionara A. S.R.L. toate drepturile litigioase principale și accesorii ce fac obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ", iar la punctul 2 al acestei convenții se prevede că "cesiunea se face cu titlu gratuit și presupune asumarea în viitor, de către cesionară, de la data încheierii convenției de față, a tuturor obligațiilor decurgând din purtarea și administrarea pe mai departe litigiului ce face obiectul dosarului cu nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, cu toate cheltuielile care le presupun aceste sarcini".

În dosarul anterior, intimata-reclamantă, invocând acest contract, a continuat judecata începută de societatea F. S.R.L., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de convenție autentică în baza căreia să intabuleze dreptul de proprietate, însă acțiunea sa a fost respinsă definitiv.

În conformitate cu prevederile art. 1653 alin. (3) din C. civ., dreptul este litigios dacă există un proces început și neterminat cu privire la existența și întinderea sa.

Față de aceste prevederi legale, dreptul supus unui proces este litigios până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, dată la care încetează caracterul litigios.

În speță, în dosarul nr. x/2009, acțiunea continuată de apelantă în temeiul contractului de cesiune drepturi litigioase a fost respinsă definitiv.

Prin urmare, drepturile litigioase ce au făcut obiectul respectivului dosar fiind tranșate în mod irevocabil de instanțe, acestea nu mai au în prezent caracter litigios, astfel că intimata-reclamantă nu mai poate invoca pretenții noi, întemeiate pe același contract de cesiune.

Instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor art. 1653 alin. (3) din C. civ. atunci când a reținut că intimata-reclamantă își justifică calitatea procesuală activă, întrucât i-a fost transmis un drept de proprietate prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/09.05.2011.

În realitate, intimatei-reclamante i-a fost transmis doar un drept litigios, strâns legat de dosarul nr. x/2009, astfel că odată stins acest litigiu, în conformitate cu prevederile art. 1653 alin. (3) din C. civ., a încetat și dreptul litigios.

La data de 21 aprilie 2022, Unitatea Administrativ Teritorială Județul Timiș, Consiliul Județean Timiș și Președintele Consiliului Județean Timiș au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat admiterea ambelor recursuri.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a transmis întâmpinare, la aceeași dată, solicitând respingerea recursurilor, ca nefondate.

Recurenții-pârâți nu au formulat răspuns la întâmpinare.

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 16 iunie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 6 octombrie 2022, cu citarea părților.

Înalta Curte, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., urmând a o respinge, întrucât din conținutul cererilor de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reținută incidența art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursurile în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce succed.

Cu titlu preliminar, instanța supremă reține că recursurile formulate în cauză conțin, în esență, aceleași critici formulate împotriva deciziei civile nr. 631/A din 2 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, astfel că, pentru o motivare unitară a soluției, va răspunde prin considerente comune ambelor recursuri.

În esență, recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș critică hotărârea instanței de apel susținând că în mod greșit Curtea de Apel Timișoara a admis apelul reclamantei și a trimis cauza, spre rejudecare, către prima instanță, în condițiile în care, în realitate, reclamanta nu poate avea calitate procesuală activă.

Astfel, s-a arătat că pentru petitul nr. 2 al cererii de chemare în judecată, la fel ca și pentru celelalte capete de cerere, reclamanta S.C. A. S.R.L. încearcă să-și justifice interesul promovării acțiunii, în baza Convenției nr. 500/26.01.2004 încheiată între F. S.R.L. și B. S.A., prevalându-se și de contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 623/09.05.2011, încheiat între F. S.R.L. și reclamantă.

Criticile recurenților-pârâți sunt nefondate, întrucât nu au fost încălcate normele de procedură prevăzute la art. 36 din C. proc. civ., instanța de apel pronunțând o soluție legală cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei S.C. A. S.R.L.

Calitatea procesuală reprezintă identitatea care trebuie să existe între părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Această identitate trebuie să se materializeze prin echivalența dintre persoana reclamantului și titularul dreptului, respectiv pârâtul și cel obligat la respectarea dreptului și, pe cale de consecință, se întrunește condiția calității procesuale. Altfel spus, prin calitate procesuală se înțelege îndreptățirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară (legitimatio ad causam).

Capacitatea procesuală (legitimația ad processum) reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacității civile din dreptul civil material, definită ca fiind acea parte a capacității juridice a persoanei care constă în capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile civile și de a avea și a-și asuma obligații civile, prin încheierea de acte juridice. Persoana care are capacitate de folosință în sens material are și capacitate procesuală în legătură cu drepturile și obligațiile sale.

Pe de altă parte, calitatea procesuală (legitimația ad causam) semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere. Ea este traducerea procesuală a calității de titular al dreptului, puterea în virtutea căreia o persoană exercită acțiunea în justiție, mai precis, puterea de a acționa în justiție, justificată de un interes personal și direct.

Se impune a se face următoarea precizare: calitatea procesuală nu este pur și simplu "titlul" sub care o persoană figurează în proces, ci "puterea" de a acționa în justiție.

Ca atare, calitatea procesuală activă presupune, așa cum în mod judicios a statuat și instanța de apel, existența unei identități între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecății. Reclamantul este persoana fizică sau juridică care pretinde că un drept sau un interes al său i-a fost încălcat sau nesocotit și care cere realizarea sau valorificarea acestuia pe cale judiciară.

În speță, pentru a hotărî în privința calității procesuale active, prima instanță a reținut că reclamanta nu a fost parte la Convenția nr. 500/2004 și că obiectul contractului de cesiune de drepturi litigioase a fost reprezentat de drepturile litigioase principale și accesorii care au făcut obiectul dosarului nr. x/2009, dosar soluționat irevocabil de către instanțele de judecată.

Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă a concluzionat în sensul că drepturile astfel dobândite nu mai au în prezent caracter litigios, reținând, totodată, că reclamanta nu a invocat în cuprinsul acțiunii drepturi distincte, de natură reală, izvorâte strict din calitatea sa de coproprietar al clădirii.

Sub un prim aspect, Curtea de Apel Timișoara a constatat că, analizând condiția calității procesuale active în persoana reclamantei, prima instanță nu s-a raportat la fiecare capăt de cerere în parte, deoarece nu a analizat această cerință din perspectiva modalității în care raportul juridic a fost dedus judecății, respectiv a naturii juridice a acțiunii ce face obiectul fiecărui capăt de cerere.

Contrar celor susținute pe calea întâmpinărilor la apel, instanța de prim control judiciar a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a invocat dreptul său de proprietate asupra părții din etajul al IV-lea al imobilului B. ca izvor direct, respectiv ca temei al dreptului afirmat pe calea acțiunii deduse judecății, ci pentru a lămuri situația de fapt, reclamanta a arătat că a dobândit de la aceeași S.C. F. S.R.L. dreptul de proprietate și asupra părții din etajul al IV-lea (constând în E.), drept dobândit în perioada edificării extinderii imobilului cu etajul al V-lea. Așa cum rezultă din conținutul art. 36 C. proc. civ., pentru a se reține ca fiind îndeplinită cerința calității procesuale active, necesară este existența identității dintre persoana reclamantului și titularul dreptului afirmat, această condiție fiind totodată suficientă din perspectiva condițiilor de exercitare a acțiunii civile, prevăzute la art. 32 C. proc. civ.. Condiția calității procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. apare ca fiind îndeplinită, deoarece aceasta se prevalează de un act juridic prin care a dobândit, ca drept litigios, dreptul pe care îl afirmă în cadrul acțiunii ce formează obiectul dosarului nr. x/2019

În perfect acord cu dispozițiile art. 36 C. proc. civ., instanța de prim control judiciar a reținut că existența sau inexistența acestui drept în patrimoniul reclamantei constituie o chestiune de fond, iar nu una ce ține de condițiile de acces la instanță.

Din considerentele sentinței tribunalului reiese că, în demersul său de stabilire a calității procesuale active, prima instanță a subsumat acestei condiții chestiunea existenței/inexistenței dreptului litigios dobândit de către reclamantă prin contractul de cesiune de creanță, constatând inexistența acestuia, ca urmare a simplului fapt că litigiul, pe parcursul căruia a fost încheiat contractul de cesiune a drepturilor litigioase și în raport de care dreptul litigios transmis a fost individualizat, a fost soluționat irevocabil, astfel că dreptul nu mai este de natură litigioasă.

O atare analiză este cel puțin incompletă de vreme ce din considerentele sentinței tribunalului nu reiese că această concluzie s-a desprins în urma interpretării contractului prin care dreptul litigios a fost transmis, pentru a stabili obiectul și efectele acestuia, considerentele hotărârilor judecătorești prin care a fost soluționat irevocabil dosarul nr. x/2009 fiind, la rândul lor, ignorate, ceea ce a și condus la o abordare disociată a celor două acte de care s-a prevalat reclamanta, respectiv Convenția nr. 500/2004 și Contractul de cesiune de drepturi litigioase.

În această din urmă privință, Curtea de Apel Timișoara a reținut că acțiunea inițiată de S.C. F. S.R.L. și continuată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a fost respinsă în considerarea unui fine de neprimire și anume neîntrunirea condițiilor pentru promovarea unei acțiuni în prestație tabulară, acțiune pentru care reclamanta a optat în ideea valorificării drepturilor sale pretinse în temeiul Convenției nr. 500/2004.

Așadar, în dosarul nr. x/2009, instanțele nu au stabilit că reclamanta nu a dobândit nici un drept în temeiul Convenției nr. 500/2004, ci doar că mijlocul juridic ales pentru realizarea drepturilor pretinse nu a fost cel adecvat.

Înalta Curte constată că recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș au reiterat în calea de atac a recursului, argumentele expuse prin întâmpinările depuse la dosarul Curții de Apel Timișoara, arătând că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu justifică calitatea procesuală activă în dosarul de față, nici în baza Convenției nr. 500/26.01.2004 încheiată între F. S.R.L. și B. S.A., nici în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 623/09.05.2011, încheiat între F. S.R.L. și reclamantă.

Procedând în această manieră recurenții au ignorat faptul că toate aceste susțineri au primit un răspuns specific din partea instanței de prim control judiciar și că, prin urmare, motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigențelor acestei căi extraordinare de atac în reformare.

O altă critică supusă analizei se referă la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, sens în care recurenții-pârâți au redat conținutul dispozițiilor art. 1653 alin. (3) din C. civ. potrivit cărora "dreptul este litigios dacă există un proces început și neterminat cu privire la existența sau întinderea sa".

Față de aceste prevederi legale, recurenții au apreciat că dreptul supus unui proces este litigios până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, dată la care încetează caracterul litigios. În speță, acțiunea continuată de apelanta S.C. A. S.R.L. în temeiul contractului de cesiune drepturi litigioase autentificat sub nr. x/09.05.2011 a fost respinsă definitiv în dosarul nr. x/2009. Prin urmare, drepturile litigioase ce au făcut obiectul respectivului dosar fiind tranșate în mod irevocabil de instanțe, acestea nu mai au în prezent caracter litigios, astfel că intimata-reclamantă nu mai poate invoca pretenții noi, întemeiate pe același contract de cesiune.

Răspunzând acestor critici, Înalta Curte arată că invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în recurs și identificarea unei norme de drept material nu este suficientă pentru a contura încălcarea legii prin hotărârea atacată în lipsa oricărui efort al părții de a demonstra în ce a constat greșeala instanței inferioare. Un atare procedeu nu poate reprezenta în sine un motiv de casare și nici nu obligă instanța de recurs la o evaluare din oficiu a aplicării legii; examinarea recursului nu presupune de plano, o rejudecare a cauzei, ci numai analiza pretinselor greșeli de judecată care, prin modul lor de argumentare, fac posibilă încadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, criticile subsumate acestui caz de nelegalitate tind să demonstreze tot lipsa calității procesuale active a reclamantei.

Se cuvine subliniat, în final, că recurenții nu au criticat aplicarea greșită a legii, ci aplicarea legii la o situație de fapt pe care o consideră eronată, așa încât, pe baza celor expuse, expunerile recurenților nu se pot integra în controlul de legalitate solicitat prin recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate de recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș împotriva deciziei civile nr. 631/A din 2 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) din același cod, recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș vor fi obligați, în solidar, la plata sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., conform documentelor justificative aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș împotriva deciziei civile nr. 631/A din 2 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondate.

Obligă recurenții-pârâți S.C. B. și Președintele Consiliului Județean Timiș, în solidar, la plata sumei de 11.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.