Decizia nr. 541/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată la data de 11 noiembrie 2019, reclamanta S.C. Aplicații Tehnice Reforme și Construcții S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând: - notarea în CF x UAT Livada a construcției edificate pe terenul situat în sat Sânleani FN comuna Livada, înscris în CF x UAT Livada și întabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra acesteia, cu titlu de construire, în temeiul art. 885 raportat la art. 876 al 2 din C. civ. - autorizarea reclamantei să cumpere terenul proprietatea pârâtului, situat în sat Sânleani FN comuna Livada, înscris în CF x UAT Livada, la prețul ce se va stabili prin expertiză, în temeiul art. 581 lit. b), raportat la art. 1561 din C. civ. - în caz de refuz al pârâtului de a se prezenta la notar, suplinirea consimțământul pârâtului la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, în temeiul art. 1516 din C. civ. - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 93 din 18 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă exercitată de reclamantă S.C. Aplicații Tehnice Reforme și Construcții S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect notare construcții, obligația de a face și rectificare CF, fără cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 62 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă s-a respins excepția tardivității apelului. S-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. Aplicații Tehnice Reforme și Construcții S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 93/18 iunie 2020 pronunțată în dosar nr. x/2019 al Tribunalului Arad.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 62 din 22 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs reclamanta S.C. B..

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție și apărările formulate de părți: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 28 iunie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5. Prin rezoluția din 28 iulie 2021, s-au dispus măsurile procesuale prevăzute de art. 490 din C. proc. civ. și s-au consemnat mențiunile referitoare la timbrarea cererii de recurs. Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, având în vedere mențiunea "definitivă" din dispozitivul deciziei recurate și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de textul legal. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin încheierea de ședință din 23 septembrie 2021, a fost respinsă cererea formulată de recurentă de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Memoriul de recurs Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 62 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și admiterea acțiunii civile introductive de instanță. Prezentând istoricul litigiului, recurenta a arătat că a edificat o construcție pe terenul situat în sat Sânleani FN, comuna Livada, înscris în CF x Livada, teren care, la data edificării construcției, era proprietatea societății. Ulterior, profitând de o datorie pe care reclamanta a avut-o la S.C. C. S.R.L., pârâtul a achiziționat la licitație publică terenul înscris în CF x Livada, cu prețul de 27.000 RON, prin Actul de adjudecare din 29.07.2016, întocmit în dosarul de executare nr. 18/2012 al BEJ D.. Susține că rezultă cu evidență faptul că pârâtul a adjudecat doar terenul, nu și construcția, întrucât la data adjudecării nu era notată construcția, nici în cartea funciară și nici în evidențele primăriei, astfel încât acesta nu putea dobândi decât suprafața de teren înscrisă în CF x Livada. În aceste condiții, consideră că este incident în cauză art. 586 din C. civ. care prevede că autorul lucrării este de bună credință dacă se întemeiază pe cuprinsul cărții funciare, în care, la data efectuării lucrării, era înscris ca proprietar al imobilului. Construcția nu a fost întabulată în cartea funciară, deoarece făcea parte dintr-un complex de locuințe, care nu erau finalizate, întabularea urmând să se realizeze pentru toate cele 14 construcții edificate pe teren. Ca urmare a notării construcției și întabulării dreptului de proprietate asupra acesteia, cu titlu de construire, în cauză devine incident art. 581 din C. civ., respectiv se află în situația clasică a lucrărilor autonome, cu caracter durabil, efectuate cu bună credință asupra imobilului altuia. În aceasta situație, proprietarul terenului, respectiv pârâtul, are două drepturi alternative conferite de art. 581 din C. civ., respectiv să ceară instanței înscrierea sa ca proprietar al lucrării, plătind contravaloarea acesteia, sau să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea pe care ar fi avut-o, dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat. Așa cum a arătat, având în vedere că pârâtul refuză să își exercite aceste drepturi alternative, stând într-o pasivitate convenabilă lui, dar păgubitoare pentru societatea reclamantă, aveau îndrituirea de a cere instanței valorificarea acestor posibilități în numele pârâtului, care a devenit astfel debitorul unei obligații corelative. Apărarea pârâtului, potrivit căreia a achiziționat și construcția, aceasta fiind trecută în procesul-verbal de licitație, nu are susținere juridică în titlul său de proprietate, respectiv actul de adjudecare, unde nu se face nicio referire la construcție. Or, procesul-verbal de licitație nu conferă drept de proprietate, ci consemnează doar mersul licitației. Actul care conferă drept de proprietate este actul de adjudecare, care se întabulează în cartea funciară. Este de observat că în actul de adjudecare nu s-a făcut nici măcar o referire la construcție, ci doar la imobilul înscris în CF x Livada, care constă doar în teren intravilan. Într-adevăr, la acel moment au formulat contestație la executare, știind că a fost evaluată și construcția și crezând că în actul de adjudecare va fi trecută și construcția. A învederat instanței de executare faptul că nu se poate vinde cu 5.000 euro un teren și o casă care valorează 70.000 euro. Ulterior, emițându-se actul de adjudecare, a constatat că s-a vândut numai imobilul teren înscris în CF, situație care s-a păstrat până în prezent în evidențele CF. Instanța a reținut, în defavoarea recurentei, statuările din decizia RIL nr. 13/2019 a ÎCCJ, care prevăd că lipsa autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție a lucrării constituie impedimente pentru recunoașterea dreptului de proprietate asupra construcției. Astfel, instanța a interpretat această decizie în favoarea pârâtului, deoarece impută reclamantei edificarea construcției în acest regim ilicit, dar, în același timp, acordă pârâtului, prezumția unui dobânditor al construcției în regim licit. Consideră că decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii nu este aplicabilă în cauza, din doua considerente: în primul rând, fiind asimilată unei dispoziții legale civile de drept material, nu poate retroactiva potrivit art. 6 alin. (1) din Codul civili, întrucât construcția a fost edificată anterior anului 2019, data pronunțării deciziei ÎCCJ. În al doilea rând, societatea reclamantă nu a edificat cu rea-credința construcția, fără autorizație, ci datorita unor impedimente legate de PUZ-ul localității și de finalizarea tuturor construcțiilor începute. Astfel, într-o hotărâre a Consiliului Local Livada se prevede expres faptul ca nu se vor elibera autorizații de construire doar după introducerea utilităților pe cheltuiala beneficiarilor, fapt ce a determinat ca marea majoritate a construcțiilor din zona respectivă să fie edificate în această modalitate, ce nu îi este imputabilă. Consideră soluția instanței de apel ca fiind nelegală pentru faptul că a reiterat, în regim de "copy paste" motivarea primei instanțe, fără a motiva în maniera proprie soluția pronunțata asupra apelului. Instanța de apel a reținut soluția pronunțata în dosarul nr. x/2016 a Judecătoriei Arad, dosar prin care s-a admis contestația la executare, fiind obligat executorul să emită actul de adjudecare pentru imobilul în cauză și a apreciat că în aceasta situație dreptul de proprietate al intimatului nu mai poate fi pus în discuție. Aceasta motivare este cu totul străină de natura pricinii, deoarece textul de lege pe care este întemeiata prezenta acțiune, respectiv art. 581 lit. b) din C. civ., nu are nicio legătură cu modul în care intimatul a dobândit dreptul de proprietate, deci nici cu dosarul execuțional și nici cu contestația la executare anterior menționată. Aceste lacune ale hotărârii atrag incidența în cauza a art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. O altă critică vizează faptul că instanța a aplicat greșit art. 581 lit. b) din C. civ., ce reglementează accesiunea imobiliară, deoarece în cauză sunt întrunite condițiile acestei instituții de drept. Astfel, după cum rezultă atât din cuprinsul Actului de adjudecare cât și din extrasul de CF, obiect al adjudecării 1-a constituit doar terenul, construcția nefiind menționată sau notată în CF. În consecință, este evident că această construcție a rămas în proprietatea apelantei care a edificat-o, cererea acesteia de notare în CF fiind legală și temeinică. În urma notării construcției, reclamanta care are cu evidență regimul constructorului de bună credința, are dreptul de a opta pentru obligarea proprietarului terenului să cumpere construcția la un preț ce urma să fie stabilit prin expertiză. Aceasta proba nu a mai fost administrata în prima instanța, deoarece intimatul nu a contestat valoarea indicata de către executorul judecătoresc. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prioritar, analizând excepțiile invocate prin întâmpinare de către intimată, Înalta Curte are în vedere următoarele: Excepția inadmisibilității recursului Intimata susține această excepție prin argumentul că hotărârea judecătorească atacată are mențiunea "definitivă" ceea ce presupune în opinia sa că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Dispozițiile art. 457 din C. proc. civ. cu denumirea marginală " Legalitatea căii de atac" prevăd la alin. (2) că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului. Cum obiectul cauzei de față nu se încadrează în ipotezele prevăzute de art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., se constată că hotărârea atacată este supusă căii de atac a recursului. În speță, cum fondul cauzei a fost soluționat de tribunal, iar apelul de către curtea de apel, este aplicabil art. 483 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidentă excepția de la această regulă stabilită prin alin. (2) al aceluiași articol. În raport de cele arătate și de dispozițiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., se constată că decizia civilă nr. 62 din 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă este supusă căii extraordinare de atac a recursului, competența de soluționare a acestuia aparținând Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât excepția inadmisibilșității recursului va fi respinsă, ca nefondată. Cu privire la excepția nulității recursului, Înalta Curte reține că recurenta, prin criticile formulate a reclamant atât o lipsă de motivare a deciziei atacate cât și o aplicare greșită a normelor de drept material, aspecte de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., urmând a fi cenzurate de instanța de recurs pe acest temei de drept. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Recurenta a invocat ca motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reclamând lipsa de motivare a deciziei de către instanța de apel, care a preluat identic considerentele sentinței pronunțate de tribunal. Înalta Curte constată că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri în calea de atac a recursului se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Contrar celor arătate de recurentă, nu se poate reține lipsa argumentării raționamentului instanței de apel în confirmarea soluției primei instanțe, privind efectele puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1597/2016 a Judecătoriei Arad pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă, prin care s-a stabilit că este legală adjudecarea terenului și a construcției edificate pe acesta și că nu mai poate fi repusă în discuție întinderea dreptului de proprietate al pârâtului adjudecatar A.. Se constată că decizia atacată este corect argumentată în fapt și în drept, în limitele învestirii instanței de apel conform art. 477 C. proc. civ., dezlegarea dată de curte problemelor de drept deduse judecății în apel fiind pe deplin și coerent susținută de considerente care conduc la soluția din dispozitiv, fiind în concordanță cu actele și lucrările dosarului și cu textele legale incidente în cauză. Or, faptul că instanța de apel a constatat că tribunalul a dat o corectă calificare juridică actelor și faptelor deduse judecății, examinând cererea din prisma motivelor de apel formulate, dar cu o motivare care o nemulțumește pe recurentă, nu este de natură să conducă la concluzia nemotivării deciziei atacate conform art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care să facă aplicabil motivul de casare invocat. De altfel, potrivit art. 477 C. proc. civ., instanța de apel nu putea proceda la o nouă judecată în fond decât în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelantă, așa cum rezultă din adagiul tantum devolutum quantum apellatum, ceea ce nu s-a supus apelului trecând în puterea lucrului judecat, iar instanța de recurs nu are atributul de a reconfigura situația de fapt prin reinterpretarea probelor administrate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Acest caz de casare privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată. Critica reclamantei vizează interpretarea eronată a dispozițiilor art. 581 alin. (1) lit. b) din C. civ. ce reglementează accesiunea imobiliară, apreciindu-se că instanța a reținut în mod greșit situația de fapt, prin aceea că a dat eficiență efectului negativ de lucru judecat al hotărârii pronunțate în contestația la executare, având ca obiect actul de adjudecare a imobilului. Răspunzând acestui motiv de apel, Curtea de apel Timișoara a argumentat de ce sentința tribunalului a fost legală, de vreme ce prin hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit întinderea dreptului de proprietate al adjudecatarului, intimatul A.. Modalitatea în care instanța de apel s-a raportat la efectele hotărârii anterioare este corectă, cu respectarea principiului bis de eadem re ne sit actio care stă la baza acesteia, interzicând reluarea judecăților finite, întrucât o acțiune nu poate fi soluționată în mod definitiv decât o singură dată. Autoritatea de lucru judecat - ca formă de punere în valoare a efectului extinctiv, negativ al lucrului judecat - este, așa cum rezultă expres din dispozițiile art. 432 din C. proc. civ., de ordine publică, absolută și peremptorie, având în vedere că prin intermediul ei se urmărește împiedicarea unei noi judecăți și evitarea pronunțării unor soluții contradictorii. Or, obiectivul securității juridice și al ordinii sociale este cel care trebuie realizat prin respectarea a ceea ce o instanță a statuat deja în privința raporturilor litigioase ale părților. Este, de aceea, contrar ordinii publice readucerea în fața justiției și repunerea în dezbaterea judiciară a acelorași cereri, după ce au primit o soluționare definită. Prin urmare, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecății, se observă că prin hotărâre definitivă s-a constatat că licitația la care a fost adjudecat imobilul în litigiu nu a vizat numai terenul aferent construcției, așa cum suține recurenta, ci și clădirea edificată pe teren. În acest context, este evident că instanța de apel nu putea valorifica argumentele reclamantei, dând eficiență dispozițiilor art. 581 din C. civ. privind accesiunea imobiliară, pentru că se opunea la acest lucru ceea ce s-a statuat anterior în cadrul litigiului ce a avut ca obiect contestația la executare cu privire la imobilul adjudecat de către intimatul A.. Recurenta este nemulțumită și de modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit, apoi, situația de fapt în cauza dedusă judecății. Trebuie subliniat că potrivit dispozițiilor C. proc. civ. nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât acele critici care vizează nelegalitatea deciziei recurate, deoarece, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ. Pentru acest considerent acele critici ce privesc modul de interpretare a probelor ce tind la stabilirea unei alte situații de fapt nu pot fi primite în recurs. Cât privește critica referitoare la aplicabilitatea în speță a Deciziei RIL nr. 13/2019, se constată că în mod corect Curtea a apreciat că prin deciziile pronunțate în interesul legii se realizează o interpretare și aplicare unitară a legilor existente, ele nefiind o lege civilă nouă supusă principiului neretroactivității, dezlegarea dată problemelor de drept judecate fiind obligatorie de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, așa cum prevăd dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. Pe de altă parte, critică este lipsită de relevanță juridică întrucât Tribunalul a reținut în considerentele decisive efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 1597/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă în urma respingerii recursului declarat de recurenta-reclamantă și a menționat doar în susbsidiar decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, cu titlu exemplificativ pentru practica consolidată a instanțelor judecătorești. Pentru aceste considerente, nefiind incident în speță niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.