ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1185/2023

Ședința publică din data de 15 iunie 2023

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 4 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imoblelor, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei de compensare nr. 34537/15.07.2020, emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv sub aspectul numărului de puncte, pentru care s-a emis decizia de compensare și obligarea pârâtei la modificarea Deciziei de compensare emise în favoarea reclamantului, prin emiterea unei decizii modificate cu menționarea numărului corect de puncte la care reclamantul are dreptul, conform legislației în vigoare la data emiterii deciziei, respectiv 1.052.310,26 puncte (pentru construcțiile demolate în suprafață de 210,68 mp, suprafață utilă 165,16 mp și pentru terenul în suprafață de 2.238 mp, situate în Timișoara, str. x, jud. Timis).

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

La 21 iulie 2021, reclamantul a depus la dosar cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat anularea, în parte, a Deciziei de compensare nr. 34537/15.07.2020, emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, respectiv sub aspectul numărului de puncte, pentru care s-a emis decizia de compensare și obligarea pârâtei la modificarea Deciziei de compensare emise în favoarea reclamantului, prin emiterea unei decizii modificate cu menționarea numărului corect de puncte la care reclamantul are dreptul, conform legislației în vigoare la data emiterii deciziei, respectiv 1.222.030 puncte (pentru construcțiile demolate în suprafață de 210,68 mp, suprafață utilă 165,16 mp și pentru terenul în suprafață de 2.238 mp, situate în Timișoara, str. x, jud. Timis), respectiv, prin luarea în considerare a terenului de 1.678 mp ca teren construibil, cu valoarea de 90 eur/mp (fără aplicarea coeficientului prevăzut de lege pentru terenul arabil).

Prin sentința nr. 331 din 9 martie 2022, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 11 mai 2022, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect "Legea nr. 10/2001 - Legea nr. 165/2013", formulată de contestatorul B., în favoarea Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Pe cale de consecință, în raport de prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ. și de împrejurarea că măsurile reparatorii privesc un imobil situat în Timisoara, instanța a apreciat că Tribunalului Timiș ii revine competenta de soluționare a cauzei.

Învestită prin declinare, prin sentința civilă nr. 250 din 2 martie 2023, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Instanța a reținut că Tribunalul București, secția a III-a civilă a invocat și a soluționat excepția necompetenței teritoriale cu eludarea prevederilor art. 130-131 C. proc. civ., care impun verificarea (de regulă) a competenței la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate - fără a face distincție după cum părțile au cerut judecata în lipsă sau nu, ori sunt prezente la termen sau nu - și impun totodată ca necompetența teritorială de ordine publică să fie invocată, fie de către părți, fie de către instanță din oficiu, la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate.

Astfel, instanța a reținut că, din cuprinsul încheierii din data de 13.10.2021, reiese că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar Tribunalul București, deși nu s-a pronunțat expres asupra competenței, a dispus măsuri cu privire la probe, dispunând efectuarea unei adrese către pârâta CNCI cu mențiunea transmiterii dosarului administrativ.

Ulterior, la următorul termen de judecată din data de 09.03.2022, instanța a invocat din oficiu necompetența teritorială, admisă și a dispus, pe cale de consecință, declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Față de aceste considerente, s-a reținut că prima instanță sesizată nu a respectat dispozitiile imperativ stabilite de art. 130 alin. (2) și art. 31 alin. (1) C. proc. civ., de a pune în discuție și de a soluționa excepția necompetenței teritoriale în termenul prevăzut de lege, devenind, astfel, competentă a soluționa cauza.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Tribunalului București, secția a III-a civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Tribunalului București, secția a III-a civilă și Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea contestatorului A., întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 (forma în vigoare la data înregistrării acțiunii, 4 decembrie 2020), "deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

Din aceste prevederi legale rezultă că, în cazul contestațiilor întemeiate pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, competența teritorială este una exclusivă, astfel încât, în cazul încălcării acesteia, sunt aplicabile dispozițiile procedurale care reglementează necompetența de ordine publică, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3) din C. proc. civ.

În același timp, dispozițiile art. 130 și art. 131 din C. proc. civ. prevăd anumite limite procedurale referitoare la posibilitatea și momentul invocării excepției de necompetență de ordine publică, stabilind obligația judecătorului de a verifica din oficiu competența la "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii", excepția pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din C. proc. civ.

În cauza dedusă judecății, prin întâmpinarea depusă la Tribunalul București, secția a III-a civilă, C.N.C.I. nu a invocat excepția necompetenței instanței învestită de către contestator, iar, la termenul de judecată din data de 13 octombrie 2021 instanța a reținut că procedura de citare este legal îndeplinită. Față de solicitarea privind judecarea cauzei în lipsă, instanța a soluționat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare (în sensul respingerii excepției) și a dispus măsuri privind administrarea probelor și comunicarea unui exemplar al cererii modificatoare formulată de reclamant, către C.N.C.I.

Astfel, din succesiunea termenelor de judecată și din cuprinsul încheierilor de ședință rezultă că prezenta cauză a fost amânată la termenul de judecată din data de13 octombrie 2021, precum și la termenul de judecată din data de 12 ianuarie 2022, iar instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale la al treilea termen de judecată, respectiv 9 martie 2022.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că ambele părți au învederat prin cererile scrise (cerere de chemare în judecată, respectiv întâmpinare) că imobilul se află situat în Timișoara, fapt ce reiese și din actul atacat- Decizia de compensare nr. 34537/15.07.2020- anexat cererii de chemare în judecată, astfel încât Tribunalul București, secția a III-a civilă putea verifica și stabili competența încă de la termenul de judecată din data de13 octombrie 2021, părțile fiind legal citate (conform dovezilor de citare aflate la filele x, vol. I).

Aceasta este și optica instanței supreme care, în Decizia pronunțată în interesul legii nr. 31/2019 a stabilit că în ceea ce privește necompetența de ordine publică, premisa raționamentului corect este că, dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate - ori, în condițiile art. 131 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței - aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Așadar, efectul neinvocării excepției de necompetență de ordine publică cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza. Drept urmare, dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în condițiile menționate mai sus, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv, cu consecința pentru instanța sesizată a definitivării competenței de soluționare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ. rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Instanța supremă a mai statuat prin decizia anterior amintită că, în situația în care instanța de judecată inițial necompetentă, devenită însă competentă prin neinvocarea excepției în termenul legal, ar fi, totuși, considerată îndreptățită să își decline competența către instanța pe care o apreciază ca fiind competentă, termenul statuat de lege ar fi superfluu, deoarece declinarea competenței realizată cu nerespectarea dispozițiilor legale ar subzista, atât instanța de trimitere, cât și instanța ierarhic superioară care va pronunța regulatorul de competență fiind ținute de această soluție.

Prin urmare, invocarea și pronunțarea asupra excepției necompetenței la al treilea termen de judecată, instanța inițial învestită a nesocotit dispozițiile art. 131 din C. proc. civ., efectul constând în consolidarea competenței Tribunalului București, secția a III-a civilă, acesta devenind competent să soluționeze cauza, nemaiputându-se dezînvesti ulterior, prin admiterea excepției de necompetență, în condițiile în care amânarea judecății la primul termen nu s-a dispus pentru situația de excepție prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.