ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1639/2022

Ședința publică din data de 20 septembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1246, art. 1254 C. civ., art. 194, art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9764 din 30 septembrie 2020, Judecătoria Timișoara, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Timiș.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă subliniind că interesul său de a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a contractului de novație și a contractului de vânzare este pe deplin justificat, astfel cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 33 C. proc. civ., scopul final fiind acela de repunere a părților în situația anterioară novației, cu toate consecințele e decurg din acesta.

Totodată, s-a învederat că reținerea de către instanța de apel a aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 1227 C. civ. este greșită, întrucât în litigiul pendinte nu este vorba despre o imposibilitate de a executa obligația, ci de o succesiune de acte juridice prin care pârâții au încălcat dispozițiile imperative ale legii, fiind astfel necesară intervenția instanțelor de judecată.

Cu privire la justificarea interesului în privința invocării nulității absolute a contractului de novație, recurenta-reclamantă a arătat că este singura persoană interesată în mod direct și legitim, ca urmare a condiționării de a cumpăra de la societatea pârâtă cotele de teren la un preț majorat cu 50% față de înțelegerea inițială, motivat de faptul că obligațiile fiind asumate de o persoană juridică ar atrage consecința măririi taxelor plătite către stat.

Chiar și în situația unei nulități relative, recurenta-reclamantă a precizat că justifică interesul de a formula cererea de chemare în judecată dispozițiile legale încălcate de pârâtă la momentul încheierii celor două contracte afectând interesul său. Contractul de novație a fost încheiat în urma inducerii în eroare cu privire la aceste operațiuni juridice, în condițiile în care deținea la momentul semnării un contract de asociere în participațiune valabil încheiat cu persoana fizică C., proprietarul imobilului în discuție, iar vânzarea contestată de reclamantă a survenit în vederea fraudării intereselor generale ale statului și a intereselor societății reclamante, prin majorarea ulterioară a obligațiilor sale datorate pârâtei.

Recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, se pune și problema apărării interesului general ocrotit de lege, pe lângă cel personal rezultat din raporturile juridice încheiate între părți, încălcarea normelor generale, esențiale și obligatorii de către pârâți în raporturile juridice supuse judecății conferind acțiunii introductive un interes actual, imediat, perfect justificat în a sancționa încălcarea dispozițiilor legale imperative.

În privința Contractului de novație, recurenta-reclamantă a invocat nevalabilitatea obiectului actului juridic, arătând în acțiune că dreptul de proprietate a fost dobândit de pârâtă ulterior încheierii acestui contract de novație, prin Contractul de vânzare autentificat sub nr. x/06.10.2017, în care s-a stabilit suma de 150.000 RON ca preț pentru 3 apartamente, preț care în opinia recurentei nu este serios, fiind derizoriu, vânzarea fiind astfel anulabilă în condițiile art. 1665 C. civ.. Prin urmare, motivele de nulitate în privința Contractului de vânzare invocate de recurentă sunt atât neseriozitatea prețului - nulitate relativă, dar și cauza ilicită și frauda la lege - nulitate absolută.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimată.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Recursul recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, deși se invocă acest motiv de nelegalitate, în realitate criticile sale se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se susține încălcarea prevederilor art. 33 C. proc. civ., sens în care Înalta Curte va proceda la recalificarea temeiului de drept al recursului și la verificarea criticii din această perspectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Dispozițiile de la pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 33 C. proc. civ., referitoare la interesul său de a solicita anularea Contractului de novație autentificat sub nr. x/29.09.2017 de Societatea Profesională Notarială D. și a Contractului de vânzare autentificat sub nr. x/06.10.2017 de Societatea Profesională Notarială D..

Potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ.:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara".

Noțiunea de "interes" nu este definită în mod expres în C. proc. civ., semnifică faptul că vizează folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.

Prin instituirea acestei condiții s-a urmărit evitarea acelor litigii lipsite de orice utilitate pentru parte. Cerința existenței interesului trebuie întrunită nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci pe tot parcursul desfășurării procesului, până la soluționarea definitivă a acestuia.

Recurenta-reclamantă a criticat decizia atacată din perspectiva modului de soluționare a excepției lipsei de interes de către prima instanță, soluția fiind menținută în apel, susținând că a justificat interesul în privința solicitării de a se constata nulitatea absolută a contractului de novație, acesta constând în condiționarea de a cumpăra de la societatea pârâtă a unor cote de teren la un preț majorat cu 50% față de înțelegerea inițială, motivat de faptul că obligațiile fiind asumate de o persoană juridică ar atrage consecința măririi taxelor plătite către stat.

Analizând decizia recurată, se constată că instanța de apel a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de novație, temeiul acestui capăt de cerere fiind nevalabilitatea obiectului contractului, deoarece la data încheierii contractului, pârâta B. S.R.L. nu era proprietarul terenului intravilan. Cu privire la contractul de vânzare intervenit între pârâtul-persoană fizică C. și societatea B., cauza de nulitate absolută invocată a fost aceea că prețul de vânzare ar fi fost derizoriu, frauda la lege, precum și cauza ilicită.

Prin contractul de novație intervenit între părți, acestea au convenit ca obligațiile asumate inițial de către pârâtul C. să fie preluate în integralitate și îndeplinite în continuare de către pârâta B. S.R.L., sens în care această din urmă societate trebuia să devină proprietarul terenului pe care s-au edificat apartamentele, pentru a putea ulterior să procedeze la vinderea terenului odată cu vânzarea apartamentelor edificate de reclamantă, adică să își execute obligațiile asumate prin contractul de novație prin schimbare de subiect.

Prin cererea de apel, reclamanta a susținut că justifică un interes în promovarea acțiunii în nulitate sau în anulare a unui act juridic cu motivarea că este parte contractantă și semnatară a acestuia.

În acest context faptic, instanța de apel a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., cu privire la care a constatat că justificarea interesului trebuie înțeles în sensul de folos practic al celui care se adresează instanței, în ipoteza admiterii acțiunii.

Instanța de apel a arătat că reclamanta nu a indicat și probat care ar fi vătămarea concretă pe care i-a produs-o contractul a cărui nulitate o solicită a fi constatată și nici care ar fi beneficiul ori folosul practic pe care l-ar obține.

Critica recurentei-reclamante vizând justificarea interesului cu privire la promovarea acțiunii de constatare a nulității absolute a contractului de novație, din perspectiva achitării unui preț majorat cu 50% față de înțelegerea inițială, motivat de faptul că obligațiile fiind asumate de o persoană juridică ar atrage consecința măririi taxelor plătite către stat, nu poate fi analizată întrucât a fost invocată omisso medio, fiind formulată pentru prima oară în recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că justifică interesul de a demara litigiul pendinte, chiar și în situația unei nulități relative, având în vedere că a fost indusă în eroare cu privire la operațiunile juridice încheiate, în condițiile în care deținea la momentul semnării un contract de asociere în participațiune valabil încheiat cu persoana fizică C., proprietarul imobilului în discuție, iar vânzarea contestată de reclamantă a survenit în vederea fraudării intereselor generale ale statului și a intereselor societății reclamante, prin majorarea ulterioară a obligațiilor sale datorate pârâtei.

Totodată, recurenta-reclamantă a susținut că, în cauză, se pune și problema apărării interesului general ocrotit de lege, pe lângă cel personal rezultat din raporturile juridice încheiate între părți, încălcarea normelor generale, esențiale și obligatorii de către pârâți în raporturile juridice supuse judecății conferind acțiunii introductive un interes actual, imediat, perfect justificat în a sancționa încălcarea dispozițiilor legale imperative.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte constată că, în mod corect a reținut instanța de apel că în ipoteza unor acte juridice care aduc atingere ordinii publice ori nesocotesc dispoziții imperative ale legii care apără ordinea de drept, legea nu deschide dreptul la acțiune oricărui subiect de drept, ci numai aceluia care dovedește întrunirea cerințelor de exercitare ale acțiunii civile, respectiv: capacitate procesuală, calitate procesuală, formularea unei pretenții și justificarea unui interes determinat, adică concret, personal și legitim, născut și actual.

Susținerile recurentei-reclamante cu privire la falsa reprezentare a faptului că la momentul novației pârâta B. S.R.L. nu era proprietarul terenului au fost constatate ca fiind lipsite de relevanță, cu atât mai mult cu cât, art. 1227 C. civ. prevede că un contract este valabil "chiar dacă, la momentul încheierii sale, una dintre părți se află în imposibilitate de a-și executa obligația, afară de cazul în care prin lege se prevede altfel".

Cu privire la acest considerent al instanței de apel, recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a art. 1227 C. civ., cu motivarea că, în cauză, nu este vorba despre o imposibilitate de a executa obligația, ci de o succesiune de acte juridice prin care pârâții au încălcat dispozițiile imperative ale legii, care reclamă intervenția instanțelor de judecată.

Acest motiv de recurs, care ar putea fi încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, având în vedere că argumentarea instanței de apel este una corectă, textul de lege indicat fiind aplicat în mod corect situație de fapt și de drept reținute de instanța de prim control judiciar. Posibilitatea de asumare a transmiterii proprietății asupra unui bun al altuia este o operațiune permisă de legislația civilă.

Un argument suplimentar în dovedirea interesului și netemeiniciei acțiunii privitor la aceste aspecte este și faptul ca pârâtul C. a transmis proprietatea imobilelor către pârâta S.C. B. S.R.L., care la rândul său și-a îndeplinit obligațiile în favoarea reclamantei, aceasta nefiind prejudiciată în vreun fel.

O altă critică invocată de recurenta-reclamantă se referă la prețul derizoriu al contractului de vânzare, precum și cauza ilicită și frauda la lege.

Sub acest aspect, se constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că este irelevant din perspectiva reclamantei faptul că părțile acestui contract de vânzare ar fi stabilit un preț derizoriu, deoarece aceasta nu a avut nici de pierdut și nici de câștigat de pe urma prețului acestei vânzări. Mai mult decât atât, instanța de apel a constatat că interesul reclamantei, rezultat din contractul de novație pe care l-a consimțit, era ca noul partener contractual - pârâta B. S.R.L. - să devină proprietarul terenului, iar acest deziderat s-a produs prin contractul de vânzare încheiat între cei doi pârâți. Prin urmare, în mod corect s-a reținut că interesul reclamantei era satisfăcut indiferent de contractul translativ de proprietate pe care părțile îl încheiau, inclusiv în ipoteza în care pârâții ar fi consimțit o donație cu privire la terenul în cauză sau orice alt act juridic care să asigure transferul proprietății de la persoana fizică C. la persoana juridică B., noul partener contractual al reclamantei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 678/A din 16 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă împotriva deciziei civile nr. 1761/2021 din 20 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial, către intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L., conform înscrisurilor aflate la dosar la filele x și 84.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 678/A din 16 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. să achite intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2022.