ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2022

HOTĂRÂRE

19.10.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe Judecătoriei Timișoara la data de 26.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L. și C. S.A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor în solidar, să comunice reclamantei o copie a contractului de credit nr. x/03.04.2008, încheiat între reclamantă și pârâta C. S.A., cu graficul de rambursare corespunzător, precum și obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 249 C. proc. civ., art. 1516 C. civ., art. 1522 alin. (1) C. civ.

Pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, având în vedere că prezentul demers judiciar este o veritabilă acțiune în obligație de a face, conform dispozițiile art. 1528 din C. civ., iar în raport cu acest temei, competența teritorială aparține instanței de la sediul pârâtului, potrivit dispozițiilor ari. 107 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 10395 din data de 19.05.2022 Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, declinând soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

În fundamentarea acestei sentințe, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtelor în solidar să îi comunice reclamantei o copie de pe contractul de credit nr. x/03.04.2008 încheiat cu pârâta C. S.A., așa încât se poate reține că obiectul prezentei cereri este o obligație de a face.

În aceste împrejurări, instanța a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., și nu dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. invocate de reclamantă.

Acest din urmă text de lege este o normă specială derogatorie de la dispozițiile art. 107 C. proc. civ. care stabilește o competență teritorială alternativă, respectiv instanța domiciliului consumatorului în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract.

Or, prin prezenta cerere instanța a fost investită cu o acțiune în obligație de a face supusă dispozițiilor exprese reglementărilor de drept comun în materia competenței teritoriale, nefiind incidentă în speță niciuna din ipotezele expres prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Este evident, a reținut instanța, că o simplă cerere privind comunicarea unei copii de pe contractul de credit nu poate fi asimilată unei cereri privind executarea contractului, executarea contractului privind îndeplinirea obligațiilor principale expres prevăzute în contractul de credit, în această categorie neintrând și obligația de a face, respectiv de a comunica o copie de pe un contract de credit.

La data de 05.07.2022 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București dosarul cu nr. x/2021

Prin sentința civilă nr. 6136 din 16 septembrie 2022, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În fundamentarea acestei soluții, Judecătoria Sectorului 1 București, a reținut, în esență, următoarele:

Raportat la obiectul și cauza cererii, instanța a constatat că reclamanta a învestit instanța cu o cerere având ca obiect o obligație de a face vizând derularea Contractului de credit nr. x/03.04.2008, neputându-se aprecia că este o obligație de a face fără legătură cu contractul de credit, în condițiile în care reclamanta, ca parte în contract, solicită obligarea pârâtelor, în calitate de părți în raportul contractual născut în baza contractului de credit, să îi predea o copie a contractului.

Totodată, aprecierea prezentei cauze ca vizând executarea contractului se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 1272 C. civ.

În consecință, instanța a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora, pe lângă instanța de la sediul pârâtei, era competentă să soluționeze cauza și instanța de la domiciliul consumatorului, fiind o cerere având ca obiect executarea unui contract încheiat cu un profesionist.

Instanța a reținut că norma instituită de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este menită să asigure garanții suplimentare consumatorului în relațiile cu profesionistul, conferindu-i acestuia posibilitatea de a se adresa instanței de la domiciliul său pentru a deduce judecății aspecte ce privesc derularea raportului izvorât din contractul încheiat între consumator și profesionist. Sub acest aspect, instanța a constatat că norma nu face nicio distincție între obligațiile principale expres prevăzute în contractul de credit și alte obligații decurgând din contract, astfel încât o atare diferențiere nu se poate face pe cale de interpretare.

Totodată, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Reclamanta și-a exercitat dreptul care îi este conferit de art. 116 C. proc. civ., prin sesizarea Judecătoriei Timișoara cu soluționarea cauzei, astfel încât, ca urmare a exprimării opțiunii reclamantei în acest sens competența teritorială de soluționare a cauzei s-a definitivat în favoarea instanței învestite de către reclamantă, respectiv în favoarea Judecătoriei Timișoara, care a devenit exclusiv competentă teritorial să soluționeze cauza, nemaiputându-se reține competența teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Dintru-început, Înalta Curte reține că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant.

Astfel, se constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor în solidar, să îi comunice o copie a contractului de credit nr. x/03.04.2008, cu graficul de rambursare corespunzător.

Așadar, se reține că acțiunea dedusă judecății are ca obiect o obligație de a face în executarea unui contract de credit, în condițiile în care reclamanta (consumator), ca parte în contract, solicită obligarea pârâtelor (profesioniști), în calitate de părți în raportul contractual născut în baza contractului de credit, să îi predea o copie a contractului, precum și că acest litigiu face parte din materia protecției drepturilor consumatorilor.

În speță, raportat la limitele învestirii, se observă că regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Totodată, se reține că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă "instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

În plus, instanța reține că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opțiune susținută de art. 116 C. proc. civ.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competență alternativă, având în vedere și textele legale anterior evocate, reclamanta având posibilitatea de a introduce acțiunea fie la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, fie la instanța domiciliului consumatorului, aceste instanțe fiind deopotrivă competente.

În speță, opțiunea reclamantei a fost în sensul soluționării cauzei la Judecătoria Timișoara, prin urmare, la instanța de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opțiune susținută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din același cod.

Față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.