ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1715/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Prin contestația înregistrată la 4 mai 2021 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția Civilă sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tunari și Primaria Comunei Tunari prin Primar, a solicitat anularea dispoziției nr. 82 din 4 martie 2021 emise de Primarul Comunei Tunari privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, precum și obligarea pârâților la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care a fost lipsit.

Prin sentința civilă nr. 3724/2021 din 9 decembrie 2021, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins contestația, ca urmare a admiterii excepției tardivității.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul A., care a fost admis prin decizia nr. 4487/2022 din 7 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, fiind anulată sentința și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1524 din 8 iunie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ilfov, secția Civilă a admis contestația, fiind anulată dispoziția nr. x/04.03.2021. A fost obligată intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești. Totodată, a fost obligată intimata la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocațial, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel intimații Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tunari și Primaria Comunei Tunari prin Primar.

La 8 mai 2024 intimatul-contestator A. a formulat cerere de recuzare a completului învestit cu soluționarea apelului.

Prin încheierea din 14 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de recuzare a judecătorilor B. și C., membri ai completului de judecată S7 C.14A AS-LM, învestit cu soluționarea cererii de apel în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1048 din 19 martie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelul intimaților, a schimbat sentința apelată și a respins ca neîntemeiată contestația. S-a luat act, totodată, că se vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva încheierii din 14 mai 2024 a declarat recurs petentul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii atacate și admiterea cererii de recuzare.

Recurentul a susținut caracterul lacunar și neconvingător al încheierii atacate, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă argumentele pentru care au fost înlăturate motivele de recuzare.

În continuare, s-a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorii care au judecat apelul în primul ciclu procesual și au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare sunt incompatibili absolut să judece apelul în al doilea ciclu procesual.

Totodată, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., având în vedere că, la termenul din 8 mai 2024, instanta s-a exprimat cu privire la fondul cauzei, dispunând administrarea de probe din oficiu, în favoarea apelantei pârâte, ceea ce a lăsat să se întrevadă soluția pe care urma să o pronunțe.

În aprecierea recurentului, decizia pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual este nulă, considerentele acesteia confirmând caracterul întemeiat al îndoielilor părții în ceea ce priveste lipsa de imparțialitate a completului. Astfel, s-a arătat că instanța de apel a avut în vedere aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părților, în cauză fiind încălcate principiile contradictorialității, egalității armelor și dreptului la apărare.

Intimații Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Tunari și Primaria Comunei Tunari prin Primar au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca prematur formulat iar, în subsidiar, ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și în raport cu temeiurile de drept invocate, reține următoarele considerente:

Obiectul prezentului recurs îl constituie încheierea din data de 14 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurent împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluționarea apelului în dosarul nr. x/2021.

Deși recurentul a invocat incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în realitate, criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., precum și la deficiențele de motivare a încheierii recurate se circumscriu ipotezelor de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., din perspectiva cărora va fi analizat recursul.

Va fi examinat cu prioritate motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care sancționează neîndeplinirea obligației de motivare a hotărârii judecătorești, având în vedere efectele eventualei incidențe a acestui caz de casare asupra examinării celuilalt motiv de recurs.

În acest context, Înalta Curte reține că recurentul a invocat în susținerea cererii de recuzare cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., susținând că judecătorii învestiți cu soluționarea apelului în al doilea ciclu procesual sunt incompatibili, întrucât au soluționat aceeași cale de atac, în primul ciclu procesual, prilej cu care au antamat aspecte referitoare la fondul cauzei, chestionând partea cu privire la data de la care nu s-a mai prezentat la locul de muncă.

Verificând conținutul încheierii recurate, se constată că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind analizate susținerile părții în raport cu temeiurile de drept invocate și expuse în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția de respingere a cererii de recuzare. Așadar, nu se poate afirma, cu temei, că hotărârea pronunțată asupra incidentului procedural ar fi nemotivată în raport cu motivele de recuzare formulate ori că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Împrejurarea că recurentul dezaprobă soluția pronunțată și argumentele care au stat la baza înlăturării susținerilor sale nu echivalează cu nemotivarea încheierii și nu determină incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că încheierea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor de procedură referitoare la incompatibilitatea judecătorilor.

Art. 41 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "(1) Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre, prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs".

Rațiunea reglementării acestui text de lege este de a preveni situația în care un judecător s-ar pronunța de două ori asupra acelorași aspecte esențiale în soluționarea cauzei.

În cauză, actele dosarului relevă că membrii completului de judecată recuzat au pronunțat în apel, în primul ciclu procesual, decizia nr. 4487/2022 din 7 septembrie 2022, prin care a fost anulată sentința civilă nr. 3724 din 9 decembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, reținându-se aplicarea eronată a dispozițiilor legale incidente în soluționarea excepției tardivității formulării contestației la decizia de concediere.

În al doilea ciclu procesual, același complet de judecată a fost învestit cu soluționarea apelului intimaților împotriva sentinței prin care prima instanță, în rejudecare, a admis contestația recurentului, a anulat dispoziția nr. 82 din 4 martie 2021 și a acordat acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii și până la rămânerea definitivă a hotărârii. Prin decizia nr. 1048 din 19 martie 2025 a fost admis apelul intimaților și a fost schimbată sentința apelată în sensul respingerii contestației ca neîntemeiată.

Astfel, dacă, inițial, completul din apel s-a pronunțat în mod exclusiv cu privire la legalitatea soluției asupra excepției tardivității contestației, fiind tranșată definitiv această chestiune, în sensul stabilirii caracterului neîntemeiat al excepției, în cel de-al doilea ciclu procesual, aceiași judecători au fost chemați să examineze, pentru întâia dată, pe fond, contestația recurentului.

Ca o consecință, membrii completului de judecată, învestiți cu apelul declarat în al doilea ciclu procesual, nu s-au aflat în situația de a se pronunța asupra aspectelor deja dezlegate prin hotărârea pronunțată anterior, neaflându-se în postura de a-și analiza propria hotărâre, astfel că nu se impunea îndepărtarea acestora de la soluționarea cauzei.

Prin urmare, judecătorii recuzați nu erau incompatibili absolut să judece apelul, în cauză fiind incidentă situația de excepție vizată de teza finală a art. 41 alin. (1) C. proc. civ., introdusă prin art. I pct. 2 din Legea nr. 310/2018.

Pe de altă parte, din perspectiva dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., se reține că, în favoarea judecătorului operează prezumția de imparțialitate, astfel că partea care se prevalează de acest caz de incompatibilitate relativă trebuie să facă dovada contrară.

Astfel, nu este suficient ca partea să deducă, potrivit interpretării sale subiective și, deci, să afirme că există îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor, ci acestea trebuie să rezulte din împrejurări concrete și verificabile.

În cauză, prezumția legală de imparțialitate nu a fost răsturnată, câtă vreme recurentul nu a probat nicio împrejurare care să sprijine teza incompatibilității magistraților recuzați, de natură să justifice reținerea unor îndoieli legitime asupra modului în care aceștia urmau să judece apelul, aspectul relevat de parte, în sensul că judecătorii ar fi antamat, cu prilejul judecării cauzei în primul ciclu procesual, aspecte referitoare la fondul cauzei, chestionând partea cu privire la data de la care nu s-a mai prezentat la locul de muncă, neavând semnificația pe care partea i-o atribuie.

Concluzionând, în mod judicios s-a respins cererea de recuzare, corect apreciindu-se că, în speță, nu sunt incidente cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 alin. (1) și art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

În final, față de dispozițiile art. 47 alin. (1) C. proc. civ., se reține că legalitatea încheierii recurate nu poate fi analizată în raport cu criticile aduse deciziei nr. 1048 din 19 martie 2025, definitive, prin care s-a soluționat apelul intimaților, aspectele susținute de recurent cu scopul de a dovedi lipsa imparțialității completului de judecată fiind ulterioare formulării și soluționării cererii de recuzare.

Pentru aceste considerente, găsind neîntemeiate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul.

Referitor la cererea intimaților privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că nu s-au depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimaților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2021.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimații Primăria Comunei Tunari prin Primar și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna TunarI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.