ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1657/2025

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 16 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului constitutiv al societății B. S.R.L. din 1 octombrie 2012, a hotărârii AGA a societății B. S.R.L nr. 2 din 20 februarie 2013, a anexei la hotărârea AGA nr. 2 din 20 februarie 2013, a contractului de cesiune părți sociale din 1 octombrie 2012, a contractului de cesiune parți sociale nr. 3 din 20 februarie 2013, a deciziei asociatului unic al societății B. S.R.L. nr. 1 din 10 februarie 2013, a anexei la decizia asociatului unic al B. S.R.L. și a deciziei asociatului unic al B. S.R.L. nr. 10 din 1 octombrie 2012, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1750 din 29 iunie 2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respinsă cererea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A..

Prin decizia nr. 1646 din 7 noiembrie 2024, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., solicitând instanței să caseze decizia atacată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că orice act juridic încheiat cu încălcarea condițiilor cerute lege este supus nulității, iar actele afectate de nulitate absolută nu pot fi confirmate, în sensul art. 1262 C. civ.. Precizează că semnătura de pe actele în discuție nu îi aparține și că expertiza grafoscopică a demonstrat că intimata C. a falsificat această semnătură. Contestă statuările curții de apel în sensul că ar fi fost de acord în cursul unei convorbiri telefonice cu parcursul operațiunilor din societate și arată că nu și-a exprimat consimțământul în mod valabil și că a fost în imposibilitate să formuleze opoziție întrucât executa o pedeapsă privativă de libertate. Consideră că nu a acordat un mandat în vederea încheierii actelor deoarece acest mandat nu exista în formă scrisă la data încheierii contractului de cesiune și că nu se aplică teoria mandatului tacit între soți întrucât părțile sociale sunt bunuri proprii, dobândite înaintea căsătoriei.

Recurentul-reclamant susține că instanța de apel nu a analizat toate apărările sale.

Aceeași parte afirmă că nu sunt îndeplinite nici condițiile pentru ca deciziile asociatului unic să fie considerate acte juridice unilaterale în sensul art. 1324 și urm. C. civ.

Recurentul-reclamant a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte nu a depus întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut nulitatea recursului declarat.

Prin încheierea din 4 iunie 2025 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile acestuia.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Deși autorul căii de atac invocă lipsa motivării, acesta nu dezvoltă critici care să poată fi analizate din perspectiva pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de prim control judiciar a apreciat asupra probatoriului și asupra motivelor de apel. Reiterarea de către recurent a temeiurilor de fapt și de drept din apel pe care curtea le-a considerat lipsite de relevanță față de suținerile din cererea de chemare în judecată și de considerentele tribunalului nu reprezintă o veritabilă motivare a căii extraordinare de atac.

Recurentul-reclamant nu demonstrează nici în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a normei de drept material, astfel cum prevede art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că indicarea dispozițiilor art. 1262 ("Confirmarea contractului") și art. 1324 și urm. C. civ. privind regimul actelor juridice unilaterale și a conținutului acestora, fără a fi însoțită de argumentele care să justifice aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, de extinderea normelor dincolo de ipotezele la care se aplică ori de restrângerea nejustificată a aplicării acestora, nu constituie o critică de nelegalitate.

Recurentul-reclamant aduce în discuție situația de fapt, pe care instanțele devolutive au stabilit-o pe baza materialului probator și care nu mai poate fi reevaluată întrucât rolul instanței de recurs este de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fără a fi extins la o reapreciere a probelor. În continuare, acesta afirmă că nu și-a exprimat valabil consimțământul pentru semnarea actelor juridice contestate, deși instanța de apel a reținut că existența intenției recurentului de a încheia respectivele acte, dublate de mandatul acordat soției demonstrează acordul acestuia.

Înalta Curte nu va analiza nici susținerile prin care recurentul supune atenției afirmațiile din memoriul de apel, cărora instanța de apel le-a răspuns deja printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept a cauzei. Cu toate că instanța de prim control judiciar a prezentat pe larg rațiunile pentru care temeiurile de drept indicate de parte nu sunt aplicabile în speță, autorul căii de atac nu combate în mod argumentat aceste considerente, ci se limitează la a relua aceste alegații. Autorul căii de atac nu formulează critici propriu-zise împotriva dezlegărilor date în apel, ci solicită implicit, o rejudecare a acestuia.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurentul nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1646 din 7 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1646 din 7 noiembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2025.