ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2669/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 24 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții societatea B. S.R.L., C. și D., să se dispună: constatarea nulității absolute cu teza subsidiară a anulării contractului de cesiune încheiat între pârâții persoane fizice la data de 20.06.2016 și constatarea nulității absolute cu teza subsidiară a anulării hotărârii Adunării Generale a B. S.R.L. nr. 1/29.08.2016.

La data de 02 iunie 2017, reclamanta a depus cerere adițională prin care a modificat cererea principală în ce privește cauza sa, în condițiile art. 204 alin. (1) din C. proc. civ. republicat.

Prin sentința civilă nr. 2913 din 03 octombrie 2018, cererea de chemare în judecată a fost respinsă de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin decizia civilă nr. 313/A din 17 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2913 din 03 octombrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2016, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă susține că motivările, atât cea a primei instanțe, cât și cea a instanței de apel, sunt lipsite de claritate, concentrându-se doar pe o parte din aspectele sesizate, atât prin cererea introductivă, cât și prin probatoriul administrat.

Potrivit recurentei-reclamante, deși din probe (înscrisuri și martori) reiese faptul că pârâtul C. nu se afla pe teritoriul României la data semnării contractului de cesiune de părți sociale (20.06.2016), instanțele nu au admis susținerile sale privind nulitatea absolută a contractului de cesiune, susținând că data inscrisurilor sub semnătură privată este opozabilă altor persoane decât celor care le-au întocmit.

În raport de dispozițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 26/1990 (republicată), recurenta-reclamantă susține că instanțele aveau obligația ca, după ce au constatat inadvertențele, să motiveze soluția de respingere a acestui capăt de cerere privind nulitatea absolută a contractului de cesiune.

Recurenta-reclamantă arată că nicăieri, în urma cercetării judecătorești sau în probatoriul administrat nu se stabilește o dată certă a încheierii contractului de cesiune părți sociale. Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante, instanța a încuviințat ca un fals să producă în continuare efecte juridice, întrucât depozițiile martorilor propuși de către pârâți sunt neconcludente, pline de contradicții și inadvertențe.

În opinia recurentei-reclamante, putea fi vorba despre o eroare materială în cazul în care contractul de cesiune era însoțit și de o rectificare sau îndreptare de eroare materială, însă aspectele ce priveau autenticitatea semnăturii pârâtului D. au fost în mod greșit administrate de instanțele de judecată.

Ca atare, recurenta apreciază că hotărârea nu conține motivele pe care se întemeiază, simpla caracterizare a unui fapt ca fiind o eroare materială neconferindu-i caracterul de temeinicie și logică juridică.

În ceea ce privește motivarea instanței privind prețul neserios, recurenta susține că instanța s-a rezumat la a afirma că nu s-a făcut dovada prețului neserios, deși la dosar existau extrase de cont și fișe contabile, și că nicio dispoziție legală nu interzice cesiunea cu titlu gratuit, hotărârea fiind, astfel, nemotivată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți S.C. B. S.R.L. și C. au formulat întâmpinare, prin care arată că cererea de recurs nu conține critici de nelegalitate, ci exprimă nemulțumirea recurentei față de soluția pronunțată în cauză.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Intimații-pârâți S.C. B. S.R.L. și C. au depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancțiunea nulității pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă se aduc critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorii acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă, deși a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținerile pe care le-a dezvoltat nu se încadrează în niciunul dintre motivele de recurs de la art. 488.

Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal, deoarece prin argumentele expuse, recurenta-reclamantă urmărește o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Astfel, argumentele recurentei-reclamante exprimă nemulțurirea părții cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, în raport de probele administrate, respectiv înscrisuri și martori. Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate și excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competențelor instanței de recurs, atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare și evaluare a probelor administrate.

Recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 313/A din 17 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 313/A din 17 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.