ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1584/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, secția Civilă, la 19.04.2023, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Vințu de Jos, prin Primar a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., în faliment, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să reducă cuantumul penalităților din contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. x/10.09.2011, până la suma maximă de 13.646.5 RON, în conformitate cu art. 1.541 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. civ.

Prin încheierea civilă nr. 1322/2023 din 13.10.2023, Judecătoria Alba Iulia, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Prin sentința nr. 37/COM/2024 din 13.05.2024, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 75/2025 din 31.03.2025, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul, a anulat în tot sentința apelată și, în rejudecare, în temeiul art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, a constatat încetată de drept acțiunea.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei aceleiași curți de apel pentru o nouă judecată.

În motivare, a susținut că hotărârea recurată este nelegală deoarece instanța nu a avut în vedere apărările formulate după repunerea pe rol a cauzei, respectiv cele cu privire la inaplicabilitatea art. 75 din Legea nr. 85/2024. Aceasta deoarece dispozițiile enunțate privesc exclusiv situația debitorului aflat în procedura insolvenței, iar nu pe aceea a creditorului.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că este debitoare în raportul juridic cu pârâta, aflată în insolvență, care are calitatea de creditoare, precum și faptul că obiectul acțiunii introductive este acela de reducerea unor penalități contractuale, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condițiile legale privind încetarea acțiunii civile din perspectiva art. 75 din Legea nr. 85/2014.

În continuare, recurenta a contestat motivarea reținută de tribunal, susținând că nu corespunde adevărului împrejurarea că ar fi rămas în pasivitate timp de aproximativ 8 ani, având în vedere că ulterior emiterii notificării aflate în discuție - cea din 2016 - în anul 2017 a fost demarat un litigiu - dosar nr. x/2017, nefinalizat.

De asemenea, a mai susținut că instanța a apreciat eronat că ar fi trebuit să achite debitul și apoi să formuleze acțiune în restituire, ignorând împrejurarea evidentă că, raportat la starea de faliment a intimatei, recuperarea sumelor achitate ar fi fost imposibilă. În acest context, a reiterat că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare comercială nr. x/10.09.2011, în baza căruia intimata a emis facturi în anul 2016 pentru presupuse livrări efectuate în 2014, deși aceste facturi nu se regăsesc în evidențele contabile ale Primăriei, aspect ce a fost comunicat intimatei prin adresa nr. x/05.01.2017. Cu toate acestea, instanțele anterioare au admis demersul judiciar al societății A. S.R.L., iar recurenta a fost obligată atât la plata debitului restant, cât și a penalităților de întârziere de 1% pe zi, de la data scadenței până la plata efectivă.

În final, recurenta a evidențiat caracterul vădit excesiv al penalităților, arătând că acestea au ajuns la o sumă de peste 428.683 RON, depășind de peste trei ori debitul principal, context în care apreciază că sunt incidente dispozițiile art. 1.541 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. civ., care permit reducerea penalităților atunci când executarea este întârziată, iar cuantumul penalităților devine vădit disproporționat față de prejudiciul suferit.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 25.07.2025, intimata a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul și decizia atacată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că "(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.

Încetarea acțiunii în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 este o măsură procesuală ce derogă de la regulile cuprinse în C. proc. civ., care reglementează soluțiile ce pot fi pronunțate de instanțele civile (ex. anulare, respingere, admitere), motiv pentru care nu se poate aplica decât în cazurile expres prevăzute de legea specială.

Scopul acestei reglementări este acela de a stopa acțiunile în pretenții și executările silite declanșate împotriva debitorului față de care s-a inițiat procedura insolvenței și a fost soluționată prin hotărâre definitivă, pronunțată în temeiul Legii nr. 85/2014, valorificarea creanțelor urmând a fi efectuată numai în cadrul procedurii colective speciale.

Din interpretarea normei enunțate, rezultă că suspendarea și, ulterior, încetarea acțiunii operează numai dacă procedura insolvenței este deschisă împotriva unei societăți care are calitatea de debitor în proces, iar acțiunea creditorului vizează realizarea unei creanțe asupra averii acesteia.

În cauză, intimata-pârâtă se află în insolvență, însă are calitatea de creditoare în raportul juridic ce stă la baza acțiunii prin care reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Vințu de Jos, prin Primar, în calitate de debitoare, a solicitat instanței de judecată să dispună reducerea unor penalități contractuale, în temeiul dispozițiilor art. 1.541 alin. (1) lit. b) și alin. (2) C. civ. În concluzie, acțiunea ce formează obiectul cauzei de față nu tinde la realizarea creanțelor asupra averii debitorului, cum impun dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, iar dreptul invocat nu ar putea fi valorificat direct în procedura colectivă a insolvenței.

Înalta Curte constată că, instanța de apel a extins nejustificat aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 85/2014, dispunând încetarea de drept a acțiunii în lipsa îndeplinirii condiției esențiale privind natura acțiunii și a raportului juridic primar.

În aceste condiții, soluția de încetare a acțiunii a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normei de drept material enunțate anterior, fiind întemeiat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de considerentele expuse, recursul va fi admis și, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Vințu de Jos, prin Primar, împotriva deciziei nr. 75/2025 din 31.03.2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B..

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.