ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1672/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1350, art. 1489, art. 1528, art. 1530 și art. 1535 din C. civ. și art. 1 alin. (3) și art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 56 din25.06.2024, pronunțată de Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, în dosar nr. x/2023, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta.

Totodată, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 53.810,16 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

Prin decizia nr. 1 din 08.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantă și a fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că a fost admisă, în parte, acțiunea și a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului principal de la data de 07.06.2023 și până la data plății efective.

A fost înlăturată obligația reclamantei dispusă la fond de plată a sumei de 53.810,16 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei.

A fost obligată pârâtă la plata sumei de 3.800 RON, cheltuieli de judecată parțiale la fond și la plata sumei de 1.655 RON reprezentând cheltuieli de judecată, parțiale, în apel.

3.1. Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată nu este motivată deoarece instanța de apel a obligat pârâta la plata penalităților de întârziere de la momentul punerii în întârziere și până la plata efectivă a debitului principal, fără însă a identifica acest debit principal și fără a obliga pârâta la plata acestuia.

Instanța de apel nu a precizat în motivarea hotărârii care este cuantumul debitului principal sau metoda de determinare a acestuia pentru a putea înțelege raționamentul instanței și a-și exercita în mod efectiv dreptul la calea de atac.

S-a mai arătat că deși instanța de apel a reținut existența unui contract valabil încheiat și recunoaște dreptul societății la repararea integrală a prejudiciului, ulterior a respins plata debitului principal.

În continuare, autoarea recursului susține că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii privind încheierea contractului, deoarece pe de o parte instanța a reținut încheierea contractului pentru ca ulterior să constate că forma scrisă a contractului nu a fost acceptată.

În opinia recurentei, instanța de apel nu a motivat în mod corespunzător capetele de cerere privind plata diferenței de preț și a costurilor de depozitare și nici nu a înlăturat de la aplicare dispozițiile legale invocate privind repararea integrală a prejudiciului, respectiv dispozițiile contractuale, cât și cele din materia prejudiciului din C. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1266 C. civ. privind interpretarea contractelor. În acest sens, s-a arătat că instanța de prim control judiciar în mod greșit a reținut că în privința despăgubirilor nu s-a ajuns la o voință concordantă potrivit interpretării după voința părților prevăuzută la art. 1266 alin. (1) C. civ.

Potrivit recurentei, la stabilirea voinței concordante a părților, instanța de apel trebuia să analizeze practicile statornicite între părți din care rezultă că semnarea contractului s-a realizat ulterior începerii executării acestuia.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1516, art. 1528, art. 1530 și art. 1531 C. civ. în ceea ce privește repararea integrală a prejudiciului. Sub acest aspect, s-a arătat că instanța de apel în mod greșit nu a aplicat dispozițiile art. 1531 alin. (2) C. civ. întrucât acordarea exclusivă a dobânzilor moratorii nu poate echivala cu o reparare integrală a prejudiciului. Astfel, prin neexecutarea contractului societatea a fost în imposibilitatea de a-și valorifica marfa până la 31.08.2023, mai mult a fost nevoită să efectueze cheltuieli de depozitare și păstrare a acesteia.

3.2 Împotriva aceleiași decizii, pârâta B. S.A. a declarat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1182 alin. (2) C. civ. reținând contractul încheiat prin confirmarea exclusivă a prețului și a cantității.

Potrivit recurentei, dispozițiile art. 1182 C. civ. nu trebuie coroborate doar cu prevederile speciale din materia diverselor specii de contracte care prevăd elementele esențiale obiective ale contractului respectiv, ci și cu pevederile generale ale art. 1185 C. civ. care impun acordul asupra elementelor esențiale subiective. Or, instanța nu a făcut nicio referire la elementul esențial subiectiv constând în posibilitatea ca pârâta să poată anula sau cesiona contractul fără penalități în situația în care ar fi vândut unitățile de producție pentru care folosea uleiul.

Așadar, simpla confirmare a elementelor esențiale obiective ale contractului, respectiv preț, cantitate și condiții de livrare, nu este suficientă pentru a fi considerat încheiat contractul, atât timp cât pârâta a condiționat manifestarea de voință și de acest element subiectiv.

Autoarea recursului a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1535 alin. (1) C. civ. și principiul accesorium sequitur principale, întrucât a acordat dobânzi la un debit principal pe care l-a respins.

Întrucât instanța de apel nu a stabilit în sarcina pârâtei obligația de a plăti reclamantei sumele solicitate în primele două capete de cerere cu titlu de debit principal, nu putea să o oblige pe pârâtă să achite dobânzi la acest debit.

În situația în care dobânzile au fost acordate la prețul contractului, atunci recurenta consideră că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității procesului civil deoarece nu a soluționat solicitarea reclamantei.

De asemenea, a arătat că instanța de apel a încălcat și limitele învestirii instanței prevăzute la art. 22 alin. (6) C. proc. civ., precum și limitele devoluțiunii conform art. 478 din același cod.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) - (6) C. proc. civ., deoarece a considerat încheiat un alt contract decât cel pretins de reclamantă.

În aprecierea recurentei, instanța de prim control judiciar a încălcat principiul disponibilității procesului civil prevăzut de art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) - (6) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a reținut că părțile nu au încheiat contractul nr. x din 16.09.2022, ci un alt contract format prin acordul de voință rezultat din corespondența purtată între părți, acordând astfel reclamantei altceva decât a solicitat.

Recurenta susține că instanța de apel a schimbat cauza cererii de chemare în judecată avută în vedere de reclamantă la data formulării acesteia, întrucât temeiul acțiunii a fost contractul nr. x din 16.09.2022 și nu un alt contract.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă A. S.R.L., a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Recurentele au depus răspuns la întâmpinările formulate.

Cauza a fost înregistrată la 2 iulie 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub același număr, iar prin rezoluția din 11 septembrie 2025 s-a fixat termen la 13 noiembrie 2025.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, va admite recursurile pentru următoarele considerente:

Recurentele și-au întemeiat cererile pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., respectiv pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a invocat, în primul rând, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care prevăd ca motiv de casare situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanța de judecată va arăta, în cadrul considerentelor hotărârii, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Nerespectarea acestor dispoziții legale ar atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., numai că partea interesată ar trebui să dovedească existența unei vătămări, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii. Pentru a evita aceste dificultăți, legiuitorul a prevăzut un motiv distinct de casare, care are în vedere atât lipsa totală a considerentelor, cât și existența unor considerente contradictorii sau care nu au nicio legătură cu cauza.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi variate, însă, în cele din urmă, alcătuiesc trei mari categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă (aceasta din urmă fiind numită de unii autori și "lipsa de bază legală").

Hotărârea este casabilă: dacă există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluție (de exemplu, admiterea cererii de chemare în judecată), însă, în dispozitiv, instanța s-a oprit la soluția contrară (de exemplu, respingerea cererii de chemare în judecată sau admiterea ei numai în parte); când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretențiilor supuse judecății, iar din altele netemeinicia acestora, ori dacă ar rezulta că atât cererea de chemare în judecată, cât și cererea de intervenție principală sunt întemeiate, deși ambele cereri au același obiect și, în consecință, se exclud reciproc etc; când lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde numai considerente străine de pricina respectivă; dacă instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică și fără să examineze problemele care i-au fost deduse spre analiză. în toate aceste cazuri menționate, practic, soluția la care s-a oprit instanța, cuprinsă în dispozitivul hotărârii, apare ca fiind nemotivată.

Prin cererea înregistrată în data de 04.07.2023 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. de dosar x/2023, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la achitarea sumei de 786.084 RON, reprezentând penalitate contractuală datorată în temeiul clauzei 10.1. lit. a) din Contractul de vânzare nr. x din data de 16.09.2022, la achitarea sumei de 16.272,26 RON reprezentând costuri de depozitare datorate în temeiul clauzei 8.4. din Contractul de vânzare nr. x din data de 16.09.2022; la plata dobânzii legale aferente debitului principal, de la data de 07.06.2023, data expirării termenului acordat prin notificarea de punere în întârziere și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1/2025 din 8 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A., obligând-o pe aceasta la plata dobânzii legale aferentă debitului principal de la data de 07.06.2023 și până la data plății efective.

Din cuprinsul deciziei recurate, rezultă că instanța de apel a apreciat că între A., în calitate de vânzător și B., în calitate de cumpărător, a fost încheiat un contract de vânzare, prin care părțile au agreat vânzarea, respectiv cumpărarea unei cantități de 250 de tone de ulei de floarea soarelui rafinat la prețul de 8620 RON/tonă în condiția de livrare C., (conform INCOTERMS 2020), perioada agreată pentru executarea integrală a contractului fiind 01.10.2022 - 31.08.2023, dar fără a se încheia contractul de vânzare nr. x din data de 16.09.2022, cu clauzele acolo stipulate, pe care și-a întemeiat reclamanta pretențiile pendinte.

Din decizia anterior menționată, nu reiese care este raționamentul juridic în virtutea căruia curtea de apel a apreciat este învestită cu soluționarea unui capăt de cerere referitor la constatarea încheierii unui acord de voință cu privire la vânzarea, respectiv cumpărarea unei cantități de 250 de tone de ulei de floarea soarelui rafinat la prețul de 8620 RON/tonă, dar nu în condițiile din contractului indicat drept izvor al sumei solicitate. De asemenea, aceasta nu a analizat dacă persoanele între care a intervenit acordul considerat drept valabil de instanță erau îndrituite să încheie această convenție, care erau uzanțele stabilite între părți cu privire la încheierea contractelor, în ipoteza în care se identifică asemenea practici cum influențează acestea prezentul litigiu, care este impactul legal al faptului că, după intervenirea acordului de voință dintre părți prin e-mail și trimiterea de către reclamantă a contractului de vânzare nr. x din data de 16.09.2022, reprezentantul pârâtei a trimis răspunsul:

"referitor la contractul pe B. momentan nu putem să îl confirmăm. Suntem în negocieri cu preluarea portofoliului actual, iar cumpărătorul nu dorește preluarea contractelor pe rol pentru materii prime".

De asemenea, în condițiile în care reclamanta a solicitat penalitatea contractuală pentru neexecutare și dobânzile aferente acesteia, curtea de apel a învederat că, în absența unei clauze contractuale care să stipuleze o anumită penalitate, chiar și în lipsa unei cereri subsidiare a reclamantei, poate acorda dobânda legală. Cu toate acestea, în dezacord cu raționamentul dezvoltat chiar de către instanță, a dispus obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului principal, de la data de 07.06.2023, data expirării termenului acordat prin notificarea de punere în întârziere și până la data plății efective, astfel cum s-a solicitat prin capătul accesoriu din cererea de chemare în judecată, dar fără a acorda debitul principal și fără a se putea stabili care este acesta.

Cum Curtea de Apel Alba Iulia nu a analizat motivele de apel astfel cum au fost structurate de apelantă și a dezlegat pricina fără a analiza cererea de chemare în judecată formulată, fără a cerceta capetele de cerere privind plata diferenței de preț și a costurilor de depozitare și fără a arăta de ce nu se poate face aplicarea dispozițiile legale invocate privind repararea integrală a prejudiciului, soluționând litigiul fără a dezvolta o construcție juridică din care să se poată stabili care capete de cerere au fost găsite întemeiate și care nu, se constată încălcarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă a invocat și incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Casarea hotărârii pentru acest motiv se poate obține în mod diferit, după cum s-a încălcat o normă procedurală cu caracter de ordine publică, când sancțiunea este nulitatea absolută, ori o normă procedurală cu caracter de ordine privată, când sancțiunea este nulitatea relativă. Cu privire la condițiile de invocare a nulității actelor de procedură, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 178 alin. (1) și art. 247 C. proc. civ., din care rezultă că: nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecății cauzei, dacă legea nu prevede altfel. Prin urmare, nulitatea absolută poate fi invocată ca motiv de recurs de oricare parte interesată, de procuror sau de către instanța de recurs, indiferent dacă a fost ridicată și discutată în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, deci direct în recurs, dacă legea nu interzice în mod expres. Având în vedere că în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, nulitatea absolută nu poate fi invocată direct în recurs dacă pentru dovedirea ei ar fi necesar să se administreze alte mijloace de probă decât înscrisurile noi sau probele aflate deja la dosar (art. 247 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.); nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de recurs numai de partea ocrotită prin norma încălcată, cu condiția ca aceasta să fi ridicat excepția de nulitate, în termenul prevăzut de lege, în fața instanței înaintea căreia s-a săvârșit neregularitatea, iar neregularitatea respectivă să nu se datoreze culpei părții care o invocă. Motivul de casare este, după caz, de ordine publică sau de ordine privată, după cum prin intermediul său se invocă încălcarea unor norme procedurale de ordine publică sau de ordine privată.

Subsumat acestui motiv de casare, instanța de prim control judiciar a încălcat principiul disponibilității procesului civil consacrat de art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5) - (6) C. proc. civ., întrucât a reținut că părțile nu au încheiat contractul nr. x din 16.09.2022, ci un alt contract format prin acordul de voință rezultat din corespondența purtată între părți, acordând astfel reclamantei altceva decât a solicitat.

Într-adevăr, încălcând principiul disponibilității procesului civil, reglementat de art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (5)-(6) C. proc. civ., instanța de apel a schimbat nu numai cauza, ci și obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, instanțele devolutive au fost învestite cu o acțiune în răspundere civilă contractuală, reclamanta solicitând obligarea pârâtei-cumpărător la plata de daune-interese compensatorii, pentru neexecutarea obligației de a cumpăra. Or, instanța de apel a apreciat, în mod nelegal, că obiectul cererii de chemare în judecată constă în daune moratorii, pentru neplata la scadență a unei sume de bani și că, în condițiile inexistenței unei clauze penale care să stipuleze cuantumul acestora, convenit de părți, poate acorda cuantumul prevăzut de lege (dobânda legală).

Găsind întemeiate motivele de casare din art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., care atrag casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte nu mai poate cerceta și nu va analiza motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât timp cât hotărârea este pronunțată cu depășirea limitelor învestirii și nu este motivată, cele invocate în baza acestui motiv de casare de către ambele recurente urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

Prin prisma celor ce preced, în rejudecare, instanța de apel va analiza cererea de apel, în limitele învestirii, urmând să analizeze dacă între părți a intervenit contractul invocat și dacă sunt întemeiate capetele de cerere formulate, luând în considerare toate aspectele invocate de părți.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1/2025 din 8 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prezenta decizie este definitivă, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și de pârâta B. S.A. împotriva deciziei nr. 1/2025 din 8 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.