ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1544/2023

Ședința publică din data de 20 iunie 2023

Prin cererea înregistrată la 04.08.2017 pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, sub nr. x/2017, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 166.581 euro.

Prin sentința civilă nr. 4274/CAF/13.11.2017, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București, pe rolul căruia acțiunea a fost înregistrată cu nr. x/2017, inițial la secția a II-a contencios administrativ și fiscal, iar ulterior la secția a VI-a Civilă.

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 629/06.03.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Alba.

Soluționând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1126/23.03.2018, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Prin sentința civilă nr. 260/COM/04.06.2021, Tribunalul Alba, secția de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență a respins, ca neîntemeiată cererea și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 32.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, iar pârâta B. S.A. a formulat apel împotriva considerentelor.

Prin decizia civilă nr. 478/22.12.2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul pârâtei B. S.A. împotriva considerentelor sentinței nr. 260/COM/04.06.2021, fiind înlăturate considerentele criticate, înlocuite cu propriile considerente ale instanței de apel și menținută soluția din dispozitivul sentinței atacate și a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., care a fost obligată să plătească părții adverse cheltuieli de judecată în sumă de 7.100 RON.

Împotriva deciziei civile, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și admiterea acțiunii, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 166.581 euro și a cheltuielilor de judecată.

Printr-o primă critică, recurenta a afirmat că, în mod contrar celor reținute de instanțele de fond, deținea la 01.03.2017 în contul curent suma necesară achitării taxei de participare la licitația publică pentru vânzarea unui ansamblu de bunuri mobile, organizată de Serviciul Fiscal Orășenesc (în continuare, "S.F.O.") Avrig, întrucât reprezentanții săi au efectuat 3 depuneri de numerar în ziua respectivă, în sumă totală de 32.670 RON.

A afirmat că, deși la momentul debitării contului, acesta prezenta un sold inițial de -20.781.95 RON, această situație nu era reală, deoarece la 01.03.2017 nu era scadentă integral linia de credit contractată în baza contractului de credit nr. x/17.12.2015 încheiat cu intimata, ci doar rata aferentă lunii martie, aspect ce rezulta și din notificarea nr. x/27.02.2017. În aceste condiții, a apreciat nereală constatarea instanței de apel că la 01.03.2017 lipsea disponibilul din cont.

O altă critică s-a referit la reținerea eronată a incidenței punctului 4.4.1 din condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare și nu a punctului 4.4.8, precum și a statuării că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate. A afirmat că plata dispusă prin ordinul de plată din 01.03.2017, deși a fost ordonată cu urgență, a fost executată cu întârziere, contul recurentei fiind debitat a doua zi, iar contul beneficiarului, creditat doar în a treia.

În continuare, autoarea recursului a susținut că nu îi poate fi imputată depunerea ordinului de plată în ziua anterioară licitației, cât timp există procedura plății taxei suplimentare de urgență și a respectat programul bancar prevăzut la art. 4.4.9 din condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare.

A apreciat că, opus celor statuate de instanța de apel, în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii civile a intimatei; fapta ilicită constă în încălcarea clauzelor contractuale stipulate la art. 4.4 din condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare, iar prejudiciul este reprezentat de pierderea unei șanse, potrivit art. 1.385 alin. (4) și (1).532 alin. (2) C. civ. Existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu a fost invocată prin modalitatea executării deficitare a operațiunilor de plată de către pârâtă, prin întârzierea cu o zi a creditării contului beneficiarului plății, ceea ce ar fi împiedicat autoarea demersului judiciar să participe la licitația organizată de S.F.O. Avrig. În fine, vinovăția intimatei a fost considerată dovedită prin aceea că au fost încălcate dispozițiile și procedurile de lucru reglementate de condițiile generale de derulare a operațiunilor bancare.

La 05.05.2023, intimata B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata a arătat că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. totodată, a susținut că și-a îndeplinit în mod corespunzător toate obligațiile asumate atât prin contractul de cont curent, cât și prin contractul de credit, încheiate cu reclamanta, nefiind, deci, îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale contractuale.

La 02.06.2023, recurenta a răspuns la întâmpinare, afirmând că motivele de recurs se încadrează în ipoteza de casare invocată, instanța de apel făcând o greșită aplicare a normelor de drept material în cauză - art. 1.270, 1.272 și art. 1.350 C. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar în opinia raportorului, soluția preconizată a fost aceea de anulare a recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportul a fost, potrivit încheierii din 25.04.2023, comunicat părților, cu mențiunea că au dreptul de a depune punct de vedere, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere, recurenta a solicitat să se constate că nu este incidentă sancțiunea nulității prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. a subliniat că, în afară de ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin recurs a expus și critici ce ar fi încadrabile în pct. 6 din dispoziția legală evocată.

Examinând recursul, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de filtru, reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac pe ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar legala motivare a recursului pe acest temei impune nu numai indicarea normei de drept material pretins a fi fost nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care apreciază că prevederea se interpretează sau aplică în mod legal, să argumenteze defectuozitatea judecății instanței de control judiciar devolutiv.

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afara situațiilor reglementate de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului. Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Așadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

Transpunând considerentele anterioare la cauza de față, Înalta Curte subliniază, preliminar, că nu vor fi avute în vedere criticile invocate suplimentar de recurentă prin punctul de vedere față de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, depus la 18.05.2023, care sunt formulate cu depășirea termenului de motivare a recursului.

În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța supremă reține că argumentele dezvoltate în susținerea acestuia nu pot fi încadrate nici în ipoteza de casare de care s-a prevalat autoarea căii de atac și nici în celelalte cazuri enumerate de art. 488 alin. (1).

Astfel, deși critica recurentei vizează încălcarea de către instanța de apel a art. 1.270, 1.272, 1.350, 1.385 alin. (4) și a art. 1.532 alin. (2) C. civ., argumentele dezvoltate combat, în realitate, statuarea în fapt din decizia recurată care afirmă lipsa la 01.03.2017, din contul bancar al autoarei demersului judiciar, a disponibilului necesar executării ordinului de plată, precum și dezlegările privind mecanismul operării ordinelor de plată de funcționarii bancari.

Însă considerentele evocate nu materializează o operațiune de aplicare sau interpretare a legii, ci sintetizează fapte primare, relevate de instanța de apel prin administrarea și evaluarea probatoriului. Pe aceeași premisă este construită și determinarea instanței de control judiciar devolutiv privind inexistența unei fapte ilicite a intimatei și, în consecință, privind neîntrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii ei contractuale.

Așadar, criticile autoarei demersului judiciar urmăresc, în realitate, stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele de fond, atât cu privire la sumele disponibile în contul său la momentul când intimata trebuia să execute ordinul de plată, cât și cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor contractuale.

Contrar finalității demersului judiciar al recurentei, instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecința reevaluării cadrului factual al litigiului, din moment ce instanța de apel, ca instanță devolutivă, este suverană atât în a dispune asupra oportunității probelor, din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, cât și în a aprecia asupra probelor administrate.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte conchide, așadar, că niciuna dintre criticile recurentei nu poate fi încadrată în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și constată incidentă sancțiunea nulității recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, situație care, deopotrivă, încalcă exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., urmează a anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 478 din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2023.