ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 209/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 3 februarie 2021
Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 martie 2019 pe rolul Tribunalului Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare - cumpărare nr. x încheiat între părți la 8 februarie 2018 și să o oblige pe pârâtă la restituirea sumei de 145.600 RON, reprezentând prețul contractului de vânzare - cumpărare sus-menționat, actualizată cu indicele inflației, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței până la data plății efective, precum și la plata sumei de 306.350 RON, reprezentând daune-interese, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 42/COM din 5 septembrie 2019, Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal și de Insolvență, raportat la dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reținând că valoarea obiectului acțiunii arătată în capătul principal de cerere nu depășește 200.000 RON, a admis excepția necompetenței sale materiale și, constatând că în cauză este incidentă o normă de competență de ordine privată, iar pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, având în vedere opțiunea reclamantei, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la 3 octombrie 2019.
Prin sentința civilă nr. 3056 din 6 decembrie 2019, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița
Pentru a hotărî astfel, a invocat dispozițiile art. 126 alin. (1) și art. 132 alin. (3) C. proc. civ. și, notând că pârâta își are sediul în localitatea Toplița, iar părțile nu au prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare locul executării obligațiilor, a apreciat că, urmare a stabilirii necompetenței materiale a tribunalului, cauza poate fi trimisă numai instanței competente sub toate aspectele, inclusiv teritorial, prevederile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. fiind de ordine publică și a reținut că în speță competența nu este una alternativă, ci cea stabilită de art. 107 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Toplița la 14 ianuarie 2020.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei Toplița și a solicitat declinarea competenței în favoarea Tribunalului Harghita.
Prin sentința civilă nr. 575 din 20 octombrie 2020, Judecătoria Toplița a respins excepția necompetenței materiale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, a reținut că pârâta nu a ridicat excepția necompetenței materiale în condițiile art. 130 C. proc. civ., astfel că este decăzută din dreptul de a o mai invoca.
În ceea ce privește competența teritorială a reținut că, întrucât în cauză este incidentă o normă de competență de ordine privată, iar pârâta nu a invocat excepția de necompetență teritorială în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în mod corect Tribunalul Alba a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei Alba-Iulia, având în vedere opțiunea reclamantei, care a învestit instanța de la sediul său.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:
În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.
Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."
În speță, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune vizând rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare, restituirea prețului și obligarea pârâtei la plata de daune-interese.
Potrivit art. 113 C. proc. civ., care reglementează competența teritorială alternativă, în cazul cererilor privind rezoluțiunea unui contract, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă și instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.
Așadar, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidența unor norme de competență teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată, care reglementează o competență alternativă.
Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
Prin urmare, chiar dacă reclamanta a învestit cu soluționarea unei cereri o instanță necompetentă teritorial, atât timp cât în speță nu sunt incidente norme de competență exclusivă, de ordine publică, necompetența teritorială relativă poate fi invocată numai de pârâtă, nu și de instanță din oficiu.
În speță, reclamanta a înțeles să introducă cererea de chemare în judecată la Tribunalul Alba, în circumscripția căruia își are sediul.
Tribunalul Alba, raportat la valoarea obiectului acțiunii arătată în capătul principal de cerere, a admis excepția necompetenței sale materiale și, constatând că în speță sunt incidente norme de competență teritorială de ordine privată, iar pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Or, raportat la caracterul privat al normelor de competență incidente în cauză, Judecătoria Alba Iulia nu putea invoca, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Așa fiind, Înalta Curte constată că Judecătoria Alba Iulia a fost legal învestită cu soluționarea cauzei prin hotărârea de declinare pronunțată de Tribunalul Alba Iulia și a devenit singura competentă.
Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2021.