ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1582/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă la 23.09.2024, reclamanta Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pârâții A. și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamantă a sumei de 156.000 euro, cu titlu de prejudiciu cauzat prin diminuarea efectivelor de cervide (contravaloarea a 13 exemplare cerb comun) de pe fondul cinegetic nr. 28 "Boboiești" din județul Gorj, fond gestionat de pârâți potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 407/2006; reclamanta a solicitat ca suma să fie virată din bugetul statului, la care se adauge cheltuielile necesare refacerii efectivului de cerb comun preluat în gestiune cu ocazia predării-primirii efectivelor în anul 2011; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 131/2024 din 18.12.2024, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca prescrisă acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin decizia nr. 168/2025 din 08.04.2025, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar, recurenta a susținut că a încheiat cu pârâta C. din Mangalia contractul de gestionare a faunei cinegetice aferente fondului cinegetic nr. 28/27.06.20211 - Boboiești, județul Gorj, pentru o perioadă de 10 ani, evidențiind că acest contract a fost cesionat succesiv către mai multe asociații de vânătoare, ultimul gestionar fiind B., care s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile gestionarului inițial.

În continuare, a subliniat că, prin adresa nr. x/27.10.2023 emisă de Direcția Corp Control din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, i s-a solicitat să întreprindă demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului constatat în urma unui control efectuat pe fondul cinegetic.

Evocând art. 14 alin. (1) și (2) și art. 57 din Legea nr. 407/2006, recurenta a susținut că în urma expertizei tehnice extrajudiciare s-a constatat lipsa a 13 exemplare de cerb comun de pe fondul cinegetic nr. 28 Boboiești, prejudiciu evaluat conform criteriilor legale în materia despăgubirilor pentru fauna cinegetică.

Potrivit recurentei, instanțele au soluționat în mod nelegal cauza, limitând analiza la excepția prescripției dreptului material la acțiune, fără a examina fondul raportului juridic și fără a interpreta corect dispozițiile legale aplicabile gestionării fondurilor cinegetice. În acest context, a subliniat că momentul de la care începe să curgă termenul prescripției extinctive nu este data predării-preluării fondului cinegetic în anul 2020, ci data la care prejudiciul a devenit cert, lichid și exigibil, respectiv data întocmirii expertizei tehnice; aceasta deoarece până la data întocmirii expertizei nu s-ar fi putut reține existența unui prejudiciu cert, condiție necesară pentru nașterea dreptului la acțiune.

Recurenta a mai susținut că instanțele au ignorat și obligațiile contractuale ale gestionarului fondului cinegetic, valabile pe întreaga perioadă a gestiunii, care impun acestuia de a sesiza orice factor dăunător efectivelor și de a reface populațiile faunei cinegetice; în acest context, a susținut că termenul de prescripție nu putea începe să curgă înainte ca prejudiciul să fie stabilit în condițiile legii.

De asemenea, a subliniat că sumele reprezentând prejudiciul cauzat faunei cinegetice constituie venituri ale bugetului de stat, recurenta având obligația legală de recuperare.

În opinia recurentei, instanțele au interpretat greșit normele de drept material referitoare la momentul nașterii dreptului la acțiune și la caracterul cert al prejudiciului, situație ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că prejudiciul persistă, iar evaluările recente confirmă absența exemplarelor de cerb comun de pe fondul cinegetic.

Intimatele nu au formulat nicio întâmpinare.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reține următoarele:

Articolul 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocată în mod formal de recurentă, deoarece deși afirmă că au fost interpretate greșit normele de drept material referitoare la momentul nașterii dreptului la acțiune și la caracterul cert al prejudiciului, aceasta doar reiterează motivele prezentate în cererea de apel, fără a identifica în ce a constat greșeala instanței devolutive.

Susținerile recurentei vizează în principal demonstrarea existenței situației vizând prejudiciul reclamat - lipsa a 13 cerbi comun, prin raportare la obligațiile contractuale ale gestionarului și la expertiza extrajudiciară depusă în cauză. Însă, aceste argumente vizează situația de fapt, fără a se invoca critici privind interpretarea greșită a normelor incidente în materia prescripției extinctive.

De altfel, recurenta nu indică, în mod concret, care sunt textele de lege greșit interpretate de curtea de apel, iar motivele dezvoltate în memoriul de recurs se limitează la a opune, raționamentului instanței, propria viziune asupra momentului de la care ar trebui să curgă termenul de prescripție și asupra caracterului "continuat" al prejudiciului, fără a se identifica o veritabilă critică de nelegalitate.

Înalta Curte notează că trimiterile la natura bugetară a creanței și la obligația recurentei de a recupera prejudiciile nu sunt corelate cu vreo normă de drept material pretins încălcată, ci sunt invocate doar ca suport pentru teza conform căreia acțiunea nu ar fi prescrisă, iar fondul cauzei ar fi trebuit analizat.

Însă, o astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, criticile, în ansamblul lor, nu pot face obiectul analizei în calea extraordinară de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 168/2025 din 08.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.