ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1741/2022

Obiectul acțiunii 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 23.06.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Brașov și B., - anularea refuzului nejustificat reprezentat de Adresa nr. x/24.04.2020 emisă de Garda Forestieră Brașov - anularea refuzului nejustificat reprezentat de Adresa nr. x/26.02.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - constatarea rezilierii de drept a Contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș cu obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 65 din 2 octombrie 2020, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.. A obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 7.260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. După ce a prezentat situația de fapt, a susținut recurenta-reclamantă că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a) din Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 și a dispozițiilor art. 969 C. civ. de la 1864 (în vigoare la data încheierii contractului). Referitor la greșita interpretare și aplicare a art. 18 din contract, aceasta rezultă din faptul că termenul de 10 zile de la notificare, reținut de prima instanță, nu-și are nicio justificare, pentru că notificarea la care textul contractual face referire este notificarea transmisă de cocontractantul administrator exclusiv cu privire la tariful de gestionare datorat Bugetului de stat și Fondului pentru mediu, conform art. 15 alin. (1) lit. b)-c) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Astfel, administratorul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor cunoaște dacă gestionarul și-a îndeplinit sau nu la termen obligația de plată a tarifului de gestionare către cei doi beneficiari, reprezentați de Bugetul de stat și Fondul de Mediu, iar, în cazul în care această obligație nu a fost îndeplinită, administratorul notifică acest lucru debitorului. În situația în care acesta din urmă nu îndeplinește obligația de plată în termen de 10 zile de la notificare, contractul se reziliază de drept. Întrucât A. este o terță persoană privată, administratorul nu poate cunoaște faptul neîndeplinirii obligațiilor față de aceasta, în condițiile în care plata se face în mod direct, fără mijlocirea administratorului. Astfel, în situația terțelor persoane, rezilierea se produce în temeiul tezei I a art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, respectiv exclusiv în situația în care plata nu se realizează în termen de 30 de zile de la scadență. Potrivit art. 969 C. civ. de la 1864, contractul este obligatoriu față de părți dar și față de terțele persoane, inclusiv față de organele judiciare chemate să îl aplice. A mai apreciat recurenta-reclamantă că instanța în mod greșit a apreciat că nu ar fi îndeplinite condițiile rezilierii, pentru că gestionarul, B., nu a fost notificat de către administrator, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în conformitate cu art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, în condițiile în care față de gestionar se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă care-i stabilea culpa contractuală, derivată din faptul neachitării tarifului de gestionare, fiind în mod succesiv pus în întârziere, inclusiv prin pronunțarea sentinței civile nr. 622 din 30 iulie 2019 în Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Luduș, sentință împotriva căreia gestionarul nu a exercitat calea de atac a apelului. Așadar, faptul că pârâta nu a fost notificată chiar de către administrator nu prezintă nicio relevanță, pentru că notificarea are ca unic scop informarea gestionarului asupra neîndeplinirii unei obligații contractuale. A mai susținut recurenta că în mod greșit instanța de fond a acordat valențe juridice refuzului regăsit în cadrul Adresei nr. x/26.02.2020 a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și nu a acordat semnificație cererii prealabile din 15.11.2019, pierzând din vedere faptul că cererea prealabilă a fost anterioară plății din 17.12.2019 și că nu a fost soluționată în termenul limită, de 30 de zile prevăzut de Legea nr. 554/2004, care s-a împlinit la 15.12.2019. Astfel, adresa menționată nu mai era aptă a produce efecte juridice. În opinia recurentei, prima instanță a reținut în mod greșit chestiunea plății parțiale, din data de 17.12.2019 în cuantum de 3.900 RON, că nu ar avea legătură cu petitele acțiunii, iar, prin reținerea necesității de facturare a penalităților de întârziere, instanța a încălcat prevederile sentinței nr. 622/2019 a Judecătoriei Luduș.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, și menținerea sentinței recurate. A arătat că nu putea emite o notificare de reziliere a Contractului de gestiune a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011, în condițiile în care exista dovada plății tarifului de gestiune aferent sezonului de vânătoare 2018-2019. 4.2. Intimata-pârâtă Garda Forestieră Brașov a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs 5.1. În ceea ce privește cererea recurentei-reclamante de suspendare formulate pentru acest termen, Înalta Curte reține că, pentru a opera suspendarea facultativă prevăzută de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie îndeplinită condiția ca dezlegarea cauzei să depindă, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți și care, odată stabilit prin hotărâre definitivă, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat în orice alt proces, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ. După cum a precizat recurenta, obiectul dosarului menționat privește culpa contractuală a pârâtei B. cu privire la obligația de plată a tarifului de gestionare către A.. Deși este vorba de același contract, Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș, stabilirea culpei contractuale a pârâtei cu privire la plata tarifului de gestionare către recurenta A. nu are nicio înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, care privește, în esență, constatarea îndeplinirii condițiilor rezilierii de drept a contractului. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază, în raport cu obiectul prezentei cauze, că nu se impune suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Specializat Mureș, cererea de suspendare urmând a fi respinsă. 5.2. Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește aspectul interpretării eronate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) lit. a) din Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. x/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș, instanța de control judiciar constată că acest contract a fost încheiat între Ministerul Mediului și Pădurilor (în prezent Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor) prin Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Brașov, în calitate de administrator, și B., în calitate de gestionar, în temeiul art. 9 și art. 15 din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) 1 ) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative. Prin urmare, în raport cu calitatea administratorului fondului cinegetic, Ministerul Mediului și Pădurilor prin structura sa teritorială, de autoritate publică, și cu obiectul contractului, fondul cinegetic (bun de interes național), este vorba despre un contract administrativ, încheiat de o autoritate publică, fiindu-i aplicabil regimul juridic administrativ, de drept public. Conform art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, "Rezilierea de drept a contractului din inițiativa administratorului se realizează, fără sesizarea instanței și fără punerea în întârziere cu avizul autorității publice centrale în silvicultură, în următoarele cazuri: a) gestionarul nu își îndeplinește obligația de plată a tarifului de gestionare conform legii și prezentului contract, într-o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului de plată și după împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea administratorului." Recurenta-reclamantă apreciază că, în cazul neîndeplinirii obligației gestionarului în ceea ce o privește, nu ar mai fi necesară parcurgerea procedurii de notificare a gestionarului de către administrator. Aceasta pentru că plata se face fără mijlocirea administratorului, astfel că administratorul nu ar avea cum să cunoască faptul neîndeplinirii obligației de plată a tarifului de gestionare față de proprietarii terenurilor. Prin urmare, în opinia sa, rezilierea s-ar produce de drept, conform tezei I art. 18 alin. (1) lit. a) din contract, exclusiv în situația când plata nu se realizează în termen de 30 de zile de la scadență. Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că nu sunt îndeplinite condițiile rezilierii de drept a contractului. Contrar alegațiilor recurentei, art. 18 alin. (1) lit. a) din contract nu cuprinde două teze distincte, respectiv, teza I, neîndeplinirea obligației de plată într-o perioadă de 30 de zile de la expirarea termenului de plată către asociația de proprietari și, teza a II-a, împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea administratorului, în cazul neplății tarifului către bugetul de stat sau către Fondul pentru mediu. Din analiza dispozițiilor contractuale amintite, rezultă că rezilierea de drept intervine în cazul când gestionarul nu își îndeplinește obligația de plată a tarifului de gestionare în termen de 30 de zile de la expirarea termenului și după împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea notificării din partea administratorului. Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă două ipoteze distincte, alternative, ar fi înlocuit conjuncția copulativă "și" cu conjuncția disjunctivă "ori"/"sau". Astfel, interpretarea dispozițiilor contractuale, în raport și cu dispozițiile Legii nr. 407/2006, este în sensul că rezilierea de drept a contractului se realizează conform unei proceduri, după expirarea termenului de plată de 30 de zile și după împlinirea unui termen de 10 zile lucrătoare de la primirea de către gestionar a notificării administratorului. De altfel, după cum a arătat și recurenta prin recurs, tariful de gestionare, conform art. 15 alin. (1) lit. a), b) și c) din Legea nr. 407/2006, se achită nu numai proprietarilor de terenuri, ci și bugetului de stat și Fondului pentru mediu, art. 18 alin. (1) din contract referindu-se la neîndeplinirea obligației de plată a tarifului de gestionare, fără a face distincție cu privire la beneficiarul plății. În cauză, după cum just a constatat instanța de fond, administratorul, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, nu a emis nicio notificare către gestionar, B.. Acest aspect reiese și din Adresa nr. x/26.02.2020 emisă de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, adresă contestată de către recurentă, prin care i-a fost adus la cunoștință faptul că, pentru a putea solicita rezilierea contractului de gestionare, are obligația de a înștiința administratorul cu privire la neplata tarifului de gestionare, administratorul urmând a efectua verificări și a emite notificarea. Prin urmare, nu prezintă relevanță aspectele învederate de recurentă, cu privire la existența Dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Luduș, în care prin sentința civilă nr. 622 din 30 iulie 2019 s-a stabilit culpa contractuală a pârâtei B. din neexecutarea obligațiilor de plată, de vreme ce notificarea gestionarului, de către administrator, nu a fost efectuată. Nu pot fi reținute nici criticile recurentei privind încălcarea de către prima instanță a art. 969 C. civ. de la 1864, conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Recurenta-reclamantă recunoaște faptul că este o terță persoană privată față de contract. Potrivit art. 18 alin. (1) din contract, rezilierea de drept poate fi inițiată de partea ce are calitatea de administrator (Garda Forestieră Brașov, în cauză) cu avizul autorității publice centrale în silvicultură (Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor). Contractul de gestionare a fondului cinegetic, având caracterul unui contract administrativ, presupune ca principiile libertății contractuale, a relativității efectelor contractului și a opozabilității acestuia să fie subsumate principiului priorității interesului public. Astfel, revine autorității publice contractante atribuția/obligația de a verifica și de aprecia asupra culpei gestionarului în neexecutarea contractului și, drept consecință, de a realiza rezilierea de drept a acestuia (cu respectarea dispozițiilor legale), și nu unei terțe persoane, cum este, în cauză, recurenta-reclamantă A.. Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.