ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 12.11.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Brașov și B.,

- anularea Actului adițional încheiat în anul 2018 cu B., privind prelungirea perioadei contractuale privind Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de Vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș,

- obligarea pârâților la recunoașterea dreptului său subiect de a propune viitorul gestionar al faunei de interes cinegetic din cuprinsul Fondului cinegetic nr. 40/5231/23.06.201 la încetarea contractului de gestiune cu obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Odată cu cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 9 alin. (1

1

), art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului ecologic și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

1.3. La data de 08.03.2019, reclamanta a formulat cerere adițională la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat, în mod suplimentar, și anularea refuzului nejustificat conținut de Adresa nr. x/04.02.2019 emisă de Ministerul Apelor și Pădurilor.

La data de 08.03.2019, a fost formulată cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei de către C..

La data de 10.05.2019, s-a mai formulat o cerere de intervenție accesorie în sprijinul reclamantei de către D..

Prin încheierea de ședință din 10 mai 2019, Curtea a anulat cerere de intervenție accesorie formulată în numele C..

Prin încheierea de ședință din 21 iunie 2019, de amânare a pronunțării, Curtea a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de D..

Prin încheierea de ședință din 24 iunie 2019, Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii, a lipsei de interes și a prematurității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 80 din 23 septembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (11) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost introdus prin pct. 1 din Legea nr. 184/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 61 alin. (2), art. 74 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, și a dispozițiilor art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 1, respectiv art. 1 pct. 7 din Legea nr. 149/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 136 alin. (5) din Constituția României.

A respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta accesorie D. în favoarea reclamantei.

A obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 11.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. și intervenienta accesorie D..

3.1. Recurenta-reclamantă A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinței, respectiv a dispoziției de respingere a cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și, drept urmare, casarea celorlalte dispoziții, respectiv de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată și a cererii de intervenție, precum și a celei de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării după soluționarea de către Curtea Constituțională a României a excepției de neconstituționalitate.

În subsidiar, a solicitat casarea în parte a sentinței recurate, respectiv a soluției date pe fondul cererii de chemare în judecată, a cererii de intervenție accesorie, implicit a cererii accesorii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, cu consecința admiterii în parte a acțiunii în sensul anulării refuzului nejustificat conținut de Adresa nr. x/04.02.2019 a Ministerului Apelor și Pădurilor, anulării Actului adițional nr. x/11.12.2018, privind prelungirea perioadei contractuale a Contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș, și admiterea în parte a cererii de intervenție aceesorie, cu cheltuieli de judecată.

A susținut recurenta-reclamantă că cererea principală vizând suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a fost formulată în cadrul cererii de chemare în judecată și a excepției de neconstituționalitate atașată. La termenul din 11.09.2019, instanța a pus în discuție cererea de suspendare și fondul cauzei, dezlegând atât cererea de suspendare, cât și fondul acțiunii în mod concomitent prin sentința nr. 80 din 23 septembrie 2019.

Or, cererea de suspendare constituia o cerere ce necesita a fi soluționată cu precădere, respectiv anterior soluției adoptate pe fondul cauzei, caracterul prioritar de soluționare rezultând din conținutul prevederilor art. 411-413 C. proc. civ. și al art. 414 C. proc. civ., care normează expres că instanța se va pronunța asupra suspendării prin încheiere.

În aceste condiții, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., impunându-se casarea dispozițiilor de respingere a cererii de suspendare a cauzei și, pe cale de consecință, casarea dispozițiilor de respingere a acțiunii și de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât cele din urmă soluții au caracter subsecvent cererii de suspendare.

Astfel, se impune trimiterea cauzei primei instanțe în vederea soluționării unitare, atât cu privire la argumentele privind legalitatea încheierii actului adițional, cât și prin raportare la excluderea impedimentelor de natură neconstituțională de care depind cele două pretenții.

A continuat recurenta-reclamantă că, în ceea ce privește cererea susbsidiară, au fost încălcate prevederile art. 1179 alin. (1) pct. 2 C. civ. totul prin raportare la dispozițiile art. 209 C. civ., dispozițiile art. 1264 C. civ., art. 24 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 26/2000, art. 3 lit. e) din Anexa nr. 1 a Ordinului Ministerului Apelor și Pădurilor nr. 1115/16.07.2015 pentru aprobarea criteriilor de acordare a licenței pentru gestionarea fondurilor cinegetice și art. 3 lit. e) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 216/27.03.2008 privind aprobarea criteriilor de acordare a licenței pentru gestionarea fondurilor de vânătoare.

Potrivit art. 209 alin. (1) și (2) C. civ., persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, respectiv persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze în raporturile cu terții în numele și pe seama persoanei juridice.

În cazul asociațiilor, prerogativa încheierii de acte juridice este rezervată exclusiv consiliului director, iar delegarea dreptului de încheiere a actelor juridice se poate realiza doar în condițiile prescrise de art. 26 din O.G. nr. 26/2000, printr-o împuternicire acordată de consiliul director. În absența unei hotărâri a consiliului director, domnul E. a participat la încheierea actului adițional fără a deține puterea de a încheia valabil actul în numele și pe seama asociației, semnătura sa neexprimând consimțământul B..

Faptul că președintele asociației este și membru al consiliului director și conținutul fișei postului anexă la contract nu prezintă nicio relevanță, atribuțiile din fișa postului fiind interpretate în limitele externe ale funcției de director, prerogativele acestuia fiind limitate la coordonarea și conducerea pe linie tehnică a activității de gestionare a faunei cinegetice.

În al doilea rând, somnul E. nu poate avea drept general de reprezentare și de încheiere de acte juridice prin prisma funcției de director, deoarece atribuțiile atașate funcției sunt stabilite prin lege.

Referitor la aspectul reținut de prima instanță, privind ratificarea cu efect retroactiv a mandatului conferit reprezentantului E., au fost încălcate prevederile art. 1264 C. civ. care reglementează condițiile în care va fi făcută confirmarea, respectiv actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul, cauza și natura obligației și să facă mențiune despre motivul acțiunii în anulare, precum și despre intenția de a repara viciul pe care se întemeiază acea acțiune. Or, partea adversă nu a făcut dovada unui astfel de act, sens în care actul de confirmare nu există.

În consecință, în lipsa mandatului de reprezentare, nu se poate vorbi despre un act juridic valabil încheiat (actul adițional, modificator al contractului inițial), sens în care lipsește consimțământul persoanei la încheierea actului, încălcându-se art. 1179 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și art. 1166 C. civ.

3.2. Recurenta-intervenientă D. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., formulând aceleași solicitări și critici ca și recurenta-reclamantă.

4.1. Recurenta-intervenientă D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului formulate de recurenta-reclamantă A..

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca nefondată, și menținerea sentinței recurate.

Înalta Curte, analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate (argumentate identic de ambele recurente), a apărărilor din întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în cauză, apreciază că sunt nefondate recursurile, neputându-se reține incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ.

5.1. Referitor la soluția de respingere a cererii de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte reține că nu există o dispoziție procesuală expresă în sensul suspendării judecății litigiului în cazul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind abrogat.

Suspendarea judecății în această situație fiind facultativă, instanța de judecată este chemată să decidă asupra oportunității acestei măsuri, putând suspenda cursul judecății numai când, în funcție de circumstanțele cauzei, apreciază că s-ar impune această măsură.

Singurul caz în care se impune suspendarea judecății este prevăzut de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 referitor la acțiunile îndreptate împotriva ordonanțelor guvernului.

Astfel, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanța poate să suspende judecata cauzei atunci când soluția din proces depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți și care, odată stabilit prin hotărâre definitivă, poate fi invocat cu efectele lucrului judecat în orice alt proces, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentelor, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă analiză a oportunității măsurii suspendării procesului din perspectiva necesității adoptării unei astfel de dispoziții, apreciind în mod just că nu poate da eficiență art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu argumentele prezentate de reclamantă și având în vedere ansamblul circumstanțelor cauzei.

De altfel, se constată că instanța a expus în motivare considerentele care au stat la baza dispoziției de respingere a cererii de suspendare a judecății cauzei într-o manieră concisă și clară, cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În plus, reține Înalta Curte că obiectivul esențial la analizarea oportunității suspendării procesului are la bază preîntâmpinarea transformării posibilității acordate părții de a solicita suspendarea într-o formă de abuz procesual, fiind astfel evitată temporizarea procesului și, totodată, garantat dreptul la un proces echitabil prin soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Corect a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. dau efect juridic deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unor dispoziții din acestea, și anume dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluționat cauza în care a fost invocată excepția.

În aceste condiții, în cazul în care instanța de control constituțional ar admite excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, recurenții au la dispoziție un remediu procedural pus la dispoziție de legiuitor, dispoziția de respingere a cererii privind suspendarea judecății fiind la adăpost de criticile prezentate de recurenți.

Nu pot fi avute în vedere nici alegațiile recurenților privind faptul că instanța s-a pronunțat prin aceeași hotărâre atât asupra cererii de suspendare a judecății cauzei, cât și asupra fondului acțiunii.

Cererea de suspendare nu constituia o cerere principală, care să se soluționeze anterior fondului cauzei. Obiectul acțiunii privea anularea Actului adițional încheiat în anul 2018 cu B., privind prelungirea perioadei contractuale privind Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de Vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș. Totodată, recurenta-reclamantă a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 9 alin. (11), art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului ecologic solicitând suspendarea judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Măsura suspendării judecății este subsidiară soluționării cererii de sesizare a Curții Constituționale, fiind lăsată la latitudinea instanței de judecată, care, în raport cu obiectul acțiunii și cu circumstanțele cauzei, în cazul sesizării instanței de control constituțional hotărăște și asupra oportunității suspendării judecății.

Or, după cum s-a consemnat anterior, prima instanță, deși a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, a apreciat că nu se impune suspendarea judecății, astfel că a trecut la soluționarea pe fond a acțiunii.

5.2. Referitor la restul susținerilor recurentelor, vizând, în esență, lipsa calității semnatarului actului adițional, E., de reprezentant al B., Înalta Curte constată că acesta, în calitate de director, potrivit fișei postului, după cum corect a apreciat instanța de fond, avea, printre altele, și atribuția de reprezentare și de a angaja prin semnătură asociația în relațiile cu persoanele fizice și juridice.

Recurentele afirmă fără niciun temei legal că, prin prisma funcției de director, semnatarul actului adițional nu ar putea avea drept general de reprezentare și de încheiere de acte juridic și că B. nu și-ar fi dat consimțământul pentru încheierea actului adițional.

Instanța de control judiciar reține că, având în vedere principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice, modalitățile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci și spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor.

Astfel, conform art. 1263 alin. (5) C. civ., este suficient ca obligația dintr-un contract să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată, recurentele, în calitate de terți, neputând invoca, în numele B., lipsa consimțământului asociației la încheierea actului adițional, cu atât mai mult cu cât actul adițional a fost ratificat și recunoscut de aceasta.

De altfel, aspect demn de reținut, la fel ca actul adițional, și contractul inițial, Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 40/5231/23.06.2011 pentru Fondul de Vânătoare 2 Giuluș, județul Mureș, a fost încheiat între B., prin reprezentant legal, E., și Ministerul Mediului și Pădurilor, fiind semnat de același E. în calitate de reprezentant legal și de director al asociației.

5.3. Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta-reclamantă A. și de recurenta-intervenientă D. împotriva sentinței nr. 80 din 23 septembrie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.