ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2837/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9.1.2019, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Brașov și B., a solicitat: (i) anularea refuzului nejustificat materializat în Adresa nr. x/19.12.2018 a Ministerului Apelor și Pădurilor; (ii) anularea actului adițional nr. x/11.12.2018 la Contractul de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011 privind Fondul de vânătoare nr. 3 Deag, jud. Mureș, încheiat între Ministerul Apelor și Pădurilor prin Garda Forestieră Brașov și B., act adițional prin care s-a convenit prelungirea perioadei de valabilitate a Contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011 privind Fondul de vânătoare nr. 3 Deag, jud. Mureș; (iii) Obligarea pârâților de rândul (i) - (ii) la recunoașterea dreptului subiectiv al reclamantei de a propune viitorul gestionar al faunei de interes cinegetic din cuprinsul Fondului cinegetic nr. 3 Deag din jud. Mureș, la încetarea Contractului de gestiune a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011; (iv) Rezilierea Contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011 pentru Fondul de vânătoare nr. 3 Deag, jud. Mureș, încheiat între pârâta de rând 1 cu pârâta de rând 3; (v) Obligarea pârâților de rând (i) - (ii) la retragerea licenței de funcționare nr. 495/2011 gestionarului Asociația "B.", pentru neîndeplinirea condițiilor de licențiere; (vi) obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta și-a completat ulterior acțiunea, depunând la dosarul cauzei cererea adițională din 29.1.2019, prin care a solicitat anularea refuzului nejustificat materializat în adresa nr. x/18.12.2018 a Gărzii Forestiere Brașov, apoi cererea adițională nr. 2, prin care a solicitat anularea refuzului nejustificat materializat în adresa nr. x/12.2.2019.

În cuprinsul și anexat cererii de chemare în judecată depuse în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Târgu Mureș, la data de 9.1.2019, reclamanta A. a invocat excepția de neconstituționalitate a următoarelor prevederi legale: a) art. 9 alin. (1

1

) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, astfel cum a fost introdus prin pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, dispoziții normative care, în aprecierea reclamantei, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 61 alin. (2), art. 74 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Constituția României; b) art. 1 pct. 17, lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I, pct. 1, respectiv art. I, pct. 7 din Legea nr. 149 din 16 iunie 2015 privind modificarea și completarea Legii vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, dispoziții normative care, potrivit reclamantei contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1)-(2), art. 44 alin. (1)-(2), art. 136 alin. (5) din Constituția României; solicitând instanței ca prin încheierea ce urmează să o pronunțe să dispună: (i) constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate ridicată în ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor art. 9 alin. (1

1

), art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic; (ii) sesizarea Curții Constituționale în vederea pronunțării asupra condițiilor de admisibilitate și a temeiniciei excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1

1

), art. 1 pct. 17, lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic; (iii) suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În ședința publică din 10.05.2019, Asociația de Vânătoare și Pescuit Valea Cundului a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, cerere încuviințată în principiu, prin încheierea de ședință din 11.09.2019.

Prin încheierea de ședință din data de 4.11.2019, instanța a dispus sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 9 alin. (1)

1

din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost introduse prin pct. 1 din Legea nr. 184/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 61 alin. (2), art. 74 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, și, respectiv a dispozițiilor art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1, respectiv art. I pct. 7 din Legea nr. 149/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 136 alin. (5) din Constituția României.

A admis cererea formulată de reclamanta A. și, în consecință, a sesizat Curtea Constituțională, cu excepția de neconstituționalitate: - a dispozițiilor art. 9 alin. (1)

1

din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost introduse prin pct. 1 din Legea nr. 184/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 61 alin. (2), art. 74 alin. (4) și art. 79 alin. (1) din Constituția României, și, respectiv, - a dispozițiilor art. 1 pct. 17 lit. q), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1, respectiv art. I pct. 7 din Legea nr. 149/2015 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (3) și (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2), art. 136 alin. (5) din Constituția României.

Prin sentința nr. 110 din data de 4 noiembrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. A respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apelor și Pădurilor, Garda Forestieră Brașov, B.. A respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta accesorie Asociația de Vânătoare și Pescuit C.. A obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva sentinței nr. 110 din data de 4 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta A. și intervenienta accesorie Asociația de Vânătoare și Pescuit Valea Cundului, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de casare fiind identice în cele două memorii de recurs.

În dezvoltarea criticilor de nelegalitate, recurentele au invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270 C. civ., art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. o) și p), precum și ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentelor, în mod greșit instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă A. nu ar fi titulara unui drept subiectiv sau a unui interes legitim de a invoca critici apte să conducă la rezilierea contractului de gestiune a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011, de vreme ce are calitatea de având cauza față de acest contract, executarea contractului răsfrângându-se și asupra recurentei-reclamante ca formă asociativă a proprietarilor de terenuri.

Întrucât executarea neconformă a contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic produce efecte negative asupra recurentei-reclamante, rezultă că acțiunea dedusă judecății se bazează pe dreptul subiectiv propriu sau cel puțin pe interesul legitim de a beneficia de o executare conformă a contractului.

Reținând că autoritatea publică exercită prerogative de control și dispune de un drept de apreciere, instanța de fond a încălcat caracterul obligatoriu al dispozițiilor art. 1270 C. civ., întrucât sub aspectul motivului de reziliere invocă administratorul nu beneficiază de un drept de apreciere, rezilierea producându-se de drept, conform art. 18 lit. b) coroborat cu art. 7 alin. (4) din contract.

Au subliniat recurentele că exercitarea drepturilor subiective ale organelor administrației publice este o obligație legală a acestora, organul administrativ neavând facultatea ci obligația de a-și exercita drepturile ce fac parte din conținutul raportului juridic supus analizei.

Referitor la refuzul nejustificat materializat în adresa nr. x/19.12.2018 a Ministerului Apelor și Pădurilor, respectiv adresa nr. x/18.12.2018a Gărzii Forestiere Brașov, în mod greșit instanța de fond a considerat că refuzul nu este nejustificat, în condițiile în care autoritățile intimate nu au depus la dosarul cauzei dovezi cu privire la pretinsele verificări, acest comportament procesual fiind o dovadă incontestabilă a refuzului de soluționare a cererii.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 26.08.2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Intimata-pârâtă Garda Forestieră a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, arătând, în esență, că raportat la analiza materialului probator, nu poate fi identificat un refuz nejustificat.

4.2. Intimata-pârâtă Garda Forestieră Brașov, prin întâmpinarea depusă la 4.09.2020, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, arătând că asociația titular a contractului de gestionare a faunei cinegetice îndeplinește condițiile de licențiere, neexistând niciun motiv care să determine rezilierea contractului de gestionare.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor în întâmpinări și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare, cu precizarea că, fiind similare, cele două recursuri.

Recurenta-reclamantă A. a investit instanța de contencios administrativ cu o acțiune îndreptată împotriva refuzului autorităților intimate de a constata rezilierea de drept a contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011 privind Fondul de vânătoare nr. 2 Deag, județul Mureș, încheiat cu B., pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, revocarea actului adițional nr. x prin care perioada derulării contractului de gestionare a fost prelungită cu 6 ani, precum și retragerea licenței gestionarului B..

Criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată au vizat, pe de o parte, încălcarea prevederilor legale privind dreptul de reprezentare al persoanelor juridice care au semnat actul adițional nr. x, precum și prelungirea perioadei contractuale în baza unor dispoziții legale neconstituționale, iar pe de altă parte refuzul nejustificat al autorităților intimate de a constata rezilierea de drept a contractului de gestionare, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.

Soluționând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, soluția fiind însușită și de instanța de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs care vizează calitatea de persoană îndreptățită a introduce cererea de verificare a condițiilor de executare a contractului nr. x/5230/23.06.2011, respectiv refuzul nejustificat al autorităților intimate exprimat prin actele administrative contestate, Înalta Curte reține că, prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiecților de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancțiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Astfel, art. 1 alin. (1) prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Aliniatul 1

1

al art. 8 nuanțează această reglementare, în sensul că persoane fizice și juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care solicită apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Interesul legitim privat este definit în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat".

Prin urmare, noțiunea de "interes legitim" care poate fi ocrotită pe calea contenciosului administrativ nu se confundă cu noțiunea de "interes" în sensul de condiție de exercitare a dreptului la acțiune în dreptul procesual civil (folosul practic urmărit de reclamantă prin promovarea acțiunii). Stabilirea existenței unei vătămări aduse unui drept sau unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond a litigiului de contencios administrativ.

În speță, recurenta-reclamantă A. a solicitat rezilierea contractului de gestionare a faunei de interes cinegetic nr. 36/5230/23.06.2011 având ca obiect Fondul de vânătoare nr. 3 Deag, județul Mureș, încheiat între Ministerul Apelor și Pădurilor, prin Inspectoratul Teritorial Regim Silvic și de Vânătoare Brașov în calitate de administrator și B., în calitate de gestionar, recurenta -reclamantă fiind terț față de contractul sus arătat.

Așa fiind, Înalta Curte reține că, în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu există un raport de drept administrativ între recurenta-reclamantă și autoritățile intimate în conținutul căruia să intre un drept sau un interes legitim recunoscut care să facă obiectul cererii adresate autorității.

Contractul administrativ, deși este un act juridic bilateral, cu caracter oneros, constând în acordul de voință între o autoritate publică și un particular, este supus unui regim de drept public, caracterizat prin preeminența interesului public.

Prin urmare, îndeplinirea condițiilor de reziliere a contractului de gestionare analizat în cauză nu se verifică numai prin prisma normelor de drept privat, respectiv dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. proc. civ., cum în mod greșit susțin recurentele, întrucât în fața instanței de contencios administrativ este dedus judecății un raport de drept public pe care autoritățile intimate sunt chemate să îl ocrotească, în calitate de administrator al fondului cinegetic.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că fondul cinegetic este definit de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 ca fiind unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna de interes cinegetic și suprafața de teren, indiferent de categoria acestuia și indiferent de proprietar (art. 1 alin. (1) lit. n) din lege), iar administratorul este definit ca autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice.

De asemenea, conform art. 6 din același act normativ, administratorul faunei cnegetice controlează activitatea cinegetică la toate nivelurile din punct de vedere al respectării dispozițiilor legale și a dispozițiilor contractelor de gestionare.

În raport de aceste dispoziții legale, în mod corect judecătorul fondului a concluzionat că recurenta-reclamantă nu justifică un interes legitim în baza căruia să solicite autorității publice să emită un act administrativ sau să îndeplinească o operațiune administrativă, de vreme ce Legea nr. 407/2006 nu recunoaște proprietarilor de teren aflat pe amplasamentul fondului cinegetic atribuții și responsabilități în gestionarea fondului cinegetic.

Nefondate sunt și criticile vizând refuzul nejustificat al autorităților intimate, materializat în adresa nr. x/19.10.2018 a intimatului-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor, respectiv adresa nr. x/18.12.2018 a intimatei Garda Forestieră Brașov.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) teza I din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat de a soluționa o cerere este definit ca fiind manifestarea explicită, cu exces de putere, de a nu rezolva cererea unei persoane, iar conform art. 2 alin. (1) lit. n) din aceeași lege, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorității publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege, sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

În raport de acest cadru normativ, atunci când are de analizat caracterul justificat sau nejustificat al refuzului de rezolvare a unei cereri, instanța de contencios administrativ trebuie să evalueze conduita autorității din perspectiva scopului legii, iar în privința excesului de putere trebuie să aibă în vedere că în raport de drept administrativ primează interesul public.

Totodată, un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, presupune ca între petiționar și autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi și obligații care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic.

Or, în speță, așa cum rezultă din considerentele sus arătate, între recurente și autoritățile intimate nu există un raport administrativ, întrucât dispozițiile legale invocate de recurente nu reglementează în favoarea recurentei-reclamante, în calitate de formă asociativă a proprietarilor de terenuri în cotă de peste 51% din totalul suprafeței de teren aflate pe amplasamentul Fondului cinegetic nr. 3 Deag, dreptul de a solicita rezilierea contractului de gestionare ori revocarea licenței de funcționare a gestionarului fondului cinegetic, prerogative ce aparțin administratorului, conform art. 6 din Legea nr. 407/2006.

Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat punctual răspunsul autorităților intimate la cele două solicitări formulate de către recurenta-reclamantă și a concluzionat în mod corect că acesta se încadrează în limitele marjei de apreciere recunoscute delege în cadrul căreia poate opta pentru adoptarea măsurilor legale, primând interesul public de conservare a faunei cinegetice și habitatelor acesteia.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 110 din 04 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă accesorie Asociația de Vânătoare și Pescuit Valea Cundului împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2021.