ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2026

HOTĂRÂRE

10.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 20 octombrie 2025 pe rolul Judecătoriei Roman, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună stabilirea locuinței minorei C. la reclamantă, stabilirea contribuției fiecăruia dintre părți la creșterea, îngrijirea și educarea și pregătirea profesională a minorei în funcție de nevoile acesteia și veniturile pe care părțile le realizează, respectiv reclamanta în natură, iar pârâtul în cota procentuală din venitul pe care îl realizează, începând cu data introducerii acțiunii și până la rămânerea definitivă a acțiunii de fond.

II. Hotărârea Judecătoriei Roman:

Prin sentința civilă nr. 4022 din 8 decembrie 2025, Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În motivare, instanța a arătat că locuința în fapt a minorei C., este în jud. Vaslui, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 998, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Vaslui, instanță în a cărei circumscripție teritorială locuiește persoana ocrotită.

III. Hotărârea Judecătoriei Vaslui:

Învestită prin declinare, Judecătoria Vaslui a pronunțat sentința civilă nr. 49 din 12 ianuarie 2026, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Roman, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că pe rolul Judecătoriei Roman se află înregistrat dosarul nr. x/2025, având ca obiect stabilire domiciliu minori, dosar până la soluționarea căruia solicită reclamanta, pe calea ordonanței președințiale, stabilirea locuinței minorei C..

Mai mult, se constată că prin încheierea pronunțată la data de 24 noiembrie 2025, Judecătoria Roman a constatat că este competentă sub toate aspectele să soluționeze cauza înregistrată sub dosar nr. x/2025.

Având în vedere dispozițiile art. 998, art. 114, art. 123 și art. 131 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului regulator de competență îl reprezintă conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Roman și Judecătoria Vaslui, în legătură cu soluționarea cauzei având ca obiect ordonanță președințială - stabilire locuință minor, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2025 aflat pe rolul Judecătoriei Roman.

Ambele instanțe, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 998 C. proc. civ. - norme de competență teritorială exclusivă, prin care se prevede că "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului."

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate."

Procedând la o astfel de verificare în cauza dedusă judecății, se constată următoarele:

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

În speță, cererea de ordonanță președințială a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman și a avut primul termen de judecată la 24 noiembrie 2025, când procedura de citare a fost legal îndeplinită și instanța a constatat că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică la termenul ulterior, din 8 decembrie 2025, și mai mult decât atât, după ce instanța, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., a constatat anterior că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată ordonanța preșidințială.

În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material.

Așadar, efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență de ordine publică constă în stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate (consolidarea în mod definitiv a competenței instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea).

Potrivit celor statuate în paragraful 72 din Decizia nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "instanța care judecă conflictul de competență nu poate ignora faptul că instanța inițial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenței sale inițiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul".

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.