ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2025

HOTĂRÂRE

08.04.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 decembrie 2024 pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/197/2024, reclamanta A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună suplinirea acordului pârâtului în ceea ce privește transferul minorilor C și D de la Grădinița nr. (...) „E” Brașov la Grădinița nr. (...) Vaslui, stabilirea locuinței provizorii a minorilor C și D la reclamantă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor C și D, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 997 și următoarele C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 1606 din 26 februarie 2025, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere regulile generale de competență teritorială, respectiv dispozițiile art. 114 C. proc. civ., reținând că instanța competentă este cea în a cărei circumscripție teritorială își are reședința persoana ocrotită.

În acest sens, a reținut că minorii locuiesc în circumscripția Judecătoriei Vaslui (în sat (...), jud. Vaslui), anterior introducerii cererii de ordonanță președințială.

Instanța Judecătoriei Brașov a apreciat că nu are relevanță faptul că pe rolul Judecătoriei Brașov este înregistrat dosarul nr. y/197/2024 având ca obiect divorțul părților, deoarece competența teritorială în respectivul dosar nu a fost încă verificată, astfel că nu poate fi avută în vedere la stabilirea competenței teritoriale în prezenta cauză.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 650 din 28 martie 2025, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârât, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că pe rolul Judecătoriei Brașov a fost înregistrat dosarul nr. y/197/2024 având ca obiect principal divorțul părților, iar drept cereri accesorii, cererea de suplinire a acordului pârâtului în ceea ce privește transferul minorilor C și D de la Grădinița nr. (...) „E” Brașov la Grădinița nr. (...) Vaslui, stabilirea locuinței provizorii a minorilor C și D la reclamantă și de obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor C și D, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 998 C. proc. civ., a apreciat că instanța competentă să soluționeze fondul dreptului în cauza de față este instanța competentă cu soluționarea cererii de divorț, aceasta fiind instanța competentă în concret a soluționa și cererea de ordonanță președințială.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță președințială, pe calea căreia s-a solicitat să se dispună suplinirea acordului pârâtului în ceea ce privește transferul minorilor C și D de la Grădinița nr. (...) „E” Brașov la Grădinița nr. (...) Vaslui, stabilirea locuinței provizorii a minorilor la reclamantă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de către pârât.

Astfel, în timp ce Judecătoria Brașov a apreciat că este competentă instanța în a cărei circumscripție teritorială locuiesc minorii, Judecătoria Vaslui a apreciat că este competentă instanța învestită cu soluționarea fondului dreptului, respectiv a cererii de divorț.

Înalta Curte observă că, în cuprinsul cererii de ordonanță președințială (fila 8 din dosarul Judecătoriei Brașov), reclamanta a învederat că, la data de 19 decembrie 2024, a înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov o cerere de chemare în judecată prin intermediul căreia a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părți, din culpa exclusivă a pârâtului, exercitarea autorității părintești asupra minorilor C și D în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea domiciliului minorilor la reclamantă, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât.

De asemenea, reclamanta a menționat faptul că măsurile solicitate pe calea ordonanței președințiale vor avea un caracter temporar, până la soluționarea dosarului de drept comun.

Efectuând verificări în Sistemul informatic ECRIS al Judecătoriei Brașov, Înalta Curte constată că la data de 24 decembrie 2024, pe rolul acestei instanțe, a fost înregistrat sub nr. y/197/2024 dosarul având ca obiect divorț, cu termen de judecată la data de 28 mai 2025.

Or, potrivit dispozițiilor art. 998 C. proc. civ. „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.

Prin urmare, determinarea instanței competente să soluționeze cererea de ordonanță președințială se face prin identificarea instanței competente să judece fondul dreptului raportat la obiectul cererii de ordonanță președințală.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. „cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește în circumscripția de la ultima locuință comună, este competentă instanța de la domiciliul pârâtului”.

Conform art. 920 C. proc. civ. „Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei”.

Acest din urmă text de lege instituie posibilitatea ca instanța sesizată cu cererea de divorț să ia, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri vremelnice cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, precum și la obligația de întreținere.

Sintagma ,,pe tot timpul procesului” trebuie înțeleasă ca fiind perioada de timp de la momentul înregistrării cererii de divorț, acesta fiind momentul în care procesul începe, conform art. 192 alin. (2) C. proc. civ., și până la momentul pronunțării unei hotărâri definitive.

Potrivit susținerilor reclamantei din cererea de ordonanță președințială, cererea de divorț înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov cuprinde, printre cererile accesorii, și petitele privind stabilirea domiciliului minorilor la reclamantă, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în cuantum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât.

Din formularea C. proc. civ., evocat anterior, rezultă că instanța care poate lua respectivele măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării respectivelor măsuri, întrucât este instanța care se pronunță și asupra fondului cererilor accesorii divorțului referitoare la exercitarea autorității părintești, locuința copiilor minori și obligația de întreținere.

Astfel, dând eficiență acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport de norma generală consacrată prin art. 114 C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, Înalta Curte reține că instanța competentă să judece cererea de ordonanță președințială este Judecătoria Brașov, învestită deja cu soluționarea acțiunii de divorț ce poartă între aceleași părți litigante (dosar nr. y/197/2024), această acțiune și accesoriile sale (exercitarea în exclusivitate de către mamă a autorității părintești în ceea ce-i privește pe minorii C și D, stabilirea domiciliului minorilor la mamă, precum și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în cunatum de 1/3 din veniturile nete realizate de pârât) reprezentând fondul dreptului dedus judecății.

Chiar reclamanta a sesizat această instanță, competentă conform celor arătate mai sus, iar împrejurarea reținută de Judecătoria Brașov, aceea a mutării minorilor în altă localitate din inițiativa reclamantei, nu putea justifica declinarea competenței sale și din perspectiva faptului că atragerea competenței unei alte instanțe nu poate rezulta din simpla voință a uneia din părțile procesului de a schimba intempestiv domiciliul minorilor, schimbare care, datorită condițiilor în care a avut loc, determină și incertitudinea stabilității acestei noi reședințe.

Față de cele mai sus expuse, constatând că instanța competentă teritorial să soluționeze ordonanța președințială pendinte este Judecătoria Brașov, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.