ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2585/2024

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.08.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, pe cale de ordonanță președințială, să stabilească în mod provizoriu domiciliul minorului C. la domiciliul tatălui în municipiul Iași și să suplinească acordul pârâtei cu privire la înscrierea copilului la o școală din mun. Iași.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta a intentat acțiune având ca obiect divorț cu minori înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Judecătoriei Iași iar în prezent minorul este înscris la cursurile Școlii Gimnaziale nr. 1 Mitoc din județul Botoșani (în anul școlar 2023-2024), urmând să intre în clasa a 3-a, însă locuiește la domiciliul reclamantului.

2.1. Judecătoria Iași prin încheierea din 04 septembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2024, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere privind suplinirea acordului pârâtei pentru înscrierea copilului la o școală din mun. Iași drept urmare a fost înregistrat dosarul nr. x/2024 având ca obiect "suplinirea acordului pârâtului".

Prin sentința civilă nr. 13724/2024 din 19 septembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2024, s-a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Iași și s-a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Săveni.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de judecată a reținut că suplinirea acordului vizează noțiunea de autoritate părintească iar potrivit art. 920 C. proc. civ. numai cauzele având ca obiect stabilirea domiciliul minorilor, obligația de întreținere, încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței familiei cad în competența instanței care judecă cererea de divorț, în timp ce cererile având ca obiect autoritatea părintească și modalitatea de exercitare sunt de competența instanței de la reședința minorului.

În consecință, Judecătoria Iași, în baza prevederilor art. 92 C. civ. a stabilit că Judecătoriei Săveni îi revine competența de soluționare a cauzei, judecătorie în circumscripția căreia se află localitatea Mitoc în care minorul a locuit în mod statornic până în cursul lunii august 2024 cu pârâta.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență Judecătoria Săveni, prin sentința civilă nr. 699 pronunțată la data de 22 octombrie 2024 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Săveni și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Săveni a reținut că pe rolul Judecătoriei Iași se află înregistrat dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorț, exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor, pensie de întreținere și stabilire program de vizitare minor, părțile fiind reclamantul și pârâta din prezenta cauză, motiv pentru care, în baza prevederilor art. 998 C. proc. civ., instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului este Judecătoria Iași, pe rolul căreia este înregistrat și dosarul de divorț dintre părți.

Instanța de judecată a stabilit că suplinirea acordului pârâtei pentru transferul minorului la o altă instituție de învățământ este o cerere ce ține de exercitarea autorității părintești, capăt de cerere cu care a fost investită Judecătoria Iași prin cererea de divorț și totodată, este o cerere accesorie strâns legată de cererea principală (stabilire domiciliu minor) a cărei soluționare depinde ce aceasta în sensul prevederilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală.

În final, Judecătoria Săveni a stabilit că incidența dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. nu poate fi reținută în cauză deoarece regula de competență nu se aplică în cazul oricăror cereri date de C. civ. în competența instanței de tutelă, ci exclusiv cererilor privind ocrotirea persoanei fizice.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă, având în vedere următoarele considerente:

Pe calea ordonanței președințiale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., suplinirea consimțământului pârâtei în vederea realizării transferului minorului la o unitate de învățământ din Iași, unde locuiește reclamantul.

Judecătoria Iași și Judecătoria Săveni și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță pentru stabilirea competenței de soluționare a litigiului.

Înalta Curte constată că la data înregistrării ordonanței președințiale pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul de dosar inițial x/2024 (29 august 2024), pe rolul acestei instanțe era înregistrat, din data 14 februarie 2023, dosarul nr. x/2023, având ca obiect divorțul dintre aceleași părți precum și cererile accesorii acestuia, cu privire la exercitarea autorității părintești, stabilirea domiciliului minorului și a pensiei de întreținere.

Conform art. 920 C. proc. civ. "Instanța poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei" iar art. 998 C. proc. civ. reglementează instanța competentă pentru soluționarea cererii de ordonanță președințială, arătând că "Cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului."

Din coroborarea normelor legale enunțate reiese că normele care reglementează procedura divorțului cuprind și dispoziții privind cererile accesorii și incidentale introduse pe calea ordonanței președințiale, în scopul stabilirii locuinței copiilor minori, a obligației de întreținere, a încasării alocației de stat pentru copii și a folosirii locuinței familiei.

Art. 998 C. proc. civ. determină instanța competentă să judece cererile de ordonanță președințială și cuprinde reguli speciale de procedură, care se completează cu cele de drept comun. Competența de soluționare a ordonanței președințiale se stabilește, așadar, prin raportare la dispozițiile corespunzătoare fondului dreptului, norma specială de competență, în cazul acestei proceduri - art. 998 C. proc. civ. - fiind adoptată în scopul unei mai bune administrări a justiției.

Art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă să soluționeze o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială ori teritorială.

Totodată, prevederile art. 124 alin. (1) C. proc. civ. dispun că "Instanța competentă să judece cererea principală se va pronunța și asupra apărărilor și excepțiilor, în afara celor care constituie chestiuni prejudiciale și care, potrivit legii, sunt de competența exclusivă a altei instanțe."

Prin coroborarea dispozițiilor art. 123 cu cele art. 124 C. proc. civ. rezultă că este permisă prorogarea de competență asupra unor cereri care, dacă ar fi formulate pe cale separată, ar fi de competența exclusivă (materială sau teritorială) a unei alte instanțe, iar chestiunile care fac obiectul acestor cereri rămân în competența instanței investite cu cererea principală.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competență în ceea ce privește judecata cererilor accesorii și incidentale în favoarea instanței învestite cu soluționarea cererii principale, au caracter imperativ și se aplică prin derogare de la normele generale de competența materială sau teritorială exclusivă.

Prin urmare, în ce privește ordonanța președințială, competența este determinată de instanța competentă să judece fondul dreptului.

Concluzionând, incidentele procedurale precum cererile urgente (de ordonanță președințială) introduse în cadrul mai larg al unui proces de divorț în curs de soluționare, sunt de competența instanței de judecată ce a fost investită, anterior, cu judecata cererii principale.

În prezenta cauză, instanța învestită cu soluționarea fondul dreptului (acțiunea de divorț și cererile accesorii acesteia) este, astfel cum s-a arătat, Judecătoria Iași.

Pe parcursul derulării procedurii de divorț, măsurile privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obișnuit sunt de competența instanței de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanței președințiale, în temeiul art. 920 din același act normativ care, ca normă specială, se aplică prioritar față de art. 114 din același act normativ.

Astfel, instanța competentă să instituie măsuri vremelnice în timpul procesului este instanța pe rolul căreia se află acțiunea de divorț, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra cererii cu caracter vremelnic, întrucât este instanța care se pronunță și asupra cererilor accesorii divorțului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2024.