ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2245/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2245/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență:
I. Circumstanțele cauzei:
Obiectul cererii deduse judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin la data de 11 septembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună: stabilirea locuinței provizorii a minorului C., la acesta, în calitate de tată până la pronunțarea unei hotărâri defintive pe fondul cauzei în dosarul nr. x/2023 pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin; suplinierea acordului pârâtei privind transferul minorului C., elev la Școala Generală nr. 14 din Drobeta-Turnu Severin de la această unitate școlară, la Școala Generală Brâncoveanu din Satu Mare în clasa a V-a și înscrierea în anul școlar 2023-2024 la această unitate școlară din Satu Mare.
De asemenea, a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
Pârâta B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de emitere a ordonanței președințiale, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat ca instanța să dispună, în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului nr. x/2023, stabilirea domiciliului minorului, la domiciliul pârâtei, și obligarea pârâtului reconvențional să-i permită minorului să urmeze cursurile clasei a V-a Școala Generală nr. 14 din Drobet Turnu Severin.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:
2.1. Prin sentința civilă nr. 2747 din 03 octombrie 2023, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
În fundamentarea acestei soluții, prin raportare la art. 114 C. proc. civ., Judecătoria Drobeta Turnu Severin a apreciat că soluționarea cererii reclamantei având ca obiect stabilirea stabilirea locuinței minorului revine instanței în raza căreia îi are domiciliul sau reședința în fapt minorul.
2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Satu Mare, secția civilă, prin sentința civilă nr. 2569 din 24 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin; a constatat ivit conflictul negativ de competență întere cele 2 instanțe; în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.
Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că cererea principală având ca obiect stabilirea locuinței provizorii a minorului C. la domiciliul tatălui, în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, precum și cererea accesorie vizând suplinirea consimțământului mamei pârâte în vederea înscrierii minorului la o unitate de învățământ situată în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, sunt cereri privind ocrotirea persoanei fizice, date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie; acestea se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ., competența teritorială fiind exclusivă, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, a reținut că prin sentința civilă nr. 2367 din 24 iulie 2023, pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă prin decizia nr. 122 din 22 august 2023, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, prin respingerea apelului formulat de pârâtul A. (reclamant în prezenta cauză), s-a stabilit, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, ca locuința minorului C. să fie la mamă.
Simpla împrejurare că minorul a petrecut o parte din vacanța de vară la domiciliul tatălui în municipiul Satu Mare, iar în momentul în care mama sa a venit să îl ducă acasă în data de 01 septembrie 2023, minorul ar fi refuzat să se întoarcă la domiciliul mamei, nu atrage competența exclusivă a Judecătoriei Satu Mare, în condițiile în care locuința statornică a minorului a fost în ultimii 3 ani la mama lui, în municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.
II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin cererea dedusă judecății, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., stabilirea locuinței provizorii a minorului C. la domiciliul tatălui, în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, precum și suplinirea consimțământului mamei pârâte în vederea înscrierii minorului la o unitate de învățământ situată în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare.
Conform art. 114 C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.
Potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1)-(4) C. civ., potrivit cărora: "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."
Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.
Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii [art. 496 alin. (1) C. civ..], fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.
În situația de față, prin sentința civilă nr. 2367 din 24 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, rămasă definitivă, în urma respingerii apelului declarat de pârâtul A., prin decizia nr. 122 din 22 august 2023 a Tribunalului Mehedinți, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B., având ca obiect ordonanță președințială, în contradictoriu cu pârâtul A., dispunând, printre altele, stabilirea, în mod provizoriu, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, ca locuința minorului C., să fie la mama reclamantă, situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.
Prin urmare, locuința minorului este în municipiul Drobeta Turnu Severin, unde a fost stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă, aceasta fiind și locuința sa statornică, în sensul reglementat de art. 92 alin. (2) C. civ., potrivit căruia: "minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic".
La stabilirea instanței competente nu prezintă relevanță împrejurarea că la data înregistrării cererii de chemare în judecată (11 septembrie 2023), minorul locuia în județul Satu Mare, întrucât în luna iunie 2023 a mers să-și petreacă vacanța de vară cu tatăl la domiciliul acestuia, conform apărărilor formulate în cauză de către pârâta B. și referatelor de anchetă socială întocmite de către Unitatea Administrativ Teritorială Drobeta Turnu Severin și Primăria Municipiului Satu Mare, Compartimentul Autoritate Tutelară, câtă vreme stabilirea locuinței în fapt a minorului s-a făcut prin înfrângerea efectelor unei hotărâri judecătorești definitive și în lipsa acordului părintelui la care persoana ocrotită domiciliază în mod legal.
În plus, față de dispozițiile art. 998 C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială aparține Judecătoriei Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și din perspectiva faptului că, pe rolul acestei instanțe, se află înregistrat dosarul nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 26 februarie 2024, având ca obiect cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul A., prin care a solicitat stabilirea locuinței minorului C. la domiciliul mamei și exercitarea autorității părintești în comun cu privire la minor.
Pentru considerentele expuse, dând eficiență dispozițiilor art. 114 C. proc. civ., cu luarea în considerare a celor cuprinse în art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte constată că Judecătoria Drobeta Turnu Severin este instanța competentă teritorial a soluționa cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.