ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2026

HOTĂRÂRE

10.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 248/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 10 februarie 2026

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 august 2025 pe rolul Judecătoriei Vaslui, reclamantul A. a solicitat să se suplinească consimțământul pârâtei B. în vederea înscrierii minorului C. la Grădinița cu program prelungit nr. 3 din Vaslui, pentru anul școlar 2025-2026, precum și pentru consilierea psihologică a acestuia, în vederea limitării traumelor determinate de divorțul părților.

II. Hotărârea Judecătoriei Vaslui:

Prin sentința civilă nr. 2874 din 13 octombrie 2025, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

În motivare, instanța a arătat că pe rolul Judecătoriei Vaslui au fost înregistrate dosarul nr. x/2024 și dosarul nr. x/2025, având ca obiecte divorț cu copii, exercitarea autorității părintești, stabilire domiciliu minor și stabilire pensie întreținere, între aceleași părți, cauze în care nu a fost însă depășit momentul verificării competenței de soluționare a cauzei de către instanța învestită, astfel încât existența dosarelor de divorț înregistrate pe rolul Judecătoriei Vaslui nu poate atrage în favoarea acestei instanțe competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială deduse judecății.

Reținând că solicitările formulate de reclamant nu se subscriu celor indicate la art. 919 C. proc. civ. ca fiind cereri accesorii și incidentale cererii de divorț, instanța a concluzionat că devin incidente dispozițiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., pentru stabilirea competenței teritoriale prezentând interes locuința pe care persoana ocrotită o avea la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Constatând că relevant pentru stabilirea competenței nu este domiciliul scriptic al minorului (adresa de domiciliu înscrisă în evidențele administrative), ci locuința efectivă a acesteia și, constatând că domiciliul în fapt al minorului este în localitatea Topoliceni, județul Neamț, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bicaz.

III. Hotărârea Judecătoriei Bicaz:

Învestită prin declinare, Judecătoria Bicaz a pronunțat sentința civilă nr. 708 din 3 decembrie 2025, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut că, chiar dacă în cele două dosare de divorț aflate pe rolul Judecătoriei Vaslui nu a fost verificată competența, este de necontestat faptul că ultimul domiciliu comun al părților a fost în municipiul Vaslui, unde reclamantul locuiește în continuare.

Astfel, ținând cont de faptul că prevederile art. 915, art. 919 și art. 998 C. proc. civ. au caracter special și derogă de la dispozițiile art. 114 C. proc. civ., instanța a apreciat că este necompetentă teritorial să soluționeze cauza.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Raportat la obiectul acțiunii deduse judecății - ordonanță președințială, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 998 C. proc. civ., text legal ce prevede că "instanța competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială este instanța care este competentă să se pronunțe, în primă instanță, asupra fondului."

În privința fondului, situația juridică invocată prin cererea de chemare în judecată derivă din raportul de filiație dintre minor și părinții săi, ceea ce determină incidența în speță a regulilor ce guvernează materia ocrotirii minorului.

Drept urmare, solicitarea reclamantului de suplinire a consimțământului parental al pârâtei se circumscrie dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

Aceste dispoziții legale instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, având caracter de norme de ordine publică.

Potrivit art. 92 C. civ. "(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercițiu în condițiile prevăzute de lege este la părinții săi sau la acela dintre părinți la care el locuiește în mod statornic; (2) În cazul în care părinții au domicilii separate și nu se înțeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanța de tutelă, ascultându-i pe părinți, precum și pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ținând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuiește în mod statornic; (3) Prin excepție, în situațiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimțământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi și la o instituție de ocrotire; (4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum și domiciliul persoanei puse sub interdicție judecătorească este la reprezentantul legal".

Conform textului legal anterior redat, pentru a se reține că domiciliul minorului este la unul dintre părinți, este necesar ca minorul să locuiască în mod statornic la acesta.

Așa cum rezultă din actele dosarului, în cauză, domiciliul minorului a fost legal stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă, la tată.

În acest sens, se reține că prin sentința civilă nr. 540 din 21 mai 2025 pronunțată de Judecătoria Bicaz în dosarul nr. x/2025, definitivă prin decizia civilă nr. 725 din 26 iunie 2025 a Tribunalului Neamț, s-a stabilit domiciliul minorului C. la tată, în Vaslui, instanțele reținând că "este în interesul superior al minorului ca acesta să continue să locuiască cu tatăl său până se va finaliza dosarul de divorț".

Împrejurarea că minorul a fost luat de mamă, la care locuia în fapt la data introducerii ordonanței președințiale ce face obiectul prezentei cauze, nu se poate constitui într-un criteriu legal de determinare a competenței, în sensul art. 114 alin. (1) C. proc. civ.

O interpretare în sens contrar, ar însemna să i se permită pârâtei invocarea propriei culpe, respectiv aceea de a schimba, în lipsa unui drept legal, locuința statornică stabilită pentru minor printr-o hotărâre judecătorească, precum și de a permite oricând, oricărei părți, ca, în mod indirect, prin fapta sa, luând minorul în mod abuziv de la locuința astfel stabilită, să pună cealaltă parte în situația de a se judeca la instanța de la locul în care există, în mod faptic, locuința minorului.

Prin urmare, reținând incidența dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., normă specială care instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, instanță de tutelă în a cărei circumscripție teritorială a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească definitivă, domiciliul minorului cu privire la care se solicită suplinirea consimțământului pârâtei.